Orasul Fermo - o bijuterie medievala

TIPĂREȘTE

Fermo

Soferul autocarului ne-a asteptat, conform intelegerii din ziua precedenta, la o ora destul de matinala pentru o vacanta... 8,30.

In paranteza fie spus, de fiecare data cand am avut nevoie sa ne deplasam, soferii italieni s-au dovedit de o punctualite si o seriozitate de-a dreptul impresionante, contrazicandu-ne prejudecatile conform carora popoarele latine, italienii mai ales, nu exceleaza prin rigurozitate...

Drumul de la San Giorgio la Fermo este un drum relativ scurt, de aproximativ un sfert de ora, caci, oraselul necunoscut noua pana atunci, Fermo, se invecineaza, practic pana la alipire, cu Porto San Giorgio.

Traseul propriu-zis este de-a dreptul magnific, cu coline ce rasar neasteptat din spatele zidurilor unor biserici seculare, cu rauri de verdeata, formate din maslini sau leandri, intrerupte pe ici, pe colo de aspectul perfect rectiliniu al intinselor siruri de vita de vie ce formeaza intinsele podgorii.

Din loc in loc, pe cate o culme de deal, micute ferme cu aspect rustic, spre care urca aleii prelungi, umbrite de maslini batrani.

In departare, la cativa kilometri, pe o inaltime ceva mai mare, o asezare intinsa, dominata, de pe culme, de clopotnita unei biserici.

Acesta era Fermo, oras cu radacini in antichitate, zice-se confirmate chiar de Pliniu cel Batran, al carui pitoresc deosebit consta in pastrarea intacta a aspectului medieval din centrul istoric.

Autocarul, urcand pe strazi inguste si serpuite, s-a oprit in fata unei porti simbolice, constructie al carei aspect "antichizat" te purta cu gandul catre portile fortificate ale cetatilor medievale.

Imediat dupa poarta, o piata mare, "Piazza del Poppolo", marginita de cladiri inalte si colonade. In spate, o statuie, domina piata.

Nu avansam, prin piata, ci megem in stanga, pe o straduta lunga, pavata cu piatra, in capatul careia, se inalta, abia vizibila datorita distantei o alta statuie...

Urcam pe straduta pietruita pret de un minut, si ajungem in fata unei cladiri inalte, cu zidui monocrome, pe frontispiciul careia scrie, cu litere mari: Teatro di Aquila.

Fatada, modesta, nu ne impresioneaza prin colorit sau arhitectura, ne da insa de gandit anul mentionat pe frontispiciu: 1790!

Holul de la intrare, destul de micut, dar fermecator prin grija pentru detalii si finete artistica... Dragut, ne-am zis, si am intrat, oarecum blazati, in sala...

Dar abia apucam sa facem cativa pasi si ramanem de-a dreptul uluiti…, caci nu ne asteptam, cu siguranta, sa gasim aici, intr-un orasel atat de putin cunoscut, o replica a Teatrului Scala din Milano...

Cred ca pentru a descrie sala, orice cuvinte, sunt pur si simplu, inexpresive, caci, incepand cu aspectul lojelor si terminand cu plafonul pictat cu scene mitologice, totul facea trimitere la perfectiune...

Am asistat la o conferinta extrem de interesanta, dintr-o loja situata la primul nivel, fara a putea sa ne concentra initial prea mult asupra temei, caci, pentru noi, plebeii, tematica salii era mult mai incitanta decat tematica oricei conferinte...

Am parasit sala cateva ore mai tarziu, pentru a lua cina, prilej de a urca, pe staduta ce avea in capat statuia, spre locul cel mai inalt al cetatii, in parcul de langa Catedrala.

De acolo de sus se vedea intreaga panorama sudica a regiunii Marche, avand la orizont, linia nedefinita a Marii Adriatice.

In parc gazon impecabil, printre alei de stejari si pini. Catedrala, una dintre cele patru biserici din Fermo, impunatoare, maiestuoasa, dar din pacate, inchisa. Am putut fotografia doar frontispiciul, cu splendide basoreliefuri autentice, vechi de cateva sute de ani.

Apoi am fost poftiti la masa...

O masa pantagruelica, de-a dreptul, intr-un cort alb, imens, unde fusesera aranjate cateva zeci de mese rotunde, cu fete de masa de un alb imaculat, aranjamente florale si tacamuri stralucitoare, subliniind atmosfera festiva, de dineu.

Cum as putea descrie cina festiva din punct de vedere gastonomic, decat ca pe un adevarat festin?

Caci am avut la dispozitie aperitive reci, fructe de mare, peste, carne, prajituri si fructe.

Daca insiruirea este sumara, detalierea ei arata ca meniul unui restaurant italian, de oriunde din lumea asta.

Caci aperitivele au consat din salata de paste si creveti (paste, creveti, masline), file de somon marinat, rosii si dovlecei gratinati, si, sa nu uit, salam, prosciutto, cascaval, etc...

Fructele de mare au constituit cea mai mare tentatiepentu mine, caci erau impecabil gatite, cu o aroma de usturoi si de lamaie care insotea platourile de stridii si creveti (neapreciate, culmea!!! prea mult de italieni, care au preferat pestele).

In afara de fileul de somon afumat, am gustat somon la cuptor (prezentat impecabil, in grandoarea tuturor celor 5-6 kg pe o tava imensa), peste pane, fish-cat (pisica de mare), si, foarte "pescuit" de pe platoul gigant (chiar gigant, nu ma joc cu cuvintele) -pestele- spada, aparitie spectaculoasa pe care nu am reusit s-o fotografiez decat cand din intreg platoul ramasese doar... spada.

Spectaculos ca prezentare, ca gust, insa, nu m-a impresionat, e un peste alb, fad, fara grasime, tot mai bun e somonul... sau crapul...

Cat despre paste, am gustat o delicioasa lasagna "vegetala", o combinatie subtila de gusturi ce ti se topesc in cerul guriiAm gustat si un orez despre care spuneau ca e specific, dar cum era sa ma impresioneze orezul, cand, pe platouri erau aduse, care de care mai frumos mirositoare, diverse tipuri de carne: de porc, de miel si de vita. , fiecare cu aromele adiacente.

Dar deja nu puteam decat gusta, si despre restul, adica despre desert, nu pot da detalii, caci nu am mancat, din motive de dieta (?? !!), dar strict vizual vorbind, erau... delicioase.

La masa vin alb, vin rosu, apa plata si apa minerala.

Impresionat efortul chelnerilor care timp de cateva ore nu au stat locului, aducand platou dupa platou, debarasand mese, strangand platourile neconsumate...

Nu am sa pot intelege niciodata, cum mancand atat de mult si de consistent, italienii sunt totusi supli... dar... cum as putea intelege... probabil sunt orbita de invidie...

La plecare (cu siguranta ca au fost si la venire, dar nu le-am vazut noi, prin aglomeratie, o multitudine de sticle de bauturi spirtoase, cele mai multe necunoscute mie, ne asteptau cu un chelner la fel de amabil ca si cei ce ne servisera masa si isi luasera la revedere de la noi surazatori si amabili, dupa cateva ore de munca crancena...

Am gustat un singur strop de Limoncello, bautura mea preferata de la italieni, cu patrunzatoare aroma de lamaie naturala, regretand (a cata oara) ca lacomia cu care mancasem fructe de mare nu mai lasase nici o sansa altor mancaruri sau bauturi...

Am pornit inapoi pe stradutele pitoresti si, surpriza... cu totul si cu totul distonant fata de... peisaj, un african ne cerea pomana, cu fotografia unui copil bucalat in mana... apostrofandu-ne verbal pentru ca nu"plusasem"

Agresiv aproape, amintindu-mi de cei care iti baga sub nas suveniruri la Luvru si la Turnul Eiffel... cei care au vizitat Parisul stiu despre ce vorbesc...

Nu am lasat episodul sa ne "intunece" bucuria de a respira aerul medieval al orasului si, ne-am intors cuminti la "Teatro de Aquila", unde am urmarit cea de-a doua parte a conferintei si, spre seara, un mic moment artistic, un trio intrumental ce ne-a adus in atmosfera Italiei secolului al XIX-lea.

In pauza, am iesit din loja pentru o cafea, in foaier, unde, la loc de cinste, erau expuse afise originale ale unor spectacole vechi de peste o suta de ani. Printre ele, surpriza... unul care purta si numele unui roman: Gabrielesco!

Iesirea din spate a teatrului, iesire de serviciu, oferea posibilitatea admirarii partii de Sud a regiunii, cu dealuri molcome si casute rasarind din verdeata. Peste toate, invaluita in mantia cenusie a norilor de ploaie, plutea lumina calduta a soarelui de septembrie.

Era liniste, o linisteaproape materiala, izvorand din vazduh si patrunzand, incet-incet, pe nesimtite, si in sufletele noastre.

Am parasit Fermo, nu inainte de a face cateva cumparaturi simbolice, caci preturile erau destul de mari, in concordanta cu calitatea si mai ales "firma" produsului...

Dar am vrut sa am o aminitire, cat de mica dintr-un loc in care istoria se integreaza atat de bine in contemporan, iar pe strazile pietruite, te astepti in ficare clipa sa rasara, sfidand scurgerea ireversibila a timpului, domnitele si cavalerii unor timpuri de mult apuse...

---

VIZUALIZĂRI: 2915 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI