Pensión Romero, “a place to stay” corect în centrul istoric al Sevillei

TIPĂREȘTE

Mini-cuvânt înaintea desfășurării acțiunii

Am stat un pic pe gânduri înaintea redactării acestui script. Why, you crazy dude? vă veți întreba cu onor. Păi simplu: experiența cazărilor andaluze din acest road-trip fulgerător pe care l-am întreprins (oraș diferit, cazare diferită timp de trei nopți) se va finaliza cu o unitate destinată odihnei mai slabă calitativ și estetic comparativ cu precedenta, cea din Cordoba, în care am făcut poze de drag, nu de obligație!

Aici mai intervine subiectivismul autorului, care își cere miliarde de scuze post-excursie referitor la calitatea fotografiilor. Da, un rew de cazare fără niște foto explicite, cât de cât clare ca și rezoluție... nu prea este digerabil și util. Ei bine, în aceste condiții, fiind din nou pe fugă, veșnici maratoniști olimpici, nu am mai catadicsit să scot nici camera mea megalomană, nici pe cea a @ariciului și m-am mulțumit să execut silit niște foto cu telefonul din dotare. Acesta, nefiind un Galaxy 8 sau Iphone 6 spre 7, nu a perceput corect lumina naturală ce venea din vârful luminatorului amplasat în “patio” și nici nu a declanșat blitz-ul la multe dintre poze. Ulterior, când le-am descărcat pe calculator, mi-am pus mâinile în cap și mi-am smuls câțiva peri, deja albi, calitatea/rezoluția fotografiilor efectuate în patio fiind execrabilă.

Totuși, deoarece nu știi niciodată când cineva va folosi această informație, voi încerca să emit câteva cuvinte despre noaptea petrecută în Sevilla, cetitorii putând analiza foto profi pe booking.com sau pe sait-ul pensiunii, adică pensionromerosevilla.com.

Așadar unde facem nani în Sevilla sau “iar am căutat pe booking”

Aceleași formalități ca deobicei s-au pus în mișcare în condițiile search-ului: baie privată (v-am înnebunit cu pretențiile mele exacerbate); preț cât se poate de mic, review-uri pe booking peste nota 7.0 de la mulți clienți; anulare gratuită „just in case”; apropiere de centru la “walking distance” deoarece doream a vizita musai Alcazar-ul, Catedrala + Giralda, toate acestea contopindu-se în ceea ce vroiam să găsesc repede.

Primele două pagini de booking mi-au listat tot felul de nebunii de cazări: pensiuni, hostaluri, hoteluri, apartamente, la prețuri plecând de la vreo 24 oiro/noapte, însă aveau o grămadă de condiții/problemuțe. Astfel, ba erau camere twin cu baie comună, ba prețul afișat era cel pentru rezervare cu plata pe loc iar cel pentru anulare gratuită era muuult mai maaare, ba erau la mama naibii de obiectivele vizate, plus alte condiții întâlnite deseori în cadrul rezervărilor, de care mă mai izbisem și nu-mi conveneau.

Pension Romero mi-a sărit în cale la un preț de 35 euroa / noapte / cameră dublă sau twin cu baie privată, anulare gratuită, dar fără mic dejun, ca amplasare fiind în orașul vechi. Restul... scumpe rău, sau mai departe de centrul cu pricina sau baie comună, etcaetera. Pensiunea avea note peste 7.1 din partea a peste 300 de comentatori. Avea și un mic patio, pozat inteligent și care semăna ca și design cu cel de la Hostal Maestre – Cordoba, adică fain tare.

Pentru faza cu parcarea, zic importantă fiindcă o rezolvasem cumva la precedentele, am zărit pe booking cum că era posibilă, într-o locație din apropiere, costând 16 euro pe zi. Moaamăă! Ăsta da preț! Acum, ce să facem și cum să facem? Mergând totuși cu mi hermano, urma să împărțim fifty-fifty și atunci nu mai părea atât de scump. Din comentariile celorlalți clienți ai pensiunii am mai văzut și că se putea parca în zona Plaza de Armas, situată în imediata vecinătate a locației de schlafen.

Gata, am zis, după vreo oră de căutări, nu mai aveam răbdare deoarece mai făcusem și rezervările pentru Malaga / Cordoba... ce naiba să stau mii de ore pentru trei nopți amărâte! Aveam și alte treburi cum ar fi stabilirea planului de bătaie al vizitei, etc. Am click-at, l-am antamat și am scăpat de griji, mi se păruse a fi cel mai bun raport preț/comentarii/private bathroom.

Cum am ajuns pe plaiuri sevillene și cum am găsit, la prima vedere, stabilimentul destinat relaxării nocturne

Am plecat din Cordoba mergând liniștiți deoarece Sevilla nu pleca nicăieri, aveam aproximativ 147-149 de km, conform indicațiunilor Ionicăi-gipies, până la adresa pensiunii Romero care este Calle Gravina, 21. Am traversat Sevilla după cum ne dicta tanti Ionica, găsind-o foarte aglomerată comparativ cu Cordoba, respectiv Malaga. Bine, ne aflam totuși în capitala andaluză, a cărei arie metropolitană cuprinde peste 1.5 milioane de suflete, asta ca să mă exprim prețios și să nu zic locuitori.

