ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.01.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: sinaia
ÎNSCRIS: 08.03.13
STATUS: JUNIOR
LUNA
JAN-2014
TIMP CITIRE: 4 MIN

Drept la replică

DREPTUL la REPLICĂ se referă la următorul articol (încărcat anterior pe sait):
TIPĂREȘTE

La pensiunea Alina vin intr-un an aproximativ 2000 turisti. Am gasit intamplator acest comentariu si initial nu am vrut sa-i dau atentie. O parere negativa din 2000 nu este un procent alarmant din punct de vedere statistic. Ceea ce m-a facut insa sa raspund este ipocrizia. Sa fiu mai concret

- doamna care face comentariul a fost informata de la inceput despre tariful de cazare, in perioada sarbatorilor si in sezon oriunde in lume se practica alte tarife decat cele standard care sunt trecute la oferte speciale. Doamna a fost chiar multumita de tarif avand in vedere ca in Sinaia in acea perioada se practicau preturi de la 120 lei in sus.

- la fel a fost informata ca in pensiune nu este numai grupul dumnealor si mai sunt doua familii cu copii, dealtfel aceste 2 familii nu au avut acces nici sa manance in living datorita grupului mai sus mentionat care a acaparat totul

- la parter, unde este livingul, ati fost numai dumneavoastra - trebuia sa vorbiti cu prietenii si colegii dumneavoastra sa pastreze linistea sau sa faceti schimb de camera intr-o zona linistita pe etaj

- cand v-ati cazat pensiunea era curata si ingrijita. Daca curatenia nu aste pastrata degeaba este facuta - la fel ca si acasa. Ati venit mai multe persoane decat ati rezervat, ati facut gratare cate ati dorit, in bucaria mica si fara dotari ati facut ciorbe, fripturi, omlete si ce v-a dorit gustul fara sa va deranjeze nimeni.

- bucaria are plita pe gaz, cuptor cu microunde, frigider, filtru de cafea, prajitor de paine, chiuveta, 50 farfurii de diferite marimi, 24 seturi de tacamuri, pahare si cani dupa dorinta. Nu stiu ce alte dotari mai sunt necesare intr-o bucatarie pentru un sejur de 3 zile la munte

- usile sunt normale cum se poate vedea din poze, iar saltelele sunt de tip relaxa cumparate in 2012 (nu cred ca trebuie schimbate in fiecare luna)

- se poate vedea din poze, care sunt reale, ca totul este curat si ingrijit, asta pana sunt cazati turistii. Nu-si poate inchipui cineva ca vine proprietarul de pensiune face mizerie in camera si baie, da cu picioarele pe pereti, murdareste scaunele tapitate din living cu mancare, pune copii sa rupa hartia igienica (1 pachet pe zi) in bucati foarte mici si sa le arunce prin camera, mananca alune, pufuleti si seminte si le da pe mocheta, face galagie cat poate cu toate ca mai sunt si alte persoane in vila, pune muzica tare indiferent de ora, muta mobilierul dupa bunul plac si apoi pleaca si da vina pe turisti ca au facut toate cele. NU ESTE ADEVARAT

- Daca nu ma insel dumneavoastra, sau o alta persoana din grup, ati rasturnat gunoiul din cos in pat in loc sa-l duceti la pubela, probabil ca acasa

- pensiunea dispune de doua sisteme de incalzire, unul in pardoseala si unul clasic cu calorifere. Primul functioneaza continuu si asigura 20 grade celsius iar la fiecare calorifer este un termostat care prin rasucire in sensul acelor de ceasornic se poate asigura un plus de incalzire. Nu puteti afirma ca in camere nu a fost minim 20 grade - in acest sens exista si termometru in fiecare camera.

Deci una peste alta nu vreau sa mai insist prea mult. Puteti sa jurati cu mana pe inima ca nu ati stiut de tarife, ca nu ati stiut ca nu sunteti singuri in pensiune ca nu ati avut caldura si nu a fost curatenie pana v-ati cazat? O puteti face?

Si noi am fost in multe locuri din lumea asta, dar am incercat sa ne comportam ca acasa. Nu trebuie numai sa cerem ci sa si oferim.

