ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Vama Veche in weekendul trecut

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

In wk am hotarat de comun acord cu familia sa facem o plimbare in sudul litoralului nostru. Sudul extrem. Copii optau pentru Delfinariu sa vada cei trei superbi delfini adusi de curand in tara si pusi la treaba destul de repede, insa am reusit cu mare efort sa ma impun cu autoritatea « tatalui » care nu accepta alte pareri, adica am fost putin dictator, insa stiam ca daca mergem catre Delfinariu si apoi Mamaia, vom intampina aglomeratia specifica weekend-ului, caracteristica mai ales vara.

Deci ne-am urcat in masina, ne-am inarmat cu foarte mare rabdare, ne-am aprovizionat cu doua sticle cu apa, am dat drumul la a. c. si-am plecat catre sud. Mai precis catre statiunea adolescentei mele, acolo unde vara de vara pierdeam nopti intregi alaturi de prieteni, fredonand din Phoenix si facand baie la miezul noptii.

In general drumul catre sudul litoralului este foarte solicitat in zilele de wk, s-a incercat largirea soselei de centura a orasului Eforie (nord) la 2 benzi pe sens, s-au mai creeat si cateva sensuri giratorii care mai mult incurca in plin sezon, insa aglomeratia este destul de mare si infrastructura nu poate face fata. Recunosc ca anul asta este totusi mult mai aerisit DN-ul, poate criza sau poate furia romanilor pentru serviciile de slaba calitate si pretul mare platit, cert este ca in acest an coada se formeaza undeva la intrarea in Eforie, pe cand in anii trecuti se forma imediat la iesirea din Lazu. Intr-o ora ajungi fara probleme in Vama, dar sa fiti atenti la radare, la intoarcere am intalnit exact 4 acolo unde le place lor sa stea mai mult (Agigea, Eforie sud, intrarea in Costinesti, iesirea din Mangalia).

Dar vreau sa va povestesc despre Vama Veche, despre ce inseamna ea anul acesta, despre schimbari, cateva in bine dar cele mai multe in rau, si afirm acest lucru in cunostinta de cauza, stiind cum era acum 20-25 de ani. Dar cum era atunci?

Este greu de scris despre spiritul care exista in Vama, practic era o statiune unde tinerii se simteau cu adevarat liberi, muzica buna (si aici ma refer la Bertzi, Alifantis, Dire Straits, Eagles, Pittis multa muzica buna pe care acum nu o mai gasim atat de usor), mancare ieftina si buna, bere multa si vestitii mici care parca erau mai gustosi, cazare la corturi sau la cativa particulari din zona si foarte multa bucurie.

Astazi intalnim la tot pasul aceeasi tineri care doresc sa se distreze, cei mai multi dintre ei inteleg gresit libertatea de care beneficiaza, dar poate ceea ce este mai grav, distrug spiritul Vamii atat de bine conservat in amintirile si in dorintele noastre.

Am facut plaja in zona centrala a statiunii, catre nord si catre sud, foarte multe corturi si turisti care faceau plaja nud, este firesc pentru Vama, insa eu eram cu pustoaicele si n-as fi vrut sa vada prea multe amanunte anatomice:)

Plaja mi s-a parut destul de curata, nisipul este deosebit de fin, mai ales catre plaja dinstre nord. Exista umbrelute si sezlonguri, baldachine, dar marea majoritate prefera cearsaful, sau mai bine spus prosopul asezat pe nisip.

Exista vreo 4 puncte de salvamari dotate cu tot ceea ce este necesar, am observat radiotelefoane, barci gonflabile, un sky jet chiar si un atv cu care se plimba cred ca seful de la un punct la altul.

Numeroase cosuri de gunoi, colorate pe categorii de gunoi, doar teoretic, caci toate erau pline cu sticle din plastic, coceni de porumb, hartii, se pare ca cineva uitase sa deserte tomberoanele.

Apa destul de curata, nu am vazut alge, insa am dat de cativa bolovani aruncati in apa, foarte calda, insa geamandurile mi s-au parut prea aproape de mal. Mie imi place sa inot catre larg, mereu eram oprit de catre fluierul salvamarului care stiam ca este cu privirea in ceafa mea.

Statiunea are o noua fata in sensul ca au aparut trotuare si borduri destul de inalte care nu mai permit incalecarea lor, in urma cu o luna cand am fost in infotrip-ul pentru plajele litoralului click aici existau strazi cu sens unic, acum am vazut ca pe principala strada care da in DN se circula in ambele sensuri. Totusi urmatoarele doua strazi cu sens unic, unul pentru dus celalat pentru intors.

S-a facut un trotuar pentru turisti si o pista pentru biciclete, dar pe ele circula masinile in detrimentul turistilor care o i-au pe nisip sau prin praf.

Au aparut doua hoteluri noi, unul pare destul de dragut privit de afara, iar cateva au fost proaspat renovate, dar am fost socat de aglomeratia de masini, practic mi-a luat ceva timp sa gasesc un loc de parcare si asta catre limita sudica a statiunii.

In centru, in apropiere de Stuf aceleasi restaurante cu meniuri dintre cele mai diverse.

Incepand din acest an odata cu darea in folosinta a pistei pentru biciclisti se gasesc si biciclete pentru inchiriat cu preturi foarte bune 10 lei/ora si 20 de lei pe zi, iar cele duble, binenteles au pretul dublu. Se pot face plimbari pana in statiunea 2Mai si retur pe pista nou creeata, pana aproape de punctul de trecere al frontierei.

Multe, foarte multe magazine si tarabe cu lucruri artizanale, bratari, margele, cercei, curele, ochelari de soare, toate la preturi foarte bune si mai ales negociabile.

Multi tineri care se plimbau cu beri in mana, unii cu hamsii frumos mirositoare, altii cu cate un porumb fiert sau o shaworma, am vazut si cateva fete care citeau pe bordura, parand sa nu-i pese de praful ridicat de masinile care treceau.

La Stuf, terasa mea de suflet afisa cativa baieti gata rezolvati la orele amiezii, unii dintre ei s-au dus la umbra unei barci pescaresti pentru odihna si refacere, multi care radeau zgomotos din orice, muzica disco, Inna canta si toata lumea era multumita. Dj-ul anuntase ca seara era destinata folk-ului, deci toti iubitorii de folk erau asteptati acolo, de altfel, aproape de scena festivalului. Am baut si eu o bere, un draft, stiam ca este usoara, dar parca prea usoara, adica parca-as fi baut o bere fara alcool.

Acolo, mi-am reamintit de panzele de paianjeni si de paianjeni pe care imi placea sa-i necajesc cu un fir de pai, mi-aminteam de pariurile si jocurile de noroc, de baile nud la miezul noptii, de focurile pe plaja si de dansurile pe mese. Pe aceleasi mese (cum de mai rezista) unde astazi eram cu fetele mele, eu un tata cuminte, dar cu amintiri tare nebunesti. De asta am iubit si iubesc Vama Veche, pentru libertate, asa cum o intelegeam noi atunci, dar care nu cred ca mai are prea multa legatura cu cea actuala.

Isi facuse aparitia si un echipaj de politie in huiduielile generale ale celor de la mese, initial au vrut sa mearga la tineri apoi s-au razgandit si bine au facut, caci nu se stie ce mai iesea.

Cineva cumparase ceva de la bar i s-a dat un pliculet, nu stiu ce era, dar ceva imi spune ca nu era tocmai legal, magazinele de vise au disparut, dar aici inca se mai comercializeaza astfel de lucruri, pe sub mana, binenteles. Nu-i bine!

Preturile nu mai sunt cele care erau odata. Una dintre calitatile statiunii in trecut era exact aceea ca aici se gasea cea mai ieftina cazare cea mai ieftina mancare dar cea mai mare distractie. Acum doar una se mai pastreaza (distractia) in schimb cazarea este la concurenta cu Mamaia, iar preturile pentru mancare depasesc de mult Mamaia.

Cateva exemple: cel mai ieftin ramane cortul in Vama: intr-un camping amenajat ajunge la 30 lei/zi (curent, masina, dusuri) iar pe plaja se poate sta si gratis.

Gazdele inchiriaza camere intre 60-100 lei/noapte, in timp ce vilele si hotelurile afiseaza preturi care ajung chiar la 200 lei pe noapte camera.

In ceea ce priveste mancarea, este foarte scumpa, un mic dejun ajunge la 15 lei, un pranz poate costa si 30 de lei, iar cina constand intr-o friptura cu cartof si salata ajunge la 25 de lei/persoana. Deci destul de scump pentru Vama Veche, unde acum mai bine de 20 de ani ma simteam confortabil cu numai 100 de lei (vechi) in buzunar.

Apa plata ajunge si la 6 lei, shaworma este 10 -12 lei, porumbul fiert este 5 lei, clatitele 4 lei bucata, hamsiile ajung si la 10 lei in functie de gramaj si de bucatile de lamai pe care le doresti.

Dar poate unul dintre cele mai mari evenimente este Folk You care isi incheie sesiunea din acest an la ora la care eu scriu aceste randuri. Noaptea este alba pentru toti iubitorii de muzica nemuritoare iar ziua, este pentru odihna si incarcarea bateriilor pentru urmatoarea noapte. Muzica lui Bertzi. Iris, Pasarea Colibri si Seicaru m-a ravasit complet, orele de plaja au trecut foarte repede si acasa am ajuns arsi de soare, dar fericiti, daca am fi fost tineri, fara copii si responsabilitati, cu siguranta ne-am fi scos cortul si-am fi asteptat noaptea, noptile si concertele cu muzica buna.

Pe scena nu canta nimeni, insa se auzeau inregistrari mai vechi cu toti cei care au indragit Vama si au cantat pentru ea.

"Pentru că mai cred în oameni

şi în mare şi-n delfini,

pentru că inima mea

e o orgă de lumini

pentru că-i mai bine contra

sau doar împotrivă

doar cămaşa la catarg

şi chitara în derivă

Dincolo de orice vamă, dincolo de DA sau NU,

dincolo de toată lumea, FOLK YOU! ".

Este imnul din acest an al festivalului compus de Olarasu fredonat de foarte multi, alaturi de melodiile lui Chirila, care in acest an a sustinut un concert aici in Vama Veche, locul unde s-a lansat in urma cu multi ani, alaturi de trupa Vama Veche.

"Si sunt apucat de streche

Stau pe plaja-n Vama Veche

Si-am sarutul in ureche

Doar pe plaja-n Vama Veche

Noi toti vom avea pereche"...

Se poate sa fie zi...

Se poate sa fie noapte...

Se poate sa fie vara...

La fel cum iarna poate fi...

Povestea merge mai departe

Ca vantul din Vama Veche...

Eu nu pot sa mai continui

Caci eu mi-am gasit pereche... ".

Anul acesta Stufstock se va desfasura intre 16 si 22 august pe aceeasi plaja din Vama, dar se vor mai amplasa doua scene catre partea de nord a statiunii. Va fi o nebunie cum nu a mai vazut Vama si eu voi fi prezent in prima si in ultima seara, cel putin asa mi-am propus, deci ne putem intalnii acolo.

La Vama Veche este minunat, nu cred ca s-a inventat superlativ pentru Vama Veche, ea insasi poarta cu mandrie aceasta coroana, ganditi-va ca aici zambetul face parte din cotidian iar visele intotdeuna se implinesc. Numai aici, la Vama Veche.

Aici, toti cei din jurul tau te fac sa crezi ca ai aripi, ca poti zbura. Si zbori cu visele, sperantele si implinirile tale. Imponderabilitatea este valabila doar aici, la Vama, pentru ca aici exista iubire si speranta, visare si dor nebun!

Ar mai fi multe de povestit, dar deja ma cuprinde nostalgia. Am sa revin…


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 19.07.10 12:02:02
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Plaja din Vama Veche
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10950 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

biancuta
[19.07.10 12:38:11]
»

Spre rusinea mea, eu nu am fost niciodata in Vama Veche, dar am prieteni care merg acolo an de an si nu se satura, cu toate cele bune sau cele rele. Citind randurile tale si faptul ca sunt lucruri care s-au schimbat in bine, mai ca as da si eu o tura... Felicitari pentru frumoasa prezentare!

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[19.07.10 12:39:07]
»

Aseara am adormit leganat exact de Chirila cantandu-si Vama... (Folk You s-a transmis in direct pe Ant.2).

Te invidiez...

creivean
[19.07.10 12:48:10]
»

Da, din când în când taţii trebuie să fie şi dictatori Aşa am reuşit să le îmbarc şi eu pe ale mele fete şi să le duc la Zoo, la Debrecen, ieri. N-aş fi crezut că trebuie să trag de ea, ca să o duc la Zoo, dar după ce am plecat, am avut o zi minunată în familie. Şi asta contează. Bravo @pepsi70ro, în special pentru starea de spirit pe care ne-o transmiţi.

georgiana
[19.07.10 13:19:28]
»

Si eu votez pentru Vama Veche! Deosebit de util! Si asteptam pozele!

webmasterXY*
[19.07.10 16:39:31]
»

Am atasat acest videoclip, sper sa-ti placa...

pepsi70roAUTOR REVIEW
[19.07.10 18:23:33]
»

Super tare videoclipul, multumesc mult, cred ca trebuie sa iubesti foarte mult Vama Veche si mai ales sa-i simti spiritul ca sa poti intelege aceasta melodie.

Personal sunt dezamagit de slabul interes pentru Vama Veche, 110 vizitatori si 5 voturi. Spune mult, ori n-am reusit eu sa redau spiritul din Vama, ori toata lumea fuge la bulgari (apropo de melodie) sau la greci.

Vama Veche este aici, la noi si credeti-ma nu se compara cu nimic in ceea ce priveste distractia, voia buna si mai ales povestile de dragoste.

Asta este, slabul interes pentru Vama inseamna spulberarea unui vis care pe vremuri eram sigur ca va dainui vesnic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cc_iordachescu
[19.07.10 18:50:14]
»

Ca întotdeauna citesc cu mare plăcere cele scrise de tine şi visez cu ochii deschişi la anii care au trecut.

Mulţumiri pentru amintirile reînviate!

georgiana
[19.07.10 19:33:00]
»

@pepsi. ro,

Nu fii dezamagit pentru nr de vizualizari si nici pentru cel de voturi! Aici totul e chestie de conjunctura! Nu stau multi pe site uneori! Din cauza caniculei lumea e pe strand sau alte rauri si parauri, vei vedea ca pana la urma review-ul tau va fi un mare succes.

La fel patisem si eu la cel despre Antalia, unde lucrasem enorm la el si-mi consumasem toata energia si pana la urma s-a adeverit ca munca mea a fost apreciata cum se cuvine, intr-o luna am peste 1400 de vizualizari si 49 de voturi!

Cine iubeste marea si ceea ce inseamna cu adevarat Vama Veche, va da click pe subiectul tau si va fi incantat!

Michi
[19.07.10 21:29:58]
»

Ca sa parafrazez un clasic in viata, spun si eu " cititi Vama Veche ca nici nu stiti ce pierdeti". Ai reusit sa sugerezi o atmosfera. Am remarcat ca se citesc in general review-urile care intra in intentiile imediate de weekend sau concediu ale userior (v.Zanzibar sau Lisabona scrise azi de mariarosa). Pacat!

trandafir 1970*
[19.07.10 22:02:35]
»

Cata sensibilitate in randurile tale... Se prea poate ca Vama sa-si fi pierdut farmecul, interesul, poate si preturile pot fi o cauza asa cum bine observai la un moment dat... Astazi, cei care merg acolo, un anumit segment de varsta, o fac pentru ca asa e cool, nu pentru ca iubesc Vama! Fac parte din generatia asta "looser", care sparg bancile de lemn de la terase ca sa se incalzeasca (mi-a confirmat un coleg, a vazut cu ochii lui de1 mai pe unii facand asta! ), sau cand se trezesc dimineata dintr-o crunta betie, nici nu mai stiu cum au ajuns acolo si ce au facut cu o seara in urma, si asta nu umai datorita bauturii dar mai ales a drogurilor... Nu vin toti pentru Stuff, pentru folk. Asta a fost muzica generatiei noastre si cred ca niciodata nu va mai fi la fel cum era pe vremuri... Vama pentru cei ca tine era un fel de portita de iesire din incorsetarea impusa de regim; cei care vin acum aici nu simt senzatia aia de putina libertate, ceva din aerul " de dincolo" pe care-l dadeau prin versurile lor Pitis si toti ceilalti care v-au incantat anii tineretii...

Pentru amintirile tale pline de melancolie ai de la mine 400 pma si... nu mai fi trist, Vama va trai vesnic in sufletul celor care o iubesc, indiferent de varsta!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
raduu1972
[19.07.10 22:16:17]
»

frumos rew tau... ah ce vremuri erau o dataaa in vama.....

Michi
[20.07.10 09:41:23]
»

Inainte ca Vama Veche sa intre in gustul si preferintele generatiei 70 se mergea la Tataia, un cartier saracacios la marginea Constantei. Nu puteai face plaja acolo din cauza malului inalt si a pietrisului- pentru plaja luai motocicleta (nu aparuse inca Dacia 1100 si niimeni nu avea masina) sau troleul si ajungeai la Mamaia. La intoarcere te opreai la Farul, o spelunca ordinara in care mancai friptura de oaie, peste la protap si vin de regiune. Berea era o raritate. Stateam la povestit- o gasca de 15-20 de tineri pana se insera. La Tataia pe plaja oficiam un ritual, seara de seara imbaindu-ne sub clar de luna. Locuiam an de an la aceeasi gazda care avea de inchiriat doua corpuri de cladiri cu camere vagon prevazute la usa cu o perdea de tifon ca sa nu ne manance tantarii. Tot ne mancau. Gazda avea in fundul curtii doua stropitori de gradina pe post de dus cu ajutorul carora ne spalam de sare. Seara puneam magnetofonul Tesla cu benzi straine venite in pachetele cu lucruri de imbracat trimise de neamurile fugite in strainatate si dansam pana dimineata. Vecinii nu se suparau caci si in curtile lor rasunau alte melodii. Gasca era o organizatie tribala cu legile ei nescrise. Veneam cu totii in aceeasi zi, plecam odata si cine termina banii era sponsorizat de ceilalti. Nu se admiteau flirturi sau combinatii cu tinerii din alte gasti chiar daca in Bucuresti frecventau aceleasi ceaiuri. Imi aduc aminte cum o fata venita la Tataia cu un baiat a reintalnit pe plaja un fost iubit cu care si-a petrecut noaptea. A doua zi de dimineata i s-au pus lucrurile in fata portii si noroc ca gazda le-a adunat, altfel ar fi fost furate. Degeaba fata a trimis vorba prin gazda ca nu s-a intamplat nimic si s-a rugat sa fie primita din nou, a suferit oproboiul gastii si pana la sfarsitul sezonului si nimeni nu a mai vorbit cu ea. Se intampla la inceputul anilor 60.

stancuflorina
[20.07.10 09:57:01]
»

Un vot pentru Vama Veche, dar pentru ceea ce a reprezentat statiunea odata, nu acum cand s-a manelizat excesiv de mult in ultimul timp. Am scris si eu un review, dar nu asa de colorat precum ai facut tu. Dar Vama Veche va ramane Vama veche FOREVER!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[20.07.10 10:09:36]
»

@Michi, acum Tataia s-a transformat in "3 papuci", exista o plaja destul de frumusica, unde vin in general constantenii. Acum s-au ridicat blocuri frumoase si este una dintre cele mai apreciate zone ale orasului.

Multumesc pentru aprecieri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[20.07.10 11:58:11]
»

@Dragos, daca stiam ca transmite direct la tv puneam dvd-ul la tras, dar cine sa stie, of...

ancamariagadea*
[20.07.10 13:33:43]
»

Un om sensibil, un review asemenea! Aceste randuri, completate de versuri, le gasesc aparte. Desi lucrurile s-au schimbat prin Vama, ea continua sa ramana un simbol Nu cred ca si-a pierdut tot farmecul, poate doar o parte din el...eu raman insa optimista in ceea ce priveste intreg litoralul romanesc

Am o gramada de cunostinte care au iubit Vama si...o iubesc in continuare. Asadar, au ei un motiv...

krondia*
[20.07.10 16:42:39]
»

Vama Veche este un simbol, la fel cum este Costineştiul. Unii îl păstrează în suflet, alţii revin în încercarea de a retrăi vremurile trecute iar mulţi, de ce să nu recunoaştem, caută AI din ce în ce mai sofisticat în alte ţări de soare pline... Fiecare îşi are motivaţiile sale, lucrurile se schimbă dar aceste simboluri nu cred că vor pieri vreodată. Felicitări pentru aceste impresii calde, pline de sensibilitate!

divio*
[20.07.10 16:51:20]
»

@pepsi70ro:

important e ca nu ai pierdut din memorie ceea ce a fost placut pe vremuri pentru tine si pentru multi altii.

Faptul ca ne confruntam cu multe schimbari (parte dintre ele bune pentru existenta noastra, altele nocive sau greu de privit/primit) nu trebuie sa ne taie din optimism, ci din contra, sa ne ambitioneze.

Tocmai pentru a combate dezamagirea care te cuprinsese ieri, ai ocazia sa contabilizezi in doar o singura zi dublarea numarului de vizitatori (250) si triplarea numarului de voturi (15).

Asa ca...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[20.07.10 16:56:28]
»

Sincer mi-ar fi placut cat mai multe ecouri cu amintiri despre Vama Veche, despre ceea ce a insemnat pentru noi, despre ceea ce inseamna acum, asta mi-ar fi placut...dar asa cum mi-a spus cineva astazi, lumea este mai mult interesata de destinatii turistice noi si externe, nu despre amintiri ruginite din Romania.

Sanziana
[20.07.10 21:40:43]
»

si mie imi place la Stuf si mi-e dor.... dar din pacate nu am asa de multe si de frumoase amintiri din Vama Veche dar le-am citit cu drag pe ale voastre , ale tuturor,si va felicit.Iar pentru taticul cel sever ,un mic vot

pepsi70roAUTOR REVIEW
[21.07.10 10:03:55]
»

Haide @sanzi, se anunta vreme frumoasa in wk, ma ofer sa fiu ghidul familiei tale in Vama, n-o sa regretati...

Alb
[12.08.10 19:27:58]
»

Da, vama era altfel acum cativa ani... eu am observat ca s-a schimbat in rau. Buna prezentare/.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alb, biancuta, chelie_d, creivean, divio*, georgiana, krondia*, Michi, raduu1972, stancuflorina, trandafir 1970*
Alte impresii din această RUBRICĂ[Re]Descoperă Vama Veche:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060060024261475 sec
    ecranul dvs: 1 x 1