GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Serveste scopul dar ar fi fost superb intr-o locatie mai favorabila
O idee “originală” de-a mea pentru 1 Decembrie (sambata). Gen, hai sa mergem la salina Turda, cea mai mișto din țară etc.
Bine ca nu am avut ideea măreață de a merge pe Valea Prahovei la “prima” bulgăreala, un loc pe care îl evit sistematic, fiind singura zonă în care găsesc de cuviință să se relaxeze 80% din bucureșteni. Am auzit că se stătea mișto pe DN1.
Când cauți cazare la Turda, găsești în mare două lucruri atractive:
Castelul Printul Vânător Dracula și pensiunea Milexim. În rest chestii comune.
La printul vânător era cam ocupat, am mai găsit ceva interesant în Cluj, Domeniul Regilor, și acolo plin, așa că, la Milexim, birjar.
Am sunat la ei sa rezerv pentru doua cupluri. Au zis ca au doar un junior suite și un apartament rezidențial. Ma rog, pe lângă niște camere la mansardă.
Așa că pe astea două le-am rezervat.
Pe două nume: reprezentanții masculi ai celor două cupluri.
Ajunși acolo primii, celalalt cuplu a cerut camera lor confirmând ca eu urmează sa apar pentru apartament. Șoc și groaza fetele de la recepție au găsit rezervare doar pentru junior suite, pe ambele nume. Ardeleni sau ce?!
Ma rog, au zis ca mai aveau încă un junior suite (când am sunat eu nu aveau) și ca mă cazează acolo. Când m-a sunat și mi-a zis asta am bănuit că în dulcele stil clasic au dat apartamentul altcuiva și aia e, știu în ce țară trăiesc deci surpriza nu e chiar mare.
Ajuns la recepție le aduc aminte ca ”știți, eu am rezervat un apartament rezidențial, dar am înțeles că…”
– Da, sunt de fapt două camere la fel, dar nu e nicio problemă, spune domnisoara de la recepție.
Eh, pai dacă ea a concluzionat asta pentru mine am luat cheia și m-am dus pe cameră, nu e ca și cum ar fi fost musai sa stau în apartamentul vieții.
Băi și drept vorbind, nici junior suitul nu a fost rău, gen - il recomand. Nu știu cat de fancy e apartamentul dar unde am stat a fost ok.
Se văd însă niște aspecte. Faptul ca au încercat sa dea o nota de lux / rustic și în mare arata bine, dar la anumite detalii au dat un pic chix. Ca altfel nu erau români.
Să luăm de exemplu telefonul clasic din poza atasata. Da, este telefonul camerei și avea ton, nu e doar de decor.
Mi se pare ca se potrivește foarte bine cu peretele galben auriu și cu patul cu ornamente clasice.
Și cu masuta pe care stă. Chiar frumos.
Superb "asortat" cu intrerupatoarele ieftine din spatele lui. De aproape se vede kitschul dar daca te uiti "in perspectiva", e ok.
Nu e neapărat nașpa sau rău ce au făcut ei acolo. E doar păcat de restul banilor dați pe restaurat mobila veche. Au chestii chiar mișto. Lumină cu cartela și întrerupător de DND. Foarte tare.
Patul, cuverturile și panoul care îl încadrează se asortează. Chiar un pic de arta, as zice.
Și tabloul-sculptura care îmi speria nevasta se integrează în peisaj.
Ușa de la baie, însă, din termopan alb, cu oglinda pe ambele părți, pare din alt film. Unul cu o cameră de hotel ieftin, făcut la grămadă.
Din nou, nu m-a deranjat cu nimic, a fost foarte ok și as putea sa mai stau în camera aia de 100 de ori ca nu sunt fandosit, dar nu înțeleg logica. De ce ai strica sumă de bani investiți in crearea unei ambianțe extraordinare cu așa ceva.
Dulapul din poza nu era tocmai restaurat extraordinar, rămăsese cam multă “patina a timpului’ pe el, dar nici asta nu arăta rău, sau deplasat.
Aerul condiționat, iarăși, nu era din același film, dar dacă stai vara acolo sunt convins ca te bucuri ca exista și nu îți mai pui problema ca nu se asorteaza.
La restaurant au din nou o temă rustica si o treabă e clară: gătesc bine!
Fără loc de întors. Am mâncat o saramură de crap, mai fără sare decat de obicei, dar tot bună.
La micul dejun părea că au fost oarecum depășiți de numărul oaspeților cazați, deși nu erau încă full, dar dumnealor având orarul de mic dejun 7-10, era cam aglomerat capătul 9-10.
Dar a fost bun și era mai mult decât un bufet suedez. Cu cafeaua erai servit la masa, cafea de automat, mult mai buna decât ce găsești în general la un hotel, chiar dacă era mult prea tare pentru gustul meu.
Care beau de obicei mai latte. Care era preparat excepțional la cerere.
Aveau un mic ochi de apă ca priveliște de restaurant cu pești coy și carasi voalati.
“Resortul” încearcă să îți ofere una-alta ca să stai la ei. Au o masa de tenis și una de biliard. Singurele pe care le-am putut folosi, căci piscina de dimensiuni gen 4×7 metri, sau asa ceva era oarecum plină – nu aveai unde sa iti lași chestii pe margine, iar în saună erau deja mai multe persoane decât maximul cu care m-aș fi simțit acceptabil de confortabil. Am zis ca era de 1 decembrie, da?
Și cam asta e tot. Că în afară de faptul ca ești în Turda, orașul celor trei mistere: stiti voi care –, oh wait, nu e nici Turda, e Câmpia Turzii, ești vis-a-vis de fostul combinat Industria Sârmei (cred - daca nu, e alt combinat). Priveliște “superbă“. Nu. Asta este si motivul titlului. Cand te uiti de la balcon nu vezi neaparat un peisaj pitoresc ci intr-o parte satul, in alta combinatul. Dar daca vrei sa mergi la Salina Turda si sa dormi o noapte, sau mai multe undeva, e o alegere buna.
… și ca să continui povestea cu ei, cum luam eu masa de seara compusa din vin fiert ieftin, dar nu prost sa te doară capul a doua zi, la restaurantul lor, ma sună cineva de la pensiune (in aceeasi curte carevasazica):
Că cică am rezervat un apartament rezidențial și ca dacă mai ajung să onorez rezervarea. :)
Nu eram sigur dacă e genul de glumă ardeleneasca, sau e mai greu tehnologia rezervarii la ei.
Ma rog, nu sunt un om care sa se supere dintr-atat si totuși am fost mulțumit de serviciile oferite. Foarte.
Trimis de catalinx in 03.02.16 14:22:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURDA [CJ].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (catalinx); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.55825500 N, 23.86826800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 O locație surprinzătoare prin tot și toate — scris în 25.04.23 de Tasha03 din DROBETA TURNU-SEVERIN - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Pensiunea Milexim - Câmpia Turzii — scris în 03.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Se poate si in Romania — scris în 23.09.18 de iulix_73 din BARLAD - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Nu recomand — scris în 22.09.18 de Monicatl din TULCEA - nu recomandă
- Jun.2018 Pensiunea Milexim 4*- Campia Turzii — scris în 30.07.19 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Superb — scris în 25.10.14 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O experiență plăcută — scris în 14.12.14 de crima din PLOIEşTI - RECOMANDĂ