GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Peştera Dâmbovicioara - un obiectiv interesant
Peștera Dâmbovicioara am vizitat-o în cadrul minicircuitului descris în cadrul reviewului anterior, referitor la Cheile Dâmbovicioarei.
La peșteră am ajuns în jurul orei 11, vizitarea acesteia fiind de fapt unul din principalele noastre obiective. După ce am parcat mașina pe marginea drumului (cei care au fost aici știu că posibilitățile de parcare sunt limitate) ne-am îndreptat spre peșteră printre tarabele cu suveniruri și produse naturale (prea spuneau acest lucru cu foc, așa că eu nu pot să-i contrazic) cum ar fi: cașcaval, șerbet, siropuri, expuse spre comercializare de unii localnici.
Peștera este situată pe partea dreaptă a cheilor și nu aveți cum să o ratați, este semnalizată cu un banner, iar lângă aceasta este o pensiune denumită, cum altfel?, ”La Peșteră”, însă eu unul nu aș sta aici. Motivul probabil l-ați bănuit deja, în zonă este trafic intens și nu poate fi vorba de liniște în intervalul orar în care peștera poate fi vizitată.
Fiind situată la câțiva metri deasupra nivelului drumului, pentru a ajunge la poarta de acces în peșteră trebuie să urcați câteva trepte și înainte de a intrare veți întâlni casa de bilete. Prețuri: 7 lei/adult, 3 lei/copil între 6 și 14 ani. Program de vizitare L-V: 09.00-16.00; S-D: 09.00-17.00.
Peștera este una de mici dimensiuni, datele oficiale spun că are o lungime de 555 m, din care se pot vizita 250 m. Porțiunea care nu se poate vizita este foarte îngustă, accesul publicului fiind restricționat cu o gratie metalică. Temperatura în peșteră este constantă, fiind cuprinsă între 10-12 grade, iar umiditatea este moderată. Vizitarea peșterii este facilă, datorită faptului că plafonul este destul de înalt, sunt pasarele metalice pe traseul de vizitare și beneficiază de sistem de iluminare. Un tur al acesteia nu durează mai mult de 15 minute.
După achiziționarea biletelor nu am așteptat mult la intrare, unul dintre ”ghizi” ne-a preluat și ne-a condus prin peșteră. Acești ghizi sunt copii din sat cu vârste destul de fragede (fata care ne-a condus pe noi avea cam 12 ani, dar am văzut o fetiță de 9 ani) care oficial fac voluntariat, dar trăiesc cu speranța că la finalul turului de vizitare turiștii îi vor recompensa pentru prestația lor. Acești copii au învățat foarte bine ce au de făcut și se descurcă pe măsură.
La început ghida noastră ne-a spus câteva cuvinte despre formarea peșterii, apoi ne-a explicat câte ceva despre formațiunile calcaroase întâlnite: stalactite, stalagmite sau chiar coloanele formate prin unirea acestora. Dintre acestea am reținut denumiri precum Masa, Scaunele și Altarul Pustnicului Pavel, Laba de Urs, Căpșuna, Capul de Șarpe și în final Pielea de Leopard.
La un moment dat am ajuns în dreptul unei foste ascunzători a doi haiduci și ghida ne-a spus povestea lor. Aceștia se numeau Fulga și Budac și bineînțeles, îi jefuiau pe cei bogați și împărțeau ”prada” săracilor. În final aceștia au fost trădați, unul a fost închis, iar celălalt a sfârșit prin a fi împușcat. Ascunzătoarea acestora avea o intrare secretă care în timp a fost astupată de ciobani deoarece multe oi ale acestora au căzut în peșteră.
Prima parte a peșterii este destul de largă, însă treptat aceasta se îngustează, iar la un moment dat se ramifică. În stânga este un culoar foarte scurt de 25-30 m, cel din dreapta fiind mai lung, acesta continuându-se cu porțiunea care nu se poate vizita.
Peștera Dâmbovicioara nu este nici prea mare, nici foarte spectaculoasă, dar este un obiectiv turistic care merită vizitat, un obiectiv care atrage anual foarte mulți turiști.
Trimis de costy69* in 17.08.15 22:02:29
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în DÂMBOVICIOARA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.44431720 N, 25.22247020 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@costy69 - Un superbonus pentru prezentarea unui obiectiv foarte cunoscut din Cheile Dâmbovicioarei. Față de peșterile din zona Dvs. (Polovragi, Peștera Muierii) aceasta nu este într-adevăr foarte spectaculoasă, lucru ce se reflectă și în prețul plătit pentru acces. Zona este însă foarte frumoasă și oferă răcoarea necesară turiștilor pe parcursul verii.
@tata123 - Mulțumesc pentru superbonus!
Sunt întru totul de acord cu afirmația dvs. Zona este foarte frumoasă și oferă destule posibilități de relaxare / petrecere a timpului liber, încât să merite să vii aici. De fapt, în România sunt multe locuri frumoase, însă e păcat că nu știm să le valorificăm la adevărata valoare.
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Peștera Dâmbovicioara, DÂMBOVICIOARA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Vizită în peștera Dâmbovicioara — scris în 22.06.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Un peisaj si-o Pestera nemaipoment de fascinante — scris în 10.08.22 de dc.cc din ARAD - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Pacat! — scris în 02.11.18 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Pestera Dambovicioara — scris în 18.06.18 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2018 Peștera Dâmbovicioara – monument al naturii pentru „începători” — scris în 06.02.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2012 Destinaţie nu extraordinară dar interesantă — scris în 18.02.13 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Peștera Dâmbovicioara, o glumă foarte proastă — scris în 07.06.12 de brugner din BUCURESTI - nu recomandă