Peștera Polovragi, peștera zeilor

TIPĂREȘTE

În mod evident de la mănăstirea Polovragi drumul ne-a purtat către peștera cu același nume.

Traseul de la mănăstire la peşteră este scurt, în jur de 1 Km şi uşor de găsit cu ajutorul indicatoarelor de orientare. Referiri la modalitatea de acces am făcut în articolul meu anterior MĂNĂSTIREA POLOVRAGI ,LOC BINECUVÂNTAT.

Pe un drum forestier acoperit cu macadam ce muşcă un colţ al pădurii Polovragi (arie ocrotită ca urmare a prezenţei castanului comestibil şi a vegetaţiei de tip mediteranean) ne îndreptăm spre Cheile Olteţului.

Râuleţul acesta, ce este „vinovat” şi de săparea peşterii, a separat două masive muntoase (muntele Parâng în stânga şi muntele Căpăţâna în dreapta) lucrând cu migala şi priceperea unui sculptor. În prezent “sculptorul” e la peste 20 de metri în jos față de drumul pe care circulam noi.

Drumul nostru intră în chei rupând din stânca muntelui Căpăţâna şi, la 670 metri altitudine, după vreo 200 de metri de la intrarea în chei ne pomenim în faţa unei intrări uriaşe amenajată pentru vizitatori.

Există o parcarea (fără plată) amenajată pentru autoturisme în apropierea intrării în peşteră şi mai multe alveole pe marginea râpei unde de asemenea pot fi parcate maşinile vizitatorilor.

La intrare aflăm amănunte legate de vizitare: preţul unui bilet este de 5 lei de adult şi 2,5 lei pentru copil. Nu am observat să existe taxă de filmat sau fotografiat.

Programul de vizitare este cuprins între orele 10,30 – 17,30 în fiecare zi a săptămânii cu excepţia celei de luni când este închis.

Peştera este una caldă – umedă unde temperatura este de cca. 9 grade Celsius tot timpul anului după cum umiditatea medie este de 90%. De aceea, pentru cei ce iubesc căldura, se recomandă o jachetă mai groasă în timp ce, valabil pentru toată lumea, în picioare e nevoie de un pantof sport sau un bocanc cu talpă aderentă ţinând seama că aproape în întreaga incintă piatra este alunecoasă.

Gazda noastră de la pensiune ne-a instruit şi cunoşteam că e bine să fim prezenţi la ore fixe (11,12 etc.) pentru a avea şansa să vizităm peştera împreună cu dna. custode. Este posibil să vizitaţi şi singuri peştera, în urma grupurilor deja intrate dar nu are acelaşi farmec.

După ce ne-am grupat în apropierea intrării şi am reuşit să facem puţină liniştea istoria, legenda şi realitatea au început să vină uşor-uşor spre noi.

Peştera a fost cunoscută de oameni din cele mai vechi timpuri dovadă fiind vârsta geologică a peșterii - peste 7 milioane de ani –, desenele rupestre și scrierile cuneiforme din pereții galeriilor nevizitabile precum și faptul că, în urmă cu cca. 100 de ani când a început examinarea ei ştiinţifică, specialiştii au descoperit urme de picior uman încălţat, având vechimea de 2000 ani, atribuite fără tăgadă strămoşilor noştri daci.

De altfel de la aceştia vin şi legendele ce au aprins imaginaţia atâtor generaţii de aventurieri.

Cunoscută ca peştera Zeilor sau peştera lui Zalmoxe acesteia i s-au atribuit în legendele locale multe puteri supranaturale ce veneau să explice o parte din fenomenele supranaturale sau nu pe care la vremea aceea nu şi le puteau explica.

Legenda spune că peştera era culoarul prin care zeul-om Zamolxe circula pe sub Carpaţi între locaşul său de odihnă şi reflexie (peştera în sine) şi Sarmizegetusa.

Scaunul lui Zalmoxe ca formațiune a peșterii ne îndeamnă și acum la odihnă și înțelepciune timp în care să privim în tihnă Lacrimile lui Zamolxe (picăturile de infiltrații ce dau naștere fenomenului carstic) imaginea mâhnirii continue ce la cuprins pe zeu după cucerirea Daciei de către romani.

Cert este că de la descoperirea sa şi până în prezent specialiştii au cartat aproape 10 km de galerii (locul 5 în țară ca lungime totală) din care, acum 20 de ani, s-au electrificat vreo 900 pe care îi vizităm noi acum.

Urmându-şi zeul-om dacii au folosit peştera existând dovezi că în peşteră se realiza arderea rădăcinii unei plante medicinale dispărute în prezent - povragă, polvragă, sau polovragă – ce era utilizate de strămoşii noştri ca medicament.

De asta şi una din formaţiunile peşterii poartă numele de Cuptorul Dacic.

Legătura cu strămoșii noștri o face și în prezent ruina vechii cetăți Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichității, accesul între peșteră și cetate făcându-se printr-o galerie secretă. În prezent se poate ajunge la ruină pe o cărare ce urcă muntele timp de vreo 20 de minute. Din păcate timpul alocat vizitei nu ne-a permis să includem şi această mică aventură în programul nostru.

Nu în ultimul rând în peșteră găsim urmele locului ascezei călugărilor (1505-1968) ce este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Aflam că autorul acestui desen, este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, vreme de șase luni. Interesant este că, la lumina artificială din peșteră, desenul nu inspiră mare lucru în timp ce lumina blițului o scoate în evidență pe doamna cu coasa.

Legendele se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în braţe. În apele acestuia vizitatorii cu dorințe ascunse aruncă mărunțișul aducător de speranțe.

După ce primii 400 metri ai peșterii ne poartă prin istoria și legenda acesteia următorii, incluşi în sectorul al doilea vizitabil, Sectorul Ogivelor, poziţionat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, ne dezvăluie lucruri interesante din punct de vedere geomorfologic: dantele de ţurţuri stalactitici, coloane, domuri, pădurici de stalagmite, bazine, scurgeri argiloase, ocru de peşteră, etc., unele având forme ce au primit denumiri graţie formei și spectaculozităţii lor sau imaginației celor care au administrat locul: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină, Regele și Regina, Alba ca zăpada, Sala piticilor, Căsuța piticilor etc.

Pe tot parcursul drumului nostru (ce a durat dus și întors cca. 45 de minute) am aflat că peștera adăpostește o colonie în hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peșteră, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Cum aceştia hibernează în intervalul octombrie – aprilie, fiind iulie, am avut ocazia să-i văd zburând în căutare de hrană. Din păcate lumina insuficientă a făcut ca pozele pe care le-am făcut să nu fie relevante.

În speranţa că am reuşit să vă stârnesc curiozitatea cu cele prezentate, aştept ca rândurile mele să vă ajute să dezlegaţi simbolurile, cronologia şi legendele zonei într-o incursiune proprie prin misterioasa Peşteră a lui Pahomie din Polovragi, Peştera Zeilor, Peştera lui Zalmoxe sau, aşa cum o ştim în ziua de astăzi, PEŞTERA POLOVRAGI.

---

VIZUALIZĂRI: 2760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI