GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am fost la Hostelul Pura Vida dintr-o mare curiozitate. Mărturisesc, eram convinsă că voi fi dezamăgită, că nu-mi va plăcea şi voi regreta alegerea făcută. Ei, bine, nu. A fost excelent. Şi spun asta, încercând sa las la o parte considerentele subiective, cum ar fi gaşca de prieteni grozavi, contextul general sărbătoresc şi toată euforia aferentă. Vorbesc aici strict din punctul de vedere al călătorului. Unul cârcotaş, chiar.
Mai întâi, locaţia este super centrală. La două case de Sony, înspre cherhana.
Are vedere şi expunere la plajă şi mare, are terasă în lateral, gen beach bar, lounge. Adică, mai pe scurt, stai tolănit comod la umbră, în adierea brizei şi te uiţi la mare şi frumuseţile naturii, sorbind ceva. Perfect.
Camerele sunt spaţioase, cu 8,6 sau 4 paturi solide, suprapuse, cu aşternuturi curate. Ferestre mari, plase de ţânţari, perdele, podea laminată.
Băile, în număr de două deservesc toţi turiştii. Aici era loc de mai bine. La număr, vreau să zic. Poate 3 sau chiar 4 erau îndeajuns. Chiar şi aşa, cele două băi se ridică la aşteptări foarte pretenţioase, fiind dotate cu duş/cadă, wc, chiuvetă, oglindă, fereastră, maşină de spălat.
În clădire se mai găsesc o bucătărie deschisă şi un holişor, drept spaţii comune.
Ceea ce dă însă un mare plus stabilimentului sunt gazdele. Tudor şi Anda sunt tineri, entuziaşti şi optimişti. Vor să facă o treabă exemplară şi se pare că merg pe drumul cel bun. Clienţii sunt în general tineri, de multe ori, străini, ceea ce facilitează o socializare interesantă. Există şi un barman american, cu o experienţă de viaţă pe care abia aşteaptă s-o povestească cui îl ascultă.
Recomand, ca experienţă, tinerilor sau persoanelor dezinhibate şi nu numai. Un grup de 20-22 persoane cât e maximul locurilor, s-ar simţi excelent.
Trimis de vasilica in 21.06.13 19:44:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA VECHE / 2 MAI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vasilica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.75485500 N, 28.57405000 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitări! O singură întrebare. Vi s-a eliberat vreo factură pentru cazare?
Ha! Bună întrebare. Sincer, nu am cerut aşa ceva. O să întreb totuşi pe cel ce a organizat ieşirea dacă a primit factură. E foarte posibil că da.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: oarecum. punctul apare pe plajă. hostelul este practic la intersecţia străzii falezei cu o stradă perpendiculară, fără nume. dar, cum tot aşa, papa sony se vede tot pe plajă, putem considera neglijabilă o mică translaţie către mare.
@vasilica: tx (bănuiam).
Hai să încercăm aşa:
rog aruncă o privire peste următorul link maps.google.ro/maps?q=43. ... &hl=ro&t=m&z=16.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)