Pe noul drum asfaltat catre Pestera si Monumentul Eroilor

TIPĂREȘTE

Am putin timp pe ganduri pana sa gasesc un titlul pentru reviewul meu, nici acum nu sunt foarte convins ca l-am nimerit foarte bine, deoarece vreau sa unesc cele doua drumetii din Bucegi intr-un singur articol care practic are mai multe lucruri in comun.

In urma cu doua saptamani, aflandu-ma la Sinaia in vacanta, am decis ca doua zile sa le acordam pentru o incursiune la Bolboci – Padina – Pestera Ialomitei si una pentru creasta Masivului Bucegi, catre varful Omu, ori catre Monumentul Eroilor de pe Caraiman. Aici a fost ceva mai greu de negociat, pustoaicele nu prea erau incantate de o astfel de drumetie pe creasta Bucegilor. Negocierea a fost serioasa, dar am sa povestesc mai tarziu despre ea.

Inainte de a aborda primul subiect as vrea sa va povestesc cateva lucruri despre Masivul Bucegi, poate cel mai cunoscut masiv muntos din tara noastra.

Masivul Bucegi are ca vecini la nord Muntii Dihamului si Muntii Postavarul, la sud muntii Gurguiatu, in est descoperim Valea Prahovei si muntii Baiului, iar in vest, muntii Leaotei si culoarul Rucar – Bran.

Masivul Bucegi se prezinta cu Vf. Omu (2505 m) amplasat in partea de nord cu vedere directa catre Valea Glajariei, unul dintre punctele de atractie a celor care ajung pe platoul Bucegilor.

Varful Omu, al unsprezecelea varf din Romania, are 2505 metri si o vizibilitate perfecta catre zona de vest a masivului si Piatra Craiului. Am avut ocazia sa-l admiram in toata splendoarea de la Mistral Moeciu. Dintre varfurile cele mai inalte din Bucegi amintesc: Costila -2480 m, Caraiman – 2284 si Doamnele – 2189 m

Cea mai cunoscuta particularitate cand amintim de Masivul Bucegi consta in „sculptarea” anumitor forme stancoase, care de-a lungul vremii, sub actiunea vantului, al apei, al inghetului si dezghetului au „conceput” forme „artistice” foarte apreciate in ziua de astazi, amintim aici Ciobanasul, Babele si Sfinxul, cele mai fotografiate stanci din Bucegi.

Temperaturile sunt foarte oscilante ca de altfel vremea in ansamblul ei, daca intr-o vara cu temperaturi normale pe Valea Prahovei, in zona Busteni sunt in jur de 25-26 de grade, sus la Babele temperatura ajunge sa fie cu minim 10 grade mai mica, la acest lucru aducandu-su contributia si vantul aproape nelipsit de pe platou si pe care l-am infruntat cu mult curaj si noi.

Pentru cei care doresc informatii cat mai complete despre Bucegi, va recomand site-ul oficial, de aici am „cules” nenumarate informatii in calatoriile mele din Bucegi atunci cand am avut nevoie.

Sinaia – Saua Dichiu – Bolboci – Pestera Ialomitei

Acest itinerariu l-am facut in prima noastra zi de vacanta, adica intr-o sambata, cand am aflat ulterior ca @ionescunic si un alt utilizator senior al site-ului au fost in acea zona. Din pacate, nu m-am vazut nici cu unul nici cu celalalt, chiar mi-a parut rau, insa vor mai exista ocazii.

Pe la ora 10 dimineata, dupa ce am tras o ora de fete sa se trezeasca si dupa ce am servit micul dejun, ne-am urcat in Skodita noastra, care habar n-avea la ce chinuri o vom supune, si ne-am indreptat catre iesirea din Sinaia spre Ploiesti iar la intersectia cu DN71, spre Targoviste, am facut dreapta. Drumul foarte bun si liber pentru acea zi de sambata, a continuat aproximativ 6 km, pana la o curba pe stanga in care eram informati ca daca vom parasi DN si o vom lua la dreapta, vom ajunge la cabana Cuibul Dorului si Hotel Pestera. In acelasi timp suntem instiintati ca „In perioada 15.11.2011 – 15.06.2013 pe drumul judetean 713 ACCESUL este INTERZIS! ” In acelasi timp suntem informati ca „Accesul spre zona Padina – Pestera se face pe drumul judetean 714, de la Sanatoriul Moroieni”.

De remarcat ca acest drum asfaltat va ajunge pana la Cabana Babele, aproximativ 16 km. In prezent asfaltul se termina cu aproximativ 6 km inainte de intersectia cu Cabana Piatra Arsa, insa se poate merge pe drum negru. Voi reveni cand va voi povesti despre Piatra Arsa.

Deci cu tot Accesul interzis si admiratia catre masinile 4x4 pline cu turisti care se aventurau pe DJ713 in viteza, am decis sa „calc” si eu pe-acel drum cu hotarare si putina nebunie. Nu m-a incantat deloc latimea soselei, adica daca s-ar fi intalinit doua 4x4 pe unele portiuni de maxim 4 metri, una dintre ele ar fi trebuit sa „sara” in prapastie.

Asfaltul foarte bun, impecabil, insa din loc in loc am observat ca soseaua s-a surpat deosebit de periculos (am facut cateva poze), nu exista balustrazi de protectie, iar catre partea superioara, in apropiere de Saua Dichiului se executa lucrari de consolidare a soselei, unde foarte multe betoniere isi fac treaba pe-acolo restrictionand traficul, in anumite curbe chiar foarte periculoase. Insa accesul este interzis iar cei care urca sau coboara o fac pe riscul lor si nimeni nu comenteaza nimic.

De la parasirea DN71 si pana la Saua Dichiului unde exista o intersectie, sunt exact 9,3 km, asfaltati. De aici drumul se ramifica, catre stanga se permite accesul la Bolboci si Pestera, iar catre dreapta, pe un drum asfaltat in procent de 70% catre Piatra Arsa si Babele.

Am ales varianta Bolboci – Pestera, pentru a vizita Pestera Ialomitei. Dupa aproximativ 15 metri de la incadrarea pe acest drum, asfaltul dispare, facand loc unui drum cu adevarat negru, cu foarte multe denivelari, pietre si multe balti a caror adancime nu putea fi estimata. Masinile parca au aparut din senin, una dupa alta la coborare, mai putine la urcare. Atentia sporita la maxim, pe langa ocolirea gropilor, a bolovanilor si baltilor, mai trebuia sa facem loc unor biciclisti, cred ca erau 100 care coborau spre Padina.

De la Saua Dichiului si pana la Cabana Bolboci la baraj, sunt aproximativ 6 km, iar pana la Pestera 15 km pe care i-am parcurs in aproape o ora cu mici popasuri. Pe langa Skodita mea (fara pachet e drumuri grele) spre Padina mai coborau Mercedesuri, Toyota, Mazda 3/6, Peugeot, chiar si Matiz-uri.

Cu 2,5 km inainte de a ajunge la Bolboci, ne-am intersectat cu drumul care venea dinspre Moroieni (DJ 714), in totalitate drum negru de la Sanatoriu. Mai demult am fost si noi pe acel drum, accesul era mai facil fata de cel de la Cuibul Dorului, fiind mult mai lin si cu mai putine denivelari.

Trecand peste drumul foarte prost. Peisajul este unul de poveste, o padure de conifere foarte deasa si frumoasa, brazi inalti, pe alocuri izvoare cu apa cristalina unde ne-am oprit de cateva ori sa ne racorim si sa respiram aerul curat al padurii.

Dupa ce depasim cabana Zanoaga si dupa ce admiram vreo 4 corturi asezate perfect simetric intr-o poienita langa un parau, ajungem intr-un urcus destul de abrupt la cabana Bolboci si la barajul cu lacul de acumulare. Foarte multe masini, parcarea din fata cabanei plina, catre baraj foarte multa lume, unii la plaja, altii la picnic, unii se plimbau, asa ca am decis sa trecem mai departe, catre Padina.

