Încă un loc în care-mi doresc să revin - Grădinile Romane

TIPĂREȘTE

De vreo câțiva ani încoace, guvernanții noștri s-au gândit că Ziua Copilului reprezintă un motiv atât de bun de sărbătoreală, încât se cuvine ca tot poporul truditor să pună deoparte sapele și mapele și să dănțuiască până-n zori! Ca atare, au declarat-o zi liberă de contract. Anul ăsta, 1 iunie a căzut foarte mișto, într-o marți. Eram sigură că guvernanții vor decreta, într-al 14-lea ceas (așa cum au mai făcut-o), și ziua de luni ca fiind liberă (recuperabilă, normal), dar de data asta m-am înșelat. Oricum, eu îmi făcusem deja... „iarna car” în conformitate cu prima variantă și era cam târziu să-mi schimb socotelile! Noroc că eu centrez, eu dau cu capul. Așa că, încă de prin luna februarie, mi-am oferit singură, la o adică, ziua de 31 mai „ca cadou” ! :) (Vă dau un pont: uitați-vă cum pică anul ăsta 30 nov și 1 dec, încă mai e timp să vă faceți... „vara sanie” ????...)

Lui Tati nu-i place să șofeze mai mult de 3-4 ore legate, dar pentru vacanțe ce depășesc 3 zile, acceptă câte o oră-2 în plus pe sens... Așa că hai să ne-ndepărtăm un pic de casă. Ochisem de mult o pensiune drăguță (de fapt, ochisem vreo 2, oarecum vecine) pe țărmul lacului Izvoru Muntelui, poate avem noroc de vreme bună să facem și ceva drumeții prin zonă, poate chiar să urcăm pe Ceahlău! :)

Ambele locații îndeplinesc criteriile noastre de eligibilitate: mici, cochete, view, restaurant. Mă uit pe o mie de poze, iau și citesc din nou comentariile pe diverse platforme, amândouă au în general recomandări bune și foarte bune, chiar dacă unora le mai pute una-alta; nu suntem toți la fel (de cârcotași)... Am ceva emoții legate de calitatea asfaltului pe tronsonul Bicaz – Poiana Largului, ultima dată (2016 sau 17) când am trecut pe-aici era varză, dar „sap” un pic și înțeleg că acum n-ar fi motive reale de îngrijorare.

Ca de fiecare dată, dau ultimul cuvânt intuiției și rezerv o cameră dublă cu vedere la lac, pentru 4 nopți, la Grădinile Romane, la prețul de 936 lei (doar cazare, dar cu posibilitatea de a mânca orice masă am dori la restaurantul pensiunii). Anulare gratuită până cu câteva zile înainte de sejur, dar cu plata la destinație. Îi trimit lui Tati rezervarea, să se bucure și el.

Timpul trece, se apropie ziua plecării... Vremea e mereu schimbătoare în primăvara asta, o zi nu seamănă cu cea de dinainte și nici cu cea de după; nu poți să-ți faci niciun plan, te lași în voia norocului. Previziunile meteo nu-s prea optimiste pentru perioada aleasă de noi, ba-s chiar pesimiste rău! Frig și ploaie cât cuprinde! Tati e sceptic: „Neeeh... N-are cum să plouă 24/24h, 4/4 zile!!!” Zic Doamne-ajută și plecăm. Vineri pe după-amiază, când ne terminăm, cât de cât, trebile.

Apucăm traseul cunoscut, bătut de-atâtea ori: Galați – Focșani – Adjud – Bacău – Piatra-Neamț – Bicaz. Maci, camioane, balamuc; suntem zen și intrăm în atmosfera de vacanță. Soare și cald până la Bacău („ne mințim ca la meteooo” ), apoi se strâng de niciunde niște nori plumburii și începe să toarne (ok, nu ne mai mințim). Mocănește, zici că-i noiembrie. Se aburesc și geamurile mașinii, semn că gradele din termometre au luat-o și ele la vale, pe tobogan. La baraj ne oprim pentru 2-3 poze, ies ca naiba, doar în nuanțe de gri. Îmi plac fuioarele de aburi ce se ridică dinspre lac, și rămân așa, agățate ca niște baloane, nu prea sus.