Nu trebuie sa acuzam mereu numai proprietarii de spatii de cazare ci si pe unii turisti care daca au platit o suma, orcare ar fi aceasta, poate sa faca orce si orcum, sa distruga, sa taie lemne in casa, sa dea cu pumnul in usa pana o sparg, sa toarne pepsi in televizor, sa arda gardul ca un foc de tabara, sa arda mochetele cu fierul de calcat sau sa verse cafea pe jos in camere, sa dea cu picioarele pe pereti, sau sa urineze pe jos, sa stearga pantofii cu prosoape albe. cu toate ca au perie de ghete, sa fumeze in camera pana trebuie zugravit din nou, sa sparga pahare, vase fara numar si nici macar sa spuna... sunt numai cateva fapte cu care ne-am confruntat dealungul anilor. Orcat ne-am stradui sa asiguram conditii optime fara ajutorul turistilor nu se poate. Daca fiecare s-ar comporta dupa educatie, la fel ca si acasa, cred ca am putea sa asiguram conditi inzecit mai bune. Sa nu credeti ca cineva se imbogateste din aceasta activitate. Spre exemplu din 80 lei 40% (impozit 16 % + 24 % TVA) se vireaza la stat. Daca mai pun cheltuielile cu peronalul, caldura, apa, gazul, curentul electric, taxe si impozite locale, spalarea lenjeriile, anumite distrugeri o sa vedeti ca nu mai ramane mare lucru. Dar din acest putin incercam sa multumim turistii dar si turistii trebuie sa ne ajute.

Ne cerem scuze daca am suparat pe cineva dar asta este realitatea si nu trebuie sa o ignoram. Numai impreuna vom reusi sa asiguram conditii din cele mai bune spre satisfactia turistilor si de ce nu si a proprietarilor de pensiune

cu tot respectul

ing. Solomon Gigel - proprietar pensiune


[fb]
---
Trimis de solomongigi in 20.01.14 12:50:03
Validat / Publicat: 20.01.14 15:13:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.

VIZUALIZĂRI: 1915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (solomongigi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 o baie
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 1350 PMA (din 2 voturi)

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

webmaster
[20.01.14 15:12:12]
»

Din setul trimis azi, am șters două foto care au fost deja publicate la articolul anterior (drept la replică), precum și o alta care purta logo-ul altui sait de promovare (regulamentul nostru nu acceptă astfel de foto spre publicare).

Djbobo*
[20.01.14 17:44:46]
»

TVA la cazare e 9% nu 24, asta daca ai emis factura, daca nu, e ZERO si ramai cu toata suma in buzunar, asa ca nea gigele ori nu cunosti cat e tva-ul, ori crezi ca noi suntem prosti sa-ti inghitim minciunile; eu nu cred o boaba din ce spui, aceeasi gen de reclamatii ai avut si acum un an.

Ai emis factura gigi ?

solomongigiAUTOR REVIEW
[20.01.14 19:38:43]
»

@Djbobo: normal ca emit bon fiscal nu ca tine care vad ca esti expert in orce si faci pe cineva mincinos fara macar sa stii cum il cheama si cum arata - sa-ti fie rusine

daca esti asa convins ca eu mint te rog sa vii la pensiunea noastra, te cazez gratis sa te convingi de realitate (...)...

gandeste ca de atunci am cazat peste 3000 de turisti fara nici o reclamatie

si aceasta nu o consider o reclamatie ci parerea unui om suparat pe viata si pe tot ce este in jur

adio si nu mai vreau sa discut cu un nimeni


NB solomongigi este (sau a fost) reprezentant al unității
RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[21.01.14 10:41:43]
»

@solomongigi: Ați fost avertizat aseară asupra limbajului; văd că asta nu v-a deranjat. Cartonaș albastru pentru ecoul (șters) de adineauri.

@Djbobo: La rândul tău ai un cartonaș galben pentru (tentativă de) flame; și ecoul tău a fost șters, evident.

Vă rog pe viitor să țineți cont de regulament și de avertizările echipei tehnice.

Mulțumim,

borosmonica
[09.02.14 21:04:08]
»

Eu cand am citit dreptul dv la replica pe cuvantul meu de onoare daca nu am crezut ca noi doi nu vorbim despre aceasi pensiune. TOT dar Absolut tot ce am scris este foarte adevarat. Si sa fim seriosi cum ar fi ca dv sa fiti de acord cu detaliile pe care le-am oferit oamenilor cum ar fi sa imi dati dreptate? E absolut normal sa avem opinii diferite si va inteleg disperarea si lista aceea lunga pe care o afisati si m-as bucura macar pe viitor sa va tineti de ea si sa arate totul asa cum va doriti. pt ca lista aceea pare o lista a dorintelor pt viitor. OK sa zicem ca aruncam gunoiul in pat sa zicem da? In clipa cand v-am predat cheia si ati verificat fiecare camera in parte nu era gunoiul in pat cum am fi putut face asa ceva? Hai sa fim seriosi si corecti cum am fi putut facem mancare cand pe afisul din bucatarie scria... nu faceti omleta cartofi prajiti carnati etc? Ideea de final este aceea ca nu sunteti serios si daca cineva nu crede sa vina si sa vada si sa si plateasca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
solomongigiAUTOR REVIEW
[10.02.14 08:59:18]
»

@borosmonica: Am impresia ca va place sa mintiti.

Vreti sa spuneti ca in cele trei zile nu ati gatit nimic. Una scria pe afis, pentru a evita mirosurile neplacute din bucatarie si alta ati facut dumneavoastra. Ati gatit ca la cantina de trei ori pe zi, de la ciorba si pana la desert.

Vreti sa spuneti ca ati predat camerele - nimic mai fals - ati plecat toti pe furis fara sa spuneti macar la revedere. Cui ati predat camerele... la pisici. Eu nu sunt disperat in ceea ce priveste pensiunea, sunt disperat ca dumneavoastra o sa mai mergeti la alte locatii si o sa procedati la fel. Daca nu sunteti multumita puteti sa stati acasa. Jurati pe copil ca nu stiati de tarife si ca in pensiune nu mai era nimeni.

Am inteles ca pensiunea nu v-a convenit dar in notari ati dat note minime si pentru cadrul natural si pentru distractie... distractia si-o face fiecare cum doreste iar cadrul natural este cel lasat de Dumnezeu. Daca sunteti suparata pe viata atunci va inteleg frustrarile. In sfarsit, nu are rost sa mai pierd timpul cu dumneavoastra, nu v-a placut, este problema dumneavoastra, va urez sanatate, optimism, distractie placuta si tot ce este mai bun pentru sufletelul dumneavoastra. Adio...


NB solomongigi este (sau a fost) reprezentant al unității
RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
borosmonica
[10.02.14 11:52:51]
»

Ce sa spun adevarul ca numai un domn poate folosii un limbaj de mahala ca al dv dar asa pensiune asa personal credeti ca va dau apa la moara domnule inginer? eu in primul rand am respect pt mine si pt ceilalti nu ma cobor la nivelul dv nu implic familia, copii, aveti totusi o varsta pacat. Eu am relatat ce am vazut ce nu mi-a convenit mie asta nu inseamna ca altor persoane nu le-a placut ce au vazut acolo. Suntem oameni avem dreptul la opinii si daca din 4 grupuri toti am avut aceeasi parere inseamna ca e ceva un sambure de adevar. Masurati-va limbajul pt ca nu are rost totusi, vad ca tineti sa vi se spuna ,,domnul inginer ,,.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
miruna mihaela
[17.04.14 16:32:30]
»

@webmaster: Avand in vedere ca in ultima perioada tot mai multi turisti cazati la noi reclama faptul ca nu au putut sa-si faca cont pe site-ul dumneavoastra si nici sa-si exprime parerea despre cazarea la noi

VA RUGAM RESPECTUOS SA SCOATETI PENSIUNEA NOASTRA ODATA PENTRU TODEAUNA, de pe acest site.

Nu acceptam selectia si publicarea numai a recenziilor calomnioase la adresa pensiunii noastre, nici criteriile si regulile impuse de dumneavoastra care nu au nici o noima.

Opiniile publicate, cu acordul dumneavoastra, ne-au afectat imaginea pensiunii si cifra de afacere. Toti turistii care vin la noi in prima faza intreaba de curatenie, caldura si alte gogomanii care apar pe site. Trebuie sa ii convind telefonic ca nu este asa si abia la cazare se conving singuri de realitate.

Urmariti si dumneavoastra comentariile de pe toate siturile de specialitate unde suntem listati si o sa vedeti ca nu este nici unul de natura celor publicate de voi, cu toate ca si acolo nu putem interveni in nici un fel ca turistii sa-si spuna parerea in favoarea noastra.

Inainte de a publica o recenzie dumneavoastra ati verificat cat de reala este? Mentionez ca suntem o pensiune ce functioneaza legal de peste 10 ani, este clasificata la 3 stele de ministerul turismului, avem autorizatiile vizate la zi inclusiv cea sanitara si au fost destule controale care ne-au laudat pentru conditiile oferite turistilor. In zece ani nu am fost amendati niciodata cu toate ca pe valea prahovei sunt foarte multe controale inclusiv de la finante.

Este foarte simplu ca un turist nemultumit sa refuze camera in momentul cazarii daca nu-i convine ceva, noi nu percepem avans si nici penalitati daca turistului nu-i place la noi. Fiecare este liber sa aleaga, dar nu dupa ce sta cateva zile si are un comportament indoielnic, fara sa respecte nici o regula a locatiei cum este normal, sa ne aduca critici neadevarate. Chiar credeti ca doamna care a scris ultima recenzie se caza daca erau conditiile expuse in comentariu de nota " 1 "??? Nu cred.

Cum dumneavoastra acceptati asemenea aberatii cand si un copil de 3 ani si-ar da seama de aceste lucruri.

Inainte de revelion am avut un control de la ministerul Turismului - ca de fapt majoritatea locatiilor de pe Valea Prahovei - iar raportul dumnealor nu reflecta nici o neregula. Daca nu aveti o declaratie sau o dovada de la turistul care si-a spus " necazul " este foarte grav.

A lasa spre publicare opinia unui turist care nu reflecta realitatea si fara a o verifica in prealabil o consider complicitate la calomnie si sunteti direct raspunzatori pentru prejudiciile aduse, inclusiv cele financiare.

Nu cred ca va convine ca cineva caruia nu-i place de dumneavoastra din motive subiective sa va calomnieze in mod public si sa va afecteze imaginea. Nu puteti face afacere cu un sit de scandal pe seama celorlalti. Ale cui interese reprezentati si cu acordul cui?

Pe cale de consecinta, va rugam sa incheiem acest conflict in mod amiabil, sa nu mai apara pensiunea Alina din Sinaia pe situl dumneavoastra niciodata.

Puteti sa aceptati, spre publicare, opinii care va privesc pe dumneavoastra personal si afacerea dumneavoastra.

INSIIST INCA O DATA SA DATI CURS SOLICITARII NOASTRE.


NB miruna mihaela este (sau a fost) reprezentant al unității
Admin
[17.04.14 21:07:13]
»

@miruna mihaela: 1. solicitarea dvs de "a scoate de pe sait pensiunea" - in fapt o tentativa de cenzurare a dreptului constitutional la libera exprimare - nu este acceptabilă.

2. Am verificat sesizarea dvs (referitoare la "probleme" la inscrierea pe sait si/sau la postarea unor impresii) - s-a dovedit neintemeiata. (aveti detalii pe mail, ca raspuns al mesajului de la dvs).

elenus
[10.07.14 07:12:09]
»

Cand am citit prima oară dreptul la replica pe Facebook chiar mi s- a facut mila de bietul om, ca este atât de neindreptatit, dar uitandu ma pe poze am observat ca in camera se găsește mobilier foarte ieftin din pal, de exemplu un astfel de pat in târg costa undeva la 200 lei, iar la Dedeman cam. 250 lei cu factura, așa ca îmi permit sa ma indoiesc ca s-a cheltuit ceva mai mult pe saltea.

Apoi acea măsuta din camera cu 2 scaunele simple, sunt detalii pe care cei ce va oferă clarificarea de Vila de 3stele nu au dorit sa le observe.

Pentru prețul de 70 sau 80 lei pe camera pana la urma se merita sa se cazeze lumea aici, ca doar e Sinaia, nu?

Dar pentru limbajul cu care s a dat drept la replica celor nemulțumiți nu as veni sa ma cazez deoarece ma indoiesc ca patronul e o persoana foarte prietenoasa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
borosmonica, Djbobo*, elenus, miruna mihaela, solomongigi
Alte articole din această RUBRICĂPensiunea Alina:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.76752686500549 sec
    ecranul dvs: 1 x 1