Simpatic, relaxant, prietenos si inedit! Multumim!

TIPĂREȘTE

Vizitam nordul tarii destul de des, insa de aproape doi ani am descoperit aceasta locatie si iata ca deja am fost la Casa Bunicilor de trei ori. Initial ne-a speriat drumul aproape forestier care se abate de la strada principala pe care a trebuit sa mergem pentru a ajunge la pensiune insa ce am gasit acolo a meritat atat asteptarea cat si teama pentru suspensiile masinii :)

Locul este inedit atat ca locatie cat ca si obiceiuri. Bunicul, un tip dintr-o bucata, inginer chimist de profesie, a facut toti banii. Ne-a impresionat cu povestirile lui, despre pescuit, vanatoare, reconditionarea caselor vechi si despre oamenii locului. Ce ne-a placut foarte mult a fost ca nu ne-am simtit ca niste straini, nu este nici pe departe un loc scortos, ci parca eram pe bune acasa la bunici... omul foarte serviabil si cand nici nu te asteptai iti aducea din partea casei, ba o afinata, ba o clatita, ba un sirop de brad zicandu-ne: " Nu se poate sa veniti la mine si sa nu va omenesc cu ceva"... ne-a placut chestia asta foarte mult.

Conditiile sunt ok, nu e Hilton, dar am dormit intr-o camera frumoasa cu mobilier reconditionat si un perete din butuci mari de lemn ca in casele de odinioara. Am avut un sentiment foarte placut si ma asteptam ca in orice moment sa intre pe usa bunica, asa cum facea in copilarie. Proprietarul ne-a amenajat si un patut frumos si rustic pentru copilul meu cel mic care a fost foarte incantat. Exista si un loc de joaca, insa atractia pentru copii - si pentru noi adultii, de ce sa nu recunosc - au fost cei 2 ponei si Junior, un ciobanesc mioritic, foarte blanzi si care se plimbau prin curte, parca ar fi fost acolo de secole.

Pensiunea este chiar in inima padurii, iar afara este frumos amenajat, nu sunt betoane ca in majoritatea pensiunilor pe care le-am intalnit in drumul nostru, ceea ce pentru noi, veniti dintre blocuri, a insemnat mare lucru. Terasa are un iz de curte spaniola, fiind facuta din niste caramizi speciale ce au apartinut unor cuptoare vechi in care se topea sticla, proprietarul spunandu-ne chiar la un moment dat "Aveti grija, acum calcati pe cuptoarele mele" :) Sunt de asemenea 2 iazuri mici in care am pescuit, nu am prins insa cine stie ce. Nu se poate pescui insa in iazul mare de pastravi, desi am fi vrut sa ne prindem noi singuri hrana, insa am cerut pastrav proaspat iar Sorin, marele cabanier, ne-a pescuit pentru cina.

Ar mai fi multe lucruri de povestit, insa eu recomand cu caldura sa experimentati si singuri.

Multumim bunicului si companiei (familei dansului care am inteles ca il ajuta acolo) si de-abia asteptam sa savuram acolo prima zapada pe anul acesta.

---

VIZUALIZĂRI: 2741 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI