ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.08.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 40 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Pensiunea Terra Nova - eleganţă, rafinament, calitate

TIPĂREȘTE

Astăzi n-am să vă povestesc despre faimoşii exploratori portughezi sau spanioli, care în urmă cu sute de ani colindau mările şi oceanele în căutarea de noi teritorii, şi care, prin descoperirile lor, au schimbat definitiv cursul istoriei acelor locuri, am să vă spun câte ceva despre o pensiune a cărei denumire vă poate duce cu gândul la ,,Lumea Nouă", o lume îndepărtată, peste mări şi ţări. Vom discuta despre un loc de la noi, din România, un loc pe care îl ştiam, însă curiozitatea nu m-a împins să-l descopăr până acum.

Vara e pe sfârşite, iar eu şi consoarta mea, doar noi doi, nu bifasem nimic, un weekend, ceva acolo, măcar o zi pe undeva, o ieşire, o măslină, o scobitoare, o icră neagră, :) ceva să fie! Într-o zi cu soare, tocmai ce sorbisem cafeaua, verificăm planificările de la locurile noastre de muncă, şi... tring!!! Aveam trei zile libere, nu era păcat să stăm acasă? Una e să tragi în piept aer artificial, de la aparatul montat pe balcon, şi alta e să tragi în piept aer curat, de munte, nu există termen de comparaţie.

În consecinţă, rezervarea unei camere duble la pensiunea Terra Nova a venit de la sine, n-am stat să ne mai consultăm, să mai intrăm pe saiturile de profil, aici ne-am dorit să mergem, aici am ajuns!

Şi... a sosit clipa plecării, doar că n-am plecat noi doi, ci noi trei, ploaia însoţindu-ne până la pensiune, de supărare că-mi stric weekend-ul ajungând să cânt în maşină celebra melodie de cartier ,,Ce-aveţi voi duşmani cu mine/ N-am făcut nici rău, nici bine! ". :)

Dar cum toate în viaţă sunt trecătoare, hai să spunem câte ceva despre pensiunea Terra Nova din Brezoi. După ce am trecut de Călimăneşti-Căciulata, am parcurs repede cei 17 km, până la Brezoi, iar aici, din E81, am virat la stânga, pe DN7A, unde ne-am continuat drumul prin Brezoi, apoi prin cele două sate care aparţin administrativ de Brezoi, respectiv Valea Lui Stan şi Păscoaia. La ieşirea din Păscoaia, pe partea dreaptă am oprit, deoarece ajunsesem la destinaţie, pensiunea Terra Nova.

Ca puncte de reper, vizavi de pensiune e un izvor cu apă atât de rece, că dacă ai înghiţit de trei ori nu-ţi mai simţi nici limbă, nici dantură, nici omuleţ, nici gât, nimic, eşti paralizat de parcă te-ar fi muşcat o viperă! :)

Un alt punct de reper este troiţa din stânga pensiunii, privind dinspre stradă, troiţă ridicată de sătenii din Păscoaia, în spatele acesteia fiind amenajat şi un foişor destul de spaţios.

La exterior, pensiunea dispune de parcare cu 9-10 locuri, o suprafaţă cu gazon, suficientă pentru zbenguiala celor mici, dar şi piscină cu dimensiuni de 7,50 x 3,50 m, spaţiu de joacă pentru copii, şi două hamacuri mari, în care dacă te-ai tolănit, şi-ţi mai bate şi soarele în obraz, eşti trimis direct în lumea viselor. De asemenea, dispune şi de un foişor, unde am observat însă că turiştii nu prea stăteau, deoarece în partea dreaptă e amenajată o terasă, cu scaune confortabile, unde seara poţi savura liniştit o bere rece şi viziona un meci de fotbal sau un film.

La interior, pensiunea dispune de 9 camere duble şi un apartament, acesta fiind situat la parter. Din cele 9 camere duble, toate la etaj, fiecare având balcon, 4 au şi o canapea extensibilă. Atât apartamentul cât şi camerele au baie proprie şi televizor lcd. La etaj este amenajat un spaţiu de relaxare cu canapele şi masă.

Parterul are în compunere sala de mese, cu o capacitate de aproximativ 40 de locuri, livingul, cu canapele, şemineu, bibliotecă pentru amatorii de literatură, şi o cameră amenajată pentru cei mici, când timpul nu permite ca aceştia să se joace afară. Lângă living se află recepţia şi barul, de unde se pot comanda diverse băuturi. Când vremea nu permite efectuarea unor drumeţii, turiştii au la dispoziţie table, cărţi de joc, rummy, şi fotbal de masă.

Camera noastră, fără cusur, curăţenie exemplară, lcd, saltele confortabile, din balcon aveam vedere către râul Lotru. Baia, de asemenea curată, cu consumabile de calitate. În dulapul de pe hol am avut la dispoziţie minibar, umeraşe pentru haine, şi spaţiu amenajat pentru încălţăminte.

De semnalul wireless nu mă pot plânge, am beneficiat de acesta în condiţii bune.

Mesele le-am luat la pensiune, mâncare bună, proaspătă, gazdele s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Conform opţiunii, am avut cazare cu mic dejun şi cină, dar şi de prânz tot la pensiune am mâncat. Pe lângă un mic dejun bogat şi îndestulător, am savurat o excelentă tochitură cu mămăliguţă, servită în bol de lut, însoţită de un foarte bun vin alb demisec. Dacă ajungeţi aici, recomand să cereţi la masă cârnaţi de porc cu carnea tăiată la cuţit, foarte buni. Nu mai zic şi de plăcintele cu fructe sau cu brânză dulce şi stafide, adevărate capodopere gastronomice!

De precizat faptul ca trebuie neapărat să discutaţi din timp cu administratorul ce doriţi să mâncaţi şi când doriţi să luaţi masa, e important acest aspect deoarece numai aşa gazdele pot pregăti mâncare proaspătă şi bună.

Nu pot trece cu vederea comportamentul gazdelor, oamenii au fost sociabili, deschişi, comunicativi, au fost mereu la dispoziţia noastră. Mi-a plăcut atitudinea doamnei administrator vizavi de turiştii mai gălăgioşi, sau copiii care ţipau şi alergau de mama focului, pe la alte pensiuni nu am văzut aşa ceva, proprietarii mai închideau ochii, mai făceau compromisuri, nu doreau să se certe cu nimeni, dar aici doamna P. rezolva imediat problemele de acest gen, pe un ton civilizat dar ferm, îi avertiza pe cei care deranjau că mai sunt şi alţi turişti în pensiune, care au venit să se relaxeze, nu să fie deranjaţi, practic nu tolerează turiştii care nu ştiu să se comporte, şi bine face. Mi-a plăcut această atitudine, şi sincer mi-aş dori să o pot vedea şi la alţi proprietari de pensiuni.

Pe lângă atitudinea proprietarilor şi curăţenia brici din pensiune, mi-a plăcut mult atmosfera, permanent puteai asculta muzică bună, dată la un volum suportabil, care nu deranja pe nimeni, iar muzica bună, însoţită de o băutură bună, se ştie, pot aduce momente agreabile.

Cu ocazia plimbărilor noastre prin Mălaia şi Voineasa, am constatat că în comparaţie cu alţi ani sunt mai mulţi turişti, un posibil semn de redresare a turismului în această zonă, mulţi căutau cazare şi nu găseau, multe maşini, circulaţie intensă, per ansamblu o schimbare, cred eu în bine faţă de anii trecuţi.

Ce pot să mai spun? Ne-a plăcut la pensiunea Terra Nova, o pensiune selectă, dacă doriţi să beneficiaţi de condiţii optime de odihnă şi relaxare, aici puteţi găsi locul ideal.

Vacanţe frumoase vă doresc!


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 15.08.16 15:12:49
Validat / Publicat: 15.08.16 17:43:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BREZOI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6608 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea Terra Nova.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 53 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 40.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    16 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [15.08.16 17:44:32]
    »

    @Safta Radu: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

    Mulțumesc.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 17:55:18]
    »

    @webmasterX - Mie mi-au rezultat următoarele coordonate: 45.2047 N - 24.1004 E. Nu ştiu ce să zic, dar acestea sunt coordonatele arătate de aparatul meu.

    Zoazore
    [15.08.16 18:05:23]
    »

    @Safta Radu - Nici eu n-am ce sa mai spun! Al doilea vot e de la mine. Așteptam să citesc reviewul ăsta, să aflu dacă v-a plăcut. Constat că v-a plăcut, dar inima voastră e tot la Sâmbăta. Recunoști? Să vă fie de bine!

    P21 e superbă!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 18:16:02]
    »

    @Zoazore - Îmi place zona Sâmbăta de Sus, dar inima mea NU e acolo, ci în Mărginimea Sibiului, mai precis Gura Râului, acolo mă simt eu cel mai bine. Mulţumesc pentru vot şi pentru urări.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Zoazore
    [15.08.16 18:20:22]
    »

    @Safta Radu - Oricum, în altă zonă! Faptul că ai fost și-n altă parte arată că sunteți deschiși la nou, optimiști si curajoși!

    Și, da, am uitat să râd de tine, măi RainMan, măi! Bine că s-a oprit la timp ca să nu vă strice toată mini-vacanța!

    ANILU
    [15.08.16 18:22:01]
    »

    @Safta Radu: Deci ați petrecut câteva zile romantice, unde locația și zona a fost de partea voastră, chiar dacă ați plecat la drum însoțiți de ploaie.

    O locație pentru cazare de reținut asta din ce ai scris tu dar și din pozele atașate.

    Păi să vă fie de bine și la cât mai multe astfel de escapade în doi.

    Toate cele bune.

    webmaster26
    [15.08.16 18:57:04]
    »

    @Safta Radu - Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

    În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 19:09:27]
    »

    @Zoazore - Nu ştiu ce să zic, cred că ploua când m-a adus pe lume mama. Am eu o legătură mai aparte cu ploaia, când am avut cununia civilă a plouat, în noaptea de dinaintea nunţii a plouat, în ziua când s-au afişat rezultatele la admiterea la facultate ploua, când a născut soţioara mea, într-o zi de duminică, bineînţeles că ploua! Mai e ceva de zis? Probabil că aşa mi-a fost sortit, ca pe parcursul existenţei mele, în diversele etape ale vieţii, ploaia să mă însoţească.

    mishu
    [15.08.16 19:12:59]
    »

    Am vazut ceva mai devreme articolul dar nu am avut timp pentru el asa ca acum revin (cu parere de rau doar cu votul 13). Mi-a placut totul (ca sa fiu cinstita de la inceput- "eu si consoarta"), am o perioada ceva mai incalcita in zile libere incat nu as putea pleca undeva decat de la serviciu si sa ma intorc dimineata, dar la o adica si asta poate fi o optiune .

    Dar va veni sper si randul meu.

    Despre locul ales de voi se pare ca ati avut noroc (ploaia aduce noroc nu? si nu stiu daca gazdele cunosc acest lucru dar tocmai le-ati facut cea mai buna reclama.

    Cat despre carnatii cu carnea taiata la cutit, ce sa mai, cea mai buna recomandare.

    Felicitari, votat cu foarte mare placere.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 19:16:03]
    »

    @ANILU - Cam era cazul să programez ceva, consoarta începuse să se cam uite urât la mine, eu, nimic, nimic? Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu aici, atunci unde? Da, locaţia este frumoasă, se vede clar că oamenii de acolo îşi dau tot interesul ca lucrurile să meargă aşa cum trebuie. Mulţumesc pentru urări şi pentru vot.

    Vacanţe frumoase!

    Zoazore
    [15.08.16 19:22:10]
    »

    @Safta Radu - Din P21 se vede c-ai împăcat-o! E așa luminoasă... Vă pup!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 19:27:04]
    »

    @mishu - Legat de serviciu, e bine totuşi că încă mai avem unde să plecăm şi de unde să ne întoarcem, şi astea tot deplasări sunt... dar nu la munte .

    Referitor la review, nu ştiu dacă s-ar numi reclamă, eu am scris ceea ce am văzut, ce am trăit pe viu cum se spune, nu mi-aş permite să scriu tâmpenii, sau să exagerez în privinţa unor anumite aspecte, asta e realitatea, aşa o descriu.

    Bine, acum depinde şi de percepţia fiecăruia, vedem lucrurile diferit, nu suntem toţi la fel, poate altuia nu-i place la această pensiune.

    Mulţumesc pentru lecturare şi pentru vot, faceţi-vă timp şi plecaţi la munte, vara trece, nu aşteaptă!

    adrianaglogo
    [15.08.16 21:01:34]
    »

    @Safta Radu - ia uite ca a venit si superbonusul!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [15.08.16 21:30:17]
    »

    @adrianaglogo - Mulţumesc!

    irinad
    [18.08.16 23:44:17]
    »

    @Safta Radu - Par interesante atât zona cât şi pensiunea aleasă. De reţinut pe viitor, iar de articol, ce să mai zic: încântător ca-ntotdeauna, îmi pare rău că l-am găsit abia acum!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [19.08.16 13:26:56]
    »

    @irinad - Aşa este, pensiunea este frumoasă, curată, cu partea gastronomică stau destul de bine, proprietarii pensiunii doresc să menţină ştafeta calităţii serviciilor la un nivel destul de ridicat. Mulţumesc pentru aprecieri, sunteţi prea generoasă, ca-ntotdeauna.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianaglogo, ANILU, irinad, mishu, Safta Radu, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Terra Nova:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.068183898925781 sec
    ecranul dvs: 1 x 1