De aici drumul nu mai este atat de pietruit, mai mult pamant si nisip, din pacate ud si cu foarte multe balti, denivelat, cu gropi ascunse. Insa Skodita mea a facut fata cu brio, desi ma durea inima pentru ea. Drumul inconjoara lacul Bolboci prin vest, din loc in loc intalnim masini oprite a caror proprietari au coborat pe malul lacului pentru a se racori, insa eu nu v-as recomanda aceasta coborare, este foarte abrupta si plina de riscuri.

Dupa vreo 4 km se ajunge intr-o zona extrem de frumoasa, Cheile Tatarului, unde foarte multi opresc pentru fotografii, din pacate in aceasta zona drumul este destul de ingust iar posibilitatea de a trece pe langa masinile parcate cu turistii care fac poze, destul de anevoiasa. De aici si pana la Cabana Diana, acolo unde am parcat noi sunt in jur de 2 km.

Din loc in loc am intalnit indicatoare cu Sectia de votare nr. 305, in ziua urmatoare s-a desfasurat referendumul, daca s-au pus cabine de votare in restaurantele de plaja, de ce sa nu se puna si in inima muntilor? J

Am decis sa facem putina miscare, astfel ca 2 km, pana la intersectia cu poteca care duce la Pestera si Manastirea Ialomitei, i-am parcurs prin padure, cautand zmeura si mure. Le luasera pe toate comerciantii, dar tot am mai gasit cateva ascunse. Aer deosebit de curat, sotia mea a renuntat la tigara doar ca sa inspire acel aer sanatos, cei 2 km au fost parcursi foarte repede, pana am ajuns la bifurcatia cu Pestera Ialomitei, am intalnit doua grupuri de straini proband palarii si cojoace taranesti, dar si foarte multi turisti cu copii innebuniti dupa paharele cu zmeura.

In scurt timp am ajuns la Pestera Ialomitei, unde am fost nevoiti din cauza catelusei sa facem doua grupe, una de asalt in pestera, a doua de paza, la intrare.

Pestera Ialomitei

Din grupa de asalt am facut parte eu cu pustoaicele, sotia mea urmand sa ramana afara cu catelul, deoarece accesul animalelor de companie este interzis.

Desi am vizitat-o de mai multe ori, pustoaica cea mica nu a fost niciodata, stiu ca-i plac astfel de aventuri si „mistere”, de aceea am dorit sa nu ratam aceasta explorare. Am cumparat bilete, pentru adulti taxa este de 6 lei, iar pentru elevi si pensionari - 4 lei. Copii sub 7 ani au accesul gratuit. Preotul ne-a incasat banii, nu ne-a dat nici un bilet in schimb si ne-a indrumat catre intrare.

La intrarea in pestera se afla o mica bisericuta, unde a slujit si fratele meu pentru putin timp, in urma cu mai bine de 25 de ani, cand manastirea nu era atat de moderna si dotata cu atat de multe lucruri, mi-am adus aminte cu placere de acele vremuri si de nazbatiile pe care le faceam acolo.

Pestera Ialomitei nu este o pestera foarte mare, are o lungime de aproape 480 de metri, insa doar 400 sunt amenajati pentru vizita. Este situata la o altitudine de 1530 m. Cuprinde mai multe grote, dintre care una dintre cele mai inalte este Grota Mihnea Voda, urmeaza Pasajul, de aici inaltimea incepe sa scada, trebuie sa aveti grija sa nu va loviti, urmeaza Grota Sf. Marie si Grota Decebal. Denumirea de Sf. Marie vine de la o stalagmita asemanatoare cu statuia fecioarei Maria, iar Decebal vine de la o camera in forma de dom, de unde se ramifica cateva galerii foarte inguste care ulterior se infunda. Urmeaza Grota Ursilor, cea mai mare grota din aceasta pestera, cu un sol pietros, unde au fost descoperite numeroase oseminte ale ursilor cavernelor... Se continua cu Fundul Pesterii care nu are o inaltime mai mare de 2 m, unde pe vremuri existau niste stalpi care tineau bolta. Ultima grota este Altarul unde stalacitele sunt asezate in asa fel incat dau impresia unui altar si unde exista o cruce din lemn Insa aici galeria este foarte ingusta, se urca pe niste trepte alunecoase, insa efortul merita din plin.

Fetele au fost foarte impresionate de Altar, eu n-am urcat pana acolo, deja erau prea multi turisti iar eu ma plictisisem sa stau in pozitia ghiocelului pentru a evita accidentele la scufita, insa m-am ocupat cu fotografiile, prinzand cateva stalactite emblematice pentru aceasta pestera. Din pacate lumina arde foarte slab, exista lampi etanse, insa una arde, urmatoarele 2-3, nu. Oricum nimeni nu s-a accidentat pe-acolo, podetul de lemn este destul de sigur.

La iesirea din pestera mi-am recuperat sotia care deja coborase treptele pesterii, am ales un alt drum catre Poiana Horoabei si de aici catre cabana Diana unde ne lasasem masina. Am oprit apoi la Padina pentru un suc si o cafea, apoi ne-am urcat in masina si am luat-o in sens invers catre Saua Dichiului, Cuibul Dorului si apoi Sinaia.

Sinaia – Saua Dichiu - Piatra Arsa – Monumentul Eroilor – Babele – Piatra Arsa -Sinaia

Acest traseu l-am facut intr-o alta zi, ma gandeam sa-i dedic un review separat, insa multe lucruri sunt comune cu prima parte a impresiilor si l-am lasat asa, cu riscul ca rw. sa para mai lung, obositor si greu de citit

De la Sinaia la Saua Dichiu am urmat acelasi traseu ca in prima parte a impresiilor, insa de la intersectia Bolboci-Piatra Arsa, am facut dreapta, catre Piatra Arsa, pe un drum proaspat asfaltat.

Soseaua superba, pastreaza linia coamei Bucegilor, pe langa Pietrosu si Saua Laptici, unde se separa de drumul care duce la Piatra Arsa. Peisajul este de poveste, se pot vedea atat Cota 2000 cat si Babele si Monumentul Eroilor, ofera o vizibilitate perfecta catre Furnica si catre cabana Miorita.

De la Saua Dichiu se parcurg aproape 5 km pe drum asfaltat, apoi inca 3 km pe un drum negru, pregatit insa pentru asfaltare, pana la intersectia cu drumul catre Piatra Arsa. In acest punct de obicei gasim foarte multe masini parcate, majoritatea isi lasa masinile aici si continua drumul catre Babele, altii catre Piatra Arsa. Am estimat ca pot ajunge cu masina pana in fata cabanei Piatra Arsa, era doar un kilometru de drum negru, intr-adevar ceva mai rau intr-o panta dificila, dar m-am descurcat si Skodita mea a facut fata cu succes.

Am parcat langa o alta Skodita si am cautat drumul catre Babele si apoi spre Monumentul Eroilor. Am avut ceva parlamentari cu fetele, eu mi-as fi dorit un traseu Piatra Arsa – Babele – Vf. Omu – Monumentul Eroilor – Piatra Arsa, insa am fi avut nevoie de mai mult de 5 ore pentru acest traseu, iar fetele n-ar fi rezistat. Astfel ca l-am scurtat putin, ramanand doar Monumentul Eroilor si Babele.

