Prima dată la Vama Veche, după zece ani pe litoralul românesc

TIPĂREȘTE

Este lucru cert faptul că pentru mine Vama Veche reprezenta de câţiva ani încoace un loc după care tânjeam să-l văd după toate câte s-au spus, s-au văzut la tv şi s-au scris. E drept că nu prea am avut ocazia, dar ivindu-se oportunitatea, după ce, nevoită fiind, am anulat vacanţa în Turcia, m-am gândit că o revenire după zece ani pe litoralul românesc, chiar şi pentru un week-end, ar fi binevenită, mai ales că ar fi fost prima dată la Vama Veche.

Drumul de la Târgovişte la Vama Veche a fost unul lung şi sinuos pentru că am hotărât împreună cu soţul meu ca, odată ce am intrat în Dobrogea să nu mergem direct, ci să ne abatem pe la nord, spre Tulcea să vizităm şi cetatea Histria, despre care vă voi povesti, sper, cu altă ocazie. Am pornit într-un periplu româno-bulgar prin ţinuturile Dobrogei celei bătrâne şi pline de istorie.

Vama Veche, una dintre cele mai sudice localităţi din România, este un sat care din punct de vedere administrativ face parte din comnua Limanu, alături şi de vecinul sat de la nord, 2 Mai. Din Vama Veche mai este de parcurs cam un kilometru şi te trezeşti în punctul de frontieră cu Bulgaria. Însă nu a fost tot timpul aşa, de aceea să punctăm cele mai importante momente din existenţa micuţei localităţi transformată într-una din staţiunile cele mai populare de la mare, cu statut aparte.

Vama Veche a fost întemeiată în anul 1811 de găgăuzii ce erau majoritari ca populaţie în zonă, aceştia reprezentând o comunitate de origine şi limbă turcică dar de religie ortodoxă răspândită din Basarabia în tot arealul limitrof: Ucraina, Rusia, România, Bulgaria, Grecia, Turcia. În limba găgăuză se numea Yilanlîk, adică "şerpăria", ce făcea trimitere la terenul neprimitor, plin de astfel de lighioane, denumire păstrată până în anul 1913 când Cadrilaterul a (re) devenit pământ românesc şi alipit Regatului României.

În anul 1812, urmare schimbului de populaţie intervenit între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman în momentul anexării Basarabiei de către Imperiul Rus, găgăuzii au fost strămutaţi în Bugeac (Basarabia), în locul lor venind tătari basarabeni care s-au alăturat pescarilor, grădinarilor şi oierilor locali, precum şi alţi etnici zonali:greci pontici, ruşi, români dobrogeni sau mocani, bulgari.

Dobrogea, aşa cum o ştim astăzi, a fost anexată la Regatul României în anul 1878, după Războiul de Independenţă câştigat în faţa Imperiului Otoman. Odată cu anexarea Cadrilaterului ce a avut loc între 1913 şi1940, vama a fost mutată mai la sud, la Ecrina (turceşte Ekrene, bulgăreşte Kranevo), iar Ilanlâc a fost redenumit Vama Veche, nume care i-a rămas şi după restituirea Cadrilaterului către Bulgaria, după Tratatul de la Craiova din 1940. O parte din societatea mondenă care-şi făcea vacanţele la Balcic a fost nevoită să se reorienteze spre Vama Veche şi 2 Mai, acestea constituind începuturile ca staţiune litorală a micului fost sat de pescari şi agricultori în care odinioară trăiau doar câteva zeci de familii, iar astăzi locuiesc permanent ca şi cetăţeni ai acesteia aproximativ 180 persoane din care sub 10 găgăuzi, dar de primăvara pâna toamna ea este însufleţită de mii de turişti ce vin să petreacă pe litoral.

Primii vamaioţi au fost în anii 1960-1980, studenţii din Cluj- Napoca, asta pentru că în satul Vama Veche erau, aduşi în fiecare an aici, în tabără. Universitatea din Cluj- Napoca avea contract cu satul Vama Veche şi, prin sindicatul instituţiei, transporta serii de turişti din două în două săptămâni, începând de pe 15 iunie şi până pe 15 septembrie. Tot universitatea construise în sat şi o cantină, pentru a le asigura mesele studenţilor - acesta fiind, de altfel, şi singurul loc unde se putea mânca, în afara caselor localnicilor. În acea perioadă nu existau baruri sau restaurante ci doar plaja, care era mult mai mare şi înconjurată de mărăcini şi terenuri agricole. De asemenea, fiind zonă de graniţă, până în 1990, camparea pe plajă nu era posibilă, astfel că turiştii care veneau în Vama Veche stăteau la gazde.

După revoluţie imediat, lucrurile nu s-au schimbat radical, turiştii sosiţi în zonă erau aproximativ aceiaşi în fiecare an, astfel că s-au legat prietenii pe viaţă între mulţi dintre ei. O bună dovadă în acest sens o reprezintă chiar frumoasa biserică cu hramul Sfântul Nicolae din Vama Veche construită din banii strânşi din vânzarea unor opere realizate de pictori sau concerte de jazz date de artişti care se reuneau la barul “Bibi” deschis în 1995, primul bar deschis în sat.

Această situaţie a durat câţiva ani ani, până ce, încântaţi de lipsa de îngrădire de orice fel din Vama Veche, tot mai mulţi oameni au început să vină, ca să se vadă cu ochii lor despre ce este vorba şi să se bucre de spiritual liber al locului. În 2003 primăria a vrut să interzică întinderea corturilor pe plajă şi pe fondul îngrijorării determinată de schimbările pe care un aflux crescut de turişti le implică, un grup de arhitecţi şi antropologi din Cluj-Napoca şi care includea şi oameni din mass-media a pornit curentul numit “Salvaţi Vama Veche”, sperând că vor putea păstra satul aşa cum ei înşişi îl cunoscuseră. Din păcate efectul a fost contrar deoarece festivalul iniţiat de aceştia “Stuffstock Vama Veche”, care se voia a fi o copie a şi mai cunoscutului festival american Woodstock, a atras un mare număr de turişti ce a crescut exponenţial de la un an la altul.

În cei treisprezece ani scurşi de la înfiinţarea festivalului, principiile de la care acesta a plecat au fost uitate, turismul ecologic s-a transformat într-unul de masă, comunitatea locală este tot mai puţin implicată, în schimb, afaceriştii sunt “pe val” cu afaceri sezoniere, iar numărul turiştilor, estimat în jurul a câteva sute de persoane în 2005, a ajuns în zilele noastre la peste cinci mii oficial, neoficial fiind mult mai mare. De exemplu, la cea de-a noua ediţie a Festivalului “Stuffstock Vama Veche”, organizatorii au anunţat că au avut 50.000 de participanţi.

Ce am găsit la Vama Veche sau Vama Veche prin ochii mei

Vama Veche este diferită de tot ceea ce înseamnă staţiune românească de la malul Mării Negre. La prima vedere, Vama Veche poate să-ţi placă sau poate să nu-ţi placă. De cele mai multe ori, nu place, cu toate astea mie mi-a plăcut. Ca să-ţi placă, trebuie s-o înţelegi, iar ca s-o înţelegi trebuie să guşti spiritul său de libertate pură. În Vama Veche vin oamenii care vor să simtă libertatea, să dea frîu liber sentimentelor pe care unii le-au lăsat la vedere sau alţii au fost nevoiţi să le ascundă. În general, vamaioţii sunt oameni care cochetează cu muzica rock sau sunt conectaţi la curentul flower-power, însă am văzut şi alt gen de oameni care îi plac pe cei de dinainte sau sunt admiratori fervenţi ai acestora. Mulţi, trecuţi de o anumită vârstă vin din nostalgia tinereţii, să retrăiască emoţia vremurilor de altădată şi să se simtă temporar din nou tineri. Cert este că Vama Veche atrage ca un magnet, că are un farmec aparte, mai greu de înţeles şi de acceptat care fac din ea polul unui anumit tip de distracţie de pe litoralul din România. Soţul meu, rocker înpătimit încă din anii de liceu, s-a îndrăgostit pe loc şi, cred eu, iremediabil, de Vama Veche, îmi repeta ostentativ :”Aici până şi câinii vagabonzi sunt inteligenţi! ” referindu-se la tipicul turişilor din Vama Veche, după ce sesizase că un biet animal al străzii, dealtfel arătos şi frumos, simţind că nu primeşte nimic de la noi în timp ce mâncam la una din numeroasele terase de pe Strada Plajei, a schimbat imediat traiectoria aşezându-se sub altă masă cu noi speranţe.

Revenind la lucruri mai pământene, Vama Veche este una dintre cele mai murdare, la propriu, staţiuni de la noi de la mare, la acest aspect contribuind toată lumea, dar mai cu seamă acei vamaioţi înrăiţi care sunt certaţi cu regulile de curăţenie şi igienă. Pe de altă parte, fiind una dintre locurile cele mai aglomerate de la malul mării, este şi foarte greu de respectat reguli şi întreţinut ordinea şi curăţenia, mai ales în zona de nord, cea cu corturi pe plajă. Apropo de plajă, am fost impresionată de faptul că plaja, aproape pe toată lungimea ei, este împânzită de şezlonguri frumos aşezate sub umbrele rustice acoperite de stuf. Plaja, de nisip, uneori chiar fin, este destul de lată în centrul staţiunii, până la o sută de metri, îngustându-se şi înălţându-se spre sud, unde pământul din apropiere devine roşiatic, aşa cum l-am regăsit în nordul ţării „vecine şi prietene”.

Este străbătută, începând din centru, de o alee ca o axă, împărţită în două, o parte pentru biciclete şi alta de promenadă, folosită de mulţi dintre turiştii ce vor să se plimbe. Am încercat-o şi noi, căci vremea n-a fost prea frumoasă, norii sâcâindu-ne mai pe tot timpul minivacanţei. Lungimea sa este considerabilă, întinzându-se către sud, până la graniţă după cum aveam să aflăm, după ce curioşi fiind, am mers pe ea paralel cu marea (chiar întrebându-ne la un moment dat unde se sfârşeşte căci nu ne dăduserăm seama) până a cotit la dreapta unde în apropiere am zărit şi o maşină a poliţiei de frontieră, şi-atunci am înţeles că ea „duce” în punctul de frontieră. Culoarea mării care, se spune că ar fi mai aproape de albastru în Vama Veche nu a fost deloc agreabilă, deoarece marea a fost înfuriată mai mereu, înspumată, cu valuri nervoase ce aduceau din larg alge nesuferite. Spre sudul staţiunii am văzut şi câteva resorturi de lux, cu plajă proprie amenajată, ce contrastează cu aspectul general din Vama Veche, acela rustic, cu terase cu bănci şi mese de lemn, învechite chiar, cu case bătrâne ce oferă camere de închiriat sau vile mai nou construite, dar modeste, în nici un caz opulente.

De mâncat în Vama Veche nu te poţi văita că nu se găseşte la preţuri modice, aşa încât oricine îşi poate permite, cel puţin, luxul unei porţii de hamsii crocante cu lămâie/usturoi, al unei clătite uriaşe şi al unei halbe cu bere. Dar asta nu înseamnă că în Vama Veche nu te poţi delecta cu alte mâncăruri mai pretenţioase şi, evident, mai scumpe. Există oferte pentru toate buzunarele şi pentru o gamă mai largă de gusturi.

Însă punctul cel mai tare din Vama Veche este distracţia continuă, dar mai cu seamă seara şi noaptea până-n zori, ce respiră prin toţi porii micii localităţi, atât de animată încă de la începutul lui mai şi până toamna, la finele sezonului estival. Muzica bună, în opinia mea, de cele mai multe ori live, răsună mai tare sau mai încet din toate cluburile şi terasele, că nu prea ştii la care să te opreşti să stai şi să ascluţi, sau chiar să te alături. În acest context l-am zărit pe strada Plajei pe Nicu Covaci, liderul legendarei trupe Phoenix. Apropo de acest lucru, în zilele de 3 şi 4 iulie a avut loc în Vamă cea de-a doua ediţie a festivalului de artă şi pescuit „Fisheyefestival” care pe timpul zilelor consta în activităti diferite artistice, inclusiv dans, teatru, gătit peşte, iar serile erau dedicate concertelor de muzică rock, evident, gratuite care au reunit ceva trupe promiţătoare sau veterane, culminând cu Zdob şi Zdub care a făcut furori şi-un spectacol pe măsura renumelui său. Scena principală era uriaşă, montată pe plajă şi a a fost locul de întâlnire şi de atracţie al turiştilor de toate vârstele ce nu mai conteneau dând din cap şi dansând cu, eventual, ceva întăritor în mână aflat în sticlă. Toată lumea s-a „rockărit” într-un show de neuitat.

A fost un week-end minunat, în care am văzut locuri noi şi am făcut multe lucruri minunate, în care m-am simţit iarăşi tânără, fermecată şi copleşită de spiritul „for ever young” ce pluteşte în aerul din Vamă. Nu ştiu dacă aş mai putea să stau ca pe vremuri zile în şir într-un singur loc, deci mai multe zile consecutive în Vama Veche, dar ştiu sigur că pentru un sfârşit de săptămână aş fi dispusă oricând să intru iar în atmosfera hippie care pe vremuri mă cucerise suficient de mult încât să cred că oamenii sunt liberi să facă ce vor!

---

VIZUALIZĂRI: 3407 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI