Peripetiile continua

TIPĂREȘTE

Anul trecut, la sfarsitul lui noiembrie, mi am strans babalacii, respectiv socrumiu, si pe taicamiu, doi "adolescenti", trecuti de 65 de ani, am scos dopul unei sticle prafuite de vin alb de niculitel, ascunsa de nevasta mea prin debara, si gasita dupa mirosul dulce amarui cel emana, de copoiul din mine.

Ne am strans toti 3, cu gandul ascuns sa bem sticla de vin, si sa mai depanam ceva amintiri pescaresti de peste anul ce trecuse. Afara incepuse un vant de toamna tarzie, iar gradele erau putine in termometru. Dar cui ii pasa? Gradele din vinul de pe masa, erau suficiente ptr a ne incalzi.

Din vorba n vorba, noi trei, plus cel de al patrulea ce ni se alaturase intre timp, pe nume BACHUS (nu zambiti, ca nu e voie), ne am hotarat, sa nu lasam amintirile sa ramana singure, si am decis adhoc, ca a doua zi, de dimineata, sa tragem o fuga la iazurile, ptr a ne incerca, poate ptr ultima data in an, norocul la cumetrele stiuci.

Ok, zis si facut. Am adus sculele de pe balcon, iar batranii regatului au inceput sa schimbe nailoane, sa se certe pe ce lingurite ar fi mai bune, sa unga mulinetele, sa faca curatenie generala prin trusa de scule... Ce mai, nebunie curata. Ne a apucat zece seara, in jurul focului de aragaz, si a unei sticle de vin rusinata ca ramasese goala pe masa, si trei barbati, se uitau la ea oftand.

Am adormit dusi, cu gandul la fenomenala partida de pescuit ce urma sa aiba loc a doua zi. In noaptea aceea, am visat numai pestoaice (nevastamea inca nu stie).

Buuuun. La ora 5 dimineata, toata lumea era in picioare, harmalaie mare, carat de bagaje, inghesuit in masina, o ultima oprire la peco ptr a ma inarma cu tigari, si am luat o inspre agighiol, apoi am facut dreapta, si cam in juma de ora ne aflam deja in iazurile. Am intrat imediat dupa iesirea din sat, pe un drum de tara, am mai mers vreo 6-700 de metri, si iata ne la locul cu pricina.

Era inca semi intuneric, dar deja erau vreo 2 masini si un tip cu motoreta pe malul canalului. Era cam frig afara, cerul era innourat, si cel mai mult imi era teama sa nu inceapa ploaia.

Ne am luat sculele si am inceput treaba. Socru miu, a inceput sa patruleze pe mal, lansand o data de doua ori, apoi schimbandu si grabnic pozitia. Deja ma ametise. Cred ca intr o ora, facuse 10 km. Lansa o data, se uita in stanga si n dreapta, apoi iesiea din stuf, si si schimba locul. Dar nu prinsese absolut nimic.

Taica miu, facea cam la fel, dar tot fara succes. Ametit bine de cei doi, am ramas pe loc, si am lansat cam o ora fara vreo muscatura. Apoi brusc, in 20-30 de minute, am prins 4-5 stiuci de toata frumusetea. Cei doi, mai ca nu turbau, si mi aruncau priviri ucigatoare.

Taicamiu zice: ai mancat, ai mancat bine de tot cat erai mic. (se referea la ***, daca nu v ati dat seama), iar socru miu il aproba din priviri.

La un momend dat, fiind cam la 5-6 metri de mine, taicamiu inteapa o stiuculita, aceasta se smuceste nitel, si? Ce sa vezi? Taicamiu de emotie, in loc sa inceapa sa mulineze, a preferat sa o faca pe isus cristos, si a inceput sa calce apa.

Mai precis, a inaintat inspre cumatra stiuca intratat incat la cel de al doilea pas, era pana la gat in apa rece. In loc sa se sperie, scoate mulineta deasupra capului, si incepe sa mulineze grabit.

L am tras repede din apa, am recuperat si pixul (asa se numesc stiucile foarte mici), l am bagat repede in masina, ne am imbarcat si am fugit inspre casa. A doua seara, am mai luat gatul unei sticle de vin, si eram fericiti ca aveam o noua aventura de povestit.

Numai unul era mai tacut, si mai ingandurat, si acela nu eram nici eu, nici socru miu.

---

VIZUALIZĂRI: 1683 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI