Vamos

TIPĂREȘTE

Nu-mi vine deloc să scriu de Vamă. E ca și cum ți-ai bârfi nevasta pe la prieteni. Dar nici nu pot să mă abțin. E controversa aia conflictuală: e nebună dar o iubesc. E o istorie prea lungă. Nici nu știu cu ce să încep.

Câțiva ani n-am mai fost. Mi-era dor. Zic: hai să văd cum o mai fi, acum, când n-a mai rămas nimic sălbatic.

Nici n-am mai trecut pe la Elga. Elga stă la intrare, pe dreapta, are o intrare cochetă, toată numa’ lemn pe față, cu recepția fix la intrare că apoi camerele sunt după curtea din spate, în clădiri la care s-a folosit mult lemn ca și material de construcție. O cheamă Elga’s punk rock.

Dar înainte de Elga este Strada Nichita Stănescu, tot pe dreapta care începe cu o mare parcare, adică miriște sau teren viran după care este Casa Nikita, o vilă mare și frumoasă cu terasă în dreapta și bucătărie accesibilă iar pe stânga, scara spre etajul 1.

Și tot pe strada Nichita Stănescu dar mai spre capătul străzii este Marina Park. E un camping pentru corturi și rulote dar are și o clădire cu camere de închiriat la intrare. Sunt și niște hamace pe sub copaci și niște pisici bezmetice. Dar, cum spuneam, vara asta n-am fost.

N-am trecut nici pe la Luca, o pensiune rustică, largă, înaltă, tot cu mult lemn și cu o curte largă, tot pe lângă Elga, la șosea.

Vara asta am coborât direct la magazinul de la șosea, cred că ultimul loc din Vamă ce a rămas administrat de localnici, care e ceva mai în față, mai pe dreapta.

Ăsta a fost primul magazin din Vamă pe vremea când încă era pustiu și alte foloase n-aveai unde găsi. Mai era o patiserie cu șuberek și aia era tot. Peste timp au rămas neschimbați, vorbesc frumos cu oamenii și au prețuri decente. Este deschis tot timpul anului și localnicii se aprovizionează de aici cu diverse. Celelalte market uri sunt sezoniere și au prețuri exorbitante. În timp, multe au apărut și-au dispărut.

Peste drum de magazinul ăsta emblematic intru pe strada Plajei, o stradă îngustă care s-a asfaltat recent dar tot îngustă a rămas și imediat mă și lipesc de pereții clădirilor că tocmai vin 3 Suv uri din vale și nu-i loc pe stradă.

Cobor până aproape de plajă și fac dreapta să ajung la Strada Midiei, la Hotel Laguna și la Traian. Trec pe lângă Camping Raskala care a rămas la fel de boem cu căsuțele lui cochete și curtea hippie cu umbrelă de stuf. Strada de la Laguna e tot la fel de prăfuită cum o știu, cu parcări improvizate și cu mașini supărate băgate cu botu-n garduri de stuf. Laguna are niște pereți aiuristici, cu partea de sus franjuri și pictată cu culori. Deși arată aiuristic, oferă confort și o piscină faină în curtea interioară. Nu are restaurant. Cine vrea să mănânce, merge peste drum, la Corsarul. Dar până să ajungem la Corsarul trecem de Campingul lui Traian (din Brașov) cu căsuțele lui minimaliste, fix gard în gard cu Laguna. A zis el că nu face nici o îmbunătățire la terenul lui că vrea să-l păstreze sălbatic și, cu adevărat, în 5 ani doar a dat câteva dungi de culoare pe căsuțe și a schimbat poarta de sârmă rombică cu o poartă masivă din fier. Pe vremuri, în Vamă nu era nevoie de așa ceva.

Goa Canabis e pe următoarea stradă spre sud și n-am chef să merg până acolo. E o curte largă cu o construcție minimalistă, lungă, spre stradă dar, totuși, are camere cu baie (doar duș că toaletele sunt la un capăt al clădirii).

Sandalandala e și mai încolo. Aia chiar e un concept de camping de lux, cu o curte largă cu gazon, cu restaurant (terasă), tot așa, pe stil hippie și cu corturi mari pe care le pun ei la dispoziție, cu saltele groase, pufoase. Un cort costă mai mult decât o cameră cu baie.

Nici la ei nu merg. N-am chef. Continui spre est, spre mare. Ies pe plajă între Corsarul și Amphora.

Ce speram să nu se-ntâmple ever, evident, s-a întâmplat. Plaja nu mai e liberă, a tuturor ci a lui X, Y, Z: plaja Yuva, plaja Amphora, plaja Acolo, plaja Dincolo – sau ce s-a mai ales de ele, plaja Stuf, plaja de Carte, plaja Cherhana și Sfântu’ mai știe care, toate astea separate între ele prin garduri de stuf, de parâme, de ațe, de ghemuri, de idei, de concepte, de... mă ia amețeala. Dacă nu aparții cuiva, nu exiști. Mă obișnuiesc greu cu asta.

Ciudata construcție de pe plajă de la Amphora abia dacă se mai vede de după garduri.

Dincoace, Corsarul a rămas doar cu partea dinspre drum. Oricum, are recenzii proaste de multă vreme. Partea dinspre mare a luat-o Yuva și și-a făcut amenajările lui acolo. Arată cool, nu zic, într-un mare fel dar, iarăși, Corsarul nu mai e ce-a fost și nici plaja aia nu mai e liberă. Tot - numai îngrădituri. Mă întreb cât o să mai rezistăm cu atâtea hățuri și zăbale dar cred că destul de mult că ăștia mici nu au cunoscut libertatea și lor li se pare firesc.

În spate la Corsarul, băieții lor întorc vinete pe grătarul încins.

Stuful e și el împrospătat. S-au inventat niște paleți frumos lustruiți care, de fapt, sunt banchete și scaune new age. Nu sunt paleți reali. Doar îi imită. Au fost și aici garduri dar în miezul verii le-au scos astfel că, măcar aici poți respira în pace.

Mai spre nord, însă, Plaja de Carte e îmbâcsită de garduri, gărdulețe, limite, labirinturi de nu mai știu nici ei de capul lor în timp ce Yolo și-a bătut de-a dreptul limitele-n cuie că și-a făcut garduri din lemn. Aici erau multe corturi. Nu mai sunt. Doar în față la Arca zace o mașină de teren de 3 metri înălțime și 3 motoare incredibil de lustruite pentru praful din Vamă.

Cherhanaua, sărmana, ce-a mai rămas liberă dar și părăsită pentru că, deși plajă-i plină de șezlonguri de lemn, e pustiu în timp ce în padocul de la Carte e îmbulzeală.

Construcțiile improvizate de la cherhana, însă, tot la fel, pește proaspăt, plite-ncinse, ceva doritori pe la mese și multe vinete pe grătar. La fel de rustic ca întotdeauna.

În spate la Cherhana, sus, pe faleză, Goa Sunrise pare pe ducă, cu căsuțele lui insalubre.

Mai spre nord de cherhana zace leșul părăginit al barului de lux ce apăruse aici, între plajă și faleză, cu puzderia lui de neoane sferice înșirate pe cabluri și care mă uimise atât acum 3 ani. Dar m-a și scos din sărite, dându-mi tendințe depresive. A fost ultima dată când am fost, cred. Strident, mănunchiul lui de neoane îl vedeai de hăt departe. Îmi părea nefiresc și obscen. Ceva tineri importanți schimbau vorbe goale, pline de emfază, pe scaunele lor înalte. Acum zace bătut de briză, prăfuit, nisipit, abandonat.

Cu totul altceva pot spune de Ovidiu pe care-l știu de-o viață, neclintit, consecvent, înțepenit în miezul Vămii. De fapt nici nu știu dacă mai ezistă Ovidiu dar numele i-a rămas, legat – pe veci – de Stuf.

Chiar și buda rotundă de lângă Ovidiu, ăia cu pagină web (pe vremea când habar n-aveam ce-i aia web) a dispărut. Aia pe care scria www.wc.ro, chestie la care mă uitam cruciș de peste drum, de La Frontiera de pe terasă. Acum e Sasha în loc și când văd oameni la băută la bar la Sasha, pur și simplu, nu mă pot abține să nu gândesc că ei beau, de fapt, într-o budă, atât mi-a rămas întipărită în minte construcția aia circulară. Adevărat, destul de nefiresc – centrul unui sat de vacanță să fie... buda!!! Și nu ăla din Asia.

Peste drum de Ovidiu, mitocanul, la fel de mitocan ca-n totdeauna, cu mâncarea lui bună și multă, cu canapele confortabile cu perne pe lemn, cu stâlpul lui totem de l-a pus în drum de ceva ani, deși, oficial își zice Lyana, noi tot de mitocan îl știm.

Mai încolo, Camuflajul s-a închis după ce l-a scos pe Pura Vida din locație și l-a mutat pe o stradă mai sus, fără vedere la mare și încă și mai încolo, spre nord, Șoni încă mai face concerte. În realitate se scrie Sanyi dar cine știe citi asta? Nu-i ungur dar soția lui este și provine din secuime.

Într-un final, sus pe faleză, spre nord, găsim cartierul de rulotiști relocat din sud de unde i-a fugărit Electra, hotelul de 5 stele care fix aici și-a găsit să se așeze. Ce-o fi căutat? Or fi gândit acești pescari, neam de neamul lor, în sătucul ăsta de pescari, că vor avea parte de așa ceva vreodată?

Pentru Vamă, întotdeauna

Evident, Vama

---

VIZUALIZĂRI: 1415 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI