GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prin Constanța, între zâmbete și lacrimi (II)
Timpul petrecut prin cetatea tomitană a fost scurt, n-am reușit să vedem și să revedem chiar tot ce ne-am propus dar cred că oricum este un lucru greu realizabil în orice oraș ce oferă atât de multe obiective turistice precum Constanța, căci mereu îți propui mai mult decât poți face. Iar când fără voia ta trebuie să scurtezi și mai mult vizita, atunci sigur rămân regrete.
Localul unde prietenii noștri și ai părinților au petrecut acum mulți ani în cinstea noastră, în fața statuii lui Ovidiu, a fost demolat de mult, în 1985 și azi este doar un loc viran și urât. Aveam să aflăm mult mai târziu istoria lui, legând informații primite atunci de la cofetarul turc ce ne-a clădit un tort de poveste doar din multe borcane de șerbet cumpărate de noi dar cu ingrediente secrete aduse de el. Aveam să aflăm după demolare că acolo a fost un celebru cinematograf al evreului Ben Takvor, ghinionul războiului a transformat însă clădirea în spital de campanie bulgar, apoi dormitoare pentru soldații sovietici iar după naționalizare un hotel ieftin cu restaurant la parter. Dar unele clădiri parcă prind viață, poate pentru puțin timp, noi sperăm pentru mai mult. Ele sunt alături de cele în ruină, cele mai multe din centrul istoric constănțean, clădiri în fața cărora zâmbetul și starea de bine dată de albastrul mării dispare brusc și dureros spre lacrimi de furie.
În actuala Piață Ovidiu, pe latura de N-V, în toamna lui 1903 un fost băiat de prăvălie devenit rapid mare negustor de vinuri, avea să ridice un frumos restaurant și hotel care le va eclipsa pe cele mai vechi, atrăgând aici toată "lumea bună" din rândurile căreia nu lipsea Caragiale, Delavrancea, Take Ionescu. Dar proprietarul Hrisicos a fost reclamat de băncile de la care luase împrumuturi dar și de la negustori pentru că nu înapoia banii. Refugiat în Rusia, este extrădat și condamnat, fapt ce, curios, nu face decât să crească popularitatea localului. Totuși războaiele nu-i priesc, până în 1944 este ocupat de militarii germani iar din august 1944 devine locuința comandantului militar sovietic. Apoi este naționalizată și devine hotelul "Pelican", un loc rău famat aflat sub slujba Securității. După 1989 este sediul diferitelor bănci apoi lăsat pradă distrugerii până când este cumpărat de un privat și renovat, astăzi s-a deschis iar restaurantul cu numele vechi, Hrisicos. Deși eram tentați să luăm loc la una din mese și să ascultăm muzica frumoasă, părea destul de pustiu, nu cunosc motivul exact, unii spun că prețurile mari, alții că servirea îl face mai puțin solicitat. Nu pot spune ceva cert dar clădirea este frumoasă, păcat de vecinătăți.
Comunitatea evreilor tomitani a fost destul de bine dezvoltată, unele dovezi nu foarte convingătoare despre existența ei sunt din sec. IV, altele sunt mai noi dar evreii au fost aici cu mult timp înainte de 1878, Constanța fiind în primul rând un port important dar fiind și în drumul lor comercial dintre Orient și nordul Europei. Alături de greci și armeni erau cei mai buni negustori însă practicau cu succes și profesii precum cele de jurist, medic sau farmacist, prima "droguerie medicinală" din Dobrogea fiind înființată la Constanta de un farmacist evreu cu studii la București și Paris. Evreii de aici au avut două lăcașuri de cult mari, după ritul căruia îi aparțineau, astăzi se mai văd doar ruinele sinagogii evreilor așkenazi, pe str. C. A Rosetti. Aceasta a fost construită în 1910 pe locul unei vechi sinagogi ridicată în 1867 cu aprobarea sultanului Abdul Aziz. Este necesar de amintit că sultanii "luminati" ai Imperiului Otoman încurajau păstrarea credinței localnicilor dar cereau în schimb supunere și respectarea normelor impuse de înalta poartă. Vizitarea lăcașelor de cult vechi care aparțin minorităților dar și bisericile noastre ortodoxe de acum măcar câteva decenii, reprezintă pentru mine un mod de a înțelege bogăția materială și spirituală a trecutului, de a pricepe cum au reușit românii să conviețuiască cu oamenii de orice etnie și religie si de a încerca să înțeleg rotița istoriei de azi. De aceea, știind totuși că sinagoga este o ruină, am vrut să vad ce a rămas din acea clădire impunătoare cu arhitectură și decorații deosebite. Nimic aproape fizic, nimic aproape istoric. Făcută depozit de muniție și hrană pentru cai de către nemți, a fost totuși refăcută frumos în perioada comunistă iar după '89 comunitatea a reintrat în posesia proprietății.
Cred că merită refăcută pentru mândria noastră, pentru dovedirea puterii de toleranță, chiar dacă evreii nu par interesați, măcar ca un omagiu adus orașului din portul căruia mulți au luat calea libertății în anii cumpliți ai ultimului război.
Creștinismul ortodox a existat în Dobrogea de la începuturile lui în lume si aici au fost înființate primele episcopii dobrogene chiar înainte de anul 313 când creștinismul devine religie oficială, de stat, în tot Imperiul Roman. Episcopia Tomisului era foarte importantă și reprezentanții ei au fost chemați să ia parte la primul Sinod Ecumenic, cel de la Nicea în 325. După distrugerile provocate de migratori, episcopia se mută pe insula cunoscută azi drept Păcuiul lui Soare, apoi sute de ani intră sub tutela bulgarilor, până în 1878 când redevine românească. "Istoria creștină atribuie, nu fără rezerve, Sf. Apostol Andrei, o presupusă activitate misionară în Dobrogea... " este scris pe una din paginile Arhiepiscopiei Tomitane, o frază asupra căreia merită să medităm!
Pentru că în Constanța nu erau biserici românești, lipsa lor fiind explicată și de numărul extrem de mic de români, după trecerea Dobrogei la noi, se hotărăște ridicarea unei mari biserici după planurile arhitectului Ion Mincu, cu fonduri date de statul român iar locul ales, simbolic, este cel pe care se afla o geamie cu cimitir musulman, ce se transformase în 1417 dintr-o bisericuță creștină, probabil aparținând sec. X - XI. Construită între 1883 - 1885 este apoi pictată de un român G. D. Mirea dar pictura este în stil occidental și nu bizantin, astfel că sfințirea ei este mereu amânată dar se realizează totuși după 10 ani. Ce a șocat la acea pictură a fost reprezentarea doamnelor din înalta societate locală printre care era și o evreică. La sfințire aceste portrete sunt estompate. Ceea ce se vede azi ca pictură este cea realizată după 1959 și este modelul neo-bizantin cu picturi de martiri îmbrăcați după cum erau vremurile și locurile de origine. Clădirea este executată din cărămidă presată alternând cu brâuri din beton, este dotată cu trei turle și pridvor deschis susținut de coloane de marmură. Interiorul este și astăzi impresionant deși multe din dotările originale s-au deteriorat la teribilul bombardament din 1941. Deosebită este cupola de deasupra altarului. Are mobilier și policandre lucrate în străinătate, tot așa și tâmpla acoperită cu foiță de aur, toate după desenele lui Mincu și comandate la Paris. Icoanele sunt în tehnica email și împodobite cu pietre prețioase și sidef, altele îmbrăcate în foiță de aur și argint. Tot aici este și icoana Fecioarei Făcătoare de Minuni, Prodromița (copie după cea de la mrea. Prodromu de la Athos), a cărei legendă o găsiți ușor pe net. Atât clădirea în sine cât și pictura și decorațiile interioare au făcut ca biserica să fie trecută în lista monumentelor arhitectonice și de artă încă din 1954.
Din 2002 biserica este declarată mânăstire de călugări iar slujbele se țin după tipicul respectiv de către călugării ce locuiesc alături în Palatul Arhiepiscopal. Despre impresionanta clădire a palatului vecin, Arhiepiscopal, a cărei construcție a început în prin anii 1920, au circulat zvonuri despre sinuciderea constructorului înglodat de datorii pentru că nu-și primea banii învestiți în lucrare. Unii dintre noi își amintesc că până prin 1977 aici a funcționat colecția principală a MNAR.
Vizitarea și fotografierea sunt libere, de asemeni se poate asista la slujbele călugărilor.
După ce am admirat catedrala ortodoxă ne-am îndreptat spre malul mării trecând pe lângă o casă veche ce adăpostește o parte din opera sculptorului cu o singură mână (stânga a pierdut-o în război), Ion Jalea. Ne-am oprit nehotărâți dacă să intrăm sau nu, colindasem mult așa că trebuia ceva să ne atragă. Nu a fost să fie, doamna care trebuia să ne întâmpine era ocupată cu niște semințe. Nici nu ne-a băgat în seamă. Am renunțat pentru că și ce am zărit de afară nu părea atractiv. Am admirat doar casa așa cum arată azi, atracția fiind dată doar de calcarul cu cochilii de la ușă și geamuri. Casa este cunoscută drept "casa Pariano", numele fiind al prefectului Constanței de atunci. Construită după planurile arhitectului Victor Ștephănescu în 1920, a fost naționalizată si din 1968 adăpostește o parte din operele donate de Jalea orașului Constanța. Aveam să regretăm că nu am intrat totuși când am aflat că nu este vizitabilă decât în sezonul estival, iarna se închide neavând căldură.
Am admirat "Arcaș odihnindu-se" din fața clădirii dar nu ne-a scăpat faptul destul de important că nu era nici o indicație cu numele operei și autorului, plus faptul că o copie este la Luxemburg în fața Curții de Justiție, donată de curând de statul român. " Așa-i la noi! "
Este pe strada Arhiepiscopiei, aproape de intersecția cu bld. Regina Elisabeta.
De la muzeul Ion Jalea am plecat la pas pe partea dreaptă a bld. Regina Elisabeta, pe lângă clădirile vechi, unele mai bine întreținute. Am ajuns la Farul Genovez, un loc căutat de turiștii de toate națiile și vârstele. Pare bine întreținut, îmbrăcat în plăci de calcar. Este închis si nu se poate vizita interiorul. Se spune că a funcționat până la început de sec. XX când s-a dat în folosință farul Carol iar din 1955 este declarat monument arhitectural. Numele este dat după constructorii și negustorii genovezi din sec. XIII care au avut aici o puternică flotă comercială, în cunoscutul Drum al Mătăsii, navele lor străbătând marea apoi plecând mai departe pe Dunăre, cu mărfuri rare. Deasupra intrării în far este sculptat un basorelief cu o navă genoveză și echipajul ei, se spune că ar fi cea mai veche sculptură modernă publică din Constanța, executată în 1864. Numele de "far" vine de la insula Pharo unde în sec. III î. Hr. s-a ridicat prima clădire de acest gen necesară corăbierilor.
Lumina farului era dată de focul întreținut de seul de animale, înconjurat de oglinzi aranjate matematic pentru a trimite semnale bune la distanță, pe mare. Când era funcțional avea o căsuță alături unde stătea noaptea paznicul lui care întreținea și focul.
Un jurnalist care scrie frumos spunea că ar fi interesantă pentru turiști povestea Farului Genovez, refăcut de britanicii reginei Victoria, la cererea unui armean-francez într-o Constanță otomană! Mie mi-ar fi plăcut să pot urca cele 53 de trepte și să admir marea și orașul din vârful lui.
O clădire istorică ridicată de englezii ce au construit calea ferată Cernavodă-Constanța prin anii 1860, a fost ridicata după planurile unui arhitect român în în stil neoclasic. Am găsit-o goală, nu pare nici terminata renovarea, am admirat-o preț de minute bune și atât. Dar merită aruncată o privire spre frumoasa arhitectură.
În 1934 s-a dezvelit pe faleză statuia lui Eminescu, opera lui Oscar Han, în prezența regelui Carol al II-lea și a printului Mihai, totul pornind de la o inițiativă locală. Eminescu a stat la Constanța timp de 10 zile în 1881, la mansarda unui hotel ce s-a demolat mai târziu si în locul căruia s-a ridicat cel ce astăzi încă are firma "hotel Intim" și placa ce amintește de vizita poetului ce-i scria iubitei Veronica: "marea, schimbându-și mereu culoarea și în veșnică mișcare, pare sufletul unei femei". Poate chiar "Mai am un singur dor" s-a dorit un testament dar aici, pe mal, doar statuia lui "... geme de patemi / Al mării aspru cânt... "
O clădire cu multe istorii, cu multe legende lângă care ne-am oprit și anul acesta deși știam că nu s-a făcut nimic pentru a o salva. Emblema orașului foarte mulți ani a fost la mâna politicienilor la putere încă din faza de construcție și până azi. Inaugurat în 1910, a fost ridicat pe locul cimitirului soldaților francezi morți de holeră în Războiul Crimeii, a trecut prin două războaie, în primul fiind spital de campanie al Crucii Roșii iar în al doilea cazarmă pentru trupele germane. Ultima lui mare renovare cu schimbarea totală a mobilierului, refacerea vitraliilor, a frescelor și stucaturii s-a făcut în anii 1986-1988. Cum de s-a degradat atât de rapid nu este de înțeles, poate doar fantomele trecutului doreau terenul sau cine știe ce alte interese neînțelese de noi. Oricum, ne-a lăsat o lacrimă în suflet care a spălat zâmbetul creat de albastrul mării într-o frumoasă zi de septembrie.
Casa Alleon am căutat-o, spre deosebire de celelalte care ne-au ieșit singure în cale. Este o casă specială, în stil englezesc, cu două fațade austere de piatră, una în stil venețian iar cealaltă cu fronton iar la îmbinarea lor cu un turn suspendat. Cu un interior despre care doar am citit - ruina nu se vizitează - are 40 de camere dar nu și living. A fost construită pentru ornitologul Jean Gerard Ameede Alleon, conte francez la origine evreu sefard, provenit dintr-o familie ce crease prima banca din Constantinopol. Alleon, savantul ornitolog primit frecvent la curtea familiei regale bulgare, a studiat păsările din Dobrogea și Bulgaria iar lucrările lui descriu zone din țara noastră. Casa Alleon este doar una din casele pe care le construiește în Constanța. "Casa de piatră" cum i se mai spune, astăzi este o ruină dar este monument istoric. Se află pe str. C. A Rosetti, acolo unde a fost vechiul cartier evreiesc.
De la Cazinou ne-am întors pe alte străzi mai puțin umblate, am trecut pe lângă case vechi cu arhitectură superbă, am căutat un loc unde să mâncăm și așa am ajuns "La2vagabonzi".
Drumurile ne-au dus pentru ultima dată în acest popas la malul mării pe str. Sulmona dar și pe str. Vântului, cea mai îngustă stradă constănțeană, am trecut cu o ultimă privire pe lângă poetul iubirii, pe lângă alte statui și clădiri pe care ne dorim în viitor să le găsim vesele și pline de admiratori. Cred că a fost doar un vis de sfârșit de vară.
Constanța are multe locuri frumoase ce pot fi vizitate dar nu doar în două zile, ne-au rămas și nouă destule obiective neatinse. Este un oraș ce oferă istorie și bucuria plimbărilor pe malul mării, chiar dacă oficialitățile au interese tenebroase. Colindati la pas orașul vechi, urcați în minaretul geamiei Carol, priviți cu dragoste clădirile părăsite de politicieni, acolo este istoria noastră și nu este cu nimic mai prejos decât a altor nații din zonă, doar că noi nu știm să prețuim comorile cât încă nu e prea târziu.
Dobrogeanca de etnie bulgară născută în Constanța, Cella Serghi, spunea că "nici o carte nu rezistă dacă nu zidești în ea o parte din sufletul tău" Și eu am pus o parte din sufletul meu aici în aceste articole despre Constanța și vă învit să vizitați orașul, precum si Dobrogea toată, acolo este un volum de aur din istoria noastră.
Trimis de elviramvio in 02.12.16 00:51:42
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Cântecul adânc al Mării Negre – poveste de frumusețe și emoție — scris în 27.12.23 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Despre Marea Neagră cu bucurie și dor! — scris în 20.08.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Mar.2021 O zi în Constanța - pustiul din extrasezon — scris în 22.03.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Ovidiu – o localitate puțin cunoscută — scris în 12.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Vacanta la mare in octombrie — scris în 11.10.18 de Nicu din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Revenire pe Litoralul romanesc — scris în 23.08.18 de gcristian din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Marea Neagră. Review fără pretenții al unui om cu mofturi — scris în 09.07.18 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