ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.05.2015
DE hlli
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Timişoara
ÎNSCRIS: 23.08.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
APR-2015
DURATA: 7 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 38 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Un sejur de răsfăţ şi odihnă

TIPĂREȘTE

De câţiva ani doream să ajung la hotel Perla, dar de fiecare dată nu reuşeam să fac rezervare pentru că hotelul era ocupat în totalitate. De data aceasta m-am organizat din timp şi am făcut rezervare la finele lunii februarie pentru perioada 23 - 30 aprilie. Rezervarea a fost făcută prin mail, cu plata serviciilor în momentul sosirii la hotel. Am ales un pachet “bonus de relaxare 5+2 gratuite”, mic dejun inclus şi 3 proceduri – câte o şedinţă de masaj, salină şi duş Vichy sau drenaj limfatic. Preţul sejurului pentru cele 7 nopţi a fost de 550 lei de persoană.

Perla, este un hotel micuţ cu 56 de camere dar care dispune de multe facilităti. Etajul 1 al hotelului are camere cu pat matrimonial şi terase desosebit de mari. La etajul 2 sunt camerele cu paturi twin, dar sunt fără balcon. Câteva camere, 3 la numar, dispuse cu privire spre parcarea hotelului şi alte 3 camere cu privire spre pişcine, au un mic balcon – suficient pentru doua scăunele, bineinţeles folosite pentru fumat. Doua (am fost 4 persoane) dintre aceste camere, cu privire spre parcare am ales şi noi.

Camera a fost destul de mare, cu parchet, dotată cu două paturi twin, un mic birou, masuţă cu două scaune, dulap bine compartimentat, minibar, TV amplasat pe perete, cuier pe perete în care sunt şi două halate de baie. Camera este exact aşa cum arată în pozelele prezentate pe site-ul hotelului.

Baia, spre mulţumirea mea, este mare, cu cabină de duş foarte încăpătoare. Zilnic, chiar dacă nu au fost folosite cele din ziua precedentă, au fost aduse produse de igienă corporală – şampon şi un mic săpun. În baie este uscător de păr şi un stativ mare pentru depozitarea prosoapelor.

În perioada sejurului lenjeria a fost schimbată o dată iar prosoapele ori de câte ori a fost nevoie.

La uşa catre balcon, nu există sită contra insectelor, dar în perioada sejurului nostru nici nu a fost necesară.

Accesul în cameră se face cu cartelă. La solicitarea noastra, fără nici cea mai mică problemă sau nemulţumire din partea recepţionerei, am primit două cartele.

În nici o cameră a hotelului nu se fumează. Este un loc de fumat, la capătul holului pe terasă. Tot la capătul holului, lângă lift, este o mică încăpere destinată diverselor conferinţe. Cum nu era acea încăpere ocupată, seara mai stateam acolo la un pahar de vorba, fumat şi jucam remy.

Restaurantul are două zone pentru servirea masei – fumători şi nefumători. În zona de fumatori se află şi un bar.

Micul dejun, tip bufet, deşi a fost zilnic acelaşi, a fost diversificat – salam, şuncă, ochiuri de ou, ou fiert, omletă, caşcaval, telemea, zacuscă, salată de vinete, salată de icre, unt, gem, miere, iaurt, cereale, fructe, compot de fructe, prăjiturele, cafea, ceai, sucuri……

Mesele de prânz şi cina erau în sistem “a la carte”. Meniu bogat, cu multe specialităţi, pe care nu am reuşit să le gustăm în totalitate. Preţurile au fost acceptabile.

Hotelul este legat de zona spa printr-un culoar, loc de fumat amenajat cu măsuţe şi scaune.

În zona spa, în interior sunt două pişcine, de dimensini mici, cu apă termală la 37 grade şi doua mici bazine jacuzzi.

Sunt şi două încăperi pentru saună - umedă şi uscată, de care eu nu m-am putut bucura, datorită stării de sănătate, decât cateva minute zilnic.

În exterior este o pişcină semiolimpica cu apă termală. Mai este o piscină cu apă termală la 32 grade, la care este acces şi din interior şi din exterior.

Peste tot, atât in interior cât şi în exterior, sunt sezlonguri foarte confortabile, duşuri si toalete.

După piscina exterioara se afla o terasă unde se poate servi masa – ciorbe, specifice zonei, babgulyas şi bograci, precum şi minuturi. Orice fel de mâncare costa 15 lei. Vremea nu prea a ţinut cu noi şi doar în două zile, la orele prânzului am servit masa acolo.

Mai este o piscină olimpică, dar cu apă un pic mai rece. Lânga sunt două topogane care au funcţionat doar în weekend.

La piscinele interioare şi exterioare au acces şi alte persoane care nu sunt cazate în hotel. Preţul unui bilet de intrare pentru cei din exterior este de 20 lei sau 150 lei abonament pe o lună. În weekend a fost destul de aglomerat, ceea ce mie mi-a creeat un disconfort. Am înţeles că în curând, se va delimita o zona de ştrand pentru cei ce nu sunt cazaţi în hotel, la care vor avea acces şi cei ce stau în hotel. Cei din afara hotelului nu vor mai avea acces la zona spa.

Scopul acestui sejur a fost efectuarea tratamentului balnear. Baza de tratement, deşi micuţă, dispune de aparatura modernă şi se pot efectua atât proceduri electrice cât şi hidroterapie, kinetoterapie. Sala de aşteptare din baza de tratament este amenajată cu scaune şi şezlonguri pentru cei ce doresc sa se odihnească sau privească la televizor. Deşi personalul din baza de tratament este foarte tânar, sedinţele de tratament au fost executate cu mult profesionalism. Organizarea programărilor pentru procedurile de tratament a fost foarte bună, aşa că nu am stat la rând după nimeni.

Internetul a funcţionat acceptabil mai peste tot.

Hotelul dispune de o parcare generoasă, supravegheată video.

În tot hotelul şi în spaţiile exterioare este curat. Tot personalul hotelului este amabil.

Sejurul nostru fiind în extrasezon, au fost puţini turişti, aşa că am beneficiat de multă linişte, ceea ce noi chiar ne-am dorit.

Eu m-am simţit bine la acest hotel. Consider că merită din plin cele 3*. Am beneficiat de toate facilităţile prezentate în site-ul hotelului Perla. Nu este nimic precizat pe site care să nu existe şi la faţa locului iar pozele prezentate reflectă realitatea.


[fb]
---
Trimis de hlli in 03.05.15 08:50:07
Validat / Publicat: 03.05.15 14:40:28
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3255 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (hlli); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 nuferii din Băile Felix, o staţiune în care mă duc mereu cu mult drag
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25850 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 38.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    1 ecouri scrise, până acum

    andreea_c
    [03.05.15 14:49:15]
    »

    @hlli - Deci, s-a terminat deja? Ma bucur ca a iesit bine. Felicitari pentru review, este foarte detaliat.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    andreea_c
    Alte impresii din această RUBRICĂPerla Hotel [1 Mai]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063320875167847 sec
    ecranul dvs: 1 x 1