GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Evitați această locație
Am hotarat impreuna cu un grup de inca 10 familii sa ne întâlnim intr-o zona de munte. Am ales Arieseni pentru ca e undeva la mijlocul distanței de locațiile noastre.
Această „zisă'' pensiune, zic asta din cauza faptului că proprietarul (...) cum ii spuneam noi (... zgârcit nu gluma) incearca din rasputeri sa-si omoare afacerea, este in primul rand amplasată la vreo 13 km de pârtie, nu 8 km cum se lauda pe site (sa zicem ca asta nu a fost o prea mare problema).
Pana sa rezervi (...) niste camere prin telefon, efectiv incaruntesti. De la 180 (...) a lăsat cu greu la 150 cand i-am zis că suntem 11 familii cu copii. Apoi, cand sa ii trimitem avansul care, inițial a zis ca e 500 apoi a revenit si a zis ca trebuie 1000, (...) i-a parut foarte rau ca a lăsat atât si a zis ca nu se poate trebuie renegociat. Cand i-am zis că vorba e vorba (...) i-a sărit mustarul si a zis ca suntem nesimțiți.
În fine am ajuns la pensiune si văzând (...) că două familii aveau cate doi copii fiecare, a încercat să le mai ceara ceva in plus pentru pat suplimentar si mic dejun. Bineinteles nu i-am dat nimic. Sotia lui e o femeie în regulă cred dar oricum el conduce activitatea acolo.
Păcat de pensiune pentru ca e destul de frumoasa iar micul dejun e foarte bogat. Astea ar fi plusurile care sunt umbrite (....) care te urmărește la fiecare pas ce faci in interiorul pensiuni. Permanent venea si ne spunea ca, copiii sunt neastamparati si deranjeaza pe altii. (vorba vine doar noi am discutat cu ceilalți din pensiune care erau putini si nu a fost cazul). Cand incercam sa dam putin muzica mai tare el o dadea repede incet. Nu vroiam sa facem discoteca dar nici nu venisem la vreo mănăstire de prin Bucovina.
În fine (...) ne zicea permanent ca deranjăm si la fel si copiii.
Cea care servea pe sala (una singura) se plângea tot timpul ca e obosita (pe buna dreptate ptr ca (...) nu angaja mult personal), iar cand am inceput sa comandam si noi ceva de mâncare am observat ca personalul era total depășit. Cred ca la vreo 16 camere care erau pline din ce mi-am dat seama, avea maxim 2 bucătărese. Deci va dati seama ce s-a pregătit (...) pentru vreo 50 de oameni cu tot cu copii in week-end-ul acela.
Mancarea nu foarte buna, destul de acceptabilă. Dura foarte mult servirea iar ultima comanda era pe la 20.30. Oricum se uitau urat cand comandai si pana la ora aceea de parca nu ne vroiau pe acolo.
Camerele frumoase cele de la etajul 1 care aveau balcon, pentru ca (...) ne-a anunțat că ne-a dat la etajul 2 fara balcon. Erau cam prăfuite iar prin ele nu a trecut personal de serviciu cat am stat acolo.
Trimis de Marius_Alba in 28.01.18 22:09:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GÂRDA DE SUS [AB].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius_Alba); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.45642700 N, 22.80231700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Oameni ce strica fata turismului — scris în 17.08.21 de Adi2021 din BAIA MARE - nu recomandă
- Jan.2021 Aroganta fără margini — scris în 10.01.21 de ux118316 din ORADEA - nu recomandă
- Dec.2020 Dezamăgit — scris în 29.12.20 de ioanv din GALATI - nu recomandă
- Aug.2020 Personal execrabil — scris în 28.08.20 de ux117243 din CONSTANţA
- Aug.2018 Pensiunea ONELIA Gârda de Sus –Tara Motilor — scris în 09.09.18 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ne-am simțit minunat la Onelia. — scris în 03.08.18 de Nici cerneaga din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 In comuna Gârda de Sus, județul Alba — scris în 22.07.18 de Gimu din BUCUREşTI