Plimbare pe platoul Bucegilor

TIPĂREȘTE

Recunosc, de aceasta dată mi s-a făcut poftă chiar de pe „Am fost acolo”. Mi-am dat seama că de la un sentiment de saturație vis-a-vis de Valea Prahovei, pe care în vremea adoloscenței și studenției o „călcam” măcar o dată pe lună am trecut la aproape o indiferență inexplicabilă față de ea. În ultimi 5 ani dacă am fost o dată de două ori pe an. Și indiferent de câte ori am fost nu am mai parcurs vreun traseu mai lung de o oră (dus-intors ).

Și uite așa vineri seara la ora 20:30 m-am hotărât brusc că ar fi cazul să îmi aduc aminte de anii din urmă. Am pus mâna pe telefon, am sunat un prieten, și iată-ne sâmbătă dimineața la ora 6:45 dimineața în mașină în drum spre Valea Prahovei. (Incredibil – nu am mai făcut asta din vremuri imemoriale – să mă decid seara pentru a doua zi dimineața. Acum m-am obișnuit să îmi fac rezervările și cu 6 luni înainte). În mașină am schițat și un program. La ora 9:00 eram la cabana Cuibul Dorului, oră care s-a dovedit extrem de matinală căci drumul spre Piatra Arsă (cu mașina) se deschidea la ora 10:00 (erau lucrări). Drumul spre Piatra Arsă este asfaltat acum, singura problemă ar fi că sunt unele porțiuni destul de strâmte.

Acum mărturisesc că propunerea de traseu am făcut-o ținând cont de faptul că peste mine au trecut vreo 20 de ani de la ultimul traseu montan adevărat (să mai spun că am mai adăugat si vreo 40 de kg???). Așa că am ales un traseu mai simplu sau în orice caz mai puțin dificil. Ce ar putea fi mai puțin dificil decât un traseu pe platoul Bucegilor? Primul obiectiv a fost spre Babele. Piatra Arsă se află la 1950 de metri altitudine iar Babele la altitudinea de 2200 m. Diferența de nivel este doar de 250 m ceea ce nu ar însemna foarte mult. Bineneînțeles că există si suișuri și coborâșuri (ca în viață, așa că de fapt ai mai mult de urcat și coborît). Una peste alta totuși traseul este destul de ușor și poate fi străbătut de (aproape) oricine. Și nu este deloc periculos, nu există râpe, carări strâmte etc. Drumul nu durează mai mult de o oră jumătate. Din păcate nu este unul foarte spectaculos, dat fiind că în afară de o porțiune cu jnepeni, în rest nu există copaci sau arbuști. Plimbarea nu este una la fel de plăcută ca una prin pădure, dar să nu uităm că ne aflăm pe platou.

De la Piatra Arsă mai există trasee spre cota 2000 (și apoi spre Zănoaga) sau spre Cantonul Jepi cu coborâre în Bușteni pe Valea Jepilor Mari.

Cum am ajuns la Babele, ne-am gândit să luăm prânzul. O ciorbă era 7 RON, un grătar cu piure 17 RON și cârnați cu piure 12 RON. Ciorba era OK, restul la limită mai puțin piureul care era oribil (cred că era din fulgi). Un ceai cald era 3 RON iar cafeau de la automat la fel. Sucurile 6 RON si vin fiert 5 RON. Cabana era neschimbată de acum 25 de ani (e bine, e rău nu știu să spun) doar că acum nu aveau apă și nu exista acces la WC. Nu prea părea că existau persoane cazate. În schimb farfuriile erau aceleași – cu dungă albastră și OJT înscris pe ele.

M-am distrat auzind niște puști cum vorbeau la telefon: „Noi am ajuns suntem între telecabină și pensiumea asta de aici, nu știu cum îi zice”. Și adevărul e că de unde să știe ei că era Cabana Babele... Pentru noi era un reper important, și poate în viitor va fi și pentru ei.

Am revăzut Babele și Sfinxul (și ele erau neschimbate, doar parcă puțin mai pictate, caci se găsesc mulți ce din păcate vor să-și lase amintirile inscripționate).

Și de la Babele se pot face o grămadă de trasee (acum x ani le-am făcu, t unele de mai multe ori). Azi nu cred că mă voi mai încumeta la toate dar sunt decis să reîncep traseele montane. Se poate merge către Peștera Ialomicioarei (se poate și cu telecabina de la Babele dar nu despre asta vorbim), către Cabana Omu, către Cabana Caraiman și apoi pe Jepii Mici către Bușteni sau pe Brâna Caraiman spre Crucea Caraiman. Sau spre Crucea Caraiman pe platou.

L-am întrebat pe cabanierul de la Babele dacă este OK să mergem pe Brână și mi-a spus ca Brâna e ruptă. Am insistat spunând că acum hăt ani am fost pe acolo și nu era cine știe ce greu traseul. El a repetat că Brâna e ruptă și că nici cablurile nu mai sunt în bună stare.

După ce am revăzut Babele și Sfinxul (și ele erau neschimbate, doar parcă puțin mai pictate, caci se găsesc mulți ce din păcate vor să-și lase amintirle inscripționate).

Având în vedere că eram și cu un copil de 8 ani am hotărât să nu riscăm. Și bine am făcut, căci am descoperit că și mie mi-a dispărut curajul. Drumul spre Cruce este mai dificil decât cel de la Piatra Arsă la Babele. A nu se înțelege foarte dificil, dar ceva mai abrupt. A, și are o porțiune de aproximativ 10 m foarte periculoasă, este îngustă și neasigurată cu cabluri. Dat fiind că acesta este un traseu pe care îl poate face oricine cred că ar trebui face ceva în privința asigurării acestei porțiuni. Cu această mică excepție cred că traseul poate fi parcurs de către oricine (dacă până și eu am reușit ). Drumul este foarte spectaculos iar de la un anumit moment dat încolo peisajul îți taie respirația. Veți vedea pe rând, de la mare înălțime, Sinaia, Bușteni, și din apropierea Crucii Eroilor Azuga și Predealul.

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.

De întors ne-am întors pe același drum, nu ar fi altceva de povestit. La întoarcere ne-am oprit la Babele 10 minute pentru un ceai fierbinte (cu toate că ziua a fost excelentă și însorită totuși erau 12 grade și vânt). Apoi spre Piatra Arsă ne-am întâlnit cu turma de oi. Un câine ciobănesc „s-a oferit” să ne însoțească o bucată de drum. A fost (semi) distractiv. Distractiv a devenit după ce s-a hotărît să nu ne mai însoțească și am văzut că ”prietenul nostru” nu a fost deloc agresiv, nici măcar nu a lătrat.

Traseul a durat în total 7 ore jumătate, inclusiv aproximativ 45 de minute petrecute la Cabana Babele cu prânz și ceai fierbinte. Experiența a fost intresantă și mi-a dat curajul necesar pentru a (re) face și alte trasee (oare voi mai face vreodată Jepii Mici?). Eu cred că da. Cu această ocazie mi-am reamintit că (și) țara noastră este una nespus de frumoasă. Una peste alta cred că inițiativa asfaltării drumului până la Piatra Arsă nu a fost chiar rea. Am citit diverse comentarii, de la bani cheltuiți degeaba până la manelizarea platoului Bucegilor. Într-o anumită măsură toate sunt corecte, dar tot la fel de corect este că acum se permite tuturor accesul la Platou, indiferent de mașină. Și nu trebuie să stea ore întregi la telecabina de la Babele. Sigur sunt și cei care pot ajunge pe jos la Babele pe Jepii Mici sau pe Jepii Mari, dar nu toată lumea poate asta.

A existat și o a doua zi pentru care ne-am propus multe. Am ajuns însă la Zănoaga (cu mașina abia la 11:00). Am fi vrut să parcurgem traseul Zănoaga – Peștera Ialomicioarei pe jos, dar cum traseul este mare parte pe drumul forestier am renunțat. Erau o grămadă de mașini care treceau și te umpleau de praf de jos până sus. În cele din urmă am mers cu mașina până la Padina. De aici am mers pe jos până la Peștera. Acolo am pierdut în jur de o oră. În Peșteră sunt în jur de 10 C indiferent de anotimp.

De la Peșteră ne-am pus problema dacă să urcam pâna la Babele pe jos sau cu Telecabina (de coborît oricum am fi coborît pe jos). Cum eu cel puțin de-abia mai mergeam din cauza febrei musculare și se făcuse destul de târziu am renunțat la idee. Am mers doar până la mănăstire și apoi până la hotelul Peștera. Ne-am întors apoi pe traseul Padina, Cheile Tătarului, Bolboci (cu mașina). La Bolboci ne-am oprit la cabană să luăm prânzul (era deja 4 PM) admirând de pe terasa cabanei peisajul este de o frumusețe rară. Atât de frumos încât aproape că nu am băgat în seamă calitatea slabă a mâncării. Apoi ne-am plimbat un pic pe baraj – un peisaj de asemenea de vis. Am remarcat cu amărăciune că în pofida unei intrări foarte frumoase pe baraj, pentru turiști este indicată sărirea pârleazului (vezi foto). Păcat!

De la Bolboci se pot face de asemenea trasee montane.

La întoarcere ne-am urcat în mașină și am luat-o spre Moroieni. Însă acest drum este foarte prost. Acum că există drumul asfaltat de la Cuibul Dorului până la Dichiu (9 km) rămâne o porțiune de drum forestier, din care mare bucată este comună cu drumul spre Moroieni. Chiar și porțiunea de drum forestier este mai bună pe această zonă. Spre Moroieni drumul este mai lung și are o zonă de câțiva km foarte proastă. Eu nu o voi mai lua pe Moroieni, acum că am avut ocazia să compar.

---

VIZUALIZĂRI: 2557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI