Floarea Almăjului sau dovada vie că omul sfințește locul

TIPĂREȘTE

A patra zi din circuitul nostru prin România ne-a prins tot nepregătiți în ceea ce privește cazarea. După ce am plecat de la Poiana Mărului am stabilit ca maxim punct pentru ziua aceea Băile Herculane și o cazare pe drum, cât mai aproape sau chiar la Herculane, pentru că voiam să ajungem sus, la Izvoarele Cernei. Dar cu toate opririle și abaterile noastre ne-am trezit la 7 seara cu un indicator de Bozovici și Cascada Bigăr în față și planurile noastre au fost date peste cap.

Am hotărât să schimbăm traseul și am sperat ca Bozovici ăsta, de care nu știam nimic, să fie o localitate mai acătării, în sensul de mai mare, care să aibă o pensiune-două sau niște localnici dispuși să primească călători rătăciți.

Am intrat la popasul de la Cascada Bigăr, am întrebat unde puteam să ne cazăm în zonă și am primit următoarele variante: să încercăm La Busu, o pensiune nouă, la vreo 5 km de Bigăr, iar dacă nu, mai departe 10 km, la Bozovici, la pensiunea Luiza. Astea erau singurele opțiuni. Și localnicii. Dacă am fi găsit pe unii cărora să le placă fața noastră. Să mai plecăm din zonă era exclus pentru că era destul de târziu, urma să se facă noapte și riscam să nu avem de unde alege pentru că nu am mai fi văzut nimic.

Am ajuns la Busu care este un loc foarte frumos, dar nu aveau nimic și am plecat mai departe la Luiza pe care am găsit-o imediat după indicațiile de la popas. Ne-a plăcut pensiunea și mai ales Luiza cea drăguță, dar nici acolo nu aveau nimic, cu toate că pensiunea este destul de mare. Numai că ea ne-a spus de o pensiune nouă, de care cei de la popas n-au știut, Floarea Almăjului și ne-a îndrumat acolo. Nu mai aveam altă speranță dacă nu găseam nici acolo decât că o să batem la poarta unui localnic.

Ne-am dus pe strada cu pricina dar nu vedeam nici o casă care să semene a pensiune. Dar știam că ne învârtim în jurul obiectivului și am început să ne uităm mai atent la case până am văzut o siglă cu “Agropensiunea Floarea Almăjului”, 3 margarete. Pusă cam sus, pe o casă neînsemnată, așa se vedea de la stradă. N-a trebuit să facem vreun efort pentru că proprietarul a ieșit la poartă și ne-a luat în primire. Și s-a făcut click.

Am găsit la Floarea Almăjului o cameră de 4 locuri care trebuia pregătită însă și până atunci proprietarul ne-a trimis la Luță italianul să mâncăm, un local care se numea de fapt Club La lu, dar omul cred că așa era renumit în comunitate. Ne-a plăcut mult la Luță ăsta și mâncarea, și servirea, și locul, iar faptul că o rezolvasem cu cazarea ne-a adus o ușurare și o plăcere de a sta la povești până târziu la terasa lui frumoasă, plină de flori.

Am avut numai cazări una și una în vacanța asta în care am plecat total nepregătiți. De toate am fost mulțumiți, dar cazarea la Floarea Almăjului, la cât se anunța de comună (să stăm toți într-o cameră cu 4 paturi?), atât a fost de deosebită. Dacă o să aveți stare și răbdare să citiți o să vedeți și de ce.

Pensiunea asta care nu ne-a spus nimic când eram pe stradă, ne-a plăcut mult din cauza omului care ne-a primit. Am ajuns înapoi după ora 22 și credeam că bietul om ne trimite de unde am venit, dar nici vorbă. Ne-a deschis porțile mari ca să băgăm mașina și am intrat într-o curte, pe care aveam să o studiem mai bine a doua zi.

La ora aia, doar am fost conduși pe niște scări exterioare, muuulte, care se făceau chiar de la intrarea în curte și am ajuns la etaj unde erau toate cele 4 camere ale pensiunii. Pe drum ne-a făcut o scurtă prezentare și ne-a spus că pensiunea Floarea Almăjului a fost făcută cu Fonduri Europene, era deschisă doar de 3 luni (iar am nimerit într-un loc nou!) și are 4 camere, o dublă, o triplă și două cvadruple. Nu sunt autorizați pentru alimentație publică și nu oferă nici măcar mic dejun, dar există o bucătărie ultradotată (asta zic eu după ce am văzut-o, nu ne-a spus el așa ceva), care este pusă la dispoziția turiștilor.

Vorbind așa și trăgând de bagaje pe scări am ajuns la etajul casei, și dintr-un balcon exterior foarte lung, am intrat pe un hol la fel de lung, unde una lângă alta sunt cele 4 camere, a noastră fiind ultima. Holul este decorat tradițional cu preșuri pe jos, două canapele acoperite cu macate tesute la război (de curând m-am dus și eu la mama să-mi revendic zestrea pe care nu am vrut-o ani de zile), cu pernuțe decorative, fotoliu și măsuță de lemn între ele, grinzi mari din lemn, tablouri pe pereți cu tematică florală în special, macate și pe pereți, două dulapuri, dar și alte obiecte tradiționale completau holul lung.

Am intrat în camera noastră cu 4 paturi, jumătate mansardată și am văzut două ferestre velux în tavan, de care ne-am bucurat gândindu-ne că poate n-o să dormim așa bine la înghesuială, dar măcar vom admira cerul plin de stele. Ne-a plăcut mult de tot camera. Un amestec de tradițional cu modern, cu un pat mare matrimonial, pe care l-am ales eu binențeles și alte două paturi de o persoană. Numai mobilă de lemn, făcută cu gust, parchet din lemn masiv, macate pe pereți și aici, fotolii, noptiere, măsuțe, birou, cuier cu oglindă, loc de bagaje, un dulap, TV, ștergare, tablouri și niște cuverturi roșii pe paturi cu prosoape verzi pe ele, un contrast de culori care mie imi place în general.

Extrem de curat, totul mirosea frumos, a lemn, ca la Moara Lu Antone și abia acum l-am întrebat și noi cât costă camera că nici nu apucasem. Ne-a arătat și baia și ne-a lăsat să ne odihnim, dar ne-a spus că dimineață o să aflăm povestea pensiunii.

Baia a fost mare, foarte mare chiar, cu cadă, doar cu săpun lichid, fără foehn sau alte articole de toaletă. Dar pentru că ne-a trebuit un foehn, am cerut și l-am primit, n-a fost o problemă. Gresie și faianță aleasă cu gust, pe care meșterul le-a îmbinat frumos iar din loc în loc a aruncat niște decoruri. Prosoape curate și scorțoase iar când am făcut noi o analiză am considerat că nici un turist nu are nevoie de așa o baie mare. Și dacă baia era mai mică puțin ieșea un apartament de toată frumusețea, micuț și el ce-i drept, dar ar fi fost o altă intimitate. În fine, n-am avut noi așa o problemă, dar e mai greu să alegi o cazare la comun, după o anumită vârstă mai ales și e păcat de loc. Noi ne-am hlizit toți 4 în aceeași cameră până târziu în noapte. Ne-am adus aminte de vremurile tinereții când făceam mai des chestii de-astea și am râs mult. Am adormit într-un târziu cu ochii pe cerul plin de stele care se vedea prin veluxele noastre.

Camerele sunt dispuse toate pe aceeași latură a casei și nu au balcon personal, dar la exterior, pe toată lungimea holului este un balcon acoperit, cu gresie pe jos, pe care sunt înșirate băncuțe și mese tot din lemn, numai bune să stai. În exterior este decorat cu mușcate roșii, curgătoare, de toată frumusețea.

A doua zi dimineață am băut doar o cafea pe care a pregătit-o prietena noastră, gospodina și ne propusesem să luăm micul dejun la Busu. Am coborât în curte să întrebăm una-alta despre zonă și ne-a luat în primire domnul care ne primise seara, proprietarul pensiunii, pentru a termina povestea începută.

Pensiunea funționa doar de 3 luni, cum ne spusese deja și încă se amenaja pe afară. Aruncându-ne ochii roată, primul lucru pe care l-am văzut a fost o sanie (din aceea trasă de cai), găsită în podul casei, nefolosită niciodată, care stă expusă chiar la intrarea în curte, lângă scările de acces către etaj. O piesă deosebită. Apoi am văzut ronduri mici de flori care și-au făcut loc prin curtea pavată unde erau parcate mașinile turiștilor și o terasă rustică, decorată pe pereți cu tot felul de obiecte tradiționale și plină cu mese și băncuțe din lemn pentru uzul turiștilor. WiFi era scris mare, pe o pânză de sac și pus pe perete, alături de celelalte obiecte tradiționale. Habar n-am dacă/cum funcționa, îmi pare rău.

În fața pensiunii se construia un ansamblu cu țest, grill, plită și loc de pregătire (blat), cu chiuvetă și tot ce trebuie, care aveau același coș, totul sub un foișor... un loc foarte frumos, pe care urma să îl folosească turiștii, în special cei care veneau aici cu cortul, pentru că în spatele acestui ansamblu se deschidea o grădină mare, mărginită de pomi fructiferi și plină de verdeață, care urma să fie un spațiu de campare. De fapt deja era, pentru că proprietarul ne-a spus că a avut turiști care au stat la cort, în grădină și pentru acest gen de turiști amenaja totul. Urma să finalizeze și zona de dușuri și toalete, care era o construcție lângă acest ansamblu, dar cu intrare pe partea opusă, din grădină.

L-am întrebat de ce are atât de puține spații de cazare și de ce a gândit așa camerele și am aflat că la Floarea Almăjului vrea să pună accentul mai mult pe activitățile pe care le inițiază aici, pe discuții, pe suflet, și mai puțin s-a gândit la altceva, material. Organizează evenimente tradiționale, șezători tematice, participarea la activitățile gospodăriei, culesul prunelor și răchia preparată în casă, pomana porcului, diverse întruniri în care să fie prezentate tradițiile locului, folclorul bănățean dar și obiceiurile zonei. Toate astea în amintirea mătușii soției sale, învățătoarea Floarea Matei a căreia a fost casa în care ne aflam.

Agropensiunea Floarea Almăjului a luat naștere prin transformarea casei învățătoarei Floarea Matei, iar cele 4 camere ale pensiunii au fost făcute la etaj, deasupra fostei case în care se află acum un muzeu în care sunt reunite costume populare de peste 100 de ani, tot felul de obiecte la fel de vechi și fotografii cu părinții Floarei, cu mătuși dar și cu imagini din activitatea desfășurată de ea pe aceste meleaguri.

Floarea Matei a fost o învățătoare emerită (1909-1982), din Bozovici, Valea Almăjului, care nu s-a măritat niciodată, dar a avut foarte mare drag de copii, pe care timp de 40 de ani i-a învățat carte și nu numai.

A fost decorată de Regele Mihai pentru meritele profesionale și morale de care a dat dovadă și pentru contribuția pe care a avut-o la formarea almăjenilor în acea perioadă. Pe lângă activitatea didactică pe care o desfășura, învățătoarea Floarea Matei a înființat fanfara din sat al cărei dirijor a fost, un ansamblu care a fost mândria Banatului în acea perioadă, cu care participa la concursuri și festivaluri prin țară. Avangardistă și nonconformistă pentru vremurile acelea, de o frumusețe și o eleganță deosebite, după cum ne-am dat seama din pozele prezente peste tot prin casa muzeu, fotografii din care răzbate nu numai frumusețea dar și devotamentul cu care Floarea Matei a făcut lucrurile. Sunt o mulțime de fotografii în casă, fiecare cu povestea ei, pe care cu drag ne-a împărtășit-o nepotul prin alianță al învățătoarei, iar unele sunt emoționante. Cele cu părinții Floarei, cele în care dirija fanfara comunei, cele cu copiii, cu femeile din sat... în toate se evidențiază nu numai prin frumusețe ci pentru că era elegantă și în port și în atitudine. Dar cea mai impresionantă pentru mine a fost o fotografie din 1936 care se afla deasupra unui costum popular (original) deosebit de frumos. Fotografia o înfățișează pe Floarea Matei îmbrăcată în acel costum, renumit ca și costumul cu cireșe.

Ascultând povestea Floarei ne-a fost clar și cum a ales nepoata numele pensiunii Floarea Almăjului, care vine evident de la învățătoarea Floarea Matei, a căreia a fost casa și Almăjului de la zona în care ne aflam.

Ne-a mai spus proprietarul că tot în cinstea și amintirea învățătoarei a avut tot felul de activități pentru copiii din zonă care vin acolo însoțiți de dascălii lor să desfășoare anumite ore. Avuseseră un grup de 30-40 de copii care spunea că au alergat prin casă și grădină și au ascultat cuminți poveștile despre istoria și tradițiile Țării Almăjului, la care o contribuție însemnată a avut și proprietara casei în care se aflau. Fac asta pentru că ei i-ar fi plăcut, iar copiii au fost ceea ce a iubit mai presus de orice învățătoarea Floarea Matei.

Am fost captivați de poveștile casei, de muzeu, de planurile pe care le mai aveau proprietarii în legătură cu pensiunea. N-am fi vrut să plecăm așa de repede, am rămas cu senzația că ceva nu s-a terminat. Voiam să ne mai plimbăm prin zonă, să ne întoarcem și să mai ascultăm, dar din păcate și aici am avut noroc de cameră doar pentru o noapte. De aceea Floarea Almăjului va rămâne pe lista mea, pentru că povestea continuă iar eu sunt la fel de curioasă ca și ei despre ce va urma și cum vor primi oamenii acest proiect. Așa că voi reveni mai devreme sau mai târziu, cu siguranță.

Ultimele clipe la Floarea Almăjului le-am petrecut pe terasa rustică din curte. Proprietarul ne-a întins o hartă a zonei, mai bună decât aveam noi și ne-a prezentat zona cu tot ce era de făcut acolo. Habar nu am avut câte bogății ascunde și sper să le descopăr la vizita următoare. Ne-am sfătuit cu el pentru drumul pe care urma să-l facem mai departe, ne-a făcut sugestii, ne-a vorbit despre obiectivele pe care să le vedem în drum și ne-a invitat să ne întoarcem, lucru ce se va întâmpla negreșit.

Dacă vă plac poveștile, dacă vă plac oamenii inimoși, tradițiile istorice și obiceiurile noastre și dacă mai presus de toate puneți spiritul, în locul goanei nebune după modern, după care vrem nu vrem, alergăm cu toții, dacă o parte din astea vi se potrivesc, atunci să știți că la Floarea Almăjului vă veți îmbogăți sufletește.

---

VIZUALIZĂRI: 4528 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI