ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.08.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: pitesti
ÎNSCRIS: 04.05.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
AUG-2009
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 42 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Mini-vacanta mea de suflet

TIPĂREȘTE

Cu putina mea experiente de turist, am sa va descriu un loc minunat. Sunt surprinsa ca nu exista nici un review despre aceasta locatie minunata. Tinand sa ii fac o surpriza sotului cu ocazia a 10 ani de bune si rele impreuna, am decis sa fugim un week-end la munte. Locatia am ales-o singura, printr-oagentie, la intamplare, un cuvant de spus avandu-l castelul Bran, pe care nu-l vazusem niciodata.

Intr-o vineri, 07 august 2009, dupa o saptamana plina la serviciu si caniculara pe deasupra, am facut un pic de bagaj, am lasat copiii cu bunica si tine-o spre Brasov, eu fiind singura care stia destinatia finala. Cu emotii si toate cele, cu un peisaj mirific in stanga si in dreapta masinii, am ajuns la Bran. Pensiunea am gasit-o destul de greu, dar nu ca ar fi fost foarte greu, deoarece indicatoare sunt peste tot. Din centrul Branului – indicator spre Predulet, mergi cca. 1km, dupa aceea la dreapta – cca. 150m pana la pensiune. Pensiunea se afla langa biserica satului. Intram in curtea pensiunii, parcam masina noastra modesta la umbra, langa cateva masini de lux si hai sa privim.

Prima impresie: aspectul de conac boieresc, combinatia de nou si vechi, verdele crud, curatenia impecabila si linistea ce ne-au intampinat, au facut sa uitam pe loc de tumultul vietii din oras si de galagia cotidiana asezonata lui. Intram sa ne cazam, in stanga receptia la care nu era nimeni. In timp ce asteptam sa vina cineva, tragem cu ochiul in caietul de la receptie si vedem caci camerele sunt pline, dar atunci de ce atata liniste? ma intreb eu. Avem timp sa tragem cu ochiul si in restaurantul din fata noastra, totul este scufundat in liniste si arata impecabil. Dupa cca. 2 minute apare la receptie o doamna zambitoare, ne face pe loc cazarea si dupa ce ne conduce in camera ne invita sa ne prezinte pensiunea. Camera se situeaza la mansarda. Intram in camera si suntem impresionati de mobilierul decorat manual (aveam sa aflam mai tarziu de la gazde) din lemn masiv, de covorasele lucrate manual cu motive populare, de asternuturile, prosoapele si perdele lucrate din fir natural (in, bumbac, lana) si brodate cu cea mai mare pricepere. Baia pastreaza stilul rustic, cu prosoape din in, cu peretii tapati cu caramida, cu instalatii incovoiate de culoarea cuprului, intrun cuvant o combinatie perfecta de util si placut. Din pacate, aflati la mansarda, nu avem balcon, dar geamul cat jumatate din camera, compenseaza din plin. Peisajul ce ni se desfasoara ne lasa muti de uimire: castelul Bran, coplexul Bran, muntii si natura ne coplesesc. Deschidem larg geamul si aerul tare de munte ne trezeste din contemplare. Desfacem putinul de bagaje si mergem sa vedem restul de minunatii.

Coboram si facem cunostinta cu gazda, o doamna rafinata trecuta de a doua tinerete, foarte amabila ne prezinta facilitatile pensiunii: minunatia de restaurant unde luxul se imbina cu vechiul, terasa cu acces din restaurant care are aceeasi panorama ca cea din camera noastra, pajistea ce se intinde in fata terasei, sala de conferinte dotata cu aer conditionat, videoproiector, statie audio, ecran de proiectie, flipchart, jaluzele black out si in sfarsit…… auzim galagie de la prichindeii aflati la un desen animat in sala, la demisol se afla barul si sala de jocuri (billiard si darts). In timp ce vizitam toate acestea gazda ne povesteste ca este din Bucuresti si impreuna cu sotul administreaza aceasta locatie, dar totusi criza bate si la portile lor, deoarece nu mai este afluxul de clienti din anii precedenti, cand saptamanal se organizau cursuri si conferinte.

Pana la castel avem vreo 1500 m de mers, asa ca ne cerem scuze la gazda si ne grabim sa vedem si imprejurarile. Accesul vizitatorilor la castel este pana la ora 18, deja era 19, asa ca, ne propunem sa-l vedem a doua zi si ne pierdem prin multimea de comercianti si turisti, prin mirosul de afumat si de cioban, printre suveniruri cu chipul lui Tepes si cu imaginea castelului Bran. Dupa ce luam cateva suveniruri pentru cei de acasa si bineinteles sotul ia suvenirul cel mai de pret- o sticla impletita plina cu palinca- ne indreptam spre pensiune deoarece foamea ne dadea tarcoale.

Masa era in sistem de fisa valorica, am platit 600 lei ptr. doua nopti cazare cu mic dejun, din care 200 lei pentru cina. Sa va povestesc despre cina: intro muzica ambientala data in surdina o domnisoara draguta iti lua comanda si ti-o onora foarte repede. N-am sa uit niciodata papanasii pe care i-am mancat acolo, D-zeule… fie numai pentru ei m-as intoarce acolo. Micul dejun era cel traditional, iar pentru pranz trebuie comandat de dimineata, daca se serveste acolo si se doreste ceva special. Lista de meniu cuprindea mancare traditionala romaneasca si mancare internationala. Mancarea era bine gatita si foarte naturala. Am ramas surprinsa cand am aflat ca majoritatea produselor lactate si de carne se achizitionate de la producatorii locali. Sincer n-am mai simtit de mult gustul acela de smantana adevarata, naturala. Oricum, mie nu mi-a trebuit altceva decat papanasi dimineata si seara.

A doua zi am inteles de ce era atata liniste. Nimeni nu vroia sa iroseasca putinul timp petrecut acolo si dupa micul dejun toata lumea parasea pensiunea spre a vedea imprejurimile, ceea ce am facut si noi. Am fost in Brasov la Parcul Acvatic, unde ne-am simtit ca doi copii, am fost in Poiana si am mancat la Taverna Dacilor (foarte frumos dar si foarte scump), si obositi ne-am intors la pensiune unde dupa o cina excelenta cu bulz si alte bunatati am facut o partida de billiard la demisol. Seara, pensiunea prindea viata, unii jucau billiard, unii stateau pe terasa si supravegheau copiii sau savurau un pahar de vin bun si ascultau o muzica buna. Nu tu voci ridicate, nu tu muzica tare, nu tu mirosuri de gateli, pur si simplu liniste si relax maxim. Credeti-ma pe cuvant ca mi-am incarcat bateriile cat pentru un an, si fiindca tot s-a facut un an m-as mai duce o data.

Un weekend de exceptie, o locatie de exceptie, pentru o ocazie de exceptie. Merita chiar si o data la 10 ani. Va ramane vacanta mea de suflet mult timp de de aici in colo.


[fb]
---
Trimis de anadragusin in 17.08.10 17:29:28
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5416 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (anadragusin); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Camera care ma ducea cu gandul la odaia bunicii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8400 PMA (din 12 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 42.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    anadragusinAUTOR REVIEW
    [17.08.10 17:31:45]
    »

    Webmaster, te rog sa modifici, de fapt este pensiunea Muntele Rece , 4 margarete, sat. Predelut. Imi cer scuze si multumesc.

    aida.alecu*
    [17.08.10 17:36:20]
    »

    Bravo! un rw pe cinte! parerea mea! Ai un vot pe care il meriti din plin, ai dat detalii si despre locatie si despre ce se poate vizita in jur! Poate niste foto ar fi binevenite?!

    dannek
    [17.08.10 17:41:19]
    »

    Felicitari!

    Impresii bogate si utile!

    pepsi70ro
    [17.08.10 18:25:16]
    »

    Foarte buna prezentare, felicitari!

    Abia astept sa vad si pozele.

    anadragusinAUTOR REVIEW
    [17.08.10 18:34:26]
    »

    Vin si pozele. Multumesc mult tuturor. Sper sa mai ajung acolo.

    dartax
    [18.08.10 09:26:57]
    »

    Adresa de net: click aici

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    valimi
    [18.08.10 09:45:47]
    »

    Felicitari pentru review, arata foarte bine pensiunea in lumina in care ai asezat-o tu.

    Puncte de la mine!

    Chloe
    [18.08.10 10:23:20]
    »

    N-as vrea sa par rea, dar asta nu e pensiunea aia de linga cimitir?

    zena*
    [18.08.10 12:07:43]
    »

    E normal sa iti placa asa locuri. Si mie mi-a placut povestea ta, asa ca meriti un SB.

    anadragusinAUTOR REVIEW
    [18.08.10 15:34:41]
    »

    Intr-adevar, pensiunea se afla la cca. 100m de biserica satului, dupa cum am spus, care conform obiceiului multor zone este si loc de veci.

    Nu m-a deranjat cu absolut nimic, chiar am observat niste diferente intre zona munteana si zona ardeleana vizavi de cimitir. Daca faci referire la cei plecati dintre noi, nu de ei ar trebui sa ne fie frica si de cei vii, dupa cum spune proverbul...

    Si... multumesc zena pentru SB dar nu il vad

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    abbilbal*
    [16.09.10 10:41:33]
    »

    Şi aici mi-a plăcut ce am citit şi ce am văzut în fotografii, dar aici pe lângă punctarea reviewului am acordat puncte unui ecou prin care am notat impresiile culese la toate ecourile citite de mine şi scrise de anadragusin.

    anadragusinAUTOR REVIEW
    [16.09.10 15:34:08]
    »

    Multumesc frumos pentru aprecieri. Am citit review-ul tau de debut si am ramas impresionata de atata sensibilitate. Asa ar fi trebuit sa debutez si eu, cu prezentarea orasului natal, dar o voi face in curand inspirata de tine.

    gattasalvaje
    [12.09.11 20:12:08]
    »

    Cunosc pensiunea asta, am stat acolo acum ceva timp... 2006. Intr-adevar foarte frumoasa, decorata cu mult stil, privelistea superba.

    Nu am aceeasi parere vis-a-vis de ospitalitatea gazdei... mi s-a parut o persoana destul de rece (sau poate am prins-o eu intr-o zi proasta) si nu pot sa-ti impartasesc impresiile bune pe care le ai despre mancare... noi am servit la micul dejun mezeluri ordinare luate probabil din Metro (in niciun caz de la tarani), gem si unt la cutiute mici si lapte UHT. Nu m-ar fi deranjat daca nu as fi fost in acelasi sejur la o alta pensiune din Apuseni, comparabila ca stil, dotari, nr. de margarete si pret, dar unde mancarea era de 1000 de ori mai buna si intr-adevar naturala (pana si untul era de casa, nu mai vorbesc de dulceturi, zacusca, salata de vinete, sunca, muschi afumat si alte nebunii culinare de-ti lingeai degetele. Ceea ce ni s-a dat la Muntele Rece parea o gluma proasta pe langa cum am fost rasfatati in Apuseni. Dar poate, din 2006 pana in 2009 sa se mai fi schimbat ceva.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    anadragusinAUTOR REVIEW
    [13.09.11 07:32:11]
    »

    cu siguranta din 2006 pana in 2009 lucrurile s-au schimbat. Noi am mancat la micul dejun sunculita de casa, dulceata de afine, o bucata de unt, lapte de vaca, urda si alte cateva (cu siguranta toate facute in casa sau de la localnici achizitionate). Gazda chiar promoveaza produsele locale, laudandu-se cu asta. Referitor la ospitalitatea gazdei, nu pot sa-ti spun decat ca a fost foarte amabila, si nu numai cu noi, am discutat in fiecare zi cel putin cate o jumatate de ora si de fiecare data mi-a lasat o impresie buna. La plecare a tinut special sa ne mai serveasca o cafea, pe care am baut-o impreuna cu dansa. Pensiunea era aproape plina cu familii care aveau sejur de cel putin o saptamana, persoane care erau aici pentru a nu stiu cata oara. M-as intoarce cu drag de fiecare data. Poate intr-adevar lucrurile s-au mai schimbat, dar cu siguranta s-au schimbat in bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    liliana ursu
    [10.03.12 18:55:18]
    »

    @anadragusin: Stimată Doamnă, sunt încântată de impresiile pe care le-ați împărtășit pe site despre MUNTELE RECE și vă mulțumesc pentru că ne-ați luat apărarea în continuare atunci când cineva vorbea despre impresii nu prea bune din anul 2006. Ei bine, desigur in 2006 eram la începutul activității, bucătăria încă nu era bine organizată, se cumpărau de la METRO cutiuțele cu gem, etc., iar doamna cea acră (sau rece) din acel "tablou" era fostul MANAGER care se mai dădea uneori și drept proprietar... In 2008 am schimbat managerul și desigur lucrurile au început să se îmbunătățească. Dumneavoastră ați răspuns deja la acel ecou și am fost surprinsă de încrederea cu care ați încheiat (cu siguranță lucrurile s-au schimbat în bine!). De ce sunt surprinsă în continuare? ... de faptul că deocamdată nu ați mai venit la MUNTELE RECE. Poate vă faceți timp sau vă decideți anul acesta, noi vă așteptăm. Numele dvs figureaza deja la "prieteni"!


    NB liliana ursu este (sau a fost) reprezentant al unității
    webmaster15
    [10.03.12 19:14:23]
    »

    @liliana ursu

    Sa intelegem ca esti proprietara acestei pensiuni?

    liliana ursu
    [10.03.12 22:07:45]
    »

    @webmaster15: așa este, dar eu nu voiam să îmi apară cuvintele pe site, credeam că mă adresez doar doamnei care "a fost acolo"... dacă am încălcat regulile, merit să fiu ștersă.


    NB liliana ursu este (sau a fost) reprezentant al unității
    webmaster15
    [10.03.12 22:19:43]
    »

    @liliana ursu

    Activitatea reprezentantilor unor unitati de cazare/alimentatie publica/etc., nu numai ca este permisa pe saitul nostru, ci chiar incurajata, cu doua conditii:

    1. Posturile lor sa nu poata fi interpretate drept reclama (gratuita );

    2. Chiar daca se ia pozitie fata de un review, acesta sa fie un drept la replica obiectiv, explicit, pe un limbaj/ton civilizat, care sa nu se constituie intr-un atac la persoana userului.

    Daca cele 2 conditii sunt indeplinite, activitatea proprietarilor este ok., numa' sa stim si noi cu cine vorbim (de aceea ti-am cerut sa-mi certifici ca esti proprietara pensiunii). Deci, pe moment, nu am ce sterge din ecoul tau de mai sus, insa las-o mai incet cu invitatiile pe acolo, c-om considera-o drept reclama

    Daca vrei sa-i comunici ceva userului @anadragusin, da click pe numele sau, o sa ti se deschida o fereastra in care vei gasi user-cardul ei si acolo, apasand link-ul "Trimite mesaj pers" (cel cu rosu), ai sa-i poti trimite un mesaj.

    Altfel, daca postezi pe un sait public, mesajul tau este si va ramane unul public.

    Multumesc pentru colaborare si pentru ca ai aderat la comunitatea AmFostAcolo si poate, de ce nu, cand ai timp, ai sa ne impartasesti si tu din experientele tale de turist, de pe unde ai fost.

    Seara faina!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    abbilbal*, aida.alecu*, anadragusin, Chloe, dannek, dartax, gattasalvaje, liliana ursu, valimi, zena*
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Muntele Rece [Predeluț]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054404020309448 sec
    ecranul dvs: 1 x 1