Lasati copii sa zburde!

TIPĂREȘTE

In asteptarea primaverii care nu mai vine postez impresiile despre un loc "primavaratic". In august anul trecut am evadat din Bucuresti spre un loc mai racoros, dornici sa fugim de canicula si de praf. Dupa un periplu spre Cheia si o zi petrecuta prin poieni de munte ne am intors spre Slanic Prahova pentru ca planuisem vizitarea salinei in ziua urmatoare. Notasem in prealabil cateva pensiuni si numere de telefon asa ca am sunat la prima de pe lista. Ne-a raspuns un domn amabil care ne a explicat cum sa ajungem la el, ba chiar a si iesit in strada principala (cea care trece prin fata salinei) ca sa ne ghideze.

Pensiunea Slanic se afla pe o strada secundara, foarte aproape de salina, la vreo 5-600m. E bine ca e mai ferita, strada principala e cam prafuita si deprimanta. De altfel toata statiunea are un aer cam decrepit-prafos, pacat, pentru ca ar putea fi o perla a turismului romanesc avand in vedere ce poate oferi (salina, lacuri sarate si cu apa termala, baze de tratament) si natura superba din zona.

Eram obositi, copii erau incalziti in masina de pe drum, in momentul cand am vazut curtea mare, plina de verdeata am zis ca ramanem acolo, nu ne mai miscam (cu toate ca initial hotarasem sa vizitam cateva pensiuni si sa alegem). Pana la urma n-a fost deloc o alegere proasta.

E adevarat camerele sunt mici (pentru o familie ca a noastra) dar curate si aproape noi. Au in jur de 15mp, lambrisate, cu un pat maricel, lenjerie curata, televizor. Baia micuta dar functionala si curata. Noi am beneficiat si de un pat pliant in care i am facut culcusul celui mic, baietelul mai mare a dormit cu noi in pat. Am platit 60 sau 70 de ron pe o noapte, nu mai stiu exact, un pret bun dupa parerea mea. De pe geam se puteau vedea dealurile inverzite din apropierea Slanicului, inclusiv renumita "piatra verde".

Camera se afla la etajul unei cladiri lunguiete, fiind deservite de o cursiva (balcon comun de pe care se intra in camere). Izolarea fonica nu e super dar am avut parte de vecini civilizati si discreti.

Dar curtea e marele atu, cu suprizele de rigoare: 3 iepuri prietenosi si blanosi, de culori diferite (alb, roscat si cenusiu) si de dimensiuni impresionante +2 pisici. Mai e si un caine, mare dar prietenos, insa era tinut intr o curticica separata.

Copii mei atata s au jucat si au alergat dupa iepuri ca ma temeam sa nu le creasca urechile si sa le apara vreo codita pufoasa. Au fost fericiti, chiuiau, alergau, cel mic framanta pisica neagra, blanda (atat de blanda ca mi era mila de ea, un copil de 1.5 ani nu e tocmai tandru la mangaieri), cel mare juca v-ati ascunselea cu 2 iepuri. I au hranit, i-au mangaiat, i au alergat, in fine, tot ce se poate face cu niste iepuri au facut.

Curtea e plina de flori si copaci fructiferi, are un foisor mare cu o masa unde se poate sta la umbra, inca un loc pentru masa acoperit cu gratarul aproape, un leagan, parca si unbalansoar. E maricica, verde, umbroasa, super pentru joaca intr o zi calda de vara.

Acolo ne am baut cafeaua si am luat micul dejun si pranzul, inconjurati de ciripitul pasarilor si urmarind salturile iepurilor.

In dimineata urmatoare am fost la salina care ne a impresionat dar si dezamagit. Apoi am plecat mai departe in calatoria noastra...

Dar iepurii n-au fost uitati, si acum baiatul cel mare mai pomeneste de ei. Daca-i zic ca mergem la munte el intreaba: Acolo la iepuri?

---

VIZUALIZĂRI: 1455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI