GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
27 august – 10 septembrie 2009. Richmond Ephesus Hotel, Kuşadasî, Turcia, 5 stele (pe bune!), all inclusive. Categoric cel mai reuşit sejur al nostru!
Raiul pe pămînt. Un domeniu cam 60% din Cişmigiu, dominat de verdeaţă, palmieri, flori exotice, linişte, hamacuri, alei pustii, băruleţe printre copaci, o plajă minunată cu nisip fin, la 50 m de ţărm apa e la brâu, totul e curat şi plăcut, oamenii sunt de o amabilitatea aproape neverosimilă, distracţiile prea multe pentru 2 săptămâni, mare, piscină deschisă, piscină închisă, masaj, spa, baschet, fotbal, minigolf, petanque (!), tras cu arcul şi cu puşca (!!), volei pe plajă, aerobică, mini disco în fiecare seară în Amfiteatru, spectacol în fiecare seară tot acolo (muzică, dans, umor, bingo, circ etc.)
Am prins o super-ofertă, dar am dat aproape tot atât pe avion... Se poate ajunge însă şi cu maşina, erau mai multe familii de români veniţi astfel.
Hotelul arată minunat, camera (într-un bungallow la jumătatea distanţei dintre clădirea principală şi plajă) la fel. Învăţăm sistemul cu prosoapele de plajă contra "towell card". Dai prosoape unde pe unele uscate, de câte ori vrei. Totul în cadrul All Inclusive. Sunt ţânţari, nu vom putea dormi cu uşa deschisă la terasă (mărginită de o vegetaţie bogată), absenţa plaselor de ţânţari e singura lipsă a complexului, aşa că trebuie să punem aerul condiţionat.
E drept, menajerele nu ştiu nici o limbă străină şi râd când le zici orice, dar în final se rezolvă. Programul va fi cam aşa: mic dejun, 10-12 plajă, masa de prânz (toate mesele sunt neverosimil de bogate şi variate, până la desert şi băuturi, inclusiv cele alcoolice sunt în AI), plimbare, joacă “în curte”, gustare la bufetul din apropiere (la orice oră poţi să mănânci ceva undeva, repet, în cadrul AI) şi/sau piscina acoperită, 17-19 plajă sau piscina deschisă, masa şi plimbarea de seară, la 21 mini disco, la 21.45 show, culcarea pe la 23. Românii sunt cam 50% dintre clienţii hotelului, majoritatea familii cu copii, chiar grupuri de familii; la schimbul “seriilor” o să apară mult mai mulţi bătrâni, belgieni, olandezi, fracenzi, nemţi. Nisipul e excelent şi pentru castele, ca la noi. Copiii se joacă singuri, vreme de trei sferturi de oră, la marginea apei. În afară de şezlonguri şi umbrele (incluse în preţ), sunt 2 copertine sub care încap câte 20 de şezlonguri – pentru cine vrea la umbră – despărţite de vreo 30 m. În rest, următoarele fiinţe vii pe plajă sunt atât de departe – spre nord, ca şi spre sud – încât nu se văd! Mulţi sunt răspândiţi prin verdeaţa "grădinii botanice", unde există şi două băruleţe. Suntem ca pe o insulă. Una împădurită! Cu smochini, între altele. Există şi o seră! Şi o mini-grădină zoologică, iepuraşi şi papagali. Dacă zăbovim mai mult acolo, vin doi nene care descuie, scot un urecheat şi-l dau copiilor să-l mângâie! Aşa sunt turcii. Toţi. Tot timpul. La masa de seară e program special, cântece, dansuri, mâncăruri, ornamentaţii, steaguri, iarmaroc. La Rich Café, barul de la etajul I, luăm două pahare de lapte, din care pe unul îl vărsăm într-o sticlă (Ioan vrea la culcare lapte cu biscuiţi).
Scăunelele de copii la masă (multe) sunt igienizate şi trase în ţiplă, inclusiv la mini-barul de lângă căsuţa noastră. Mesele sunt puse şi repuse, nu trebuie să-ţi iei tu tacâmuri. Pe alei sunt coşuri speciale pentru paharele recuperabile (cele de bere). Şi dozatoare de apă. Nu există o supraveghere severă a ne-luatului de mâncare şi băutură în cameră.
Cu minus: fructele sunt doar pepeni, pere şi prune, nu au mere sau banane, iar piersici doar o dată pe săptămînă.
Când plecăm în Kuşadasî (la câţiva km), în staţia dolmuşului e un nene care anunţă şoferul prin staţie că-l aşteptăm!
De Ziua Turciei. TOATE programele TV, de stat sau private, au sigle şi programe speciale.
Reparaţii la copertina terasei de la piscină fără nici un sunet, fără nici un “Doreleee! , adu, bă, patentuuuu! ”.
La Mini Disco, în Amfiteatru (plasat la o margine a domeniului, astfel încât muzica de acolo să nu se suprapună cu discoteca de la piscină, nici cu pianistul care cântă pe o terasă!) animatoarea, Alisa, o rusoaică foarte drăguţă, începe programul chiar dacă e un sigur copil prezent!
Am făcut o croazieră cu vasul “Steaua Polară”, cu opriri în trei golfuri, dintre care în primul vaporul bagă în marşarier şi lasă-n spate o pasarelă semi-suspendată pe care putem coborî pe stânci ca să ne bălăcim într-o înghesuială maximă (sunt vreo patru vapoare acolo!). Mâncăm pe vas, e distracţie mare, un grup de iranieni foarte interesanţi, ne împrietenim cu o familie (mama, tata, două fete).
A doua evadare în Kuşadasî, pentru o masă de peşte în port. Suntem singuri în restaurant şi trataţi regeşte. Facem cumpărături pe care le ducem "acasă" cu taxiul (15 euro, cât croaziera!)
În altă zi mergem la un spectacol cu focă şi delfini în Ada Land.
Pe aleile de la Richmond te poţi plimba o jumătate de oră fără să dai de nimeni, deşi complexul e ocupat 100%!
În Amfiteatru, după Mini-Disco, spectacole tematice: într-o seară dansuri turceşti, în alta o parodie după Cabaret şi Ray Charles, dar şi un superb “Dirty Dancing” şi un fragment din opera “Cocoşatul de la Notre Dame”! Echipa de animatori (care asigură şi programul de peste zi de la piscină) este senzaţională, inclusiv ca umor.
Mihnea, băiatul cel mare ajunge să umble mult singur prin “resort”, e ca-n curtea casei, îşi ia de mâncare sau de băut, stă singur afară sau în cameră, foloseşte cardul de deschis uşa, e independent şi fără taine
Mergem la Efes, pe cont propriu (cu dolmuşul) pe o vreme închisă (la Istanbul sunt inundaţii, dar noi habar n-avem). Oferta agenţiei era 43 euro de persoană, 38 pentru Mihnea, incluzînd Casa Fecioarei Maria şi masa, dar şi obligaţia de a sta în soarele cetăţii cât explică ghidul ce şi cum; aşa, ne-a costat 40 euro cu totul, plus 15 lire dolmuşul şi am stat cât am rezistat, văzând esenţialul, adică amfiteatrul şi biblioteca. La ieşire, cumpărături-cadouri pentru cei de acasă. De dragul lui Mihnea, pe care-l presa biologicul, dolmuşul merge vreo 200 m pe contrasens! E drept, trafic zero. Marea are valuri măricele, care mătură plaja pe vreo patru metri, copiii aleargă îmbrăcaţi prin apă, e minunat. Seara, masa “de peşte” la etajul şase (inclusă în AI), dominată de ţânţari şi nişte antreuri bizare, de la fasole la creveţi dubioşi la gust. Peştele însă (când vine în sfîrşit, după vreo oră!) e foarte bun. Între timp, am fost de mai multe ori cu Ioan în sala de lectură şi am dat o fugă la masa normală, să îmbucăm ceva!
În altă zi, plecăm în Selciuck, unde tipa de la agenţie zicea că n-avem ce să vedem, dar descoperim superbul Castel şi Citadelă Sf. Ioan (şi asta de Sf. Maria!), pe lângă un orăşel simpatic, în care ajungem şi pe o pasarelă deasupra gării! Picură, dar nu consistent. Din cauza vremii, toate distracţiile, inclusiv Mini Disco, s-au mutat la Rich Café, unde Mihnea îşi “ia” laptele în fiecare seară. E aici şi pianistul de la terasa de lângă noi, care-l ia pe Ioan la pian! Toată lumea e uimită că Ioan nu loveşte cu palmele în claviatură, ci caută clapele…
La ultimul show în Amfiteatru, am fost tras pe scenă de două jogleure şi pus să jonglez cu măciuci... Drept care am fugit din primul rând la următorul număr, care e cu un piton! – măgăreaţa cade pe un rus, în vreme ce Ioan adoarme în braţele Danei, sus, în ultimul rând al amfiteatrului, în ciuda difuzoarelor palpitânde.
Alte detalii: cişmeaua de picioare la ieşirea de pe plajă, duşurile, cabinele de schimbat, barul de la piscină, beach bar şi barul “nostru” cu dulciurile de la ora 5, îngheţata non-stop, serile cu bazar în hotel... Dar peste toate, amabilitatea extremă a turcilor. În Kuşadasî, un vânzător sare din uşa magazinului să ne facă poze, un frizer - când lui Ioan îi cade acadeaua pe stradă şi începe să plângă - ţâşneşte, o ia, intră în frizerie, o bagă sub jet de apă şi i-o aduce! Nu cred că spera ca, drept recunoştinţă, să ne tundem...
Trimis de tczarojanu in 07.09.12 17:30:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tczarojanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.93277800 N, 27.27888900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si review-ul e... fabulos! Felicitari!
un review de... 5 stele. nu v-ati gindit sa va deschiteti o agentie de turism?
@danamandache: Nu, nu cred ca am calitatile necesare,
dar categoric am observat ca nici agentiile, nici hotelurile nu stiu sa-si faca reclama! Inclusiv in ceea ce priveste imaginile! Noi avem poze de la Richmond (o sa le pun cand o sa am ceva timp) si din alte parti mult mai atragatoare decat cele de pe site-uri, si nu pentru ca am fi mari fotografi, ci pur si simplu pentru ca ei par sa nu stie ce-ar trebui sa fotografieze, cu ce sa atraga lumea!
@tczarojanu: Mi-a placut nespus rewiul dvs. si indraznesc sa va rog sa ma lamuriti cu cateva aspecte;
Anul acesta am rezervat un sejur de 14 zile la Richmond (recunosc, cele relatate de dvs. au avut o mare contributie) cu avionul si v-as ruga sa-mi spuneti cum ne putem deplasa cu dolmusul spre Kusadasi, de unde se ia, cat costa, sau merita mai mult cu un taxi?
De unde ati plecat spre Efes si de unde ati luat croaziera pe mare?
Va multumesc
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2019 Excelent — scris în 20.10.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Exceptional — scris în 21.06.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Sejur reusit — scris în 28.12.17 de Vastu din TURCENI [GJ] - RECOMANDĂ
- May.2017 RICHMOND si atat — scris în 19.06.17 de danyo din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Doar BINE si atat — scris în 05.07.15 de beks din BISTRITA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Recomand — scris în 13.08.15 de fane64 din SIGHIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Richmond - bun, dar nu de 5 stele. — scris în 16.07.15 de Lisa din MOLDOVA - RECOMANDĂ