O pensiune de poveste

TIPĂREȘTE

N-am incercat aceasta pensiune fara s-o cautam pe cateva site-uri de informare. Cei cazati acolo o descriau ca pe cea mai frumoasa pensiune in care s-au cazat vreodata.

Drumul din sudul tarii si pana in Durau a fost foarte lung, dar soselele bune ne-au ajutat sa ajungem fara probleme, pana la ultimii aproximativ 30 km pe care-I mai aveam pana la destinatie. Primisem indicatii de la gazda sa n-o luam pe drumul 155f, prin Parcul National Ceahlau si sa facem un ocol care ne-ar fi facut sa ajungem mai repede!

Poate oboseala drumului ne-a facut sa nu cantarim prea bine spusele domnului Serban, asa ca la Izvorul Muntelui am luat-o exact pe unde ne zisese sa n-o luam. La inceput a fost frumos, era lumina inca, vegetatie de munte, brazi, dar pe nesimtite drumul a devenit prost, s-a lasat inserarea, apoi ceata si in final drumul a devenit infernal, de-mi venea sa ma opresc si sa plang. Gropi nesfarsite, care se uneau tangential, ieseai din una si intrai in alta, pline cu apa si greu de observat din cauza cetei si a intunericului.

Am ajuns in fine la liman, la pensiunea Serban, pe care, noapte fiind, nici nu am vazut-o ca si cladire in prima seara. Domnul Serban ne-a asteptat in poarta caci GPS-ul nostru ne-a lasat in drum cam la 300 de metri de pensiune, cu indicatia ca am ajuns.

Ne-a imbiat cu pastrav fript, pe care sa-l prepare atunci special pentru noi si cu o tarie, dar era deja ora opt seara, asa ca am baut o afinata si atat.

Am fost cazate in cea mai mica camera in care am stat de cand calatorim, dar n-a fost suparator pentru ca totul era pus la punct in cele mai mici detalii. Peretii camerei erau placati cu scandurici lacuite in culoarea naturala si pe un perete era rasfirata o piele de mistret; Pe plafon atarnau doua lustre in stilul lampilor cu gaz vechi, care se incadrau foarte bine in décor. Aveam un mic balconas cu balustrade din fier forjat atent prelucrat si pe balcon era o canapea incapatoare imbracata bine intr-o patura mitoasa.

Sant convisa ca si dulapul pentru haine nu fusese pus intamplator acolo unde era si ca doamna Serban incercase toate pozitiile ca s-o aleaga pe cea mai frumoasa.

Pensiunea nu e mare si pare crescuta din vegetatia intre care se afla. Pe aleea de acces se invalmasesc hortensii de aproape doi metri, arbusti rosii, brazi albastrui, braduti cu forma de salcii plangatoare, salcii capresti si registrul se diversifica in mica gradinita prin care treci negresit ca sa ajungi la foisorul aranjat ca loc de servit masa. Multe flori anuale fusesera smulse si inlaturate, palite fiind de primele brume, iar doamna serban culegea in fiecare dimineata boboci de trandafiri si ultimele flori de dalie pe care le punea in ulcele mici de pamant pe mesele unde mancam noi, musafirii.

Intrarea in cladirea pensiunii era un hol cu geamuri termopan pe trei laturi, unde fusesera retrase ghivece mari cu flori imense si unde, daca voiai, puteai sa savurezi toamna pe fereastra dintr-un fotoliu pus langa o masuta. Intrai apoi intr-un living incantator, unde alte ciubere imense adaposteau o Datura - Trompeta ingerilor, un trandafir japozez, muscate si cactusi; felul cum era dichisit acel living m-a facut de fiecare data cand am trecut prin el, neinsotite de propietar, sa-l fotografiez, convinsa fiind ca nu-I voi surprinde adevarata frumusete si maiestria cu care fusese construit si apoi dichisit de d-na Serban. Intr-un colt era un semineu si in fata lui un suport elegant din fier forjat, deschis ca o carte, tinea intre bratele lui cateva bucati de lemn; cei doi stalpi de sustinere verticali, din mijlocul livingului, fusesera imbracati in piatra lacuita, gri-verzuie. Pe mobilierul masiv tronau vase din lut, iar intr-un colt erau panere cu mere din gradina proprie. In spatele Livingului pornea o mica scara, cu trepte din scanduri de lemn lacuit, aplicate doar orizontal (partea pe care se calca), nu si vertical, si cu balustrade din fier forjat cu ornamentatii, scara pe care se ajungea la nivelurile superioare. Fiecare palier si fiecare locsor de sub scara avea un detaliu care infrumuseta, fie un vas de lut cu flori uscate, fie o impletitura din papura...

Din veranda cu geamuri, pe o usa se iesea in mica gradinita impodobita la refuz cu arbusti ornamentali, prin care trecea aleea care ducea la foisorul unde se servea masa. Cum intrai, in dreapta era semineul, finisat in alb, pe ale carui braie se aflau vase de lut cu flori uscate, farfurii decorative, ulcele din pamant...

Langa semineu, un fotoliu de rachita, peste care era aruncata o piele de capra. Cand am intrat dimineata, prin primii fulgi de zapada transformati in lapovita, focul trosnea in semineu...

Cred ca n-am vazut niciodata un loc mai dichisit decat acel foisor. Daca retin, cred ca era ca un hexagon si doar o latura nu avea geamuri. La ferestre atarnau perdelute scurte, mestesugit sumese cu brose speciale. Plafonul, vazut din interior, era acoperisul insusi, fara tavan, si era din lemnul lacuit, peste care se pusese sindrila bituminosa la exterior. La un metru de plafon, o polita din lemn inconjura peretii si pe ea erau insirate cele mai dragute lucruri: cosarci impletite, vase de lut, flori uscate, doua vulpi impaiate, coarne de cerbi, piei de vulpe, unele aruncate pe coarnele cerbului, piei de cerb... Mesele la care mancam erau ca niste banci rustice, dar bine finisate, din lemn lacuit in culoare galbuie, mese acoperite cu stergare taranesti inguste dar lungi, petrecute peste margini.

Mancarea era adusa din alt corp de cladire, ceva mai in spatele foisorului, fiind cea mai originala cladire-bucatarie pe care am vazut-o_ era rotunda, cu diametrul de maxim 3 metri, imbracata pe dinafara in stacheti de lemn lacuit si acoperita cu sindrila bituminoasa.

Dimineata ne-am trezit in carcaitul vioi, prosper si tonifiant al bibilicilor. Pe geamul de la balcon le vedeam misunand printre florile inca inflorite din fata bucatariei, ciugulind firimiturile aruncate de doamna Serban, care mangaia matele cu spinarile arcuite din fata bucatarioarei.

Ii vedeam cum trec de la bucatarie spre foisor cu platourile cu mancare sau, dinspre pivnita sapata in coasta dealului, aflata ceva mai in spatele bucatariei, cu bucati mari de cascaval de casa, borcane de zacusca si gem... Inca din curtea pensiunii, ceata invaluia brazii care se vedeau in spate, spre munte...

De la fereastra mea, parca urmaream viata linistitoare a unei familii care trebaluia pentru indestulare...

Nu are rost sa vorbesc special despre caldura, apa calda ,lenjerii sau prosope: totul a fost la superlativ.

Domnul Serban a lucrat in comert inainte de 1989, este din Bucuresti, dar n-a precupetit nimic in tot ce a facut in aceasta pensiune.

Pentru cei care-si doresc agitatie, petreceri- locul nu este pentru ei, dar pentru cei care apreciaza linistea, discretia, bunul gust, curatenia - acesta este un loc minunat.

M-am intors de acolo inspirata si dornica sa incerc si eu felurite aranjamente.

La pensiune nu se fumeaza.

Cei care au copii, vor trebui sa-i tina din scurt, pentru a nu rupe florile din gradina sau pentru a nu strica minunatele aranjamente aflate la tot pasul in pensiune, mai ales ca nu am vazut loc de joaca amenajat.

---

VIZUALIZĂRI: 2843 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI