Primăvară bucureşteană, arbori ocrotiţi şi Rîul Colentina

TIPĂREȘTE

Deşi îşi arată nasul de pe la finele lui februarie, primăvara se statorniceşte în Bucureşti abia pe la jumătatea lui aprilie. Abia atunci explodează verdele, abia atunci se desfac frunzele şi înverzeşte oraşul. Apoi, pînă pe la jumătatea lui iunie, ai parte de vijelii săptămînale şi alte capricii ale vremii, ca să fie clar că încă nu e vară.

La 1 mai deja terasele sînt deschise şi bicicletele iau în stăpînire, de la an la an mai multe, străzile şi parcurile.

Între 15 martie şi 15 mai, aproximativ, coloritul şi parfumul oraşului este cel mai frumos din întreg anul. Printre primele, încă din martie, înfloreşte forsiţia, care îşi desface florile încă dinainte de a avea frunze, şi punctează cu galben gardurile vii şi peluzele. Corcoduşii înfloresc şi ei acum, pete de alb sau roz, care se scutură în cîteva zile, cînd ceilalţi copaci încă nu au deschis niciun boboc de frunză, doar sălciile sînt timid înmugurite. În aprilie, magnoliile şi paulownia se iau şi ele la întrecere, desfăcînd mii de flori colorate în chip de cadou pentru bucureşteni. La finele lunii dau spectacol cireşii japonezi. Nu stau multe zile înfloriţi, dar cine îi prinde, de pildă pe cei din Herăstrău, din grădina japoneză (din păcate prost întreţinută) de lîngă Arcul de Triumf, are parte de un tablou de neuitat.

Urmează feluriţi alţi pomi fructiferi, tufe şi liane, de nu le mai ştii pe nume. O plimbare prin cartierele centrale, cu vechi case negustoreşti, e prilej de admiraţie a gardurilor înflorite, încărcate cu glicină sau caprifoi, una mai parfumată decît alta, a curţilor cu liliac şi trandafiri. Şi cartierele mărginaşe, pînă mai ieri rurale, cu cişmea la colţul străzii şi păsăret în curte, oferă un spectacol policrom, cu mini-livezile lor înflorite.

Să nu uit de castani, care mereu îmi aduc aminte de aliniamentele de castani frumos tunşi de pe bulevardele Parisului, pe care i-am prins înfloriţi într-un început de mai. La noi aspectul e mai sălbatic şi castanii sînt prezenţi mai haotic în peisaj, mai degrabă prin parcuri.

Spre jumătatea lunii mai înfloresc şi catalpele, pomii aceia care fac păstăi, care au frunze ca paulownia şi flori ca ale castanului. Şi aceştia sînt de găsit tot prin parcuri. Pe bulevarde, din păcate, nu avem arbori cu flori atrăgătoare.

Nordul capitalei este cel mai bine garnisit cu spaţii verzi, şi pe aici am noroc să îmi petrec şi eu vremea. În afară de vegetaţia spontană, observ zilnic cum grădinarii municipali amenajează ronduri şi jardiniere, plantînd panseluţe, muşcate, crăiţe şi alte flori. Aş putea cîrcoti niţel observînd că mereu fac lucrările cele mai scumpe, cum ar fi plantatul lunar de flori în ronduri, trecînd cu vederea operaţiuni banale de întreţinere, cum ar fi tunsul gardurilor vii sau toaletarea arbuştilor.

Lacurile sînt şi ele umplute, ca luna mai să le găsească gata pentru agrement, vaporaşe şi canotaj. Şi Cişmigiul sau Cociocul (Lacul Tineretului), care sînt alimentate de firave izvoare, dar mai ales marile iazuri de pe Rîul Colentina, dintre care cel mai frecventat, şi singurul (cu mici excepţii) pe care se mai navighează, este Herăstrăul. Cîtă vreme lacul se umple, prin manevrarea stăvilarului, baza navală pregăteşte vaporaşele pentru sezon. Cu numai cîteva luni înainte, lacurile fuseseră gazdă pentru familii întregi de raţe şi alte păsări, care se hrăneau în micile copci deschise în gheaţă.

Am vrut să scriu pe scurt despre cîteva evenimente mai rar prezentate din Bucureşti, de aceea am învălmăşit în titlu ape, parcuri, copaci. În primul rînd, am intenţionat să vorbesc puţin despre culorile şi mirosurile primăverii, într-un oraş mai degrabă cunoscut pentru cenuşiul său, şi să vă arăt cîteva poze. În al doilea rînd, am vrut să arăt, pentru cine nu a văzut pînă acum, cum arată Rîul Colentina iarna, cînd lacurile sînt golite. Nu l-am prins în poze chiar la minim, dar vă puteţi face o idee.

În al treilea rînd am vrut să pomenesc despre nişte concitadini de-ai noştri mai deosebiţi: arborii ocrotiţi din oraş. De regulă, în această categorie intră copacii din soiuri rar întîlnite la noi, exemplare rare sau chiar unicat, sau exemplare deosebite din alte puncte de vedere, cum ar fi arbori seculari sau simboluri istorice. Unii asemenea vecini vegetali de-ai noştri sînt cei mai vechi locuitori ai oraşului încă în viaţă! Un venerabil bucureştean, cum este dudul alb din curtea bisericii Batiştei, a fost martorul epocii fanariote, revoluţiilor de modernizare ale societăţii româneşti, unirii, independenţei, regatului, războaielor, comunismului şi răscoalei anti-comuniste! Impresionant!

Prin primăvara lui 2001 am găsit, într-o carte pe care am răsfoit-o într-o vizită, tipărită prin anii 70, o listă cu arborii ocrotiţi din Bucureşti. Am notat cîţiva şi am pornit să-i caut! Primul a fost chiar dudul alb despre care vorbesc mai sus, un exemplar cu o vechime de peste 200 de ani. Am văzut apoi paulownia din curtea bisericii Popa Chiţu, un stejar de pe strada Berthelot, de lîngă Ministerul Învăţămîntului, şi platanii de pe Berzei, veritabile catedrale vegetale, cu ramuri ce umbresc suprafeţe neverosimil de întinse...

Cartea nu am mai văzut-o de atunci, dar între timp internetul a devenit o sursă de informaţii redutabilă, şi, cine este interesat, poate găsi liste cu arbori ocrotiţi din întreaga ţară. Chiar dacă există mici diferenţe între ele. De pildă, chiar lista oficială a autorităţii care se ocupă cu asta în Bucureşti omite celebrul dud alb de pe Batiştei, în schimb alte liste, neoficiale, îl includ.

Pînă la urmă, important este să ocrotim în continuare aceşti martori tăcuţi ai istoriei, ca pe nişte mărturii ale trecutului, ca pe nişte venerabili patriarhi ai oraşului.

Revenind la ideea naturii şi primăverii bucureştene, invit pe toată lumea care are fotografii pe temă (sper mai reuşite şi mai interesante decît ale mele), să le ataşeze aici, sau într-un review personal, în care să nici nu conteze prea mult textul, ci imaginile.

Pozele mele sînt şi mai recente, şi mai vechi, şi mai mari şi mai clare, şi mai mici şi mai tulburi. În cele din 2001 se vede cît de tare s-a schimbat aspectul străzii astăzi. Nu cred că acum aş mai prinde, în nici un loc din oraş, numai Dacia 1300 în cadru!

---

VIZUALIZĂRI: 2164 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI