O pensiune cu nume de sfinţi împăraţi

TIPĂREȘTE

La începutul lunii octombrie, la întoarcerea din Toscana vezi impresii, am avut surpriza de a fi invitaţi în weekendul imediat următor de către o familie de prieteni să petrecem ziua ei de naştere în Deltă. Rezervarea fusese deja făcută telefonic şi achitaseră un avans, tot ce mai rămânea de făcut era să ne alăturăm grupului format din trei cupluri, bineînţeles după un apel dat proprietarilor, care ne-au confirmat că mai aveau o căsuţă liberă. În consecinţă, nu am avut timp să consult articolele de pe AFA referitoare la pensiunea aleasă de alţii, articole în majoritate negative, altfel probabil că aş fi declinat invitaţia.

În dimineaţa cu pricina – o zi de joi – am fost luaţi cu maşina de familia sărbătoritei, urmând să ne întâlnim la o benzinărie din Bucureşti cu ceilalţi patru participanţi la escapadă, care aranjaseră şi ei să vină cu o singură maşină.

Drumul pe care l-am urmat a fost următorul: Autostrada Soarelui până în apropiere de Constanţa, intrare pe A4 la stânga către Ovidiu, E87 până la Tulcea şi de acolo pe 222C, trecând prin Nufăru, Mahmudia şi Murighiol până la Dunavăţu de Jos. Şosele bune şi bunicele, fără probleme.

Spre deosebire de Adrian, care mai „fuge” cam o dată pe an de acasă „cu băieţii” la pescuit în Deltă :), eu nu mai fusesem de ceva vreme prin acele locuri şi chiar îmi era dor să revăd Dunărea şi canalele ei, dar mai ales eram curioasă să constat cu propriii ochi ce schimbări surveniseră de la ultima mea vizită (care data din 2010). Şi într-adevăr, câte ceva se schimbase în bine în Dunavăţ: apăruseră pensiuni noi, drumurile se prezentau parcă în condiţii mai bune iar la pontoane erau ancorate tot felul de ambarcaţiuni care îşi aşteptau muşteriii. Oamenii Deltei, aşa cum i-am perceput eu în cele două zile petrecute acolo, păreau însă la fel de săraci şi rupţi de lume, asta chiar dacă Dunavăţu se află aşezat într-un liman, deci pe uscat, şi ca să ajungi în sat nu trebuie să recurgi la transportul fluvial.

Dar să revin la gazda noastră, Pensiunea Constantin şi Elena, care presupun că poartă numele proprietarilor, pe care noi nu i-am găsit însă acasă – erau plecaţi cu treburi la Bucureşti. Aşa încât interacţiunea s-a mărginit a fi cu cele două tinere care se ocupau atât de curăţenie, cât şi de servirea clienţilor la restaurant. Tot lor le-am şi plătit cazarea – 100 lei/noapte, pentru care am primit chitanţă.

Pensiunea se află vizavi de biserica din sat, intrarea făcându-se pe o străduţă laterală pietruită. Curtea, de dimensiuni generoase, era goală joi la prânz, când am ajuns noi, dar sâmbătă, când am plecat, adăpostea vreo 10 maşini, semn că majoritatea turiştilor poposeau aici în weekend. (Din păcate, noi nu am stat decât 2 nopţi, pentru că soţul prietenei mele – medic de profesie – urma să fie de gardă în ziua de duminică).

După ce ni s-au repartizat căsuţele, am descărcat bagajele şi ne-am instalat. Camera noastră din căsuţă mi s-a părut suficient de încăpătoare şi dotată cu strictul necesar: două paturi de o persoană, noptiere cu veioze, un televizor vechi de mărime medie care a funcţionat bine (deşi n-am cercetat câte canale avea), o masă, frigider suficient de mare, plase de ţânţari. Nu există şifonier, doar cuier, semn că pensiunea se adresează cu precădere celor veniţi pentru sejururi scurte. Un mare plus a fost veranda, pe care am găsit instalate două scaune. Există şi instalaţie de aer condiţionat, de care nu am avut însă nevoie.

Noi am avut noroc de saltele bune dar una dintre familiile care ne însoţeau s-a plâns a doua zi. Cu toţii am remarcat însă că băile nu erau prea curate, că faianţa era ciobită pe alocuri, că unele uşi scârţâiau şi că lenjeria de pat şi prosoapele păreau „obosite” după atâtea spălări.

La plusuri aş nota apa caldă, de care am beneficiat permanent. Internetul se putea accesa doar în restaurant.

Pensiunea Constantin şi Elena dispune de 9 căsuţe, dar are şi o vilă cu etaj unde am înţeles că oferă 6 camere, pe care nu le-am văzut şi despre care nu pot, prin urmare, să ofer relaţii.

Punctul forte aş zice că este curtea – foarte mare, amenajată ca un părculeţ, cu iarbă şi alei cu criblură. Aveau un leagăn dar mult mai important pentru noi a fost foişorul cu mese şi bănci din lemn unde am stat cel mai mult la „un pahar de vorbă” :), barbeque cu grătar, cuptor şi pirostrii. Aţi ghicit, nu-i aşa, că ne-am pregătit singuri mâncarea...

Am venit pregătiţi cu de toate, minus peştele, pe care l-am cumpărat direct din barcă de la un localnic. Borşul a ieşit nemaipomenit, aşijderea şi mămăliguţa la ceaun, somonul prăjit şi saramura de şalău. De voie - de nevoie am mâncat şi eu, care nu sunt prea mare amatoare de peşte de apă dulce, dar nu ştiu cum se face că în Deltă parcă are un gust mai bun... :D

Toate ustensilele necesare gătitului le-am găsit în bucătăria de lângă foişor, dar pensiunea are şi un restaurant unde serveşte – cum altfel? – preparate din peşte. Deoarece nu l-am frecventat nu mă pot pronunţa asupra calităţii şi preţurilor bucatelor, dar presupun că materia primă fiind proapătă, n-aveau cum să dea greş.

Vizavi de pensiune, în lateral faţă de biserică, se coboară câteva trepte largi şi se ajunge la ponton. Din câte am înţeles, proprietarii pensiunii nu au barcă dar pot aranja închirierea unor bărci cu motor şi însoţitor. Noi am apelat la o cunoştinţă din Dunavăţu de Sus a soţului prietenei mele, care ne-a plimbat a doua zi preţ de 2-3 ore pe canalul Dunavăţ. O splendoare! Las fotografiile să „vorbească” în locul meu. Băieţii au aruncat undiţa din barcă, aşa, mai mult „de amorul artei”, fără să prindă nimic. Nu că ne-am fi aşteptat la vreo captură... :D

Adevărul e că altceva decât să te plimbi cu barca nu prea ai ce face la Dunavăţ. Şi dacă nu eşti pescar sau nu te dai în vânt după peisajele cu nuferi şi păsări, nu ai ce căuta acolo. Nu e cazul meu, cu toate că mărturisesc că dacă nu aş fi fost cu un grup de prieteni şi într-o companie mai mult decât plăcută, probabil că după vreo 3 zile m-aş fi plictisit.

Aşa că data viitoare voi merge în Deltă neapărat cu însoţitori. Şi voi căuta condiţii de cazare mai bune decât cele de la Pensiunea Constantin şi Elena. Că doară ştiţi şi voi că mă pricep...

---

VIZUALIZĂRI: 2993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI