GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am stat la Riu in perioada 20-27 iulie 2015.
Rezervasem o camera cu vedere la mare, iar cea pe care am primit-o la etajul 3 a avut conditii foarte bune. Camera este mare si curata. Din punctul meu de vedere, respecta standardul de 4 stele. Aerul conditionat este centralizat, dar nu am simtit nevoia sa il folosim. Usa are plasa de tantari, asa ca am putut-o tine deschisa, iar briza ne-a racorit chiar si cand pe la Bucuresti era canicula.
Vederea este catre piscina, ceea ce aduce si ceva galagie in timpul zilei, dar cu usa inchisa nu prea se simte. Seara se mai aude galagie de prin statiune, muzica destul de tare, dar dupa ora 0:00 se da muzica mai incet. Oricum, daca stati cu usa inchisa nu se aude deranjant.
La check-in, am primit si un card pentru acces la internet, dar era valabil doar pentru 90 de minute si doar intr-o anumita zona din hotel, asa ca am renuntat sa il mai folosim si ne-am cumparat dintr-un supermarket un sim de date Telenor de 13 leva cu 2000 MB de trafic, valabil o saptamana. Destul pentru sejurul nostru. Bineinteles, functioneaza cu conditia ca telefonul sa nu fie cumparat de la vreun operator de telefonie roman, blocat in retea.
Mancarea a fost destul de buna si variata, dar probabil ca pentru sejururi mai lungi devine repetitiva si te cam plictisesti de ea, dar pentru maxim o saptamana e foarte ok.
Sunt 2 feluri de supa la pranz si seara, dar evident ca nu sunt cele specific romanesti, asa ca probabil prea au succes la compatriotii nostri. Dar una sau doua pe sejur se mai nimeresc si pe gusturile noastre. In rest, mancarea e in general bazata pe gratare, dar mai sunt si mancaruri cu sos. Sunt destule salate, iar pizza si paste au in fiecare zi. Pizza e buna, dar paste nu am incercat.
Dulciurile sunt uneori bune, alteori mai putin gustoase, dar se mai gasesc din cand in cand si unele foarte bune. Trebuie incercate.
La fructe stau destul de bine, au avut pepeni destul de buni, si galbeni si rosii, iar alte fructe au mai fost: portocale, grapefruit, kiwi, banane, piersici, prune.
Mai au si un restaurant bulgaresc si unul asiatic care sunt disponibile pe baza de rezervare (cu 1-2 zile inainte). Cel bulgaresc e ok, dar mancarea nu e foarte diferita de cel principal, dar cel asiatic este foarte bun, cu mancarea deosebit de gustoasa. La cele doua e tot bufet, nu a la carte. Rezervati-va neaparat la asiatic, iar la bulgaresc daca va plictisiti de mancarea de la restaurantul principal.
Bauturile, in schimb, sunt cam slabe. Berea nu prea se poate bea, dar vinul alb e acceptabil. Mai au tot felul de lichioruri (mie mi-a placut cel de cafea), cocktailuri (facute dinainte, nu pe loc) si ceva tarie. Aveti dreptul si la ceva bauturi internationale, dar trebuie sa cereti special si sa insistati, pentru ca tendinta barmanilor e sa vi le dea pe cele bulgaresti, dar probabil ca asa li se impune si lor de mai sus.
Ca si sucuri, sunt cele din gama Pepsi la dozator, destul de bune. Mai sunt si niste sucuri fara acid la alt dozator, dar nu prea stralucite. In 3 dimineti din cele 7 am avut la mic dejun si niste fresh de portocale (sau asa ne-a fost prezentat), bun.
Animatia e foarte buna. Animatorii sunt foarte simpatici si organizeaza spectacole seara intr-o locatie numita Bar Salon. Acolo este o mini-sala de spectacole unde este si barul care ramane deschis pana la ora 24. De la 20:30 se organizeaza mini-disco pentru copii, iar dupa ora 21 incep diverse spectacole.
Plaja e foarte buna, cu un nisip auriu excelent. Intrarea este destul de lina, deci e ok si pentru copii mai mici. Dar, la fel ca in restul statiunii Sunny Beach, sezlongurile se platesc. Costa 8 leva un sezlong si umbrela la fel, deci 24 daca vreti 2 sezlonguri + 1 umbrela. Dar exista zone destul de mari si pentru cine vrea sa stea pe prosop.
In perioada in care am stat noi, marea a fost destul de agitata, in 3 zile fiind chiar steag rosu. Asa ca au mai aparut si niste alge. Dar, spre deosebire de niste statiuni din Romania, aici algele care ajungeau pe mal erau stranse. Mai erau ceva alge prin apa, dar verzi si mici, nu putrezite ca sa imputa plaja. Deci rezonabil.
Piscinele sunt foarte frumoase si au si o sectiune destul de mare pentru copii (maxim 50 cm adancime).
La capitolul locuri de joaca pentru copii, hotelul cam sufera. Este unul destul de mic in exterior, cu un tobogan, 2 leagane si un balansoar, iar cel din interior e slab dotat si are un program destul de restrans, asa ca nu prea le-am vizitat. Noroc cu piscinele pentru copii, dar nu se poate sta chiar toata ziua la piscina.
Parcarea costa 10 leva pe zi. Cam mult dupa parerea mea, dar oricum alta varianta de parcare in zona nu prea exista, asa ca mai trecem si banii astia pe lista de cheltuieli. Si apropo de cheltuieli, recomand sa scoateti leva direct de la bancomat, cred ca iese cel mai bine la curs. Eu am gasit un bancomat Raiffeisen intr-unul din supermarketurile din zona.
Ca si concluzie, nu pot spune ca a fost un sejur perfect, dar conditiile sunt destul de bune la Riu Helios Palace. Dar nu recomand mai mult de 7 zile, deja dupa vreo 5 o sa va saturati de mancarea si bautura lor.
Oricum, pentru Sunny Beach consider ca este o locatie buna, fiind foarte aproape de plaja si oferind conditii mai mult decat decente.
Trimis de mihaistoica in 10.09.15 15:36:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Nisipurile de Aur
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaistoica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.69045300 N, 27.71173400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@mihaistoica - Mulțumiri pentru amabilitatea de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Alege draga turistule - RIU! — scris în 25.09.19 de ROMY din BRASOV - RECOMANDĂ
- Sep.2017 AI de Bulgaria surprinzator... pentru noi — scris în 08.09.17 de georgetoader din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Nu mai revenim la RIU — scris în 31.08.15 de Vlad84 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2015 Nu mai merg acolo! — scris în 05.08.15 de H. BZN din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2015 Dezamagit... — scris în 13.07.15 de matrix74 din BRASOV - nu recomandă
- Jun.2014 Vacanta de vis — scris în 17.07.14 de Ioana Movileanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Sejur elegant — scris în 02.07.14 de iulianbuzica din BUCURESTI - RECOMANDĂ