Am descoperit usor marcajul cu linie galbena catre Babele, traseul este destul de usor, la inceput se trece printr-o padurice de jnepenis, apoi se coboara pe sub varful Ciocarlia. La un moment dat am ajuns la o bifurcatie de drumuri pentru Cabana Caraiman, pe dreapta. Noi am continuat traseul nostru catre Babele pana cand ochiul meu vigilent, de aceasta data mult prea vigilent a observat poteca, marcajul si cativa turisti care mergeau spre Monumentul Eroilor. Am privit spre stanga, cabana Babele era departe, am privit spre dreapta, cabana Caraiman nici nu se vedea, am decis sa o luam drept inainte, pe un drum nemarcat, catre Saua Mare a Caraimanului, intr-o urcare accentuata. Sotia mea si-a dat acordul, cea mica n-avea ce sa spuna (cea mare a ramas la hotel), asa ca am inceput urcarea. Greu, foarte greu, as fi preferat sa ocolesc decat sa merg de-a dreptul. Am facut mai multe pauze, sub noi se vedea haul catre Brana Mare, insa in jumatate de ora am ajuns la poteca care ducea catre Crucea de pe Caraiman, cu marcaj cruce de culoare rosie. Dupa 10 minute am ajuns la Omusorul, aici era putin mai dificil de coborat, imi era teama de cea mica sa nu alunece, insa avea adidasi cu talpa din cauciuc iar aderenta era foarte buna. S-a descurcat excelent, am tinut-o de manuta si in scurt timp am trecut de acest punct critic. De aici drumul devine foarte usor.

Monumentul Eroilor este fantastic, pe vremuri, cand mama lucra la Piatra Arsa fiind cabaniera, de cateva ori a avut ocazia sa urce in interior, pana in varful crucii. Acum accesul era interzis.

Monumentul Eroilor a fost ridicat la initiativa reginei Maria in numai 2 ani, in memoria celor cazuti in Primul Razboi Mondial. Are o inaltime de 28 de metri, iar cele doua brate au o lungime de 7 metri. Soclul din beton si piatra are o inaltime de aproape 8 metri. Ulterior s-a montat si un sistem de iluminare cu un generator independent. Monumentul Eroilor a fost inaugurat in anul 1928 de Ziua Sfintei Cruci.

Am facut poze, am filmat, am mancat, am hranit un ciobanesc care capata mancare de la toti turistii, intr-un cuvant, jumatate de ora ne-am rasfatat cu o priveliste incantatoare deasupra Vaii Prahovei. Nu-mi venea sa mai plec, privelistea este ametitoare iar rasplata pentru acest efort de a ajunge la Cruce este maxima!

Intr-un final a sosit si timpul sa ne luam la revedere de la Monument, am inceput sa urcam, la Omusor, in urcare riscul nu parea atat de mare, acum am urmat poteca pe toata lungimea sa, iar in 40 de minute am ajuns la Babele, intr-o mare de oameni. Multi au venit cu telecabina, si mai multi cu masini 4x4, iar cativa, printre care si noi, pe jos, pe trasee montane din diferite puncte.

N-am prea reusit sa facem poze din unghiurile cele mai bune, aglomeratia era foarte mare, am stat putin sa admiram peisajul catre Pestera si Padina, unde fusesem in urma cu cateva zile, apoi ne-am indreptat catre poteca care in 50 de minute ne-a dus la cabana Piatra Arsa, unde ne-am rasfatat cu cate o ciorba de vacuta si o cafea tare.

De aici ne-am urcat in Skodita si in 50 de minute eram la hotel.

Sunt convins ca ar mai fi foarte multe de povestit, insa deja cred ca am devenit plictisitor, insa pentru mine, Masivul Bucegi reprezinta o bucurie a vietii, placerea de a impartasi din experienta mea si altora, bucuria de a-i convinge sa respecte muntele, asa cum el ne respecta pe noi. Dialogul meu cu muntele, este dialogul meu cu voi. La munte imi incarc bateriile incercandu-mi toate limitele posibile, de care dispun

Am fost trist cand pe carari de munte salutam persoane iar ele se faceau ca nu ma aud sau priveau in alta parte, am fost trist cand am descoperit cutii de bere, gunoaie aruncate neglijent oriunde, am fost trist cand nepasarea unora dintre noi omoara muntele.

Respectand muntele, respectam natura si ne respectam pe noi dand astfel o sansa copiilor nostri sa traiasca intr-un mediu curat si sanatos.

Va doresc vacante cat mai frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 45580 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI