Opționale de pe lacul Maggiore – Lacul Mergozzo și Orta, Madonna del Sasso și satul cu case pictate

TIPĂREȘTE

Tot ce am văzut în vacanța noastră pe malul lacului Maggiore a fost în jurul lacului, pe o rază de max 50 de km. Excepția, nu de distanță, ci de abatere de la lac, a fost un alt lac. Este vorba de lacul Orta care era foarte aproape de noi, la aprox 10 km și despre care gazdele noastre ne-au spus să nu cumva să-l ratăm, pentru că nu se vorbește foarte mult despre el, dar o să ne placă. Mai mult decât cuvintele lor a atârnat vederea minunată pe care am avut-o de pe vârful Mottarone, când am urcat cu telecabina la 1419 m și am avut de acolo vederi spectaculoase asupra Lacului Maggiore cu insulele sale, Borromeo, dar și asupra Lacului Orta cu Insula San Giulio.

Așa că am studiat un pic zona să vedem ce combinații mai putem face pentru o zi de vară lungă și ne-am făcut un traseu cum nu se poate mai bun.

Uitându-ne pe hartă, am remarcat că deasupra lacului Orta mai este un lăcușor și ne-am propus să mergem mai întâi spre el pentru că distanțele se mențineau mici și apoi să coborâm spre Orta. Ne-am consultat (pe WhatssApp) și cu gazdele noastre, care ne-au spus că nu greșim deloc dacă mergem și la acest lac, pe numele lui Mergozzo și la întoarcere spre Orta ne-au recomandat să ne oprim la Omegna, o localitate din capătul de sus a lacului Orta, despre care, ziceau ei că o să ne placă.

De la Lesa am mers aprox 25 de km până la Mergozzo, un sătuc mic și foarte cochet, pe malul lacului cu același nume. Cred că cel mai frumos dintre satele pe care le-am văzut în această vacanță. Am intrat în sat, am mers puțin pe strada principală și până să ne dezmeticim bine sătucul s-a terminat. Am parcat la ieșirea din sat, într-o parcare cu plată, chiar pe marginea lacului, 0,50 EUR/oră, între 12-14 gratis. Vis-à-vis de parcare era un loc de plajă foarte drăguț.

Cam de la parcarea aceea începe promenada lacului Mergozzo și pe ea ne-am întors și noi spre centrul satului. Pe la mijlocul distanței am dat de o terasă suspendată pe lac unde ne-ar fi plăcut să ne așezăm la o masa, atât era de frumos. Dar abia mâncasem și doar ce ne pornisem la drum, parcă era prea repede. Însă una din perechile cu care am fost nu a rezistat, au renunțat la vizitarea satului și s-au oprit, i-am pescuit la întoarcere. Asta face parte din farmecul unei vacanțe. Și noi schimbăm planul destul de des dacă altceva ne-a ieșit în cale și dacă asta și-au dorit în acel moment i-am încurajat să se oprească.

Satul este foarte mic, am mers pe toate străduțele în pantă, am descoperit intrări dubioase cu case decorate superb, cu perdeluțe brodate la geamuri și flori multe, multe și la interior și la exterior. Am ajuns la o străduță cu umbrele, la o biserică foarte veche, Santa Elisabetta, din piața cu același nume, în fața căreia era o fântână, și ea din vremuri apuse. Nu cred că ne-a luat mai mult de o oră această plimbare, după care ne-am întors la mașini.

Între Mergozzo și Omegna, localitatea pe care gazdele ne-au recomandat să o vedem a fost un drum foarte frumos, cu multe plaje, un camping mare și peisaj superb. Omegna însă ni s-a părut un oraș industrial, am trecut prin el dar nu ne-a inspirat deloc să ne parcăm. Poate am ratat ceva, poate ce era de văzut era ascuns, cert este că nouă ni s-a părut că nu merită să ne oprim, așa că am ținut drumul mai departe spre lacul Orta, principalul scop al zilei.

