GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un albastru infinit: pe țărmul tirenian, de la Mondello la Castellammare
„Contururile pure, dulceața liniilor, culorile pastelate ușor umbrite, unitatea armonioasă a cerului cu marea și a mării cu pământul... cine le vede aici, pe țărmul Mării Tireniene, nu le va uita pe vecie”.
Goethe, „Călătorie în Italia”
 
Ne aflam la Palermo, și după ce vizitaserăm orașul, ce altceva puteam face decât să încercăm să descoperim alte locuri din vestul Siciliei? Cum? Închiriind o mașină, respectiv un Fiat 500, timp de trei zile, de la Europcar, cu sediul în clădirea Piazza Italia, situată în apropiere de Stazione Nortalbartolo. Cost 180 euro cu asigurare full și reținere pe cardul de debit a sumei de 100 euro, imediat rambursată după predarea mașinii. Tranzacție desfășurată fără nicio problemă, conversație în limba engleză, excelent stăpânită de funcționara de serviciu. Aceeași eficiență aveam să o constatăm și la returnarea Fiețelului.
Cum ne găseam pe țărmul Mării Tireniene, prima escapadă avea să fie destinată - în chip firesc - bălăcelii. Vă spuneam într-un review anterior vezi impresii că plaja orașului Palermo se află în stațiunea Mondello, la cca. 10 km de centru, drumul din inima capitalei insulare fiind semnalizat de multe indicatoare.
Am pornit așadar spre ea, străbătând Viale Diana și mai apoi Viale Margherita di Savoia, traversând o pădurice sau mai degrabă un parc întins la poalele celebrului Monte Pellegrino (606 m altitudine), cel despre care Goethe spunea că este „cel mai frumos promontoriu din Sicilia”. Adăpostește Santuario della Santa Rosalia, închinat protectoarei orașului, alintată de localnici „la santuzza” (mica sfântă). Legenda spune că ea s-ar fi retras în 1159 într-o peșteră din munte, de unde ar fi protejat Palermo de ciumă. Rămășițele sale pământești, descoperite în 1624, se odihnesc într-o capelă ridicată în apropierea grotei.
Aș fi vrut să ajung acolo, nu doar pentru a vizita sanctuarul, dar și pentru a vedea de sus Palermo, căci, din câte se pare, din punctul belvedere amenajat pe culmea muntelui se deschid cele mai frumoase panorame asupra capitalei siciliene Numai că drumul era închis :( , așa cum am aflat de la un lucrător la spații verzi pe care l-am interpelat.
Dar nu e bai, peste două zile aveam să-mi bucur privirea cu imaginea orașului văzut de lângă catedrala din Monreale. Studiind totuși ulterior harta, am descoperit că există un alt drum pe munte, un drum foarte sinuos care duce la belvedere și de acolo la grotă și capelă, pe Via Bonnano Pietro și în continuare pe Via Monte Ercta.
Ratasem Pellegrino, care ne însoțise însă pe drum, așa că „ne-am mulțumit” cu Monte Gallo (586 m înălțime), pe care l-am putut admira în toată splendoarea sa de pe plajă, la care Viale Margherita di Savoia ne-a condus direct. Am citit că zona muntoasă a fost declarată în 2001 rezervație naturală - Riserva Naturale din Capo Gallo - și cuprinde trasee marcate și golfulețe înconjurate de stânci.
Să vă povestesc acum despre Mondello.
Până la finele secolului al XIX-lea, această porțiune de țărm era una mlăștinoasă și nesănătoasă (malaria!), folosită exclusiv de pescari. După asanarea sa, o companie italiano-belgiană a amenajat o plajă și a construit un hotel și 300 de vile în stil Art Deco. O parte din ele le-am văzut și noi, sunt transformate în mare majoritate în hoteluri, altele însă au fost lăsate în paragină. Cea mai remarcabilă, cea mai fotografiată, devenită un adevărat simbol al stațiunii este Vila Charleston, situată chiar pe țărm, care adăpostește, din câte am înțeles, un restaurant de lux.
Plaja, inițial populată numai de cabine din lemn închiriate de familiile palermitane bogate pe tot sezonul estival, „s-a democratizat” între timp, și cuprinde atât porțiuni amenajate, cât și unele „la liber”, despre care nu vă pot spune decât ceea ce am aflat de la două românce cu care m-am conversat în autobuz la a doua descindere în Mondello (vă voi povesti mai încolo despre peripețiile transportului în comun), și anume că e neîngrijită și nu foarte safe de lăsat obiectele personale atunci când intri în apă.
Nu știu dacă așa stau lucrurile sau nu, eu una nu am văzut decât mulțimi de puști mișunând pe acolo, căci școala abia se terminase. Noi, de cum am zărit întinderea de nisip, ne-am oprit, am parcat mașina într-un garaj subteran (2,5 euro/oră) de pe o stradă laterală și țuști spre plajă!
Nu am trecut însă cu vederea faleza încântătoare, mărginită de eucalipți și palmieri - o, da! :) - și de tot felul de hoteluri și vile având la parter gelaterii, cafenele, baruri și restaurante, pline mai ales la orele serii, din câte am citit, sea food fiind aici principala atracție culinară, dar și de mici tonete cu gustări, suvenire, articole de plajă și alte nimicuri necesare oricărui vilegiaturist. Ceva mai încolo am descoperit și terenuri de tenis, volei, minigolf, dar și un centru de scuba diving și locuri de închiriat hidrobiciclete și alte tipuri de ambarcațiuni. Am văzut că pe plajă se practică windsurfing, surf kiting și parasailing.
Cum toate aceste distracții nu ne interesau, am ochit imediat o plajă privată, aproximativ vizavi de Coffeteria Valdesi: 20 euro două șezlonguri și o umbrelă, la care s-au adăugat câte 1 euro de căciulă pentru brățara de plastic primită la intrare, bani returnați la predarea acesteia. Scanând-o, în cursul zilei respective puteai ieși și pătrunde înapoi prin turnichetele instalate imediat după ghișeul de bilete ori de câte ori voiai. Fapt interesant, nemaiîntâlnit până atunci de mine, brățara conținea date despre numărul șezlongului alocat, ca nu cumva să te trântești unde aveai tu chef, și erai condus la acesta de către un angajat care te lua în primire și îți scana „bijou-ul” imediat după ce pășeai pe „tărâmul făgăduinței”.
Nu are niciun rost să comentez prețul de 20 de euro; cam atâta se plătește pe orice plajă din Italia, lucru pe care îl știam. Știam și că, în conformitate cu prevederile UE, în capătul dinspre mare al plajei era lăsată o porțiune liberă (aici delimitată de un gard), unde doritorii își puteau întinde prosoapele fără nicio cheltuială, numai că de câțiva ani noi am renunțat la acest sport din cauza artritelor...
Deh, vârsta! :(
Cum n-am de gând să mă lamentez, voi trece rapid la chestii mai vesele, și vă voi spune că am fost absolut încântată de plajă, de apă și de peisaj. Nisipul era foarte fin, inclusiv în apă, un podeț de lemn înlesnea accesul spre mare iar apa, Doamne, ce minunăție! Cam rece încă, ce-i drept, fiind totuși început de iunie, dar limpede precum cristalul și în nuanțe superbe care treceau treptat de la turcoaz spre bleu pal, albastru și bleumarin, pe care aparatul meu de fotografiat - prea rudimentar - nu prea a reușit să le surprindă. Și nici nu am avut la îndemână vreo înălțime pe care să mă cocoț, la o adică, pentru a le imortaliza. Va trebui în mare parte să mă credeți pe cuvânt...
Intrarea în apă era extrem de lină, se putea înota abia după câteva zeci de metri, iar la mal se zbenguiau în voie țânci, dar și adulții care îi însoțeau și alții cetățeni care dăduseră în mintea copiilor...=)) M-am convins că Mondello e o stațiune potrivită pentru toate gusturile: adolescenți iubitori de sporturi nautice, tineri chitiți pe distracții, eventual nocturne, familii cu puradei, dar și persoane între două vârste, așa ca noi...
Veselia era mare, muzica în surdină susura plăcut în urechi iar peisajul îți tăia pur și simplu respirația: Mondello e culcușit într-un golf înconjurat de munți și dealuri verzi, și combinația mare-pădure face toți banii, recte 20 de parai! ;)
În plus, chiar dacă șezlongurile erau cam apropiate, nu am putut să nu remarc câtă atenție se acordase unor detalii de amenajare: umbrelele (inscripționate cu logo-ul Mondello Immobiliare Italo-Belga, compania care administrează lido-ul), erau în aceeași nuanță galben-oranj ca și măsuțele, în timp ce șezlongurile - inscripționate și ele și prevăzute cu parasolare - erau toate la fel... și de culoare albastră. Niciun amănunt nu fusese lăsat la voia întâmplării.
Deranjante erau însă prețurile la beach bar, așa cum mă așteptasem de altfel, așa încât Adrian a fost nevoit să facă unu sau două drumuri afară, pe faleză, în scopul aprovizionării cu sucuri și gelato.
Am zăbovit mai bine de două ore pe plajă, alternând lenevitul la soare cu bălăcelile, timp în care plaja s-a umplut. Și sezonul practic nici nu începuse! Nici nu vreau să mă gândesc câtă omenire se adună aici în weekenduri, când dau năvală palermitanii, și din iulie până în septembrie, când se îngrămădesc turiști de toate națiile...
De o „mostră” de aglomerație am avut parte peste două zile, când, după ce am predat mașina, consortul s-a declarat categoric împotriva planului meu :( , minuțios făcut de acasă, de a vizita cartierul arăbesc Kalsa din Palermo. Sătul de monumente istorice și supărat că în celelalte două zile de hălăduieli prin vestul Siciliei nu puseserăm piciorul în mare, a vrut neapărat o repetiție la Mondello. Iar eu m-am conformat, ce era să fac?
Bun, cum se ajunge din Palermo la Mondello cu transportul în comun? Răspuns: cu autobuzul 806. Chestie simplă, dar numai la prima vedere...
De ce? Fiindcă nu ai nicio șansă să urci în autobuz decât dacă îl iei de la capăt, de la stația Politeama. Cum noi tocmai predaserăm mașina închiriată, ne aflam departe de centru, așa că ne-am îndreptat pe jos, cale de vreo 500 m, către cea mai apropiată stație a celebrului 806, unde ne-am pus pe așteptat. Și am tot așteptat... 10 minute, 20 de minute, o jumătate de oră. Între timp, în stație au oprit diverse alte autobuze, dar nici urmă de 806.
Lângă noi se adunaseră câțiva copii de liceu, cu rucsacuri, mingi și alte echipamente care ne-au dat de înțeles că se îndreptau în aceeași direcție. În italiana mea foarte modestă am intrat în vorbă cu ei și din mimică mai mult decât din conversație am dedus că e nevoie de muuultă răbdare pentru a ajunge la Mondello cu busul.
În fine, după 40 de minute (am verificat pe ceas!), Adrian zărește autobuzul în zare. Ne înveselim, dar ce să vezi? 806 trece vâjâind prin fața noastră. Mă uit nedumerită la copii, care fluieră după el, fără a părea însă surprinși. Hai să mai așteptăm nițel! De data asta, după numai un sfert de oră apare un alt 806, care nu oprește nici el în stație.
Tragem concluzia că șoferii nu opresc dacă autobuzul este plin. Ce să facem, ce să facem? Mărunțesc din buze, iritată de insistențele consortului de a merge neapărat la plajă. Adrian tace încruntat. Într-un târziu, tot eu vin cu ideea salvatoare: să luăm un autobuz oarecare spre Politeama și de acolo nu se poate să nu reușim să ne urcăm într-un 806.
Așa facem, atâta doar că nu nimerim (deși consult Moovitul pe telefon) stația terminus, ci pe a doua. Între timp, soarele amiezii îmi arde creierii, în jur nu-i pic de umbră, mă apucă toți dracii... »:( Noroc că 806 se ivește după doar 10 minute, și minune, oprește în stație. Urcăm. Înăuntru e deja aglomerație, nu reușesc să mă agăț decât de Adrian, și șoferul nici că mai oprește până la Mondello. Unde mă mai liniștesc după două băi și un gelato bun...
La întoarcere, la fel, nu dibuim capătul de linie, urcăm dintr-o altă stație, și pe aceea găsită cu greu. Stau într-un picior, mijlocul mă doare, în coaste simt cotul unei tovarășe de suferință :(( care se dovedește a fi româncă. Vorbește la telefon în dulcele grai moldovenesc, termină conversația, oftează, mormăie ceva în barbă iar o doamnă mult mai tânără, așezată pe un scaun, norocoasa, o consolează. La un moment aceasta o întreabă unde e ultima stație din Palermo și mă trezesc că-i răspund eu, ca o cunoscătoare ce mă aflu...=))
Discuția în românește se animă între noi trei, Adrian asistă de la oarece distanță, femeia mai tânără vede că mă strâmb de durere și îmi oferă scaunul. Îi mulțumesc cu recunoștință, călătoria durează vreo 20 de minute, așa că am timp să-mi trag sufletul și să le trag de limbă pe doamne: aflu că nu sunt deloc mulțumite, că patronii pentru care lucrează sunt niște... ;) , că tot mai bine e în România. Și tot așa.
V-am povestit pățania ca să știți la ce să vă așteptați dacă vă dă cumva prin minte să vă deplasați din Palermo la Mondello cu autobuzul. Și am înțeles din comentariile celor două că situația nu era o excepție; din motive necunoscute, municipalitatea nu pune la dispoziția călătorilor decât un număr limitat de autobuze 806, în timp ce alte busuri, am văzut cu ochii mei, se perindau aproape unul după altul.
Pas de mai înțelege ceva... :-??
Revenind la prima noastră deplasare la Mondello, cea cu mașina, după ce ne-am odihnit pe plajă și ne-am bălăcit în mare, am făcut un scurt tur al stațiunii și apoi am luat-o din loc. Următoarea destinație: Castellammare del Golfo. Distanța: cca. 55 km.
Se ajunge rulând fie pe șoselele SS113/SS187, fie pe autostrada fără plată pe E90, paralele, ambele în stare excelentă și oferind vederi frumoase spre mare. În drum se trece prin sau pe lângă mai multe localități, și una dintre ele, Isola delle Femmine, mi-a atras atenția datorită numelui.
Nu, nu e o insulă, așa cum s-ar crede, ci un promontoriu, iar originea denumirii este incertă: ea s-ar datoria fie închisorii pentru femei existentă aici în secolul al XVI-lea, fie unor întâmplări tragice petrecute mai târziu, când, pentru a fi feriți de ciumă, femeile și copiii au fost transportați departe de ape, spre interiorul continentului. Zona e rezervație naturală.
De sus, de pe șosea, am remarcat că la Trappeto și mai ales la Balestrate există plaje, cele două localități așezate în Golfo di Castellammare fiind cunoscute amatorilor de băi de soare atât pentru întinderile de nisip, cât și pentru facilitățile oferite: cazare mai ieftină decât în Mondello și în alte stațiuni siciliene, mâncare proaspătă și bună.
Cum, din păcate, nu aveam timp să oprim, le-am admirat de la distanță și ne-am grăbit spre ținta noastră. Și pe măsură ce ne apropiam de Castellammare, drumul devenea tot mai frumos, munții se înălțau tot mai semeți iar nerăbdarea noastră creștea.
Despre Castellammare citisem că a fost în antichitate portul Ericei și al Segestei, cetatea pe care urma s-o vizităm în ziua următoare, și că s-a dezvoltat în jurul castelului ridicat de arabi în capătul istmului care adăpostește orășelul și îi dă totodată numele. L-am văzut și fotografiat, dar din depărtare și nu din cel mai bun unghi, căci ne-am oprit pe faleză pentru a privi portul, unde stăteau ancorate o mulțime de ambarcațiuni de agrement, dar și bărci pescărești viu colorate.
Ne-am fâțâit de colo-colo pe faleză, eu păcănind la foc continuu din aparatul foto, încântată de priveliște, de spectacolul apei înconjurate de munți împăduriți, al șirului de case zugrăvite în nuanțe pastelate, al restaurantelor ce promiteau fructe de mare de cea mai bună calitate. De prisos probabil să amintesc că de aici poți închiria o barcă pentru a face înconjurul istmului și a obține, fără îndoială, poze mai reușite decât ale mele.
Chiar și așa, vă îndemn să le vedeți; ele vor descrie mai bine decât o pot face eu în cuvinte frumusețea locului.
Era trecut de ora trei după-amiaza, pe faleză aproape pustiu, liniște și pace, siesta, cârciumile închise. Stomacurile ne chiorăiau însă de foame. Găsim totuși un local deschis (și aproape gol) chiar pe mal, Ristorante La Tonnara, la care ne așezăm, iar primul lucru pe care îl fac e să mă reped la baie. Ocazie cu care, străbătând în interior localul, remarcând fețele de masă albe, aranjamentele florale, accentele decorative din holul care duce către toalete, îmi dau seama că am nimerit într-un restaurant cu pretenții și - evident - scump :((
Mă gândesc... să mă răzgândesc =)) , dar îmi e foame și... rușine, așa că mă întorc la masă, unde meniul prezentat de chelner îmi confirmă suspiciunile - puteți să consultați fotografiile, dacă nu mă credeți.
Asta e, greșelile se plătesc. Și nu costă puțin!
Totuși avem parte de două surprize plăcute: primul e prezența unui tonomat la care chelnerii schimbă melodiile din anii ʼ60-70. A doua vine pe o farfurie frumos prezentată, este din partea casei și se cheamă „sapore di mare”. Sunt arici de mare, e prima oară când gust așa ceva, și sunt divini!
Comandăm două bruschette cu bottarga (icre), linguini cu ton (Adrian; zona este cea mai mare bază de pescuit ton din Sicilia), eu paste busiate cu creveți, migdale și bottarga, precum și o sticlă mare de apă gazoasă și un espresso. Dezmățul culinar ne costă 48 de euro, cea mai scumpă masă luată de noi în Sicilia. Dar a meritat fiecare bănuț :): mâncarea excepțională, serviciul ireproșabil.
Cu burta pusă la cale, mai aveam un singur punct de bifat pe ziua aceea: plajă la Castellammare.
Ne suim din nou în mașină și o luăm cătinel înapoi, pândind un indicator de „beach”. Care se și ivește repede.
Ieșim de pe șoseaua principală și dăm de o faleză întinsă pe vreo 2-3 km, de-a lungul căreia sunt înșirate localuri care dețin sau administrează plaje private, între care se strecoară și porțiuni neamenajate.
Vizavi sunt parcări, tragem într-una din ele, plătim (2 euro/oră) și intrăm la Zanzibar, Ristorante-Pizzeria-Bar, unde nu ni se cer decât 10 euro, fiind după-amiază.
De data aceasta nu ni se mai pun brățări la mână, dar restul aranjamentului este identic cu cel de la Mondello, nu mai insist; nisipul e la fel de fin, apa mării la fel de curată, ne regalăm cu două băi prelungite și după ora șase seara pornim înapoi spre Palermo, ușor obosiți dar mulțumiți: am avut o zi plină, ne-am prăjit la soare, am înotat și am văzut două dintre cele mai frumoase stațiuni la Marea Tireniană :))
A doua zi aveam să descoperim alte locuri minunate din partea aceasta de nord-vest a Siciliei.
Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube
Trimis de Carmen Ion in 23.09.19 12:15:05
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
--
Mutat în rubrica "'Opționale' din Palermo, PALERMO" (nou-creată pe sait)
Ce frumos!
Îmi mai clătesc nițel ochii cu acest albastru infinit!!!
Simt aerul rece de dimineață și mă bucur că mă mai pot „încălzi” cu astfel de poze însorite!
@maryka: Mersi, Marika, eu sunt și acum cu mintea la vacanțe, sau în vacanță..., așa că mi-am zis că o poveste despre plaje și mare ne-ar prinde bine la sfârșit de septembrie.
Felicitări Carmen pentru frumosul review pe care ni l-ai oferit! L-am citit cu drag, cu nostalgie, cu neputinţă azi, cu bucuria că am putut până mai ieri... sfatul meu, mergeţi, călătoriţi, căci la un moment dat vă veţi da seama că averea cea mai valoroasă este cea adunată din călătoriile făcute cândva. Am recitit la întâmplare un review scris de mine acum aproape zece ani. Nu l-am recunoscut şi nu m-am recunoscut. Mi-a făcut puţin rău dar mult mai mult bine.
@Michi: Mulțumesc mult, Michi, pentru vorbele frumoase.
Așa vom face, vom călători cât de mult vom putea, până când... n-om mai putea. Iar treaba cu averea, ce să zic: dacă până la vârsta asta nu m-am îmbogățit, nici că o voi face de acum încolo.
Așa cum am spus de mai multe ori pe AFA, citând un amic al tatei, în viață rămâi cu trei lucruri: copiii, călătoriile și cărțile.
Copilul meu e mare, își face viața așa cum crede el de cuviință, dar la călătorii și cărți n-am renunțat și nu intenționez să renunț.
Te îmbrățișez cu mare drag. Multă sănătate!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Eu sunt în munţi şi tu vii cu poveşti din astea... cu plajă... mare!!...
Mă rog...
Autoarea are talentul de ne duce la locul unei escapade, cu zâmbetul pe buze şi de a reda cu rupturi din suflet, ceea ce şi cum a simţit.
A închis ochii şi s-a rupt total de locul de pornire - ţara natală - asumându-şi scrierile, cu inima înainte!
Complimentele vor veni când ne vom revedea...
Eh... aiurea... e mult timp până atunci...
Pălăria sus, Carmen!
@Alex_Macedo: Mulțumesc mult, Alex. Ce comentariu flatant și savuros, în stilul tău inconfundabil!
Unii cu muntele, alții cu marea, ce să-i faci, așa e viața...
Bine că plecăm de acasă, să ne mai clătim ochii cu una-alta, că, slavă Domnului, lumea e mare și ai ce vedea. Timp să ai. Ah, și bani, desigur!
Revederea - probabil la maxi- super- macro-Întâlnirea AFA din anul viitor.
Până atunci, toate cele bune!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Bijuteria din Monreale — scris în 30.09.19 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