GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am găsit pensiunea din greșală după o experiență negativă cu gazda la care trebuia să stăm și unde ne-am făcut rezervare din timp. Am ajuns la Bran vineri seara, alături de alți zeci de turiști și deja ne făceam probleme că nu vom mai găsi locuri de cazare. Am parcat în fața Pensiunii la Busu de nervi pentru că deja ne vedem vacanța distrusă din cauza problemelor... de spațiu locativ. Casa, destul de mare în comparație cu ce am văzut, era spațioasă, avea curte iar și mai important pentru noi, avea parcare (deja avusesem experiențe neplăcute cu cei care scriau pe site-uri că au parcare și ajungeam să ne lăsăm mașina pe stradă, în pantă, riscând zgârieturi și oglinzi rupte.) Am lăsat mașina în parcarea existentă și ne-am cazat.
Camera pe care am primit-o era curată, după nenumărate neplăceri legate de curățenie, asta ne-a bucurat cel mai mult. Sar peste faptul că lenjeria era spălată și baia igienizată, cu uscător de păr și prize pentru electronicele mici și ajungem la faptul că pe lângă cameră atitudinea gazdei a fost una excepțională. Extrem de amabil, ne-a pus la dispoziție, așa cum o face pentru toți clienții, întreaga unitate. Ne-am putut uita la meci în barul pensiunii unde era și o masă de biliard, gratuit, pentru clienți. Curtea, încăpătoare era plină cu măsuțe, locuri pentru grătar, hamace, șezlong și jucării pentru cei care veneau cu copii.
Prima dimineață am stat la discuții cu gazda la cafea, sunt și opțiuni pentru micul dejun dar noi porneam devrem în excursii iar seara când ne întorceam ne relaxam fie la bar, fie în curte.
Sincer, după câteva experiențe neplăcute, ne-am bucurat că în sfârșit am dat de oameni amabili, gata să ne ajute și de condiții bune de cazare la prețuri rezonabile.
Pensiunea se găsește foarte ușor, pe strada Valea Porții (cel puțin așa scria la noi GPS-ul) și e cam la un kilometru și un pic de Castelul Bran, unde ne-am dus pe jos. Există posibilitatea și de a face conferințe sau chefuri în pensiune, asta pentru cei care merg împreună cu prietenii iar pentru familiile cu copii, curtea mare este un mare avantaj pentru că cei mici se pot juca și pot alerga în voie.
Trimis de Aura Iacob in 16.09.15 13:29:03
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aura Iacob); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.51195900 N, 25.37738290 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Aura Iacob: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=19339
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Mutat în rubrica "Pensiunea ''La Busu'' [Poarta], BRAN" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2020 Oaza de verdeata si liniste in Bran! — scris în 26.08.20 de Carmen Buc* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Vom reveni! — scris în 26.08.20 de Teodor17 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Un loc minunat pentru parinti cu copii — scris în 06.08.18 de Cristi1982 din DROBETA-TURNU SEVERIN - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Dezamagitor — scris în 23.08.16 de alexandru79 din TEL AVIV - nu recomandă
- Nov.2015 O experiență neaşteptat de reuşită! — scris în 06.12.15 de ValentinC din BUCURESTI - RECOMANDĂ