GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Stiam ca in viata nu iti ies intotdeauna planurile cum iti doresti si e bine sa lasi intotdeauna loc si pentru necunoscut dar, de data aceasta, nici nu ma gandeam ca va trebui sa trec prin atatea incercari. Imi dorisem prea mult sa ma reintalnesc cu prietenii „calatori si scriitori” cum ii numise cineva atat de frumos pe membrii acestei comunitati, dupa ce, la intalnirea din februarie, abia apucaseram sa schimbam cateva cuvinte. Din pacate, un eveniment neasteptat si trist m-a determinat sa ma retrag de la intalnire. Insa entuziasmul cristinei -"trandafir1970" si incurajarile Ilenei –„ileanaxperta” – m-au convins, pana la urma, pe ultima suta de metri, sa vin la Moeciu chiar si numai pentru o zi pentru ca viata merge inainte, orice ar fi, si alaturi de prieteni poti depasi mai usor momentele dificile. Oboseala si stresul acumulate isi spuneau, si ele, cuvantul, si am decis, in ajun de Rusalii, sa vin si eu "La munte", intalnire despre care a povestit si Ileana click aici
Se anuntase vreme urata, rece, cu ploi, dar in Brasov era inca soare si cald. Pe masura ce ne apropiam, insa, de Moeciu, norii incepeau sa isi faca aparitia, jucandu-se, parca, cu soarele care stralucea vesel la Complexul Turistic Cheile Gradistei. De aici se merge catre Moeciu de Sus tot inainte, pana la pensiunea „La Munte” parcurgandu-se inca 200m. Aceasta este situata pe partea dreapta a drumului si am recunoscut-o cu usurinta intrucat corespunde intocmai prezentarii de pe internet.
Pensiunea are o arhitectura placuta, moderna, dar in acelasi timp rustica si care se incadreaza armonios in peisajul de munte. Vila este inconjurata de curte pe toate partile iar in fata acesteia se pot parca in siguranta 2-3 masini, pentru restul masinilor existand spatiu suficient in curtea din spate. Mi-au placut in mod deosebit masutele amenajate la intrare cu bancutele marginite pe de o parte si alta de roti uriase din lemn si dotate cu umbrelute si unde se putea servi in aer liber micul dejun sau chiar un gratar. In holul de la parter este amenajat, in partea stanga, un living cu un coltar urias, o masuta si un televizor iar in partea dreapta, sala de mese cu mobilier traditional din lemn. La parter se mai gaseste bucataria, complet utilata si dotata si unde gazdele au pus la dispozitia turistilor tot ce este necesar pentru un sejur, de la vesela, farfurii, cani si pahare de diferite dimensiuni pana la zahar, sare sau scobitori. In bucatarie se poate pregati micul dejun sau preparate simple, care nu necesita timp indelungat, la aragazul care functioneaza pe baza de butelie. Combina frigorifica, cafetiera sau prajitorul de paine nu lipsesc si sunt perfect functionale.
Mi-a placut pensiunea din primul moment, bunul gust cu care este construita regasindu-se si in interior. Camera m-a intampinat cu o aroma placuta de prospetime si curatenie, era foarte spatioasa, decorata modern si cu multa eleganta, cu asternuturi moi si o cuvertura pufoasa de catifea, intr-o armonie perfecta cu mobilierul. Am avut la dispozitie, totodata, un mini-frigider, bine ascuns privirilor intr-un dulapior ce facea parte din setul cu sifonierul si masuta de toaleta Camera avea totodata baie proprie prevazuta cu tot ce este necesar: sampon, sapun, inclusiv prosoape. Apa calda circula non-stop si avea o presiune excelenta, fapt ce m-a impresionat iarasi in mod placut. Punctul forte al camerei il constituia balconul de unde, asezat comod la o masuta, aveai o priveliste nemaipomenita spre dealul de vizavi de pensiune pe care eu, ca locuitor la bloc, am apreciat-o in mod deosebit.
Ordinea si disciplina sunt cuvintele cheie ce caracterizeaza aceasta pensiune iar grija proprietarilor fata de confortul clientilor este mai mult decat evidenta. Niciun detaliu nu a fost lasat la voia intamplarii iar acest lucru se vede mai ales in curtea din spate a pensiunii, unde aleile din dale se impletesc armonios cu gazonul tuns la milimetru si unde te poti odihni intr-o atmosfera linistita beneficiind de o serie de facilitati. Te poti relaxa, astfel, in balansoar, ascultand susurul paraului ce trece prin spatele curtii si care este bine delimitat printr-un zid ingenios din piatra de rau sau, daca este vreme buna, poti face plaja intr-un sezlong pus la dispozitie, gratuit, de gazdele care nu i-au uitat nici pe cei mici, pentru acestia amenajand un mic spatiu de joaca. Tot aici se gaseste si un gratar acoperit si un foisor inchis cu mese si chiar si un televizor, unde se poate servi gratarul daca vremea nu este prea placuta, cum s-a intamplat in prima seara, astfel incat nu am simtit nicio clipa acest inconvenient si ne-am bucurat din plin de aerul proaspat si tare de munte.
Dupa cum v-a povestit si Ileana, prima activitate de socializare a fost gratarul la care am participat seara cu totii, dupa cum ne-am priceput. Totul a decurs firesc, parca ne cunosteam de o viata, am facut totul in comun, ca o familie mai mare, am stat de povesti pana seara tarziu, ne-am uitat la poze, am facut planuri pentru a doua zi. Ne-am bucurat cu totii dimineata vazand soarele generos care alungase norii din ajun si am servit impreuna micul dejun, cu gandul la ziua frumoasa pe care o aveam in fata. Am facut, apoi, o scurta drumetie pana la Cascada „La Chisatoare”, o perdea fina de apa ce se scurge pe o stanca din apropierea paraului Turcului. Este o rezervatie naturala, care se gaseste cam la jumatate de ora de mers pe jos de pensiune, catre Moeciu de Sus, pe partea dreapta a drumului. Am revenit, apoi, la pensiune, cu gandul sa mergem in satul Pestera, dar dupa ce am aflat ca drumul era destul de rau in urma ploii recente, am decis sa schimbam planurile si, dupa ce a ajuns si prietenul meu, ne-am indreptat cu masinile spre Moeciu de Sus pana unde incepe limita Parcului Natural Bucegi. Drumul forestier, cu pietricele, se parcurge destul de usor, noi am ales „traseul” spre Cabana Padina dar dupa o plimbare de aproximativ o ora am decis sa ne intoarcem, amenintati de niste nori ce nu pareau prea prietenosi.
Masa de pranz, mai frugala pentru mine, pentru ca urma seara un alt gratar, am luat-o la restaurantul de la pensiunea Vraja Muntilor, situata putin mai jos de Cheile Gradistei, pe partea stanga cum mergi spre Moeciu de Jos. Este o cladire mare, impunatoare, zugravita in alb, cu o curte generoasa si o terasa frumos impodobita cu petunii colorate, pe langa care trece paraul al carui susur ne-a delectat intreg sejurul. Comanda a venit putin cam greu, au fost si ceva mici inadvertente, dar eu am avut noroc cu ciorba de vacuta care a fost foarte buna. Preturile sunt acceptabile, ciorba de vacuta costa 5 lei, la care se mai adauga painea 2 lei, plus smantana si ardeiul iute separat. Ne-am oprit, apoi, la Cheile Gradistei, un complex turistic asezat intr-un cadru natural deosebit de pitoresc si unde merita sa petreceti cateva minute. Mi-au placut aici cele doua lebede, pe care nu le mai vazusem inainte, in special cea neagra care ne-a oferit un spectacol gratios. Seara am incins din nou gratarul si, desi cu doua zile intarziere, am sarbatorit-o pe Ileana cum se cuvine, cu prajituri si sampanie. Ultima seara am incheiat-o in acorduri de chitara oferite atat de Ileana cat si de Gloria, fiica sa, care ii paseste cu succes pe urme si acompaniate, vocal, de intreaga asistenta.
Ma bucur ca am reusit sa fiu si eu acolo, „La Munte” cu Ileana si Gloria, Cristina cu sotul si fetita ei, sunt fericita, acum, ca mi-am reamintit ce inseamna prietenia adevarata alaturi de prieteni dragi si sper sa ne reintalnim curand in numar si mai mare. Multumesc inca o data gazdelor pentru ospitaliate si recomand tuturor celor ce doresc liniste si relaxare sa vina si ei La Munte.
Fiti fericiti, cu totii, si nu uitati, bucuria vine din suflet si din lucrurile marunte…
As dori sa insotesc aceste randuri de melodia de mai jos a lui Vasile Seicaru. Multumesc click aici
Trimis de krondia* in 13.06.10 17:00:17
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.46065339 N, 25.30807972 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
krondy - Am citit si eu pe forum de faptul ca ai renuntat la organizarea initiala a intalnirii AFA si acum, cu placuta surprindere, constat ca au inceput sa apara review-urile cu alta revedere; primul l-am citit pe al ilenei... ma bucur ca v-ati simtit bine si sper sa ne revedem in toamna la o alta revedere... ca deja au aparut intentii in acest sens... ; evident vot.
Cuvintele si pozele par a striga :" Vote for krondia !", ceea ce am si facut
Ma bucur nespus ca macar voi 3 ati reusit pentru cateva clipe sa va intalniti si mai ales ca v-a fost atat de bine.Un vot,cel de-al 7 lea,aducator de superbonus!
"Ce nu te omoara te-ntareste"spunea cineva, esti o luptatoare si viata merge inainte, drept dovada ,aceste frumoase randuri. Felicitari!
Draga Krondy, citindu-ti randurile nu pot sa nu-mi amintesc acele 2 zile traite atat de intens cu atata daruire a Prieteniei ce ne leaga...
Iti multumesc pt. ca ai scris si tu despre mica noastra intalnire de "la munte", unde fiecare dar si impreuna ne-am bucurat si ne-am simtit cu totii atat de bine.
Ah, doamne, ce poate fi mai frumos pe lume decat adevarata Prietenie!!!!
si puncte maxime si de la mine... te pup cu tot dragul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Câteva zile înconjurat de verdeață — scris în 23.07.21 de laur7901 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 2 minivacante minunate — scris în 22.08.20 de CXC208 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Frumos — scris în 15.07.13 de ioanv din GALATI - RECOMANDĂ
- Dec.2012 Frumos — scris în 03.12.12 de vlad21ro din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 Liniste, relaxare... superb — scris în 18.07.12 de Marius Simion din GALATI - RECOMANDĂ
- May.2012 Dezamagire — scris în 21.05.12 de alesssia din BUCURESTI - nu recomandă
- Dec.2011 Feerie de iarna — scris în 27.12.11 de gabitza47 din TULCEA - RECOMANDĂ