Incursiune în lungime, pe plajele nesfârșite ale Arenalului

TIPĂREȘTE

Primul sejur în Arenal (la finalul lunii august/început de septembrie 2015) a fost ploios și umed, fără ca această dispoziție climatică să ne afecteze, dimpotrivă. În primul rând, că veneam după o vară destul de solicitantă ca temperatură, din Bucureștiul unde se topea asfaltul. În al doilea rând, am descoperit curând că ploile nu afectau deloc programul de plajă.

Deși erau destul de frecvente și atât de violente încât (cu gândul la Marea Neagră) am fi crezut că marea va fi agitată și plină de reziduuri, sau că plaja va fi udă, sau că va fi frig – am constatat că la Marea Mediterană lucrurile nu stăteau așa. Ploile treceau ca și cum nu ar fi fost, plaja se usca aproape imediat, iar marea era la fel de caldă și prietenoasă ca și înainte de furtună. Reziduuri nu am văzut niciodată, de altfel plajele din Mallorca sunt întreținute la un nivel greu de descris: în afară de mașinile care netezesc plaja, seara trec oamenii de curățenie care adună orice a rămas pe plajă cu un bastonaș lung cu plasă la capăt.

O altă descoperire care se face destul de curând se referă la pustietatea anumitor plaje din Arenal - culmea, situate în mijlocul stațiunii :) .

Nu am precizat până acum că stațiunea este dedicată turiștilor germani: indicatoarele și limba vorbită în recepții este în primul rând germana, nu engleza.

Porțiunea din mijlocul stațiunii (în continuarea Can Pastilla, începe de la Palma Aquarium) este denumită Playa de Palma și se deosebește de Arenal în primul rând prin faptul că este mai aerisită și mai liniștită.

Toate cele trei stațiuni (care sunt legate una de alta, nu există o limită) au aceeași structură, mai degrabă îngustă, cu doar câteva străzi paralele sau perpendiculare pe malul mării, cu o rivieră de-a lungul unei plaje suficient de lată, curată și de o calitate foarte bună. Dincolo de riviera pe care circulă doar autobuze din transportul în comun, trenulețul (5 euro turul stațiunii în stil hop-on hop-off, durează o oră) și foarte rar alte mașini, se află înșiruite magazine mai mici sau mai mari, baruri, restaurante, chioșcuri cu gustări apetisante (și ieftine – 2-3 euro o felie de pizza, 1-2 euro o băutură răcoritoare sau o bere mică). Shoppingul este și el apreciat, o mulțime de oferte de calitate bună (eșarfe, prosoape, articole de plajă) – la preț egal cu cel din România.

Tot acest setting era identic pe tot parcursul celor trei stațiuni legate, Can Pastilla, Playa de Palma și Arenal (care se puteau străbate într-o jumătate de oră cu trenulețul de la un capăt la altul – pe jos depășea două ore acest tur).

Așadar, ne-am atașat de la început de Playa de Palma, de după-amiezele calme, în care nemții alegeau să se fortifice la hotel pentru petrecerile de seară, iar pe plajă rămâneau doar clasicii și romanticii, iubitorii de mare caldă și de apusuri de soare în mare (din care făceam și noi parte :) ). Șezlongurile se strângeau la ora 19, așadar plaja se deghiza brusc într-o plajă liniștită din Grecia. Participanții la ceremonia apusului se numărau, de obicei, pe degetele de la o singură mână. Mai apăreau un grup de spanioli boemi sau familii cu copii care făceau un volei/fotbal pe plajă, dar restul turiștilor erau masați spre zonele de distracție.

În timpul zilei, cel mai mult gustam o plimbare pe strada paralelă cu riviera (prima stradă din spatele hotelurilor) – unde, spre deosebire de majoritatea stațiunilor, nu era “spatele clădirilor care nu se vede dinspre mare” ci dimpotrivă, era strada cea mai îngrijită și cochetă din stațiune. Părculețele cu copaci mediteraneeni fastuoși, ciorchinii luxurianți de flori ciclam care atârnau din grădini, silueta elegantă a clădirilor și mozaicul fin de pe trotuare se întregeau pentru a crea un ambient select.

Seara, riviera devenea loc de plimbare și se aglomera foarte mult, se găsea cu greu loc pe băncuțe/marginea plajei. Erau, spre centrul stațiunii, și muzicanți ambulanți care cântau o muzică plăcută, dar totuși atmosfera ne amintea prea mult de Mamaia.

Văd că nu am spus nimic despre expozanții de castele de nisip. Erau destul de mulți, am văzut cam cinci în 2015 și pe unii i-am regăsit cu castele identice (și în același loc) în 2016. Este o întrebare bună cum reușeau să facă acele castele, erau cu adevărat o probă de măiestrie – li se aruncau foarte puțini bănuți, nu știu din ce trăiau și nici de ce practicau această formă de artă ambulantă.

În 2016, locația s-a schimbat, hotelul și locul de plajă erau de data aceasta în plin Arenal, lângă Mega Park - și schimbat a fost și ambientul: plaja mai murdară, tinerii nemți făceau pe teribiliștii – se mai putea vedea câte un grup de băieți amețiți total, dimineața la ora 10, sau autocare care opreau la Mega Park ca la un mare obiectiv.

Nici în Mega Park nici pe Bierstrasse nu ne-a făcut plăcere să intrăm, era nu doar foarte aglomerat și multă băutură, dar se simțea o energie confuză și urâtă. Ne-am mărginit la plaja din dreptul Mega Park, care nu era nici ea prea aglomerată, însă nu avea farmecul și distincția plajei Gran Fiesta.

Au dispărut, de asemenea, apusurile romantice în mare (de data aceasta hotelul era la 3 străzi depărtare, iar programul de masă nu permitea cu greu combinarea cină - plajă de seară).

( Va urma)

---

VIZUALIZĂRI: 3557 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI