GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Curat, frumos, ospitalier
Când am reţinut camera la pensiunea ˝După apă la Răzvan˝ din Sighetul Marmaţiei, după titlu credeam că se află într-un loc izolat la care până nu de mult, proprietarul Răzvan, se ducea ˝după apă˝, cu găleata sau sacaua. Misterul l-am dezlegat la faţa locului când GPS (N 47*8923665 si E 23*9348665) ne-a dus direct la poarta pensiunii.
Denumirea provine de la amplasarea într-un cartier din marginea Sighetului, numit ˝după apă˝, adică după ce ai trecut râul Iza. Am mai scris undeva că am reţinut cazări în afara sau la marginea oraşelor pentru că preţurile sunt la jumătatea celor din centru. Odată ce dormeam o singură noapte şi scopul nostru era vizitarea unor obiective importante, şi mergeam cu maşina,nu avea rost să plătim mult pentru acelaşi grad de confort. Şi fără GPS se nimereşte uşor, pensiunea fiind doar la câteva sute de metri de şoseaua DN 186 pe care am venit dinspre mănăstirea Bârsana şi comuna Vadul Izei.
Am reţinut camera prin booking.com la preţul de 25 eu/noapte, plătibil şi în lei, 110. La această pensiune nu a fost necesar sa-mi dau numărul cardului ca în alte părţi. Este un avantaj pentru că dacă nu mai poţi veni şi te decomanzi telefonic cum e civilizat să faci sau deloc dacă nu te respecţi, nu ţi se opreşte automat contravaloarea unei nopţi.
Încă de la început mi-a plăcut culoarea clădirii- un portocaliu tare, - numai bun să atragă atenţia - şi florile, multele flori cu care erau îmbrăcate balcoanele. Am parcat în curte şi imediat a apărut gazda, o femeie tânără, surâzătoare şi sociabilă care ne-a poftit să vedem camerele. Are doi copii, numele celui mic, Răzvan, fiind la originea denumirii pensiunii. A muncit cu soţul în străinătate, i-au ajutat şi părinţii, el montează termopane când este solicitat - oameni activi şi muncitori, au reuşit să ridice pensiunea la standarde moderne.
Am intrat într-un vestibul frumos din care pornea o scară comodă spre etaj. Credeţi-mă în materie de scări pot oferi consultanţă, când spun comod e comod, la acest verdict contribuind, înălţimea treptelor, lăţimea scării, soliditatea şi accesibilitatea balustradei. La parter pe dreapta era sala de mese cu mobilier solid de lemn, feţe de mese colorate, perdele şi draperii asortate.Uşile sufrageriei aveau sticla jivrată cu motive florale.Dealtfel toată lemnăria din casă era de cea mai bună calitate.
În fundul sălii de mese era un frigider mare care oferea spaţiu de păstrare pentru alimentele turiştilor. Noi am depozitat cutiuţele refrigeratoare în congelator şi ce aveam roşii, brânză, Sibiu, iaurturi în frigider. În sala de mese puteai consuma ce aveai în traistă utilizând vesela pensiunii sau puteai comanda de mâncare la preţuri mai mult decât rezonabile: 15 lei micul dejun, 25 lei prânzul, 25 lei cina. Îţi poţi prepara masa în bucătăria comună sau face un grătar în curte.
Pensiunea are opt camere elegante, fiecare în altă culoare. Noua ne-a arătat camera portocalie şi pe cea mov de la parter. Ne-am fixat la cea mov, culoarea fiind mai odihnitoare. Camera era destul de mare cu balcon plin de flori din care peste drum vezi curgând apele Izei. Are un pat dublu şi aşternut alb impecabil. În multele cazări pe care le-am făcut în excursiile de anul acesta, în două situaţii am avut aşternuturi creponate. Într-unul a trebuit să pun un prosop peste faţa de pernă, într-atât mi s-a părut de murdară. În al doilea caz, nu am fost convinsă că n-au mai dormit 3-4 persoane în acelaşi aşternut. Am cerut altul, a încercat să se justifice că aşa e apa pe la ei, mi-a adus alt aşternut tot creponat dar curat pentru că era diferenţă de culoare şi aspect. La hotel şi pensiune este bine să fie situaţia clară: așternut spălat şi călcat. Revin la camera mov. Cearceaful de pat avea pe margini o broderie foarte frumoasă, existau doua pilote albe de grosime medie, pernele erau aranjate decorativ şi pe pat ne aşteptau două seturi complete de prosoape. Într-un colţ al camerei era o masă cu un milieu brodat cu flori mov, pe care se afla o tavă cu două pahare şi şerveţele şi alături de masă un dulap de haine. Dulapul avea cuiere. Ah, ce mă enervează când n-ai cuiere sau sunt unu-două fixate de bara de sus! Lângă masă erau doua taburete dar nu se punea problema să mâncăm în cameră, - ar fi fost şi păcat - atât timp cât la doi paşi era sala de mese. Poate două scaune cu spătar ar fi fost mai funcţionale. Draperiile şi perdeaua de organza brodată cât şi covoraşul din faţa patului erau tot mov. Ce nu avea? Era o singură noptieră şi atunci celălalt unde să-şi pună ochelarii sau o carte de citit? Am sugerat doamnei sa monteze a doua noptieră şi un stativ pentru geamantan. De asemeni, televizorul micuţ era montat prea sus şi cerea destul efort să poţi citi. Wi-Fi era gratuit. Baia era micuţă dar cu tot ce trebuia: apă caldă non-stop, toaletă foarte curată, cuvetă, cabină de duş, cosmetice, două pahare, un covoraş absorbant cu dungă mov. În această pensiune totul strălucea de curăţenie, bun gust, ordine şi calitate.
După ce ne-am instalat ne-am dus în sala de mese să luăm cina. Gazdele au venit imediat să ne servească cu o palincă de 50 grade. Noi, neînvățaţi cu asemenea tării, abia am pus gura şi am simţit că luăm foc. Ni s-au dezlegat limbile şi am petrecut o oră plăcută cu aceşti tineri de ispravă.
Trimis de Michi in 12.08.14 17:23:51
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.89226100 N, 23.93489000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea După Apă La Răzvan, SIGHET" (nou-creată pe sait).
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: Eu pe booking.com am găsit f. puţin diferit dar ne-a dus la fix. N 47*8923665; E 23*9348665
Ce tura frumoasa faceti!
Si ce review-uri interesante si utile postati!
Va invidiem si va uram sa continuati tot asa.
A propos, noi suntem in Bucovina. Ar fi prea mult sa spun ca pe urmele Dvs pt ca am tot urmarit tot ce ati postat in ultimele zile. Noi ne limitam la 2 saptamani de Bucovina si apoi nordul Moldovei.
Voi posta impresiile peste 2 - 3 saptamani cand revenim in Bucuresti si imi fac ceva timp.
Astazi am facit o tura interesanta pe traseul Vama - Solca - Arbore - Putna - magazinele de incaltaminte din zona Bivolarie langa Vicovu de Sus - Marginea - Vama (pe varianta Moldovita).
Dan&Ema
@Dan&Ema: Abia astept sa va citesc impresiile. Si eu va invidiez ca puteţi acorda mai mult timp Bucovinei. Mă bucur că sunteţi de aceeaşi părere în privinţa frumuseţii ţării. Stând mai mult în Bucureşti, uitasem. O gură de oxigen e binevenită oricând.
Foarte frumoas ati prezentat, felicitări! Anul trecut am fost si noi cazati aici, daca ar fi sa mai adaug ceva, aș puncta doar frumusețea de miss a doamnei Ileana. !!!
@sunflower:
”Anul trecut am fost si noi cazati aici
Păi și ce mai aștepți?!?
Doar stii că ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@webmaster, în curând!!!
@Michi, anul trecut noi am fost aici în luna august, pensiunea cea noua era in constructie, proprietarii amenajaseră propria casă în regim de pensiune, lăsând doar vreo 2-3 camere pentru folosința proprie. Dumneavoastră ați fost cazați în corpul nou de clădire? Se mai cazau oaspeții și pe partea dreaptă a curții? În caz contrar nu mai are rost să scriu review, nu ar mai fi de folos. Dar atitudinea extraordinară a gazdelor e constantă, din fericire!!!
@sunflower: Da, casa portocalie era nouă şi era în partea dreaptă a curţii, alături de o casă mai veche. Totul strălucea şi mirosea a proaspăt. Nu am avut inspiraţia să fac poze de exterior dar găseşti fotografia clădirii la booking.com În pensiunea nouă mai era doar o pereche de turişti şi deşi era iulie, sezonul se anunţa slab.
@Michi: mulțumesc! Nici anul trecut nu era aflux de turiști, deși zona este fermecătoare, iar gazdele sunt excepționale.
@Michi: oxigenu' ca oxigenu', o fi el binevenit, dar palinca...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Sejur pe Valea Izei: 7 familii, 26 persoane — scris în 13.08.19 de doru_floris din FALTICENI - nu recomandă
- Jul.2015 Cazare pensiunea Dupa Apa la Razvan - Sighetul Marmatiei — scris în 18.10.16 de dunhil1 din TECUCI [GL] - RECOMANDĂ