Fără oftică / patimă despre Vama Veche

TIPĂREȘTE

N-am avut privilegiul de a "locui" în copilărie/adolescență, vremelnic, "în Vamă". Am citit însă nenumărate istorisiri despre fenomen și am ascultat câțiva împătimiți ai locului povestind și repovestind depre minunatele clipe/zile petrecute aici unde tinerețile lor s-au amestecat cu nisipul, liniștea, valurile, dragostea, muzica bună, corturile, motoarele, petrecerile simple în care se construiau prietenii de-o vară ori de-o viață, îmbăiere sub clar de lună, bețiile crunte, nudismul, amorurile fugare, libertatea.

Un loc rămas în amintirile multor vamaioți norocoși să descopere (în acele vremuri care voiau și reușeau, de cele mai multe ori, să încalece gândirea liberă, respectul față de unicitate, individul) că există totuși speranțe, că există o oază de normalitate în deșertul ce părea nesfârșit al "orânduirii socialiste".

Un loc oarecum exclusivist, frecventat de tinerii intelectuali ai vremii, cu ceva posibilități financiare peste medie (dar nu numai) și mai ales, cu o mai mare posibilitate de accesare a informațiilor din și despre "muribundul Occident", de oameni în floarea vârstei si de seniori care văzuseră, auziseră ori chiar trăiseră alte vremuri.

Dintre ei și printre și-au găsit locurile studenți haioși, cheflii hotărâți să nu părăsească incinta din mai până în octombrie, yoghini, adepți ai libertinismului sexual, tinere cupluri fără (și apoi cu) copii, profesori trecuți bine de prima tinerețe, poeți și scriitori cu sau fără renume în breaslă, tamburine, chitare, fluturi și zile, multe zile de somn pe nisip pentru refacerea absolut necesară dintre nopțile arvunite de lună, stele și cele trei-patru cârciumioare ridicate din rogojini, lemn și stuf care deveniseră beach barurile de unde curgeau vodca și rock-ul, vinul și follk-ul.

Așa o fi fost, ce să zic, n-am de unde să știu. Dar dacă a fost așa a fost bine, foarte bine. Cei care au apucat să "patineze" pe-acolo în vremurile alea au amintiri frumoase. Ceilalți, ca mine, care au fost ademeniți cu povești și cântece mișto de tot despre Vamă și au avut îndrăzneala și inconștiența de a poposi pe-aici la vârste ceva mai înaintate, probabil că au regretat instantaneu.

În ceea ce mă privește totul e clar: la primul contact, în august douăzecidouăzeci, dezamăgirea a fost cruntă, singurul plus fiind acel bolero celebru ce răsuna cu precizie în fiecare dimineață pe durata întregului spectacol al ieșirii soarelui din mare. La sfârșitul acelei perioade petrecute în faimoasa așezare de la marginea de sud-est a țării, mi-am jurat sa nu mai calc niciodată pe-aici. Văzusem suficient din tot ce îmi era dezagreabil și înainte de a ajunge p-aci, dar și ceva în plus.

M-am lovit atunci de discrepanta enormă dintre ceea ce aflasem despre Vama Veche și realitatea palpabilă din Vama "Nouă".

Desigur, există și acum nostalgici, aventurieri decenți, curioși, îndrăgostiți iremediabil de Vama Veche așa cum e ea în prezentul tumultuos. În fond, marea e aceeași iar pe plajă briza te răcorește și soarele te îmbrățișează cu foc în timp ce rumoarea specifică contribuie și ea la un somn scurt, dar odihnitor. Dar ea, Vama, cum ea, de fapt, privită în ansamblu, cu bune și, mai ales, cu rele, de ochii unui neica-nimeni ușor ciufut și "pretențios"?

Străzi neasfaltate (ulițele satului care făceau, pe vremuri, și ele, parte din farmecul indicibil al așezării) pline de un praf gros care-ți intră prin toate orificiile, hoteluri de lux înghesuite laolaltă cu chioșcuri ce par a cădea la primul vânt ceva mai puternic, cu terase insalubre, cu vile frumoase adăpostite de grădini bine întreținute, case de chirpici având de jur-împrejur terenuri îngrădite numai bune de înghesuit zeci de corturi, terenuri virane năpădie de buruieni - unele înalte cât jumătate de om, cârciumi "celebre", cluburi de noapte bubuind lipite de terase unde se cântă folk, cerșetori de "strada mare" care se vor a fi simpatici, cool, în spiritul vechii vămi, dar sfârșesc prin a fi, de fapt, niște jegoși cu fițe, obraznici, tupeiști și îngâmfați, alcoolici cu venituri reale peste medie, unii dintre ei veniți cu motoare scumpe, vrând să pară excentrici, boemi și săraci, tineri, mulți tineri turmentați bine de tot din noapte în zi "locuind" pe aceleași borduri cu cei dintâi menționați, fraternizand lângă sticle golite, vomă, chiștoace, ambalaje, PET-uri, bălți apărute instantaneu în plină secetă prelungită, vânzători de brățări, ochelari de soare, rochii de plajă, clătite, suveniruri, covrigi, colace, mingi, pălării, gogoși, pizza, țigări, șlapi, amulete etc.

Prețuri indecente, aglomerație de bâlci interbelic, praf, mult praf sau noroi gros (calea de mijloc n-are cum să fie), mașini bengoase sau hârburi, totuna, pline de adolescenți mai mult sau mai puțin educați, toți veniți să se "spargă-n figuri" cu orice preț și orice mijloace, multă voie bună rapid confecționată cu ajutorul fumurilor, lichidelor și prafurilor (am zis de praf, nu?) și da, familii cu copii mici, cupluri sudate de ceva ani, rockeri maturi și mai "trecuti", toți aceștia din urmă pășind oarecum stingheri printre miile de "copii" care au acaparat, de ani buni, un loc menit a fi rămas o oază de libertate, de liniște și bun gust, și care au reușit, cu ajutorul important al afaceriștilor vremii, să transforme iremediabil totul într-o "insulă" imundă "legănată" de gunoaie, ritmurile muzicii electronice, urme vagi de romantism, fericire injectată sau trasă în piept (pe nas) fără odihnă, prezervative și paste carbonara șaptezeci și cinci lei porția.

E adevărat, nu mi-am respectat jurământul: am revenit în anul de grație douăzecidouăzeci și doi, oarecum de bunăvoie, uitând în mică măsură amintirile din prima vizită. Masochism? Se poate spune și așa, dar adevărul e că gândisem că nu poate fi mai rău decât data trecută. Dar a fost. Mult mai rău. Totul s-a amplificat, parcă pentru a-mi dovedi că... întotdeauna se poate mai rău. Mai mare zgomot nocturn, mai mare înghesuială, mai mult praf, prețuri și mai mari, gunoi peste tot, vrând să înghită, cu orice preț, locul etc. Au mai fost și altele, care nu merită povestite, dar și două "superbe" întâmplări de "zona crepusculară" pe care nu le pot trece cu vederea.

A fost, mai întâi, indezirabila, oribila cârciumă Boho, undeva la câțiva metri mai sus de Cherhanaua care nu trebuie ocolită și unde se poate mânca scump (ca peste tot), dar bun, unele chestii fiind chiar delicioase.

Revenind la BOHO, nu vă luați după recenziile de pe niciunde, că "vă insolați" suplimentar. O fi borșul de somn specialitatea dărăpănăturii, dar în afară de asta se mai putea comanda acolo, când am fost noi (și unde am avut și proasta inspirație să invitam doi prieteni vechi care locuiesc în Mangalia), doar mușchi de porc cu garnitură de cartof, o salată de icre (comandată și returnată pentru că, pur si simplu, era aproape în putrefacție) și porții minuscule de mici (n-am crezut să existe mici atât de mici, foarte mici, cei mai mici mici, de cartea recordurilor, atât de mici încât i-am returnat rapid cu complimente obraznicului gratargiu care, cu o indolență nedisimulată ne-a sugerat să facem reclamație la "fabrica de mici".

Pentru că apucasem să cerem vin (aveau doar la pahar, iar paharele erau de plastic, dar d-alea care imitau paharele de sticlă iar vinul era ceva așa, un lichid galben verzui, aspru la gustat) și borș de somn (ăsta chiar a fost bun, dar la 28 lei porția - un castronel micuț și ăla), am așteptat, stand la taclale noastre, preț de vreo oră și un desert promis telefonic cu vreo patru ore înainte ca fiind excepțional (o plăcintă cu mere și nuci), dar a fost doar o minciună gogonată - n-aveau nicio plăcintă. Tânărul care servea habar n-avea nimic: nici de ce ne-a adus icre stricate, nici de ce micii erau extramici, nici de ce plăcintă promisă nu exista, nici de ce nu erau la masă șervețele, nici de ce nici listă de prețuri nu exista. Era doar înalt, părea obosit foarte și sigur nespălat. Despre gratargiu am zis. Mai exista o domniță care trebaluia prin "bucătăria" gen rulotă și cu care se vorbise anterior la telefon, lăudându-se ' mneaei atunci că e o afacere de familie, că ne așteaptă cu plăcinta și să-i spunem pe loc dacă și câte porții de borș vrem că e renumit și se termină repede. Cam atât. Poate că i s-o fi dus buhul din recenziile membrilor familiei care tronează acolo, dar BOHO e clar un stabiliment care trebuie evitat.

Și a mai fost o "frumoasă" întâmplare în la fel de frumoasa "stațiune". Nu chiar atât de "perfectă" ca cea descrisă mai sus, dar la fel de edificatoare pentru categorisirea de către subsemnatu' a "totului" ce poartă numele vechii trupe care a luat numele vechii vămi.

Pe la 00.00 trecute fix în weekendul ce tocmai trecu (neapărat de menționat că în weekenduri e triplu zgomot, praf și aglomerație), abia ațipit, mi-am făcut cruce cu limba când, pe deasupra căsuței unde eram cazați (decent, dar atat - deh, "după buget, coane Fănică") a început sa se audă șuierat de proiectile și dintr-o depărtare foarte apropiată bubuituri ce mi-au adus aminte instantaneu și concomitent de tragerile de noapte efectuate în armată și de faptul că Ucraina e la doi pași.

Edificat destul de rapid ca tirul era cu artificii, m-am liniștit oarecum și i-am transmis printre dinți un "la mulți ani împreună cu toate urările de bine" celui/celei care, credeam eu la acea oră rotundă, împlinea vreo vreo vârstă care merita să deranjeze total celelalte vârste din localitate. Dar a venit oră 01.00. N-a sosit omul negru, dar a început iar un tir de zeci de artificii. Parcă se trăgea din curtea vecină. Hotărât să mă deplasez și să dau pept cu muftangiii, am oscilat nițel dacă să sun la pulizia urbei și până să ies (totuși) din cameră, tirul a încetat. M-am întors în pătuț și am adormit de-a binelea.

Dar și oră 02.00 a venit. Alt tir. Cel mai puternic, cel mai lung. Doar că eram prea adormit. În plus, o altă supoziție mi s-a înfipt în creierul deja anesteziat: prea multe artificii, prea puternice, prea prea. Nu puteau fi trase pentru o simplă petrecere... poate că... sigur e de la un club, unul dintr-alea care bubuie din asfințit în răsărit și cum e weekend... și alea-s totuși un pic mai departe și dacă mă duc acolo oricum nu rezolv nik. Le-am urat și ălora, de la patroni, bodyguarzi, până la mușterii, toate cele bune infinit și m-am prăbușit în somn.

Dimineață, când să plecăm spre plajă, mă întâlnesc cu proprietarul pensiunii "noastre" și, printre altele, îl întreb dacă știe ce și cum despre noaptea trecută. Trezit și el din somn făcuse investigații amănunțite. Nici pomeneala de club, nici vorbă de aniversare: peste două ulițe, la o viluta de fiță avusese loc o "mică" petrecere de nuntă. Nu puteam să las evenimentul să treacă ca un fum de artificii; le-am urat și lor.

---

VIZUALIZĂRI: 1350 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI