ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

M-aș întoarce pentru terasa cu vedere la Dunăre și ciorba de pește excelentă

TIPĂREȘTE

Am hotărât să ne întoarcem din vacanța noastră din Croația pe la punctul de vamă de la Naidăș, pe unde nu fusesm niciodată, dar mai ales pentru că în drumul spre casă voiam să facem o plimbare pe Cazanele Dunării.

Din nou altcineva din grup s-a ocupat de această cazare și a ales pentru noi Villa Rustica din satul Gornea, la aprox 50 de km de punctul vamal de la Naidăș, cu o notă bună pe booking și un preț cam mare pentru zona aceea uitată de lume, dar rezonabil față de locurile din care veneam.

La Villa Rustica cazarea a fost 35 de EUR pe noapte, fără mic dejun, dar cu posibilitatea de a opta la fața locului pentru el contra a 3,30 EUR de persoană, echivalentul a 15 lei. Deci până la urmă camera cu MD ne-a dus la 42 de EUR.

Drumul de la punctul de vamă Naidăș până la satul Gornea a fost frumos, iar când am ajuns pe malul Dunării, chiar spectaculos. Satul Gornea este așezat pe malul Dunării, la 80 de km de Orșova, iar Villa Rustica se află cumva în pustietate pentru că primul vecin este la vreo 500 de m în dreapta. Dar tot malul Dunării era plin de pescari la data aceea, cu corturi sau doar cu mașinile.

Ne-a întâmpinat gazda cu care am ținut legătura de pe drum și după cum ne-am dat seama, ea era de toate acolo. Am găsit-o și la recepție, și la bar, ea ne-a luat comanda de mâncare, ea ne-a servit și tot ea a avut destulă disponibilitate să ne spună despre cum au făcut pensiunea din drag de locul acela și cum se ocupa de ea împreună cu soțul ei.

Pensiunea are doar 5 camere și este făcută cu fonduri europene. Conform panoului informativ de la intrare a costat 100.000 de EUR din care, sau la care s-a adăugat, nu am înțeles, 17.500 de EUR, contribuție proprie. Construcția a început la sfârșitul anului 2014 și a fost gata în toamna lui 2015, deci pensiunea este destul de nouă.

Casa este tip vagon, fără etaj, iar noi am avut 4 din cele 5 camere și pot să spun că toate au fost la fel. Accesul se face prin spate dintr-un hol lung, exterior, din care se intră în toate camerele care sunt aliniate una lângă alta.

Camerele sunt simple, curate, văruite cu alb, mobilate în stil românesc cu ștergare și alte motive populare, are aer condiționat și plasă de țânțari, pentru că eram exact în paradisul lor. La intrare un hol cu un dulap mic de haine, parchet pe jos și de aici era și intrarea în baie, așa cum îmi place mie. Patul foarte curat, doar un scaun într-un colț al camerei și un birou mic pe care stătea televizorul era cam toată dotarea camerei.

Camerele fără balcon, doar cu geamuri generoase, toate cu vedere la Dunăre. Dacă în altă parte am mai simțit lipsa balconului, aici nu a fost cazul pentru că am găsit în curte locuri suficiente să-l înlocuiască.

Baia a fost cu cabină mare de duș, toate accesoriile cam plasticoase, iar consumabile doar un săpunel mic și două pliculețe cu gel de duș.

Am spus că am avut camere mici și simple. Dacă erai nevoit să stai în cameră poate nu era cel mai fericit lucru, dar noi nu am avut nevoie de mai mult pentru că vremea a fost frumoasă și curtea pensiunii este mare și poți petrece timp acolo.

În spate era un foișor acoperit dotat cu grătar și toate cele necesare, chiuvetă, blat de lucru, masă de lemn cu băncuțe și multă verdeață. Curtea din spate merge până la poalele unui delușor și pe pajiștile de acolo am văzut fazani.

Iar în față era restaurantul cu bar, care era mai mare decât capacitatea de cazare. Frumos amenajat, luminos, probabil că acolo au loc și evenimente. Din restaurant se iese într-o terasă cu vedere la Dunăre care face toți banii și este punctul forte al pensiunii. Cu mese suficiente pentru toți turiștii care ar putea fi cazați, plină de mușcate și cu un radio mic, agățat de unul din stâlpi, care cânta în surdină. Asta mi-a adus aminte de vremurile copilăriei când un radio mic era tot ce aveam și-l țineam tot prin curte, ca să auzim de pe unde trebăluiam. Însă vederea la Dunăre este demențială. Poți să stai în terasa aia ore în șir și să nu te plictisești.

Dacă ni s-a părut scumpă cazarea aveam să compensăm cu vârf și îndesat la mâncare. Pentru că veneam de pe drum lung și nu mâncasem decât prostii prin mașină, am considerat o binecuvântare că pensiunea avea restaurant și destule feluri de mâncare din care să ne alegem.

Știam de acasă, de când citisem impresii despre pensiune, că ceea ce o recomandă este ciorba de pește. Așa că asta am comandat și noi și nu pot să vă spun decât că am rugat-o pe gazdă să-mi dea la micul dejun tot o ciorbă de pește, dacă se poate. La felul doi eu am vrut o mămăliguță cu brânză și smântână, iar soțul un somn prăjit cu mămăligă. Cu o țuică și 3 beri masa asta a costat 65 de lei și am crezut că nu auzim bine. Ceilalți au mai comandat în afară de ciorba de pește, pleșcavița bănățeană, foarte bine gătită, mici, pui și garnituri.

La micul dejun a fost meniul clasic cu omletă sau ochiuri plus brânză, dar atât de bună a fost ciorba de pește pe care am mâncat-o seara, încât n-am glumit și într-adevăr la micul dejun am rugat-o pe gazdă și mi-a adus tot ciorbă de pește în locul a ceea ce era în meniu.

Parcarea gratuită este din belșug și în fața casei și în spate, suficient de încăpătoare, cu mult mai multe locuri decât camere.

Ca de obicei, în zilele de tranzit ajungem foarte târziu la cazare pentru că mai căscăm gura pe drum. Și la Gornea am ajuns târziu și timpul scurt nu ne-a permis deloc să descoperim zona înconjurătoare. Erau foarte aproape schitul Gornea dar și un ansamblu de mori, însă noi am ajuns seara târziu și ne era prea foame ca să mai fim în stare să plecăm în recunoaștere, iar a doua zi dimineață am plecat imediat după micul dejun pentru că a fost o zi superbă și voiam să facem o plimbare pe Cazanele Dunării.

Dacă sunteți în zonă, Villa Rustica din Gornea este o opțiune de luat în seamă. Terasa superbă cu vedere la Dunăre, gazda extraordinar de caldă și ciorba de pește delicioasă o să compenseze din plin eventualele lipsuri.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 06.11.18 18:15:17
Validat / Publicat: 06.11.18 19:12:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GORNEA-SICHEVIȚA [CS].

VIZUALIZĂRI: 1521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Terasa cu vedere la Dunăre.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

4 ecouri scrise, până acum

crismis
[07.11.18 19:28:30]
»

@Aurici: Frumos! Chiar suntem în căutare de locații faine prin zonă, am vrea să ajungem și noi câteva zile la primăvară/vară! Îmi place Rustica asta, camera e luminoasă, lucru f important. Și priveliștea spre Dunăre...

Hmm... Mi-ai făcut poftă de ciorbă de pește.

Zoazore
[07.11.18 21:14:32]
»

@Aurici:

Deci până la urmă camera cu MD ne-a dus la 42 de EUR.

= prețurile sunt în Euro? În România? Woow!

Conform panoului informativ de la intrare a costat 100.000 de EUR din care, sau la care s-a adăugat, nu am înțeles, 17.500 de EUR, contribuție proprie

= s-au adăugat! Așa a fost făcută Pensiunea ”La Moară” din Peștișani vezi impresii

Cât despre ciorba de pește... La Pongal s-a mâncat, la micul dejun, ciorbă de burtă. Și daca britanicii mănâncă fasole, ciorba de pește ce are? Superb, dacă ți-a plăcut!

AuriciAUTOR REVIEW
[08.11.18 10:02:38]
»

@crismis: Noi am fost pentru prima dată în zona aceea și n-am avut timp să facem mare lucru însă de câțiva ani visez să ajung primăvara la lalelele galbene sau în august la Festivalul Smochinei de la Svinița. N-a fost să fie până acum dar sper să nu mai dureze o veșnicie, zona este pe lista scurtă cam de mult.

Ciorba de pește a fost delicioasă. Dacă ajungi în zonă indiferent că ești cazat sau nu acolo, oprește pentrru o ciorbă de pește.

AuriciAUTOR REVIEW
[08.11.18 10:08:12]
»

@Zoazore: Am plătit în lei, normal, dar echivalentul a 42 de EUR la data aceea. Ce să facem dacă Uniunea Europeană este casa noastră...

Mă gândeam eu că adăugați.

Da, mi-a plăcut mult ciorba aia și dacă ajungi acolo n-o ocoli. În general impresiile de pe net privind pensiunea asta, tot la ciorba de pește fac referire.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, crismis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Villa Rustica:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061458826065063 sec
    ecranul dvs: 1 x 1