Numai că ni s-a părut că este devreme și din ce citisem nici Orta nu ne-ar fi ocupat chiar o zi întreagă, iar noi pornisem destul de dimineață de acasă și nu ne întorceam niciodată din drumuri înainte să se facă noapte. Așa că am scos iar harta și de pe spatele ei, acolo unde erau înșirate toate obiectivele zonei, exemplificate cu poze, am ales unul.

Madonna del Sasso a fost obiectivul de pe spatele hărții, ca să zic așa. Am citit scurta descriere, am văzut o poză și acolo ne-am îndreptat glonț. Este un sanctuar, monument de artă construit pe un pinten stâncos la 1748 și inaugurat la 1771. Din păcate, soarele era chiar deasupra sanctuarului când am urcat și n-am reușit să facem niște poze bune, dar acest monument de artă se vede demențial de pe drum, așa cum este cocoțat pe pintenul de granit. Drumul până sus a fost spectaculos, un urcuș continuu, pe serpentine, până la șase sute și ceva de m altitudine, dar sus am fost răsplătiți pe deplin. Nu este foarte ușor drumul acela dar cred că orice om care vede acest sanctuar de jos, de pe lacul Orta sau din împrejurimi, își dorește să ajungă acolo, sus. Nu ezitați nici un moment dacă ajungeți în zonă, veți avea parte de una din cele mai spectaculoase priveliști.

Legenda bisericii și a sanctuarului are la bază o poveste tristă. Se spune că un soț gelos, care s-a întors de la război, plecând urechea la zvonurile din sat, a vrut să-și ucidă soția, o femeie deosebit de frumoasă, pe nume Maria, pe care o credea infidelă. În timp ce se certau violent bărbatul a împins femeia peste marginea stâncii. Cuprins de remușcări s-a uitat în jos să vadă grozăvia, dar femeia rămăsese agățată în niște ramuri. S-a îndreptat spre ea, i-a întins mâna ca să o salveze, dar femeia nu a mai avut încredere în el și s-a lăsat să cadă în gol. Pe acel loc s-a ridicat initial o cruce, ca simbol al durerii, apoi o mica, capelă și abia ulterior sanctuarul și biserica pe care le putem vedea și noi astăzi.

Bserica este ceva extraordinar de frumos și am fost foarte norocoși să o găsim deschisă. Seara am căutat să citim puțin despre acest obiectiv la care am ajuns pe neașteptate și am văzut că foarte mulți turiști care au ajuns acolo nu au găsit biserica deschisă și se pare că nu funcționează după un program, dar nimeni care a ajuns nu a regretat, pentru că peisajul care se vede de acolo este nemaipomenit.

În fața bisericii este o pajiște ca un balcon, un punct de belvedere către lacul Orta și insula San Giulio de pe lac, o vedere extraordinară. În cadrul complexului găsești parcare gratuită, o cafenea unde ne-am oprit și noi pentru o cafea și o înghețată artigianală, dar și un loc de picnic în spatele parcării, cu băncuțe, mese și multă umbră. De acolo pornesc mai multe trasee de 25,40 de minute sau chiar mai mult până la diverse capele. Traseele sunt pe scări cu balustrade și am mers și eu pe cel mai scurt până când ceilalți și-au savurat cafeaua.

Când am ieșit noi din biserică, un trenuleț turistic debarca mai mulți turiști. N-aș putea să spun de unde pornește, dar cel mai probabil de undeva de la baza lacului Orta.

Am părăsit Madonna del Sasso cu regret. Ne-ar fi plăcut să stăm mai mult în zonă și să facem câteva trasee, dar n-am știut de asta când am ales sanctuarul și altă zi pentru lacul Orta nu mai era disponibilă.

Venind dinspre Madonna del Sasso către Orta San Giulio, orașul medieval de pe lac, chiar la intrarea în orașul istoric drumul se înfunda și mașinile nu mai aveau acces. Imediat în stânga este o parcare subterană imensă (2 EUR/ora), cu locuri suficiente. Înainte de ea cu 500 de m, trecusem printr-o parcare exterioară, mai mică, dar full. Am parcat în cea subterană care face legătura și cu scările pe care ajungi în orașul vechi. Acolo, aproape de capătul scărilor este și un WC fără taxe.

Scările te duc exact în orașul vechi și aleea se termină în Piazza Mario Motta, veche de 2000 de ani și port, acolo de unde trebuia să luăm vaporașul pentru micuța insulă din mijlocul lacului Orta, San Giulio, pentru care venisem.

După ce am făcut o plimbare pe insula, ne-am întors din nou în portul din Piazza Motta în speranța că vom găsi să mâncăm ceva la una din multele terase din piață. Ora era din nou nepotrivită însă și după ce am întrebat la două terase, n-am mai pierdut timp să căutăm ceva, ci ne-am amăgit cu o brioșă cu înghețată, care nu a fost wow, așa cum mă așteptam, cu toate că am stat la ditamai coada pentru ea și câteva alte prostioare ca să ne păcălim foamea.

Cam o oră jumătate, poate două, ne-am plimbat prin centrul istoric al orășelului Orta San Giulio și ne-a plăcut mult. Din străduța principală se fac o mulțime de alte străduțe în pantă pe care ne-am pierdut și noi. Am ajuns pe niște scări la o biserică frumoasă, de unde am avut vederi frumoase către lac, am intrat în Palazzo Penotti Ubertini unde era o galerie de artă cu intrare liberă, am intrat în magazine cu suveniruri, vinuri și paste colorate și am fost la Primărie, care are niște grădini foarte frumoase, cu ieșire la lac. Mai erau niște ville de vizitat în oraș dar nu am avut dispoziție pentru asta. În ziua aceea plecasem de acasă doar pentru natură.

Insula San Giulio

Este o micuță insulă care se află în mijlocul lacului Orta. În portul din Orta San Giulio, orășelul medieval de pe lac, sunt numai servicii publice pentru insulă. Bărcuțe mici care merg doar la insulă, vin la fiecare 15 minute și fac max 10 minute, sau 2 bărci mai mari, Valentina și încă una care nu mai știu cum se numea, dar amândouă merg mai întâi la insulă, apoi fac o croazieră în partea dreaptă a lacului, au câteva stații pe marginea lacului și se opresc din nou la insula San Giulio. Cam 30 de minute durează plimbarea și pentru ea am optat și noi. Am luat-o pe Valentina ca să avem parte și de o plimbare pe lac, nu numai de o traversare până la insulă.

Insula este numită așa după protectorul zonei și există o singură posibilitate de a merge pe insulă. Din port, de unde ne-a lăsat bărcuța, este o singură stradă circulară pe care poți să mergi iar cercul se închide în același loc de unde ai plecat, adică în port. Am luat-o și noi în partea dreaptă și imediat am ajuns la Basilica di San Giulio, înconjurată de clădiri de piatră, acoperite cu mușchi și de acolo am mers mai departe pe Calea Tăcerii, pietruită, printre clădirile vechi ale insulei.

Din loc în loc, pe tot parcursul traseului, am întâlnit tăblițe cu mesaje filozofice, scrise în 4 limbi, cu diverse pilde. În 15-20 de minute ajungi din nou de unde ai plecat, nu există altă posibilitate de a te abate sau de a-ți petrece timpul. Noi am văzut doar un restaurant în drumul nostru, dar care nu servea nimic la ora aceea (nu uitați că se mănâncă între 12-14 și cinăîncepând cu 19) și câteva magazinele cu suveniruri și lucruri hand made în port, acolo unde începe și se termină traseul. Nu trebuie alocat prea mult timp insulei pentru că nu ai ce face acolo, dar o vizită merită cu siguranță.

Pentru că n-am fost la ora prânzului în locul potrivit și n-am mâncat, prin urmare am mai rămas cu ceva timp din ziua aceea, ne-am uitat din nou pe hartă și am văzut că la nici 3 km de unde ne aflam era un cătun al orașului Orta San Giulio, un sătuc cu case pictate, Legro. Am parcat mașinile la gară (gratuit) și de acolo încep să apară niște panouri cu o hartă a caselor. Am luat-o pe aleea în capătul căreia era un astfel de panou și ne-am plimbat prin sat căutând cele mai frumoase picturi.

De la gară, este un traseu de aprox 2 km (o oră lejeră am făcut noi), pe așa numita cale a cinematografiei, „La via del cinema”, urmărind toate cele 45 de lucrări care așteaptă să fie descoperite. Micuțul sătuc face parte de 6 ani din circuitul Italian „Satele pictate”, alături de peste alte 90 de orașe în care se află fresce realizate de artiști mai mult sau mai puțin faimoși.

Vedeta de necontestat este casa de lângă biserica din centrul satului, din Piazza del Fontana care este trecută pe toate reclamele cu sătucul ăsta. Ne-a plăcut Legro, dacă vă este în drum, opriți-vă.

Și dacă n-am putut să mâncăm pe malul lacului Orta, ne-am bucurat să vedem în toată zona niște afișe cu reclamă pentru Festivalul peștelui prăjit de la Pettenasco, care se afla la doi pași de sătucul cu case pictate, Legro. Cum eram în zonă, ne-am îndreptat într-acolo, convinși că o să petrecem o seară de neuitat, după cum ziceau afișele.

Ne-am parcat pe marginea drumului, lângă alte zeci de mașini și ne-am îndreptat către cortul cu mese și băncuțe de lemn, care arătau ca la festivalurile berii de pe la noi. Afișul anunța că va fi program artistic și bere multă, ce să mai, bucurie mare pe capul nostru, mai ales că deja nu mai puteam de foame.

Na belea, că pentru festivalul ăsta care era în 10 august trebuia să-ți faci rezervare online sau la un telefon afișat pe sait, încă din 6 august, când trebuia să rezervi masa și să alegi și să comanzi un meniu din cele trei disponibile, unul cu carne și unul cu pește pentru adulți la 15 EUR și un meniu pentru copii la 8 EUR. La fața locului nu am avut nici o posibilitate, porțiile erau numărate (nici un fel de risipă la italienii ăștia), puteam să bem, dar nu și să mâncăm, așa că am plecat cu coada între picioare către casa noastră.

Am mai zăbovit la festivalul peștelui prăjit cât să facem o rezervare telefonică la berăria din Castelletto, unde gazda noastră ne garantase o masă pe cinste și un discount de 10%.

Ce aș mai vrea să menționez este prețul benzinei pe malul lacului Orta, mai mic decât pe Maggiore. La întoarcerea spre Lesa, în zona Orta-Arona am alimentat la un benzinărie self service cu instrucțiuni vocale în română, cu 1,5 EUR, mai ieftin ca oriunde pe unde trecusem până în ziua aceea.

Tot circuitul acelei zile a fost undeva sub 100 de km și dacă sunteți în zonă nu ocoliți Lacul Orta, unul foarte pitoresc, cu multe locuri de plajă în jurul lui dar mai ales considerat cel mai curat din Europa.

Amintindu-ne ce ne-am chinuit cu cazarea pe lacul Maggiore pentru că găseam numai foarte scump, ne-am dat seama că Orta se afla la sub 10 minute de mers cu mașina de Lacul Maggiore, că era mult mai liniștit și mai pitoresc, dar mai ales mult mai ieftin și că ar fi fost o variantă foarte bună pentru vacanța noastră.

Ca și opționale de pe lacul Maggiore mai pusesem pe listă o zi la Lacul Como, până unde aveam aprox 100 de km, dar ne-a ieșit repede din minte, pentru că el însuși este o destinație de vacanță și cine știe… vreodată vom ajunge și la el.

Dar până una-alta voi să rețineți că dacă sunteți pe malul lacului Maggiore sau în împrejurimi, puteți să dați o fugă într-o zi și la lacul Orta, care se află la câțiva km și luați-l la pachet cu ce am spus în acest articol, obiective care sunt grupate pe o rază de vreo 10 km: lacul și satul Mergozzo, Madonna del Sasso, dar și satul cu case pictate Legro și dacă vă nimeriți în prima parte a lui august nu uitați nici de festivalul lui pește prăjit.

---

VIZUALIZĂRI: 1473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI