Parcul Natural Insula Mică a Brăilei

TIPĂREȘTE

Bancul review-ului : Doi tipi pescuiau pe malul Dunării. Un altul, trece pe apă, cu un caiac și, din răutate, le amestecă firele, cu vîsla. Unul dintre pescari, de ciudă, ia o piatră și o aruncă după ăsta și-l nimerește direct în cap. Cel lovit cade, necontrolat, în apă. Ăsta, de aruncase cu piatra, se bucură, numai că, atunci când vede că cel lovit nu mai apare la suprafață, sare după el în apă, și-l scoate, leșinat, pe mal. Începe să-i facă masaj cardiac, respirație gură la gură, dar, nimic!Obosit și speriat, îl roagă pe cel de-al doilea pescar :-Băi, ajută-mă și tu, nu mai pot, îi pute gura ăstuia, de mori!Cel de-al doilea răspunde :-Nu, nu te-ajut, din două motive : -primul, tu l-ai lovit, tu să-l faci bine! Al doilea motiv : ăla, de i-ai dat cu piatra-n cap, avea labe de scafandru-n picioare, ăsta, de l-ai scos, are patine!

Dragă webmasterule, acest review, de-l pritocesc eu, n-are nicio legătură cu rubrica ”O zi în Brăila” dar, fiin'că n-aveați rubrică cu Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, l-am scris aici. Tu, în marea-Ți înțelepciune, o să-l așezi unde vrei, că de-aia-i siteul tău! Și, dacă vrei să mă cerți, fă-o și tu mai discret, nu de alta, dar sunt ”Senator ”! :))

Ținând cont de căldura de-afară, astăzi o să vă povestesc despre ieșirea mea la Dunăre, deci o să fie tot un review apos- răcoritor, sper!

Se apropiau zilele de Rusalii, pe care Guvernul, în marea-i dragoste față de acest popor, a stabilit ca ele să fie libere de orice muncă! În aceste condiții, gașca mea, care nu poate să stea liniștită, nici de Rusalii, a stabilit că cel mai bine-i să mergem la Rezervația Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, că fiin'că unul dintre noi are rude acolo!

Marea lor bucurie era dată de faptul că fiecare dintre ei se pretinde a fi pescar, având în acest sens și poveștile pescărești respective, în care lupta Titanilor din Olimp era pantaloni scurți pe lângă luptele date de ei pentru a scoate din apă cine știe ce fîță de peștișor!

Mă rog, sunt prietenii mei și eu țin la ei, deși totul are o limită, motiv pentru care, văzînd că limita suportabilității minciunilor este serios amenințată, am decis să mă desprind oarecum de grupul lor, pentru că de ce, vorba lui Becali : dacă Pământul, scârbit de atîta lăudorășenie, urma să se crape, să-i înghită numai pe ei!

Eu nu am porniri pescărești, dar, da, mănânc pește cât o colonie de pelicani la care a venit în vizită o colonie de cormorani. Și, mie-mi plac cormoranii că sunt emblema lui Liverpool FC, echipă cu care eu simpatizez, măcar pentru faptul că are cel mai frumos imn al unei galerii!

Când este vorba despre locuri de prins pește, eu știu unul, infailibil : hala din Piața Moldovei din Focșani. Cu o ciocolată-două, date și alea când și când, primesc, contra cost e-adevărat, capturi de crap, caras, știucă sau șalău, de moare lumea! Și, oricum, banii dați pe peștele respectiv sunt mai puțini decât dau ăștia pe bețele și mulinetele lor!

Cât mint ăștia despre cum și cât au pescuit, hai să vedem de ce ar trebui să mergem la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.

Întîi și-ntîi, hai să vă spui că locul respectiv se află pe Insula Mică a Brăilei. Oameni mult mai deștepți decât mine, respectiv toți care știu să numere mai mult de pînă la 5, au stabilit faptul că Rezervația Insula Mică a Brăilei s-ar forma din vreo 7 insule. Suprafața totală e așa de mare că nici nu poci ca s-o pronunț, vă las pe voi s-o aflați. Dacă nu știți de unde, băgați o geană pe văru' Google, ăsta sigur știe!

Ca atracție turistică Parcul Natural oferă posibilitatea de-a vedea natura la ea acasă, dar nu uitându-te pe gaura cheii ci, stând, aievea, la masa mare din sufragerie. Poți să vezi, acoloșa, o grămadă de păsări, multe dintre ele trăind numai prin partea asta din bălțile Evropei, cum ar fi, cică, codalbul. Din niște turnuri, numite, neaoș, ”birdwatching”, poți să vezi și alte păsări : egrete, stîrci și cormorani. Bine, dacă stai prea mult cu capu-n soare, poți să vezi și nevăzute, dar asta se cheamă experiență de viață, iar pe limba medicală : ”insolație”.

Spuneam că, mai poți vedea mistreți și alte căprioare și, dacă intri pe niște brațe ale Dunării, poți ajunge pe plantațiile de nuferi. Ha, ha, ha, nu vă dați coate, știu că nuferii nu cresc pe plantații, da'am zis și io, așa, să vă fac să vă râdeți! :))

Sunt și locuri de cazare, în zonă proliferând agroturismul.

Am înțeles că, prin Romsilva Brăila, se pot angaja și pachete de turism, întinse pe durata mai multor zile, timp în care ești purtat, ca Sfintele Moaște, cu bărci și vaporașe prin tot felul de craci. Ai Dunării, buei, nu vă gândiți la prostii! În plus, fiți sigur că vi se vor oferi minunatele mâncăruri din pește, specifice zonei. Despre preț, iacă, nu poci ca să vă spui mare lucru, dați și voi din taste și aflați-l!

Se ajunge relativ ușor, fie de la Brăila, fie de la Hârșova, fiecare, deci, de unde vrea!

Bun, revin la oalele mele. Mie-mi place să plec de-acasă, mai ales în excursii, așa că, după ce-am hotărât că plecăm i-am pus pe ăia să jure că nu se mai sucesc și că, de Rusalii ,o să văd numai apă de Dunăre în față, spate și lateral. Ambele laterale.

Fiind firi organizate, am aruncat niște priviri curios-întrebătoare despre vreme. Tanti Romica Jurcă ne-a dat numai vreme bună, ferindu-ne de ploi, care-ți creează depresii sau dorința de-a îmbunătăți creșterea demografică. Hm, hm, hm, scuze pentru aluzie!

Frați români din toată țara, în ziua respectivă, când am plecat spre Brăila, cine ne vedea zicea că am luat-o razna! Nu spuneai că se duc în excursie 5 oameni, cu oamele de rigoare și plozii aferenți ci că Armata a 14-a a Rusiei a fost dislocată, din Transnistria, la Mărășești. Efectele erau numeroase și conțineau o grămadă de obiecte ce se vor dovedi total inutile dar pe care fiecare voia să le deplaseze la locul Parcului Natural.

În condițiile date Fordul meu, break de felul lui, s-a dovedit mașina ideală pentru cărat. Am încărcat portbagajul, spre final îndesând cu picioarele ceea ce nu voia să mai intre. Am reușit, cum și de ce, nu știu, în lume se mai întâmplă și minuni! 6 familii, în patru mașini, am pus cap compas Berteștii de Jos și, duși am fost!

Drumul a fost pe deplin agreabil, pe ruta Mărășești – Rm. Sărat- Ianca- Bordei Verde- Berteștii de Sus, sau Jos, ori, amândouă- Mihai Bravu. Am plecat pe la ora 7,00 și nu ne-am oprit decât doar pentru pauze de fumat, dezmorțit oase, dus copiii-n boscheți. Că veni vorba de fumat, cică un tip își cumpără un pachet de țigări și-i cere vânzătoarei :

-”Doamnă, un pachet de țigări din alea, cu cancer, nu cu impotență! ”

Ba, la o mare stație de benzină din Ianca s-a făcut o comodă haltă de băut nealcoolice, de către cei ce ne țineam de covrig, în mașină, de bere rece ,de către ceilalți bărbați și soțiile din dotare. Ba, cred că și vreo doi puști au pupat halbele,pentru că, deși nu păreau să fie la vârsta bărbieritului, aveau spumă la gură. Văleu, or fi fost turbați?!

Ajunși, în fine, acasă la cel ce urma să se ocupe de noi, în alea trei zile, de stăteam pe capul lui. Fiind, după cum v-am mai spus, rudă cu cineva dintre ai noștri, pauză de pupat, mirat că ce mare au crescut copiii fiecăruia, ce bine arătau fiecare, mă rog, minciunele din astea, politicoase, pe care le spunem, cu toții, când mergem în vizită și vrem să fim amabili.

Pe urmă, plecat spre malul Dunării. Urmat un drum agricol, unde am văzut o minunată cultură de colb. Gros, cam de două palme, puse-n picioare! Am luat, din acel colb, cantități impresionante, pe mașini sau, în gură, cine n-a avut prezența de spirit să-nchidă geamul mașinii! :))

Mă rog, am ajunsără și pe malul Dunării. Urcat în barcă bagajele, trecut bagajele, urcat apoi fumeile și copii. Trecut și ele. Urcat noi, urmat, pentru mine, 10 minute de emoții și promisiuni că, dacă ajung bine, nu mă mai iau de B. O. R. ! Am ajuns cu bine...

Inutil să vă spun că, imediat după ce am ajuns la canton și ne-am ocupat camerele, toții ăia, de nu mai puteau de pescari ce sunt, au năvălit pe malul apei unde și-au aruncat lansete, undițe sau copiii-n apă! De momeală, ce credeați?

Eu am aprins focul și, împreună cu John, cel ce ne-avea-n grijă, am curățat un siloz de legume pentru borșul de pește ce urma să fie. Sincer, mi-am pus speranța-n el, că nu vedeam eu pește de la mincinoșii mei.

Spre finalul zilei, au apărut și ăia de pe baltă, pește, canci! Neam, niciunul! Băi, un solz, măcar, să dăm gust borșului!

John, ăsta, nu e fiul ploii, omul s-a dus în cameră, la cambuză și a adus o târnă de pește. L-a ales după criterii de el știute și ne-a trântit ăl mai al dreaq borș de pește mâncat de mine, vreodată! Mai bun decât cel pe care-l făcuse acum doi ani, când mai fusesem pe-acolo! În plus, a mai tras și o saramură de pește, așa, ca să ne-ajungă! Doamne, mulțumescu-Ți Ție pentru lucrurile minunate pe care le-ai creeat spre distracția Ta și, mai ales, pentru că l-ai învățat pe John să facă borș de pește! Amin!!!

Fiind firi dornice de cunoaștere, a doua zi, ne-am urcat în cele bărci de erau acolo și am plecat, hai-hui, pe Dunăre, spre a-i vedea minunatele locuri. Firi curajoase, am luat cu noi vreo două bidoane de 5 litri, pline cu vin, pe care, în caz că ne scufundam, urma să le folosim ca să plutim. Spre a le mări flotabilitatea, am băut conținutul lor, în liniște : femeile noastre erau în cealaltă barcă!

Nu prea am cum să vă descriu ceea ce am văzut, o să vă pui poze. Fraților, nu mint, iotă :sunt niște peisaje de nu poți crede! Ne-a vânturat John, cu barca, pe Dunăre, ducându-ne în locuri numai de el știute și de ceilalți care le vizitau! :)) Dacă merită să pierzi o zi din viață plutind pe Dunăre, pe-o coajă de barcă, din aia? În locurile de le-am văzut? DA!!!

După o zi petrecută în barcă, seara am dezbătut, la un foc de tabără, care dădea mai mult fum,de arătam ca indienii, probeleme filosofice existențiale : unde se duce lumina când vine întunericul, unde se duce foamea după ce mănânci și alte alea, teme numai bune de discutat după ce bei alcoale. Apropos de foame, am mâncat din borșul din ziua precedentă și, parcă, era mai bun!

Am avut și firi încăpățânate, care nu s-au deplasarisit pe apă ci, au stat cuminței, cu bățu'n baltă. Au prins și niște peștișori, cam vreo 5 kile. Erau niște pești orfani de ambii părinți, aflați în depresie profundă, dacă au acceptat să fie capturați de asemenea pescari. Normal că pescarii mei au avut și explicații,referitoare la rezultatele absolut modeste: stadiul lunii, efectul razelor gamma asupra castraveților de grădină sau ciclul menstrual al șocîtelui de câmpie. Încercări jalnice de a-și acoperi eșecul!

Eu, unul, m-am bucurat de ieșire, mai ales că Steaua a făcut bine și a cîștigat Cupa României la fotbal, bătîndu-i pe cei de la U Cluj, dar, nemaiavând baterie la telefon, n-am putut afla asta. Singurii cu net pe telefon erau pescarii și ăia s-or răzbunat pe mine, că făcusem mișto de ei, nu mi-au spus rezultatul !

Am cam bătut apa-n piuă, dar, v-am spus că este un review despre Dunăre, care, din apă e făcută și, mai ales, despre Parcul Natural Insula Mică a Brăilei. Apropos, care sunteți vânători sau pescari, contra unei taxe, puteți vâna/pescui acoloșa. Sper să n-aveți succes, lăsați natura așa cum (încă) mai este, e mai frumoasă decât cine știe ce trofeu atârnat deasupra vreunui șemineu.

Mulțumesc c-avurăți răbdare cu mine, nu-njurați povestitorul : face și el ce poate !

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 5691 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI