GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Simțeam nevoia unei escapade cu piscină, soare, relaxare, aproape de casă. Am început cu Băile Felix. Plin peste tot. Apoi 1 Mai. La fel. Doar eram în perioada concediilor. Mi-a rămas localitatea Sânmartin, aproape de Felix. De la prima căutare mi-a sărit în ochi Pensiunea Casa Optima. Am sunat, dar mai erau doar 2 camere. Noi aveam nevoie de 3. După numeroase rugăminți, doamna a acceptat să ne cedeze camera băiatului, care era la studii în străinătate.
Pensiunea este la marginea comunei, într-o zona rezidențială, foarte, foarte liniștită. Camerele pe care le-am primit sunt exact ca în pozele de prezentare. Foarte curate, cochete, cu mobiler robust din lemn masiv, bine întreținut. Baia curată, fără probleme în alimentarea cu apă caldă. Dar, cel mai mult m-a impresionat bucătăria. Recunosc că nu am stat în prea multe pensiuni (Straja, Arieșeni, Moneasa), dar o bucătărie atât de mare și de dotată nu am văzut. Două combine frigorifice foarte mari, două chiuvete duble, doua mașini pentru cafea (espresso, filtru etc.), două cuptoare cu microunde, prăjitoare de pâine și toate celelalte aparate pe care le găsești într-o bucătărie complet utilată. Dulapurile pline de veselă, tacîmuri, cratițe, tigăi etc. Toate la dispoziția oaspeților. Ireproșabil.
Curtea este o încîntare. Cel puțin 2000 mp. Multă verdeață, balansoare, foișor cu grill, piscină mare, piscină mică, șezlonguri, dar cel mai important - muuuultă liniște. Apa piscinelor era curățată zilnic de proprietar, profesor universitar la Oradea. Se putea comanda mâncare și la ei. Noi am preferat să mâncăm la prânz în Felix, la Casa Românească. De câte ori treceam prin Felix, ne felicitam pentru alegerea făcută. Toate ștrandurile erau pline până la refuz. Nu aveai unde arunca un băț, noi aveam atâta spațiu la dispoziție. Ceilalți ocupanți ai camerelor mergeau la baie în Felix.
În plus, seara stăteam în foișor, alături de proprietari, la lungi discuții, alături de un pahar de vin/bere. E un loc care poate rivaliza cu multe pensiuni din Occident. Recomand cu căldura acest loc, chiar dacă piscinele nu au apă termală.
Trimis de corina71* in 21.02.16 23:04:40
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corina71*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.01015800 N, 21.96440800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Casa Optima [Sânmartin], BĂILE FELIX / '1 MAI'" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 80&ridAnt=67142
@webmasterX - Da, coordonatele sunt bune.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)