Șoseaua urmează oarecum conturul franjurat al lacului, pe partea dreaptă; de ea mi-a fost frică, dar într-adevăr e rezonabilă, un pic ciobită pe ici, pe colo. Străbatem câteva sate, în stânga se ivește întinderea de apă din loc în loc, ghicim mărețul Ceahlău dincolo de negura deasă (îl vom admira în zilele viitoare). În Chirițeni facem stânga, conform GPS-ului, urmăm un drum de pământ și pietricele ce coboară ușor, printre case și ochiuri de pădure; după câteva sute de metri, ne așteaptă deschisă poarta proprietății. Aleea continuă înăuntru, după ce o cotește brusc la dreapta. Wow, mai frumos ca-n poze!

Grădinile Romane deține un domeniu de vreo 7000 mp, cu deschidere la lac de aproximativ 100m; imaginați-vă numai! O pajiște uriașă, cu iarba frumos tunsă, presărată de ciupercuțe și floricele, străbătută de o alee ce duce la pensiune. Aceasta se dovedește a fi o clădire cochetă cu 3 niveluri plus o mică mansardă triunghiulară pe o parte, ca o cușmă pe-o ureche; zidărie gălbuie, balcoane dantelate de colo până colo, cât ține fațada. În apropiere, un mic cort pentru evenimente, locul de joacă pentru copii și parcarea. Lăsăm mașina și ne îndreptăm spre intrarea în pensiune.

Urcăm câteva trepte, în dreapta se află o terasă cu 3-4 mese (deschisă spre grădină, acoperită de plafonul etajului superior). Înăuntru, în holișor, recepția. Nu e nimeni. O ușă deschisă dă spre restaurant, în dreapta; întrebăm la bar. „Vine imediat colegul!” Vine imediat colegul. Tinerel, fâșneț, politicos. Arăt buletinul, semnez formularul, primesc camera 203, la etajul al doilea. Suntem așteptați la masă după ce ne vom fi instalat. Eu urc, Tati aduce bagajele de la mașină.

Pensiunea n-are lift, pe noi nu ne deranjează aspectul. Apuc pe holișorul din stânga, din care se fac toaletele comune și niște camere pentru personal. Țin scările în sus; trepte de travertin lucios, balustrade desenate într-o dantelărie metalică complicată și frumoasă. Remarc la fiecare nivel spațioasele zone de relaxare, cu canapele tapițate, măsuțe cu margini parcă brodate în lemn, mici candelabre ce imită lumânările. Alb, roșu, crem. Atmosferă princiară, îmi place. Găsesc ușor ușa camerei noastre, ultima pe stânga și acționez cartela magnetică.

Camera e din același film – spațioasă, mobilată și decorată simplu și frumos. În stânga se face baia, în dreapta ieșirea spre terasă. Un pat dublu în față, încadrat de noptiere, acoperit cu o saltea super (vom constata ulterior), lenjerie albă din bumbac fin, pilotă și câte 2 perne de căciulă. Eșarfă roșie asortată cu pernuțele decorative, peste ea câte 2 prosoape albe. În loc de veioze, câte un set de „lumânări” fixat în perete, deasupra fiecărei noptiere. Desigur, întrerupătoare și prize „la botul calului” , să nu tușim deplasându-ne prea mult.

Pe peretele dinspre baie, un dulap în 2 uși, din lemn stratificat vopsit în alb, decorat cu delicate sculpturi (ca și noptierele). Înăuntru, halate de baie și papuci de unică folosință, precum și câteva umerașe. În colțul opus, o oglindă lunguiață, sprijinită de perete. Spre fereastră, „peste drum” de pat, o masă rotundă, gătită cu o față roșie, ce atârnă până-n pământ, încadrată de 2 scaune tapițate. Pe masă, ceva materiale turistice și un vas cu flori, iar deasupra, TV-ul. Mochetă cafenie, asortată cu tapițeria scaunelor, draperia (peste perdele diafane) roșie, precum fața de masă și decorațiunile de pe pat.

Deschid ușa spre afară și în primă fază am un pic de dezamăgire; mă așteptam la un balconaș doar al nostru, în schimb avem ditamai terasa, pe care trebuie însă s-o împărțim cu vecinii din dreapta și din stânga. Noroc că 3 suntem de toți. (Până la urmă, n-a fost deloc rău. Doar în prima seară au fost ambele camere ocupate, pe urmă aveam să fim mai mult singuri pe terasă.) În dreptul fiecărei camere se află câte o măsuță și 2 fotolii din acelea de grădină, imitație de rafie. (Pe fotolii se potrivesc numai bine pernuțele decorative de pe pat, în serile mai răcoroase, să nu ne înghețe... inteligența.)

Dar!... Nu v-am povestit încă, dar vă imaginați deja! Pri-ve-liș-tea! Da, motivul pentru care am fost de acord să dau câțiva bănuți în plus și am ales o cameră cu view! Și ce priveliște, ce priveliște! Nu mă mai săturam s-o admir și s-o pozez! Cum ieșeam pe terasă, pac o poză, 2,3, 10... În față, în stânga, în dreapta, mai dintr-un colț, mai dintr-altul... Pajiștea uriașă în față, dincolo de ea lacul încadrat de pante împădurite în dreapta, câteva case răzlețe pe dealul din stânga... Mai ales lacul! Verde, albastru, alburiu – în funcție de cum bătea soarele sau cum se reflectau în el cerul și norii. Elveția ar fi geloasă, ce mai!...

Să aruncăm o privire și în baie, acea încăpere fără de care nu se poate. Faină baia, modernă, echipată cu toate cele necesare. Gresie și faianță bejulii. În dreapta chiuveta încastrată într-un blat generos, pe care am găsit consumabile (săpun lichid și solid, flaconașe de șampon, căști de baie și kit-uri de îngrijire), 2 pahare acoperite și o floare artizanală. Oglindă uriașă și uscător de păr fixat în perete, în apropiere. Partea stângă era despărțită în 2 de un perete incomplet. În primul compariment, dușul tip walk-in, într-al doilea tronul cu accesoriile necesare (hârtie igienică plus rezerve, perie, coș de gunoi). Totul curat, fără pată, scurgere eficientă, nicio reclamație.

Gunoiul s-a evacuat zilnic, după 2 zile ne-au schimbat așternuturile și prosoapele. N-am idee cum știau cameristele când nu-i nimeni în cameră, să intre și să curețe, dar știau. În ultima zi, în care a plouat non-stop, am stat numai în cameră; am găsit camera curată când ne-am întors de la masa de prânz. Wi-fi cu parolă, nu mai știu dacă m-am logat, de obicei rămân pe date mobile. A, a avut Tati examen cu studenții sâmbătă dimineața, net-ul pensiunii mergea în salturi, s-a băgat în mașină și și-a dat hot spot de pe telefon. În alte postări am citit că zbârnâie net-ul, poate n-a avut Tati noroc.

Restaurantul

Aș putea scrie romane. Nu vă speriați, rezum cât pot. În afară de un prânz, am mâncat la ei toate mesele. Micul dejun se servește de la 8:30 la 10, în regim bufet suedez și costă 40 lei de persoană. E bogat și sățios, n-am pozat platourile, că era multă lume, dar țin minte că erau de toate: mezeluri, brânzeturi, ouă gătite în fel și chip, măsline, legume, fructe, băuturi „pentru de dimineață” etc. Cafeaua se prepară la bar, de care dorești. Sau ceaiul. Când e vreme bună, mesele de afară sunt cele mai vânate, am prins doar în prima dimineață; dar nici înuntru nu e rău deloc. Ambient drăguț, fețe de masă curate, flori peste tot.

Oferta a la carte nu-i foarte stufoasă, dar tot ce am încercat a fost ex-cep-ți-o-nal! Bine, mă cunoașteți, o să ziceți „lasă, așa spune @crismis mereu, totul e roz pentru ea” . Cam aveți dreptate, dar și eu am dreptate. Asta pentru că adesea am văzut restaurantul plin de oameni care nu erau cazați la Grădini, ci veneau special să mănânce acolo. În ciuda prețurilor măricele: o ciorbă 24 lei, o salată mare 35 lei, un fel principal 40-45 lei (somonul 60, vita 90), desertul 15-25 lei. Totul gătit foarte, foarte bine, timpi de așteptare rezonabili, servirea...

Ah, servirea! Se cuvine să-i dedic un paragraf aparte și ar merita un întreg capitol în potențialul meu roman. Ne-au servit 2 băieți, cel care ne-a cazat (Liviu) și Răzvan. Le scriu numele ca să nu le uit și să-i pomenesc din când în când în rugăciunile mele. Minunați copiii ăștia; dacă n-aș avea și eu 2 bucăți acasă, aș zice că-s din filme! Ambii studenți (la facultăți grele), unul la Cluj, unul la Iași, munceau din zori și până-n seară, mereu cu zâmbetul pe buze, iar în scurtele pauze îi întâlneam cu laptopul deschis pe vreun holișor sau pe blatul de mic dejun, participând la vreun colocviu. Mai era un băiat la bar, mai timiduț, cu el n-am interacționat cine știe ce. Și ăsta era tot personalul. Plus o cameristă sau 2. Doamna patroană era și dânsa prezentă adesea, dând o mână de ajutor când era cazul; genul „drăguț, dar ferm” . Îmi plăcea că de câte ori ne întâlneam, ne întrebau (doamna sau băieții) dacă e totul ok, dacă ne-a plăcut mâncarea, cum ne-am odihnit. Lucruri mici care fac atât de mult!

Toată consumația se poate pune pe cameră și achita la final.

Pe-afară

De pajiștea imensă am amintit. Erau câteva șezlonguri și scaune de grădină, se puteau muta unde voiai, să stai la soare sau la umbră. Era și un foișor acoperit, putea adăposti vreo 8-10 persoane. În partea dinspre lac, era o mică terasă cu 2 coloane terminate cu capiteluri (de decor) și o măsuță cu 3 scaune – locul nostru preferat (când îl prindeam liber), priveliștea era demențială! (A propos de decoruri, mai erau câteva răspândite prin iarbă, amintind de cultura romană). De la mini-terasa aceasta, se fac niște trepte ce coboară spre lac. Nu e loc de plajă, am înțeles că apa se adâncește brusc și-i periculos de înotat. E doar un ponton, era și o barcă legată, încă nu scoseseră apa din ea. Așteptau să se oprească ploile (mă întreb dacă la ora asta or fi scos-o...).

Că veni vorba, fiecare pensiune din zonă organizează plimbări cu barca pe lac, în general după 1 iunie. Noi făcuserăm vorbele cu un nene din Ceahlău pentru luni, dar n-am avut parte, a plouat toată ziua. Dacă ne-am fi mișcat mai cu talent, duminică ar fi fost o vreme superbă, numai bună; dar cine să știe?! Am avut parte de numeroase previziuni meteo mincinoase, ba într-un sens, ba în celălalt. De exemplu, mă uitam pe aplicația de pe telefon și vedeam că afară ar fi trebuit să fie 5°C, iar noi ne plimbam în mânecă scurtă, sub raze de soare... Cred că au „senzorii” undeva sus, poate pe creștetul Ceahlăului.

N-ai prea multe de făcut pe-afară, dar noi fix pentru asta ne-am dus, să nu facem nimic. Cât a fost vreme faină, am citit pe șezlong, admirând din când în când fabulosul decor ce ne înconjura... unii din noi au mai și moțăit puțin... Am mâncat bine, am găsit, în sfârșit, formula ideală „de vacanță” : mic dejun copios, o ciorbă și-un desert la prânz, felul principal seara. Desigur, acompaniat de un vin bun. Ne-am plimbat un pic prin împrejurimi, doar câțiva kilometri, ne-am împotmolit la prânz pe terasa pensiunii concurente și pe urmă ne-am întors...

La plecare, aflând că a fost reabilitat recent și drumul de pe partea cealaltă (Ceahlău – Durău – Izvoru Muntelui), am ocolit pe acolo (pe o ploaie mocănească și temperaturi sub 10°C). Confirm, e foarte bun și foarte, foarte frumos. Din păcate, din cauza vremii, a trebuit să lăsăm pe altădată explorarea câtorva obiective turistice.

În concluzie, a fost o mini-vacanță reușită, de care ne amintim cu drag. Un loc de cazare de excepție, mâncare bună, oameni de pus la rană; chiar vrem să revenim cândva. Ne-am odihnit, ne-am clătit ochii și n-am făcut mai nimic. Zona e extrem de pitorească, sunt multe de văzut și de făcut, din păcate multe depind într-o mare măsură de vreme. Nu-i nimic, nu ne-am pierdut speranța, data viitoare va fi și mai bine!

Cei 2 băieți de la restaurant (Liviu și Răzvan) - de nota 20! De o politețe, decență și eficiență rare!

Camere curate și cochete, curățenie-lună, priveliște de vis asupra lacului și munților.

Mâncare delicioasă, frumos prezentată, porții mari. Ne-a plăcut tot ce am încercat, fără excepție.

„Elveția României” . Nu știu dacă am auzit pe undeva chestia asta sau mi-a venit mie în cap, dar comparația nu-i exagerată deloc. Mergeți și vă convingeți!

Relaxare cât încape. Noi... mai puțin cu distracția...

---

VIZUALIZĂRI: 1233 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI