ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.08.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII -- v: -

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Pe potecile Bucegiului...

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Dupa ce am lenevit pe plaja litoralului romanesc (vezi aici si aici), am revenit pe cararile muntelui. Pentru “reacomodare” am ales un traseu marcat, foarte frumos, cu un grad de periculozitate mai redus insa destul de solicitant datorita lungimii lui. Traseul se poate face in minim 2 zile (asa cum l-am facut noi), maxim -la alegerea fiecaruia si spun asta deoarece, in functie de timpul avut la dispozitie, drumetia se poate prelungi, pe acest traseu existand cel putin 6 locuri unde se poate inopta si astfel, fiecare isi poate planifica pauzele de somn dupa bunul plac. Din pacate (pentru mine si spre bucuria altora), multe din cabanele de munte, privatizate si modernizate, au ajuns sa arate mai degraba a hoteluri-restaurante, patronii acestora distrugand “spiritul montan” ce dainuia de ani si ani. Cat despre masivul muntos, nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare. Poate ar trebui spus ca este cel mai bine “amenajat” (cabane, drumuri de acces, telecabine, trasee montane), ceea ce il face sa arate ca un bulevard, nicidecum ca un munte de peste 2000 m.

Iata-ne in gara din Busteni, echipati si gata de drum. Pentru a ajunge la primul punct de reper – Cabana Gura Diham, exista posibilitatea de a folosi tractorul cu remorca amenajata pentru transportul turistilor, care face curse regulate pe acest traseu (5 lei/persoana). Binenteles ca noi alegem cealalta varianta si o luam la pas, spre dreapta, pe DN 1. Dupa cateva sute de metrii, ajungem in dreptul hotelului Alexandros, vedem firul apei Vaii Cerbului si o luam pe prima straduta, la stanga. Aceasta prima portiune nu are nici un marcaj. In curand, ajungem la prima bifurcatie, unde apar sagetile cu detalii despre trasee. Continuam sa mergem pe drum forestier, calauziti de 4 marcaje (banda rosie-BR, banda galbena-BG, triunghi albastru-TA, punct galben-PG). Dupa 40 min. de la plecare, ne despartim de BG (ce coteste la stanga si urca pe Valea Cerbului). Continuam si dupa ce trecem de “cartierul” de rulote instalat de-a lungul drumului, dupa aproape o ora, socotita din Busteni, ajungem la cabana Gura Diham. Mai trebuie spus ca tot acest drum il facem strajuiti de abruptul impunator ce se inalta in stanga noastra, adevarate “cetati” de stanca ce ne fascineaza privirea.

CABANA GURA DIHAM (alt. 982m) : defapt nici nu i se mai spune cabana ci complex turistic (are 3*) ; beneficiaza de apa curenta, incalzire, curent electric, TV, sauna, masaj, sala de conferinte. Personal, imi place numai cum este amenajat acest loc dar nu as sta aici. Este unul din locurile ce nu mai au nici o treaba cu acel “spirit montan” de care pomeneam. Cazare: 120 lei/camera (MD inclus).

De aici, poteca bine conturata trece pe langa un monument dedicat iubitorilor de munte si urca in padure. Urmarind doar BR, alternand suisurile cu coborasurile domoale, depasind numeroasele izvoare de unde ne completam rezerva de apa, ajungem la cabana Poiana Izvoarelor (o ora de la Gura Diham).

CABANA POIANA IZVOARELOR (alt. 1455m) : deja calca pe urmele celeilalte, fiind intr-un proces de modernizare. Are restaurant, apa curenta, incalzire, curent si un cabanier care te face sa pleci cat mai repede prin “raceala” cu care te trateaza (mai ales cand ii soliciti cateva informatii). Cazare: 30 lei/pers. , in camere cu 2-4 paturi.

Plecam de la cabana, intram in padure si dupa 15 minute ne intersectam cu marcajul TR, acestea doua alternand in drumul nostru, care strabate padurea, traverseaza una dupa alta vaile, ocolind practic muntele. Dupa alte 90 de minute de mers prin padurea care din loc in loc ne permite sa privim imprejurimile (Postavaru, Piatra Mare, etc. ), urmeaza un urcus sustinut si ne vedem ajunsi intr-o mica poienita, loc numai bun de popas. La scurt timp ne despartim de BR (ce urca pe muntele Bucsoiu) si ne confruntam cu primul loc mai dificil unde, pentru siguranta, Salvamontul a montat o scara de lemn si un cablu ajutator. Trecem fara probleme si dupa un alt urcus solicitant, in fata ne apare cabana Malaiesti, pana la care coboram continuu, ajutati fiind si de alte doua cabluri de siguranta.

CABANA MALAIESTI (alt. 1720) : desi reconstruita si modernizata, a ramas una din cele mai primitoare cabane ale acestui masiv. Apa se gaseste la izvor, WC-ul este in exterior (langa cabana). Cazare: 25 lei/pers. , in camere cu 3, 4, 6, 9, 14 paturi. Se poate servi mancare gatita (ex: ciorba legume - 7 lei, omleta cascaval - 7 lei, tocanita -10 lei, ceai - 2 lei).

De aici inainte peisajul se schimba (la fel si marcajul–BA), padurea dispare, nu mai exista sursa de apa, poteca isi face loc printre pravalisurile de pietre ale vaii Malaiesti, o vale magnifica din punct de vedere peisagistic (personal, cred ca este cea mai frumoasa din masiv). Dupa o jumatate de ora de la cabana, intalnim ultima “oaza” de loc drept intr-o mica poiana, de unde se desprinde un alt traseu marcat. Noi continuam sa urcam ghidati de BA si dupa 1 ora si 15 min. de la cabana lasam in dreapta un horn, o varianta de iarna a traseului nostru. Dupa alta ora de urcat continuu, ajungem pe culme, unde ne intersectam cu poteca ce “colecteaza” cele trei trasee ce urca dinspre Bran. Din acest punct, de unde deja vedem cabana Omu, in maxim 15 min. poposim in cea mai inalta zona a Bucegiului, loc unde ne petrecem noaptea.

CABANA OMU (alt. 2505 m) : fara sursa de apa sau electricitate, incalzire la sobe cu gaz, WC-langa cabana. Cazare: 35 lei/pers. - camera cu 2-4 paturi, 30 lei - dormitor comun (deoarece aici am stat, o sa dau mai multe detalii intr-un review separat).

Si noi, la fel la majoritatea care se hotarasc sa inopteze in acest loc, nu puteam sa ratam ocazia de a savura (pentru a nu stiu cata oara) apusul, peste creasta stancoasa a Pietrei Craiului. Dis-de-dimineata, desi somnul era parca mai dulce ca oricand, nu am putut rezista nici tentatiei de a vedea aparitia soarelui. Dupa ce ne pregatim de plecare, mai facem cu privirea un tur de orizont si pornim la drum spre pestera Ialomitei, pe valea cu acelasi nume. Dupa o ora de coborare sustinuta, admirand diverse formatiuni stancoase si izvoare ce se preling pe blocuri de piatra, ajungem la Cascada Ialomitei (Obarsiei). Facem un popas, in care admiram uluitoarea cadere de apa de circa 80 m inaltime, dupa care ne reluam drumul, de aici pana la destinatie poteca fiind mai ingaduitoare. Dupa alte 45 min. trecem pe langa statia de telecabina, hotelul Pestera si ne indreptam spre schit, respectiv pestera. Nu voi oferi detalii despre acest loc minunat, deoarece, candva, sper sa ofer mai multe impresii.

HOTEL PESTERA (alt. 1610 m): 3 stele. Cazare: camere duble, triple, garsoniere – intre 200 si 390 lei (fara alte comentarii)

De la schit ne intoarcem la statia de telecabina si, din nou, avem de ales. Pana la Babele putem lua telecabina (16 lei/pers. ) sau urma poteca marcata. Ce alegem? Sa plecam la drum si, dupa ce in ultimele ore numai am coborat, pentru o ora jumate ore ne punem pe urcat.

CABANA BABELE (alt. 2206 m) : beneficiaza de curent alectric, apa curenta, grup sanitar-interior, restaurant (aduce mai degraba cu o pensiune) Cazare: 30 lei/pers. - camera 4-12 paturi, 100 lei - camera dubla cu grup sanitar propriu.

Si aici avem posibilitatea de a alege: cu telecabina (29 lei/pers. ) sau pe poteca marcata de pe valea Jepilor. Din pacate, de aceasta data, obligati de imprejurari, a trebuit sa alegem dezamagiti telecabina. Sotia a acuzat o durere la un genunchi si, stiind foarte bine traseul pe care urma sa-l coboram, am prefecrat sa nu riscam, sa nu ne incapatanam sa ne masuram puterile cu muntele. Asadar drumetia noastra se incheie aici, urmand o plimbare cu telecabina pana la Busteni.

Insa, deoarece si aceasta ultima parte a traseului nostru am facut-o deseori, cu alta ocazie, imi voi permite sa continui. Dupa ce admiram Sfinxul, Babele si multe alte formatiuni din zona, incepem coborarea, reletiv usoara si in scurt timp ajungem la cabana Caraiman.

CABANA CARAIMAN (alt. 2025 m) : sursa de apa - izvor, curent electric - generator, WC - in exterior. Cazare: 25 lei/pers. prici, 30 lei/pers - camera. Nu se serveste masa. In ultimul timp, aceasta cabana a devenit un pic fantomatica. Cand este in circuitul turistic, cand nu mai primeste turisti, asa ca nu ar fi indicat sa ne bazam prea mult pe ea.

De aici incolo, traseul capata alt aspect, fiind mai greu si necesitand o mare atentie. De-a lungul lui intalnim mai multe cabluri si lanturi pentru siguranta si chiar trepte amenajate, pentru a putea facilita deplasarea. Coborarea este destul de acccentuata, atat in prima parte, in golul alpin cat si in suprafata imbadurita, “treptele” create de pietre si radacinile copacilor creand deseori dificultati. Desi grea, aceasta vale este foarte frumoasa, de cele mai multe ori avand ocazia de a vedea si grupuri de capre negre. Punctul de sosire este tot in zona statiei de telecabina, langa hotelul Silva.

Cam aici se incheie aceasta aventura frumoasa despre care ati aflat cate ceva. Probabil, cei care cunosc acest munte, au observat ca am evitat sa folosesc prea multe denumiri (poieni, brane, alte puncte). Sper sa nu fiu inteles gresit dar amincercat sa astern aceste impresii nu ca si cunoscator al locurilor ci ca simplu turist care merge, vede, admira apoi povesteste.

Nu voi incheia fara a pune accent pe cateva detalii esentiale: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 23.08.10 18:17:40
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2645 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Cadere de apa intre Babele si cabana Caraiman (foto facuta altadata)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11699 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

celeste
[23.08.10 18:26:04]
»

Superrrr.........mi-aduce aminte de anii tineretii cand mergeam la concursuri de orientare turistica= 400 PMA

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[23.08.10 18:30:52]
»

Pentru eventuale detalii/reclamatii in urmatoarele doua zile nu voi fi disponibil deoarece profitam de timpul liber avut la dispozitie si plecam in Piatra Craiului. Nici fotografiile nu sunt incarcate complet, le voi posta la intoarcere caci timpul nu imi mai permite

Admin
[23.08.10 18:34:35]
»

Exceptional review, prin volumul impresionant de informatii utile mai ales, dar nu numai.

alinutzza140*
[23.08.10 18:43:22]
»

Un adevarat cunoscator al muntelui. Felicitari.

ionescunic
[23.08.10 19:03:32]
»

Superbonus, pentru un super-review, extrem de interesant si plin de detalii pentru care iti multumesc!

In multe din locurile amintite am calcat si eu, dar in urma cu ceva timp, insa chiar vreau sa merg din nou anul asta, in septembrie, octombrie intr-un weekend insorit pentru ca mi se pare incredibil de frumos sus, pe platoul Bucegilor.

trandafir 1970*
[23.08.10 19:12:15]
»

Te asteptam si cu partea a doua din Piatra Craiului! Macar virtual sa mai urcam si noi pe munte!

Wow, pozele sunt superbe! Meriti cu felicitari cele 400 pma!

recul*
[23.08.10 19:50:51]
»

frumos si detaliat review! felicitari! putine sunt, calitativ vorbind, ca cel scris de tine! la mai multe!

aida.alecu*
[23.08.10 20:35:39]
»

Foarte frumos! In plus mi-ai descris in prima parte un traseu pe care am vrut intotdeauna sa il fac si nu am reusit, Poiana Izvoarelor-Vf Omu!Poate ma ambitionez totusi!

In rest te felicit pentru acuratetea informatei(amfostacolo-VfOmu-Valea Obarsiei-Caraiman) ai descris fosrte in detaliu totul!

Oricum te asteptam cu noul rw! E foarte frumos sa poti urca si mai ales sa innoptezi acolo ca sa vezi un apus si un rasarit de deasupra norilor!

GABIALDO*
[23.08.10 20:54:37]
»

Te felicit pentru aceste povestiri redate superb!Imi amintesc cu placere de inceputul anilor 90 cind am urmat si eu aceste trasee minunate!Nu stiu daca as mai reusi sa le reiau vreodata,poate partial ,dar mi-as dori din suflet sa le refac alaturi de pustiul meu!am retrait emotiile si teribilismul acelor ani cind ne dadeam intilnire in gara de nord si plecam la drum fara a mai sta prea mult pe ginduri si facind cheta pt drumetie!BRAVO...inca o data felicitari si 400 PMA!

danieltanase*
[23.08.10 22:17:35]
»

punctaj maxim. Merita felicitari!

Alina Morar
[23.08.10 22:51:53]
»

Foarte frumos, eu am fost doar la Cruce, Babele, Sfinxul si Pestera. Poate - poate, candva... imi e dor de Bucegi.

webmaster13
[23.08.10 22:52:02]
»

Dupa ce am colindat hoteluri, muzee, restaurante ce bine ca luam "o gura de oxigen" si ne aducem aminte de muntii nostri!

Sper sa placa melodia atasata!

mariana
[24.08.10 10:31:57]
»

frumos traseu si pozele la fel de de frumoase.Toata stima pentru voi.

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[25.08.10 19:49:38]
»

Multumesc tuturor pentru felicitari. Am avut ceva rezerve ca ar place si impresiile despre drumetiile montane insa acum le-am exclus. Deocamdata o sa pun restul de fotografii de la acest review iar cat de curand voi reveni cu alte impresii despre calatoriile noastre.

webmaster15
[25.08.10 20:30:07]
»

Am sters fotografia 17, era dublura fotografiei 18

chelie_d
[26.08.10 15:34:13]
»

foarte frumos povestit,un review plin de informatii utile

felicitari...

corinne
[27.08.10 20:09:10]
»

Felicitari pentru traseu! O parte din el l-am facut si eu dar in sens invers: am urcat de la Busteni pe jepii mici, am innoptat in cort la Cabana Piatra Arsa, am mers pana la Cabana Omu, am innoptat aici in cabana si am coborat pe la Cabana Malaiesti spre Cabana Diham, unde am innoptat in niste baraci, de frica ursului. Ce vremuri... acum 20 de ani !

Apropo la Cabana Diham nu era atunci frumusetea de cabana din poza 1 si mi-aduc aminte ca senzatia locului era un tap care bea de la turisti bere cu sticla...

Alt traseu de care mi-ai adus aminte si care mi-a placut cel mai mult a fost de la Cabana Padina prin Saua Strunga spre satul Simon si apoi in Bran , traseu ce a durat 12 ore si in care am mers numai pe crestele muntilor , am cules fragi si care ne-a dat cele mai mari emotii , traseul nefiind marcat in totalitate .

Pozele sunt superbe!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[31.12.17 08:03:45]
»

Cu foarte mulți ani în urmă am bătut Bucegiul, apoi am mai fost cu băiatul meu pentru ai insufla dragostea de munte, ceea ce am și reușit, numai că mărindu-se, pleca pe trasee nemarcate și periculoase. De la el știu tote colțurile, brânele și cerdacurile din Bucegi.

Reviewul tău a fost o adevărată încântare și-ți mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
aida.alecu*, Alina Morar, alinutzza140*, celeste, corinne, danieltanase*, GABIALDO*, mariana, mihaelavoicu, recul*, trandafir 1970*, urjanclaudiu
Alte impresii din această RUBRICĂRedescoperă Masivul Bucegi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.1813142299652 sec
    ecranul dvs: 1 x 1