Pe Poteca Haiducilor spre Colții lui Barbeș

TIPĂREȘTE

”Mă duc la munte azi, mă duc la munte
Mă duc la munte azi
Să mă cocoț direct pe el
Vedeți voi cine-I voinecel”

Cam așa cântam eu sâmbătă dimineață la ora 6.00 când autocarul pleca din București spre Sinaia, ducându-mă intr-o nouă drumeție pe munte.

De această dată urma să revăd Bucegii, mai bine zis să revăd o parte iar o altă parte să o văd și să o parcurg pentru prima dată.

Traseul urmat: Cota 1400 – drumul de vară (Sub Cetate) - Colții lui Barbeș- Lacurile Vânturiș-Poiana Soarelui-Vârful cu Dor-Cota 1400.

La Cota 1400 am ajuns in jurul orei 10.00, după ce, inevitabil, am mers ca melcul in zona Comarnic.

De aici, ne-am luat rucsacurile in spate și am pornit la drum, pe indicator bandă roșie. Prima parte este un urcuș susținut pe drumul de vară, un drum cu multe pietre, pe care iarna se schiază.

Un cățel iubitor de drumeții montane, răsărit nu stiu de unde, s-a gândit să facă și el o plimbare, și ne-a insoțit cuminte o bună parte din drum.

Am urcat până la Piatra Turcului, o formațiune stâncoasă mai sus de 1500 metri. Se spune că aici s-au prăbușit cu tot cu cai, câțiva soldați turci, in timp ce goneau pe arnăuții invinși la Târgoviște, in anul 1831.

De aici, urmând indicatorul punct roșu, pornim spre Colții lui Barbeș, un drum inchis iarna. Poteca a fost de curând marcată și repusă astfel in circuitul turistic, dar, spre deosebire de alte trasee din Bucegi, este foarte puțin circulată (noi nu am mai intâlnit niciun turist cât timp am parcurs traseul).

Intrăm mai intâi intr-o poiană cu ierburi inalte, care ne ingreunau accesul, după care intrăm in pădure. Cărarea ingustă merge pe o curbă de nivel, traversând porțiuni care necesită puțin mai multă atenție – unele porțiuni in care poteca devine foarte ingustă și trece printre formațiuni stâncoase, sau alte zone in care au căzut copaci, fiind necesară escaladarea trunchiurilor pentru a continua drumul. Acest drum este o parte din fosta ”Potecă a Haiducilor” sau ”Poteca Hoților”, un drum vechi de peste 200 de ani, care pleca din Posada și ajungea in Sinaia, trecând peste mai multe culmi muntoase.

Nu am intâlnit, dar am citit și auzit că că in zonă sunt mulți urși, deci, atenție!

Cățelul care ne insoțea știa foarte bine drumul, o lua puțin inaintea grupului, după care se oprea și aștepta să trecem toți pe lăngă el, parcă eram oile lui pe care le păzea și le număra din când in când ca să se convingă că nu s-a rătăcit vreuna.

La un moment dat am ajuns sub Colții lui Barbeș, formațiuni stâncoase aproape verticale, cu colți ascuțiți, cu inălțimi care ajung, in unele locuri, la 2000 m. Undeva, pe stânci, este și intrarea in Peștera de la Colții lui Barbeș, care cred că este accesibilă doar speologilor.

După un timp am ieșit intr-o altă poiană, de unde am pornit, urmând valea râului Izvorul Dorului, spre Poiana Soarelui. Jos, in vale, se auzeau cascadele Vânturiș, la care nu am mers, traseul spre aceste cascade din punctul in care eram noi fiind unul dificil. De fapt, nu se vedea nicio potecă spre cascade, muntele cobora abrupt spre vale și era complet acoperit de ierburi inalte. Am lăsat vizita la Cascadele Vânturiș pentru altă ocazie, și am pornit mai departe. In stânga noastră se ridica Vârful Vînturiș (1925 m) și sub vârf Stâna Vânturiș, unde era o turmă de oi și, bineințeles, câinii care o păzeau. Este locul unde insoțitorul nostru patruped ne-a părăsit, pesemne că intra in teritoriul câinilor de la stână și nu voria conflicte.

Am urmat in continuare marcajul ”punct roșu”. Aici drumul merge când pe o parte, când pe cealaltă a râului, iar trecerile peste apa cu un nivel crescut de precipitațiile numeroase, s-au dovedit, nu de puține ori, adevărate incercări. Trebuia să găsim o inșiruire de pietre destul de mari ca să iasă din apă și să putem sări peste ele. Dar, mai prin apă, mai peste pietre, am reușit să parcurgem această vale și să ajungem in Poiana Soarelui.

In acest loc nu am fost decât iarna, la schi, și a fost puțin ciudat să văd instalațiile de schi cum stau părăsite și să văd pârtiile golașe, acoperite de pietre.

Am ajuns la o intersecție de drumuri, unde indicatoarele ne arătau că putem merge spre Padina, Bolboci, Cabana Valea Dorului sau spre Lacurile Vânturiș. Noi am pornit spre Cota 2000, de unde, cei care mai puteau, urmau să urce pe Vârful cu Dor, iar ceilalți să coboare ușor spre Cota 1400.

Din nou urcuș, de această dată pe pârtia pe care iarna coboram ușor pe schiuri. Acum nu mai era chiar o plăcere, nu numai că urcam susținut, dar mai era și pietrișul care ne ingreuna mersul. La aceasta se mai adăuga și vântul rece, care incepuse să bată din ce in ce mai tare. Era de-a dreptul frig, cred că erau in jur de 10 grade.

Am ajuns la cotă și de aici am pornit spre Vârful cu Dor, pe marcaj ”punct galben”. Nu mai aveam mult de urcat, vârful are o inălțime de 2030 metri, ultima parte a ascensiunii fiind și cea mai abruptă, cu un grad mai ridicat de dificultate.

Efortul a meritat, sus panorama era una incântătoare, se vedeau toți munții din jur – Munții Baiului, inălțimile Bucegilor, Munții Leaota. Am făcut o scurtă pauză ca să mâncăm ceva și să ne hidratăm, am făcut cât de multe poze am putut și am inceput coborârea, la inceput cu mare atenție pe panta abruptă apoi ușor spre Cota 2000.

De aici am pornit spre Cota 1400 iar pe drum i-am ajuns din urmă pe cei care au renunțat la urcarea pe vârf. Până la Cota 1400 am mers pe drumul de iarnă, mult mai frumos, drum care coboară prin pădure. Am ajuns destul de repede la Cotă și ne-am luat recompensa pentru efortul depus cu o mâncare bună la Ceaunul Crăpat.

Am parcurs aproximativ 15 Km cu o diferență cumulată de nivel de 900 de metri.

Nu este un drum greu, este ușor, cu puține locuri unde gradul de dificultate este mediu.

Poate fi parcurs și de copii și de oricine vrea să iși depășească puțin limitele.

Condiția obligatorie este insă echipamentul: ghete sau bocanci, geacă, pelerină de ploaie, rucsac, apă, mâncare și, drum bun.

Sper ca fotografiile să vă convingă că merită efortul.

Rog webmaster-ul dacă se poate ilustrația muzicală youtube

---

VIZUALIZĂRI: 686 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI