GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel bun pentru business sau pentru vacanță
De obicei nu scriu despre hotelurile în care am stat pe la congrese și conferințe, dar de data asta cred că merită să fac o excepție, pentru că e vorba despre un loc care mi-a plăcut foarte mult și care, datorită poziției sale, se pretează nu doar pentru sectorul business, ci și pentru turismul de masă. E vorba de Ramada by Wyndham Constanța. Am stat acolo pentru 2 nopți, de joi până sâmbătă, la sfârșitul lui iunie 2019, invitată fiind să particip la o conferință. Mi s-a confirmat de la început că pot aduce cu mine un însoțitor contra unei diferențe de preț și cum Tati era deja în vacanță, a acceptat cu bucurie să mă însoțească. (Și dacă-i bal... Aveam să ne prelungim micul sejur cu încă o zi, mutându-ne în sudul litoralului românesc – dar despre asta, cu altă ocazie????.)
Hotelul este clasificat la 4* și se găsește în Satul de Vacanță din Mamaia, lângă Lacul Tăbăcăriei, în partea nord-vestică a acestuia. Este o construcție modernă cu 9 etaje (genul „oțel și sticlă”), aproximativ paralelipipedică, dată în folosință în vara anului 2017. Conține 174 spații de cazare în camere duble delux, junior suite și apartamente cu 1 sau 2 dormitoare, fiecare lădându-se cu una dintre cele mai generoase suprafețe la categoria pe care o reprezintă (de exemplu, dublele au între 38 și 42 mp). În plus, deține un restaurant cu specific internațional și mediteranean, 2 baruri (unul în lobby de la parter, altul la etajul al 8-lea), precum și 4 săli de conferință dimensionate pentru 250 de persoane, dotate cu cele mai moderne echipamente în domeniu.
Am ajuns cu mașina noastră în jurul prânzului, cu puțin înainte de începerea lucrărilor și am primit imediat camera, deși în mod obișnuit check-in-ul se face începând cu ora 18. Ramada e genul de hotel cu camerele înșirate pe cele 4 laturi care sunt dispuse în jurul unui uriaș lobby central ce se întinde de jos și până sus, conferind clădirii un aspect fluid și aerisit. Îmi place stilul, parcă ești pe un vas de croazieră, din dreptul camerei tale poți privi în jos, spre nivelul recepției, sau în sus, spre plafonul alcătuit din plăci mari de sticlă dispuse pe un schelet metalic, precum o imensă piatră prețioasă intens șlefuită. Accesul spre camere se face cu 2 lifturi, fiecare oferă vedere spre lobby în timpul deplasării.
Camera noastră a fost la etajul al 2-lea. Compartimentare clasică – hol din care se intră în baie, în față camera propriu-zisă; cromatică neutră, odihnitoare – crem (pereții), bej (mocheta ce acoperă întraga suprafață), maro închis (mobilierul și draperiile care dubleză perdelele diafane). Într-adevăr, spațiu suficient, excedentar chiar!
Piesa de rezistență a camerei este, desigur, patul king-size, dotat cu una din cele mai confortabile saltele pe care le-am experimentat, cu așternuturi albe, de calitate. Am avut câte 2 perne de fiecare, iar pentru învelit câte un cearceaf (în caz de temperaturi mai mici, aveam să găsim o pilotă în dressing-ul de pe hol). Patul este încadrat de 2 noptiere, fiecare cu câte o noptieră cu abajur roșu (pata de culoare????). În blatul comun patului și noptierelor, se găsesc acele combinații de întrerupătoare/prize/ (eventual) mufă de telefon – o cerință a confortului modern; să ai la îndemână electronicele care se încarcă în timpul nopții, telefonul fix de la care poți contacta recepția sau vecinii, să poți închide/deschide lumina cu minim de efort posibil... Mă rog, ne putem lansa într-o lungă discuție pe subiectul legăturii dintre confort și evoluție/involuție, dar nu e subiectul articolului de față și mai bine ne abținem! :)
Alte piese de mobilier: pe peretele dinspre baie, suport de bagaje (deasupra, în tablou cu un minaret stilizat; altă pată de culoare); spre ferestră, dincolo de pat, o mică zonă de relaxare, o măsuță și 2 scaune tapițate în roșu; în fața patului, o măsuță lungă, ca o banchetă, pe care se află TV-ul LCD, alături un birou ce are înglobat minibarul. Pe birou – cană electrică, plicuri de ceai/cafea/zahăr și 2 ceșcuțe; dedesubt – un coș de gunoi, iar deasupra, pe perete, o oglindă. Totul cu design simplu, dar elegant, perfect funcțional.
Fereastra noastră dădea spre parcare, spre lac și spre Restaurantul B’Arca. Geamurile sunt acoperite cu o peliculă ușor albăstrie și se deschid foarte puțin, doar atât cât să poți aerisi camera. Am auzit glasuri nemulțumite din cauza acestui fapt, dar știu că multe din hotelurile moderne își iau această măsură de prevenire a accidentelor nedorite (poate chiar or fi obligați s-o facă, nu mă pricep). Pe noi nu ne-a deranjat deloc.
Am mai avut câte un corp de iluminat fixat deasupra fiecărei noptiere, aproape de tavan, iar aparatul de aer condiționat este amplasat chiar deasupra pragului dintre hol și cameră – avea să-și facă treaba foarte bine și în liniște, nu ca altele... Temperatura poate fi reglată de la un termostat fixat pe hol.
Dressing-ul din hol este încastrat în perete și ascuns în spatele unor uși culisante, dublate pe exterior de oglindă. Jumătate din interior e compartimentată cu rafturi, o parte a lor ocupată de seif, papuci de unică folosință, sac pentru rufe murdare, set de cusut și burete de lustruit pantofii; cealaltă jumătate conține câteva umerașe, fier și masă de călcat, pilotă.
Baia, decorată integral în bej, este echipată corespunzător, conform așteptărilor: chiuvetă cu „aripi” laterale și oglindă, vas de toaletă, coș de gunoi, perie pentru curățat WC-ul, cabină de duș walk-in. Dispenser de săpul lichid și lângă chiuvetă, și la duș, dar și săpunele solide, flaconașe de șampon și gel de duș. Desigur, hârtie igienică plus rezervă. Pahare protejate de folii pe blatul chiuvetei, iar pe peretele din apropiere oglindă-lupă și uscător de păr. Câte 2 prosoape de fiecare și încă unul pentru ieșit din duș.
Micul dejun se servește în restaurantul de la parter, zilnic între orele 7:30 și 10. Ambianța e plăcută, elegantă – o să mă credeți pe cuvânt, căci nu mi-am permis să fac poze. De asemenea, o să mă credeți și că oferta e bogată (mezeluri, brânzeturi, ouă preparate în mai multe feluri, bacon și cârnăciori prăjiți, legume, fructe, tot felul de băuturi), iar preparatele bune și proaspete. Deoarece camera fusese rezervată în regim single, a trebuit să plătim la final cel de-al doilea mic dejun: 57 ron/zi.
Restaurantul servește masa de prânz între 13 și 15:30 și cina în intervalul 19-21. Nu s-a nimerit să încercăm niciuna din ele. În schimb, am testat în fiecare seară barul de sus, cu două secțiuni: una înăuntru, alta exterioară. Terasa oferă priveliști splendide asupra împrejurimilor, doar că e cam vântoasă, așa că de fiecare dată am preferat să stăm în interior. O atmosferă boemă, relaxantă, mi-a plăcut.
Alte informații utile: Wi-Fi gratuit, care funcționează perfect în toate spațiile hotelului; cameră de bagaje (la care noi n-a trebuit să apelăm; în ultima zi, după check-out-ul care se face până cel târziu la ora 12, am dus bagajele în portbagajul mașinii); transport privat (contra cost; durează cam 40 de minute) de la Aeroportul Mihai Kogălniceanu. Se organizează și excursii de o zi prin împrejurimi. Distanțe față de câteva obiective de interes public: 350 m de telegondola din Mamaia, 650 m de Aqua Park, 700 m de Centrul Expozițional; 1,5 km de City Park Mall, 5 km de Piața Ovidiu.
Marele dezavantaj: poluarea sonoră din Satul de Vacanță (mai ales seara) ! Totuși, cu geamul închis, în cameră e ok.
Ce a făcut noi în cele două după-amieze libere. În prima, ne-am dus în Mamaia, nu mai fuseserăm de ani de zile. Din păcate, ceea ce bănuiam ni s-a confirmat: nu-i pentru noi. Lucrul care m-a deranjat cel mai tare e că s-a construit masiv pe plajă, astfel că atunci când te plimbi pe faleză e aproape imposibil să mai zărești marea. M-a deranjat și modul cum este fragmentată plaja între diverse proprietăți ce și-au instalat șezlongurile „sardeluțe”, până în buza mării. M-au obosit (și mai tare) agitația, muzicile întretăiate, mirosurile, luminile stridente. N-aș cumpăra nicicum un sejur la Mamaia!
Mi-a plăcut însă că ne-am întâlnit o parte din amintiri... Ne-am plimbat până dincolo de Cazinou, am salutat din mers Hotelul Național, care ne-a găzduit de două ori pe vremea când nu ne permiteam altceva. Nu ne-am apropiat, dar părea că nu s-a schimbat prea mult... În bine, zic. Pe urmă am luat o cină ușoară pe terasa unui hotel nou, Riviera parcă – și asta mi-a plăcut, a fost reconfortant. Ne-am întors cu telegondola, o experiență ok, pe care de asemenea am rememorat-o cu drag. Mi-a plăcut și gustul porumbului copt pe jar, din care nu mai țineam minte când mâncasem ultima oară!...
În a doua după-amiază, am dat ocol Lacului Tăbăcăriei. Alte amintiri... cu trenulețul, cu copiii când erau micuți... Și de data asta am trecut de la agonie la extaz, străbătând zone părăginite, unele chiar sălbatice, dar și mici arii îngrijite, precum locul de joacă pentru copii sau cel cu bisericuța de lemn. Bonus, am prins și un splendid apus de soare peste lac!
În concluzie, cred că, indiferent ce treabă aveți prin Constanța, Hotel Ramada ar putea fi o bună alegere! Să nu vă sperie prețul micului dejun, camera costă acceptabil, puteți intra pe site-ul lor să vă convigeți. Și au tot felul de reduceri pentru copii, pentru grupuri mari sau pentru sejururi mai lungi. Enjoy!
Trimis de crismis in 05.01.20 21:47:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CONSTANȚA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.21652900 N, 28.63307800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@crismis: O buna recomandare sustinuta si de privelistea pe care ai avut-o din camera ta.
Frumoase aduceri aminte insotite de poze foarte frumoase, preferata mea P31.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Frumoase aduceri aminte și pentru mine... Mulțumesc, Mishulica!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Un hotel bun intr-o zona linistita — scris în 01.07.20 de aneta67 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2019 Ramada Mamaia — scris în 06.07.20 de cornel_bz din BUZăU - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Ok — scris în 20.10.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Minivacanţă în Satul de Vacanţă Mamaia — scris în 25.09.18 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ramada - hotel frumos și primitor, sejur reușit la mare — scris în 18.07.18 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Dezastru — scris în 11.06.18 de ITA din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2018 De ziua copilului am scăpat de ei! — scris în 04.06.18 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