Începuse să apună serios soarele când am ajuns pe străduța Gravina, punctul terminus, almost, al călătoriei noastre spre Sevilla. Dar vai! Cât era de strâââmtăă! Când d-șoara gipies și-a exprimat opțiunea de a o lua la stânga pe acea stradă am crezut că are glume în soft. Era fix cât mașinuța noastră. Dacă prindeam vreo altă mașină parcată intempestiv pe bordură eram mâncați, bordura fiind destul de elevată! Adică nu cultă ci ridicată față de nivelul carosabilului... doh :) Noroc că spaniolii au reguli clare și acolo nu parchezi ca la tine în tindă, în București, să trăiești... unde vrea deltoidul matale! Trecând mini-intersecția amplasată după pensiune, abia am reușit să urc mașina pe un trotuar, pe avarii, fără să disturb circulația celorlalte vehicule, cu frică-n instalație trimițând rapid soli de pace la Pension.

Aceștia s-au întors cu info necesare parcării Clio-ului în parcarea subterană din Plaza de Armas: înainte, prima la dreapta, iar la dreapta și ajungeam la parcare. Am ajuns în 2 minute în parcare și am luat un tichet pentru 24 de ore, ni s-a părut cel mai convenabil, pentru care urmam să plătim, la plecare, 21.90 euroi. Deoarece eram cu mi hermano, tariful nu a fost atât de usturător, pentru că l-am făcut jumate-jumate.

Debarcasem bagajele odată cu solii așa că nu ne-a mai rămas decât să o luăm la pas până la pensiune, 4 minute, luând-o pe o scurtătură, ne-valabilă și pentru mașini.

La intrare ne-au întâmpinat niște uși din sticlă cu senzor de proximitate, urmate de o poartă/grilaj, după care se găsea o măsuță/recepție plină cu pliante informative. După această poartă de care vă zisei se intra, practic, într-un ‘patio’ asemănător ca design cu prima curte a Hostalului Maestre, dar mai mic și închis la etajul final cu un luminator. Lumina apusului pătrundea blând prin geamul luminatorului și puteam zări detaliile care, la lumina unui bec, poate nu ar fi fost la fel de interesante. Plante peste tot, forme geometrice formate din gresie, azulejos pe pereți dar… parcă nu era la fel de “oau” ca la Hostalul din Cordoba.

Romero, cel care ne-a primit, un băiat pe la 25-28 de ani, ori acesta fiindu-i nume de familie ori I don’t know, era cam certat cu engleza și ne-am înțeles mai mult mimico-practico-spanglish, deoarece știu spaniolă dar nu vreau să parlesc, sunt naționalist. Pentru că lui frati-miu i se pusese pata să vadă un spectacol de flamenco și cunoscând faptul că intrarea la un asemenea show se face îndeobște cu rezervare (asta din multiplele lecturi suplimentare nu că m-aș fi născut învățat) l-am întrebat pe Romero: “Ia zi, balaure, unde putem găsi un spectacol de calitate, fără rezervare și nu foarte scump? ”. Băiatul a fost extrem de amabil, a luat harta Sevillei, ne-a arătat unde eram, ne-a făcut traseul ca pentru bebeluși până în Triana, celebrul cartier al vieții de noapte sevillene, un fel de Temple Bar dublinez. Acesta nu era deloc departe de noi... dar să nu divaghez. Per total: am plătit camerele, ne-au fost repartizate una imediat după intrare în stânga iar cealaltă, lipită de aceasta, în continuare, omul ne-a mai răspuns la câteva întrebări, ne-a dat hărți, etc.

Acum, veți vedea cu siguranță în aceste foto slabe calitativ și puține cantitativ o chestie ca un fel de coșuleț care atârnă de o sfoară în mijlocul patio-ului. Normal că trebuie să vă explic ce-i cu acesta, pen’că așa se cuvine. Romero ne-a explicat că, atunci când plecăm, să lăsăm cheile în acel coșuleț, iar când ne întoarcem să sunăm la interfon, poarta din fier închizându-se automat în urma noastră. Noi am bălmăjit ceva de genul “Moșule, da’ noi când ne întoarcem poate să fie târziu, să nu deranjăm” dar omul a insistat și am respectat regulile, doar eram în casa lui. Era un mod de a controla exact cine și cum intră, poate avuseseră probleme în trecut. Când ne-am întors, am sunat, ne-a deschis și ne-a coborât sfoara și coșulețul cu cheile Raiului, salutându-ne în miez de noapte, fără să se supere. Un sistem primitiv dar interesant. Ar fi mers și vreo două cafeluțe în coșuleț, așa, pentru conformitate și deranjul nostru :)

Habitación-ul per ansamblu – nu mai fac alte înflorituri că iar gafez :)

Pe aceeași structură ca la cazările andaluze anterioare, camera era simplă, austeră chiar, beneficiind de două paturi lipite precum era odinioară peninsula aceea de vecinii noștri cu capitala la Kiev, care acum primesc gazele cu 44% mai scumpe, un dulap destul de încăpător, o măsuță cu un scăunel, un micro-televizor, aer condiționat și... cam atât.

Paturile aveau tăblii dar nu erau din fier forjat, taburet – ioc, deah... mult mai puține motive sau modalități de a petrece “a good quality time with your other half”. Oricum, urma să ne mișcăm repede cu pozele, cu folosirea toaletei și alte chestiuni igienice pentru că vroiam să dăm fuga în centrul orașului pentru a simți pulsul, atmosfera, a vedea Sevilla by night, poate pica și de-un flamenco... aveam treabă stimați cititori!

Per ansamblu, camera era curată, nu am descoperit chestii nasoale cu excepția unei reminiscențe a umezelii care determinase tencuiala să cam sară de pe peretele situat imediat în dreapta ușii de la intrare. Oricum, era cam răcoare în ziua aceea în Sevilla, dar și mai răcoare în cameră, astfel încât am dat drumul când ne-am întors la aerul condiționat și am dormit ca niște prunci.

Am dat o fugă și în baie, de această dată lăsând înaintea pozelor pe @ariciu făgăduit cu legământ să utilizeze minuscula sală de toaletă-tron imperial-duș. Am intrat, ehem... de fapt am încercat să intru că nu prea încăpeam, reușind abia-abia să fac câteva foto în care să prind obiectele sanitare, puține la număr și înghesuite. Acum probabil că aș intra mai lejer, am mai slăbit între timp, mă mișc natural și trăiesc eco! Chiar, decât să mă cântăresc nu mai bine mă duc eu repede până acolo și astfel verific dimensiunile băii plus gabaritul subsemnatului?

Și baia era curată, nu am găsit urme de pilozitate pe nicăieri (cine s-a fript cu ciorbă…), două șamponele pe chiuvetă, două pahare de plastic și… cam atât.

Când am revenit din preumblările noastre nocturne am constatat că dușul face o gălăgie semnificativă atât al nostru cât și cel al vecinilor noștri de cameră. De asemenea, pereții, destul de subțiri, facilitau propagarea sunetului apei ușor deranjant, ca și a vocilor vecinilor, acesta fiind unul dintre minusurile pe care le-am identificat.

La finalul prezentării camerei mai pot menționa că ferestrele erau din termopan, aluminiu, cu gratii la geam, dar ca și la italieni nu prea izolau fonic, se pare că cele de pe piața noastră sunt mai bune calitativ.

În loc de final apoteotic, câteva impresii și recomandări referitoare la această “unitate” – ce comunist sună :)

Din punct de vedere al localizării pe harta Sevillei, Pension Romero se află “in very good company”. Spun asta deoarece se fac aproximativ 10 minute, fără alergătură până pe Avenida de la Constitucion unde se află Catedrala din Sevilla cu celebra-i Giralda, de unde se ajunge și la Real Alcazar, respectiv fiind pe colț cu Archivo de Indias, obiective măiastre ale acestui oraș.

Este aproape și de Plaza de Toros de la Real Maestranza de Caballería de Sevilla (sper că n-ați adormit până ați citit toată denumirea), cea mai veche arenă de lupte cu tauri din lume, la o distanță de vreo 8 minute, merită vizitată.

Dacă o iei spre râu, faci aproximativ 7-8 minute până la Puente de Isabel II, pod care face legătura cu cartierul Triana, iar pe străzile din stânga podului cum traversezi poți întâlni o sumedenie de baruri tapas, flamenco, ba chiar și o ceainărie/shisha bar genială care se cheamă Bagdad și unde am servit narghilea până la loc comanda (se află pe Calle Pureza, nu o ratați dacă mergeți pe acolo).

Care ar fi sinteza emisiunii pentru acest Pension:

-cazare deloc scumpă pentru acest oraș, dar fără mic dejun;

-raport calitate-preț acceptabil, mici neajunsuri estetice și fonice;

-personal foarte amabil, chiar dacă necunoscător de engleză dar bun vorbitor de spaniolă :)

-la distanță de o plimbărică lejeră de principalele obiective ale orașului;

-în apropiere numeroase localuri tapas, unul chinezesc foarte ieftin și bun (Ciudad de Pekin, situat pe Calle Albuera, la 4-5 minute de pensiune), Burger King, etc.

Vă urez numai de bine “al final” și evit oareșce exprimări pompoase zicându-vă: dați o fugă în Sevilla, e maiestuoasă!

---

VIZUALIZĂRI: 2554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI