Cum poți face din orice un obiectiv turistic.

TIPĂREȘTE

Incitat de articolele unor colegi care, cu ocazia unor excursii anterioare, au ajuns, pe diverse căi, în cel mai înalt punct al insulei, întru-cât mi-a plăcut întotdeauna să văd cum se vede de sus în jos, mi-am propus, cu ocazia sejurului în Potos din acest an, să ajung și eu pe vârful Ypsario.

Întrucât nu am carnet de conducere, nu aveam nici acces la o mașină corespunzătoare dificultăților de traseu descrise de colegi, și nici nu simțeam elanul unui urcuș pe picioare de circa 1000 m, urmat bineînțeles de coborârea pe aceiași diferență de nivel, am decis să cumpăr o asemenea excursie de la una din agențiile de turism locale. Nimic mai simplu. Din vreo trei agenții care organizează o asemenea excursie, toate la același preț, respectiv 45 euro, mă opresc la una care își intitulează aventura Jeep Safari. Plecarea este din fața agenției la ora 10.00. Traseul cuprinde mai multe obiective, vârful Ypsario fiind unul dintre ele.

Nu mi-am propus astăzi să scriu prea multe despre Ypsario, acesta fiind foarte bine detaliat anterior, de colegii noștri. Ce vreau să scot în evidență este faptul că grecii pot face din orice un obiectiv turistic.

Safariul este făcut cu două autoturisme 4x4. Eu sunt în a doua, un Suzuki destul de mic, ulterior am aflat că se cheamă Jimny, împreună cu o familie din Germania și conducătorul auto. În prima mașină ghida este conducător auto, și are cu dânsa un grup de ruși. Ca urmare, primele explicații pe care le dă sunt în limba rusă, și apoi ne spune și nouă ceva în engleză. Oare de ce am avut impresia că explicațiile în rusă au durat mai mult?

Prima destinație a safariului este Satul Kastro. Amplasat la circa 10 km (mie personal mi s-au părut mai mulți) nord – est de Limenaria, acesta are renumele de satul părăsit. Drumul din Limenaria până în sat, în bună parte străbătând plantații de măslini, drum de macadam, și pe alocuri chiar de pământ, este în prezent în curs de modernizare, în mai multe puncte de lucru fiind prezente utilaje specifice.

Amplasat la o altitudine medie de circa 500 m, satul are o istorie ce începe pe la 1400. Ghida noastră ne informează că în limba greacă Kastro înseamnă Castel, dar să nu căutăm vreun castel în zonă. A fost prima dezinformare. Toate sursele de pe internet spun că genovezul Jacob Gatelluzzi, care a primit de la împăratul bizantin Emanuel al II-lea Palaiologus dreptul de stăpânire asupra insulelor Thassos și Lesbos, construiește pe acest loc o fortăreață. Se pare că dovada există chiar în zidurile ce înconjoară biserica din sat. Satul a fost construit ulterior pe locul fostei fortărețe. Totuși, acolo unde nu am obținut alte date, voi prezenta în continuare informațiile furnizate de ghidă. Conform ghidei, fiecare casă trebuie privită ca un castel. Adevărul este că amplasamentul întregului sat pare unul inexpugnabil. Pe trei părți înconjurat de prăpastii, accesul se poate face numai pe un singur drum, venind din spre nord. Se spune că amplasamentul satului a fost astfel ales pentru a fi ferit de atacurile piraților. Satul nu este vizibil de pe mare, fiind protejat de două culmi muntoase. În plus, fiecare casă este acoperită cu dale de piatră, făcând dificilă identificarea lor de la depărtare. În decursul timpului satul a avut și perioade de glorie, ajungând la un moment dat chiar capitala insulei.

Totuși, pe la începutul secolului XX, când pericolul piraților dispăruse de mult, iar în Limenaria capătă tot mai mult avânt industria minieră, populația începe, ușor, ușor, să se mute la malul mării, către un standard de viață mai ridicat decât cel ce putea fi asigurat în mijlocul munților. În acest fel, prin anii 50 satul ajunge complet depopulat, și intră în paragină. Dar, zic eu acum, cineva are o idee și-l transformă în obiectiv turistic. Cu ocazia asta satul renaște, o parte din urmașii vechilor locuitori, sau poate și unii noi, refăcându-și locuințele și transformându-le în case de vacanță. Totodată apare un mic bar și se redeschide și vechea tavernă. În aceste condiții, satul este un amestec de case noi sau refăcute, și ruine.

Este posibil să fie și câțiva locuitori pe perioade mai lungi, pentru că, de cum am coborât din mașină, mi-a atras atenția un coș de baschet fixat de un pom. Mai târziu, un copil cu o minge își făcea de lucru pe sub el.

După această prezentare și un scurt popas într-un punct de perspectivă, urmează momentul culminant al acestei etape: vizita la biserica satului. Aici urmează un nou șir de explicații în limba rusă, urmate de cele în limba engleză, și o nouă dezinformare. Ni se spune că hramul bisericii este Sfântul Proroc Ilie (pronunțat Ilia), care ar fi și patronul insulei, iar în 20 iulie, specificat clar, de ziua sfântului, toți foștii locuitori, și urmașii acestora revin în sat, pentru a participa la slujba din această zi, și apoi, la o sărbătoare a satului. Ce am aflat mai târziu este că într-adevăr locuitorii se întâlnesc la slujba și sărbătorirea sfântului ce dă hramul bisericii, numai că aceste este Sfântul Atanasie. Este însă adevărat faptul că biserica a fost construită în anul 1804 și este cea mai veche biserică de pe insulă. În plus, se pare că a fost construită în numai 40 de zile. Așa și arată. Este o clădire simplă, paralelipipedică, de o înălțime normală a unui singur nivel, cu acoperișul din lemn, în patru ape. Ceea ce ne pune că este o biserică este crucea simplă de pe creasta acoperișului.

După ce pun câțiva euro într-o cutie specială și aprind câteva lumânări în locurile special amenajate, avem mai multe minute la dispoziție pentru plimbare prin sat și fotografii. Folosesc cea mai mare parte a acestuia pentru cimitirul din vecinătatea bisericii. Nu am idee dacă mai sunt morminte, cum să le zic, active. Nu există nici o cruce, nici o formă recognoscibilă, nici o parcelare, nimic, decât o suprafață cu multe pietre. Conform explicațiilor primite în biserică, datorită suprafeței mici disponibilă pentru cimitir, după 7 ani de la înmormântare, decedații erau exhumați, pentru a elibera locul, iar osemintele erau depozitate, în cutii speciale, sau „la grămadă”, într-o capelă osuar. Interiorul acesteia poate fi fotografiat și, după părerea mea, este impresionant, dar și macabru în același timp. În plus, unele date de pe cutii par a fi destul de recente.

Nu am idee ce a generat aceste dezinformări. Pot să cred, in cel mai bun caz, că este vorba de o lipsă de documentare. Dar această ipoteză îmi generează o altă idee: scopul principal al safariului este vârful Ypsario, restul nu contează, dar trebuie să creăm din orice un obiectiv turistic.

Următorul obiectiv turistic creat din nimic este Pădurea Bătrână, (Old Forest) . La numai câțiva kilometrii de satul Kastro, după un drum în coborâre, destul de șerpuit și plin de gropi, prin pădure, oprim la următorul obiectiv al safariului. Este o zonă de pădure ce nu a fost afectată de marele incendiu ce a cuprins aproape toată insula în urmă cu 26 de ani, și ca atare este mai bătrână decât pădurile tinere care au apărut ulterior.

În această zonă există și doi copaci seculari, doi platani despre care se spune că fiecare au peste 600 de ani. Amândoi sunt puternic afectați de vicisitudinile vremurilor, dar amândoi supraviețuiesc. Primul, cu o tulpină de 3 – 4 m în diametru, are o scorbură circulară pe circa 10 m înălțime, neagră pe dinăuntru. Ni se spune că un trăsnet a lovit acest copac, creând imensa gaură în lungul trunchiului, în care chiar se poate juca un copil. Nu am informații privind data evenimentului, dar coroana pomului arată verde și în putere.

Al doilea copac, aflat la numai câțiva metrii de primul, pare a fi chiar mai lovit de soartă. Trunchiul său este practic despicat, în așa fel încât par a fi doi copaci. Este în fapt așezat pe firul văii unui torent care, la fiecare ploaie mai puternică, cară o mulțime de aluviuni, unele de dimensiuni considerabile. Cândva în decursul istoriei, o asemenea scurgere i-a despicat trunchiul. De atunci, supraviețuiește împărțit în două. Însă nu arată la fel de bine ca și colegul de suferință din vecinătate.

Pentru a susține explicațiile, ghida ne arată un bolovan imens, îl aproximez la cel puțin 5 tone, din vecinătatea copacului. Ne spune că în urmă cu câteva săptămâni acesta era cu câțiva metrii mai sus. Dar pe data de 01 august 2014 a fost o ploaie deosebit de puternică (înțeleg că a mai fost una și la început de septembrie), care a mutat bolovanul și a distrus și drumul. Pentru a putea continua seriile de excursii au fost obligați întâi să refacă drumul. Ghida pune pe seama aceleiași ploi, și a aluviunilor cărate de apele provenite din aceasta, apariția micii insule de la vărsarea în mare a râului de lângă plaja San Antonio.

O curiozitate mă mână să întreb ce fel de animale sălbatice trăiesc în această pădure. Răspunsul este mult mai amuzant decât mă așteptam: ”Cel mai mare și mai periculos animal din pădurile din Thassos este … iepurele”. Se spune că înainte de marele incendiu existau și vulpi și lupi, dar aceștia nu au supraviețuit dezastrului.

Despre vârful Ypsario s-au scris destul de multe și nu mai insist. Din păcate, la momentul vizitei noastre era o perioadă înnourată, fără vizibilitate bună. Eu am rămas surprins de două aspecte. Primul ar fi că pe borna de beton ce marchează vârful există o carte de impresii, unde fiecare turist are posibilitatea să-si prezinte părerile și să se semneze. Un procent impresionant din acestea sunt în limba română. Apoi, găsesc și aici acele mini piramide din plăci de piatră pe care le-am văzut și în Norvegia și explicate acolo ca fiind mesaje către troli. Înțeleg că și aici au cam aceiași semnificație, dar fără troli, respectiv exprimarea dorinței de îndeplinirea unor speranțe. Ar mai fi de remarcat o platformă de beton armat de dimensiuni considerabile, din imediata vecinătate a vârfului. Ni se spune că este fundația unui vechi radar, ce nu a rezistat în funcțiune decât 3 ani. După punerea în funcțiune a acestuia, populația din zonă a folosit toate metodele legale și nelegale, mergând până la sabotarea liniei de alimentare cu energie electrică sau a drumului de acces, pentru a obține dezafectarea acestuia. Până la urmă au reușit.

Bonusul excursiei îl constituie un barbeque oferit de organizatori, dar bineînțeles, inclus în prețul acesteia. Acesta este organizat într-o poiană, la circa 10 minute de mers cu mașina sub vârf, adaptată special pentru asemenea evenimente (locuri de grătar, mese cu bănci, chiar adăposturi de vreme mai rea). M-a surprins sursa de apă. Adusă de undeva de la un izvor de mai de sus din munte printr-o țeavă subțire din polietilenă neagră, în plin soare, ajungea la punctul de consum fierbinte. Ne-am spălat comod pe mâini. Ghida a pregătit o salată grecească cu toate ingredientele tradiționale, iar conducătorul nostru auto a pregătit grătarul. A rezultat un souflaki pe cinste, stropit și cu ceva băuturi răcoritoare.

Ultimul obiectiv planificat al safariului este vizita la lacul artificial realizat de locuitorii satului Maries pentru a-și satisface necesarul de irigații pe timp de vară. Precum descrierilor anterioare, acesta nu iese cu nimic în evidență. Poate doar îndemnul ghidei de a hrănii peștii din lac și zbaterea acestora de a apuca o bucățică de pâine.

Și ca orice excursie care se respectă, și aceasta trebuie să aibă un moment de shopping. Undeva în vecinătatea lacului, pe marginea șoselei, într-un magazin în aer liber, un producător local își vinde producția de miere. Are vreo 7 sau 8 sortimente de miere de pin, simplă sau în combinație cu diverse ingrediente. Nu am reținut decât petalele de trandafiri, portocalele și strugurii. Se pot degusta toate și cumpăra după preferințe. Noroc cu excesul meu de zahăr în sânge care mă ferește de asemenea tentații. Beneficiez însă de un capucino, fără zahăr, gratis.

Rezolvând și această problemă, nu ne rămâne decât să revenim la agenție și la ora 17.00, conform programului, să încheiem excursia.

---

VIZUALIZĂRI: 3180 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI