Pensiunea Sporul (Greşu), cazare de 2 margarete, ospitalitate de cinci stele

TIPĂREȘTE

”Pe-un picior de rai, pe-o gură de rai, iată vin în cale, se cobor la vale, trei turme de miei cu trei ciobanei… ”. Hei!!! Trezeşete-te odată, ce tot bâgui acolo? s-a auzit vocea nemiloasă a nevesti-mii. Şi grăbeşte-te ca să plecăm mai repede... Erau zorii zilei de vineri, 20 aprilie.

Pentru că din motive independente de voinţa mea nu voi putea părăsi Bucureştiul în minivacanţa de 1 mai, am decis să profit de weekend-ul 20-22 aprilie şi să-mi mai încarc bateriile undeva la munte.

După o scurtă trecere în revistă a opţiunilor, am decis să mă îndrept spre o zonă despre care auzisem câte ceva, mai citisem despre ea, dar unde nu fusesem niciodată - zona Soveja-Lepşa, judeţul Vrancea, acolo unde Alecu Russo a cules celebra baladă Mioriţa, extrem de actuală şi acum ca şi atunci…

Zis şi făcut, odată decizia luată rămânea problema cazării, aşa că soţia a sunat la mai multe pensiuni din zonă (selectate în urma impresiilor de pe AFA) pentru a vedea care primeau tichete de vacanţă. În Lepşa nu am găsit nimic, în schimb la pensiunea Sporul, situată în satul vecin cu Lepşa, Greşu, ni s-a precizat că plata se poate face cu tichetele respective.

Am mai aruncat o privire pe internet pentru a vedea ceva impresii, cele găsite erau ok, aşa că vineri dimineaţa, împreună cu socrii mei dragi:-)), am pornit într-acolo.

Drumul, pe DN2, l-am parcurs în mai mult timp decât estimasem, 5 ore în loc de 4, însă peisajul, de la Focşani spre Greşu, este extraordinar chiar dacă traseul este mai mult pe serpentine.

La 13,30 am ajuns la destinaţie, am fost întâmpinaţi de d-na Lucreţia, responsabila pensiunii, care ne-a arătat camerele unde am fost cazaţi. Cu soţia şi copilul am luat o triplă (75) lei, socrii fiecare câte o cameră dublă, la acelaşi preţ, toate situate în acelaşi corp.

Acum, pensiunea Sporul face parte de fapt dintr-un complex, care mai cuprinde cam în acelaşi perimetru, motelul Flora şi pensiunea Flora, cu mai multe corpuri de cazare ce includ camere duble, triple, apartamente, astfel încât din acest punct de vedere oferta este una generoasă.

Suprafaţa întregului complex este destul de mare, iar pe lângă corpurile de clădire destinate cazării mai există amenajate un teren sintetic de fotbal-tenis, o piscină exterioară, nu foarte mare, care este deschisă pe timpul sezonului cald, cu şezlonguri de jur-împrejur, un foişor unde se pot prepara grătare, o masă de ping-pong amplasată într-un cort, spaţiu de joacă pentru copii, o zonă de relaxare, dar şi o grădină destul de mare în spatele complexului.

Totul este amenajat cu bun gust, iar cadrul natural este extraordinar.

Camerele care ne-au revenit erau modest dotate, dar curate, cu tv, baie proprie, apă caldă şi rece, aşternuturi curate, oricum noi nu veniserăm pentru a petrece prea mult în pensiune.

Micul dejun, prânzul şi cina se puteau servi în restaurantul motelului, preţurile erau absolut decente, produsele proaspete, servirea promptă, iar ospitalitatea şi amabilitatea gazdelor ne-au surprins într-un mod extrem de plăcut. La o masa de prânz am primit chiar nişte papanaşi delicioşi din partea casei, iar la plecare, d-na Lucreţia ne-a oferit două pâini rotunde secuieşti, observând că la masă nu mai rămânea nicio felie.

Este adevărat, dat fiind faptul că zona este mai puţin cunoscută şi frecventată decât altele, dar şi perioada în care am fost, eram cam singurii turişti cazaţi acolo, însă din câte am înţeles, pe perioada verii, complexul este foarte căutat. În puţinele momente în care am stat în zona pensiunii, ne-au ţinut companie câteva pisicuţe, extrem de prietenoase şi jucăuşe, care mai aveau puţin şi intrau după noi în camere.

Despre obiectivele turistice din zonă mă voi referi tot aici, dar pe scurt. Noi am făcut o plimbare în superba zonă a Cheilor Tişiţei, însă nu am putut parcurge tot traseul principal din cauza surpării unei bucăţi de drum, astfel că în loc de 3 ore până la tunelul mare, noi am mers doar cam o oră şi jumătate.

Am mai văzut cascada Putna şi am vizitat Mănăstirea Lepşa, unde se află o icoană a Sfântului Nicolae, singura care a scăpat neatinsă de flăcările unui incendiu care a mistuit tot complexul monahal în 1929.

Din păcate la Soveja, unde doream să vizităm schitul, nu am putut ajunge, tot din cauza faptului că drumul este rupt de la ultimele inundaţii, şi nici la casa Babei Vrâncioaia, aflând că are pus lacătul pe ea. În schimb am hoinărit pe potecile pădurilor din zonă, respirând aerul rece şi ozonat şi ascultând concertul deosebit al păsărelelor. Este trist că punctele de interes nu sunt puse în valoare iar infrastructura aşteaptă vremuri mai bune, pentru că zona este spectaculoasă iar potenţial turistic există, la acestea adăugându-se ospitalitatea localnicilor.

Aşadar, dacă nu sunteţi foarte pretenţioşi în privinţa cazării şi iubiţi mai mult plimbările prin natură, aerul curat şi priveliştile submontane decât confortul camerelor, vă recomand această zonă, care poate face obiectul unei destinaţii de weekend sau a unei mivacanţe.

Pentru că, în pofida oricăror neajunsuri, aici chiar ai impresia că te afli ”pe-un picior de plai, pe-o gură de rai… ”

---

VIZUALIZĂRI: 1548 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI