Veneţia – oraşul apărut din mare

TIPĂREȘTE

Astăzi am simţit că trebuie să scriu despre Veneţia. Aşa cum spuneam în articolul „Aventura mea veneţiană în Lido di Jesolo”, ideea unui city break în Veneţia nu a fost premeditată, ci absolut întâmplătoare dar ţinând cont de o mai veche dorinţă a soţului meu. Am fost surprinsă la modul cel mai plăcut cu putinţă de acest frumos oraş!!! M-am bucurat enorm să ajung la Veneţia, acest oraş care nu cred că are cum să dezamăgească pe cineva – oraşul iubirii şi al plimbărilor romantice, unde arta te surprinde la tot pasul – un imens, fascinant şi boem muzeu!

Veneţia este un oraş de o imensă frumuseţe şi semnificaţie istorică – un oraş fantastic, absolut unic în lume, e ca un tablou unicat reuşit de un pictor iscusit. Un oraş eminamente pietonal şi de asemenea un oraş „tourist friendly”, cu o rată a criminalităţii foarte scăzută. E aici o altă lume, un alt spaţiu, total diferit faţă de cum suntem obişnuiţi într-un oraş.

Întrebarea care e pe buzele tuturor: oare cum a fost construit acest oraş de pe ape? Din ce ne spune ghidul, aflăm că destul de simplu: cu ajutorul lemnului şi al unor arhitecţi şi constructori pricepuţi. Din lemnul adus de pe teritoriul Sloveniei şi Croaţiei de azi s-au confecţionat piloni pe care s-au aşezat clădirile oraşului. Pilonii au fost aşezaţi foarte aproape unul de altul iar deasupra lor au fost turnate fundaţiile din piatră sau cărămidă. Începând însă din secolul trecut, veneţienii au început să aibă probleme, cauzate de modernizări: au construit un sistem de captare a apelor, iar Veneţia a început să se scufunde.

Lucrările au fost stopate dar au apărut alte probleme. Uneori creşte nivelul apei peste limitele admise, iar parterul clădirilor este inundat. Am citit undeva că oraşul se scufundă anual cu 1-2 milimetri. Dacă nivelul mării va continua să crească, este posibil ca în următorii 20 de ani, Veneţia să ajungă să se scufunde cu 80 mm faţă de înălţimea medie a apei din lagună.

Autorităţile fac tot posibilul şi se caută soluţii ca să conserve această comoară plutitoare. Să sperăm că vor fi găsite!

Veneţia nu este unul din cele mai mari oraşe din Veneto, dar este una din cele mai vizitate destinaţii turistice din ţară. Se găseşte în laguna sărată a Mării Adriatice, pe aproximativ 5 km de pământ, la o distanţă de 352 km de Roma.

Oraşul se află pe 118 insule mici, care sunt conectate printr-o serie de poduri (354 de poduri) şi separate printr-o reţea de canale (177 canale); este împărţit în şase cartiere: San Marco – cel mai mic dar cel mai celebru. Trecând peste Podul Rialto, se află cartierul artizanilor San Polo, iar peste Canal Grande la sud, este cel mai elegant – Dorsoduro – cu muzeele de artă de prestigiu şi pieţele sale pline de viaţă. La marginea exterioară se află Santa Croce, Castello şi Cannaregio. Canal Grande leagă toate cartierele între ele, dar plimbându-vă pe jos, nici nu vă veţi da seama când aţi intrat sau aţi ieşit dintr-un cartier.

Fiecare cartier are podurile sale, bisericele şi piaţetele sale. Dintre cele mai importante insule şi unde se poate ajunge cu vaporetto, aş aminti Lido, Murano, Burano şi Torcello şi care merită din plin vizitate. Am vizitat doar două dintre ele, Murano şi Burano, despre care voi scrie un review separat.

Am plecat din Lido di Jesolo, de la Hotel Imperial Palace, dis-de-dimineaţă. Până la Punta Sabbioni am mers cu autobuzul, aproximativ vreo 15 km iar de acolo am avut la dispoziţie o ambarcaţiune rapidă pusă la dispoziţia noastră de firma de turism, care ne-a lăsat la staţia Veneţia-Pietà, la cinci minute de mers pe jos de Piaţa San Marco. Aveam emoţii mari cu privire la starea vremii, pentru că deşi la primele ore ale dimineţii era soare, se anunţaseră totuşi ploi. Călătoria cu ambarcaţiunea a fost tare plăcută: am stat pe punte ca să pot admira mai bine miracolul ce mă înconjura – multă, multă apă, diverse vaporaşe şi bărci, briza mării... nici nu mi-am dat seama când am ajuns!

Dar vaaaaiiii... chiar când să ajungem la Veneţia, a început ploaia. :(. Dar ce ploaie!!! Cu bulbuci!!!

Am coborât şi ne-am repezit cu toţii la prima tarabă să ne cumpărăm pelerine. După ce am pus pelerinele pe noi, parcă ploaia nu a mai avut aceeaşi intensitate. Picura câte puţin …. mai stătea …. se mai lumina …. iar picura …... şi tot aşa a ţinut-o toată ziua. Dar credeţi că nouă ne-a mai păsat?

“Prefer să fiu în Veneţia într-o zi ploioasă decât în orice capitală într-o zi frumoasă” – spunea scriitorul american Herman Melville, îndrăgostit iremediabil de laguna italiană.

Aşadar, iată-ne ajunşi în Piaţa San Marco, unde …. eu una am rămas mută de uimire …. Nu ştiam unde să mă uit mai întâi…. la stânga, la dreapta, în sus …... Parcă eram într-o poveste! Pur şi simplu mi se tăiase respiraţia …. Aveam în faţa ochilor o privelişte uimitoare!!!

Piaţa San Marco – este kilometrul zero al Veneţiei şi a fost descrisă de Napoleon ca fiind “cel mai frumos salon din Europa”. Există din sec. al IX-lea, dar a fost restructurată în urma unei inundaţii, în anul 1177. Are o formă dreptunghiulară şi este înconjurată pe trei laturi de case cu coloane, numite Procuraţie, fiindcă aici locuiau magistraţi cu funcţii importante în stat. Distingem astfel trei aripi arhitecturale: Procuraţiile Vechi, Procuraţiile Noi şi Aripa Napolitană. Acest careu de clădiri este închis de Bazilica San Marco şi de Palatul Ducal. În faţa Bazilicii găsim Turnul Clopotniţă – Campanilla, cu o înălţime de 98,6 metri, având faţada din cărămidă roşie. Piaţa San Marco este cea mai faimoasă piaţă din Veneţia, extrem de aglomerată, plină de porumbei, restaurante şi terase luxoase.

Tot aici nu pot să nu menţionez Turnul Ceasului - Torre dell'Orologio, una din operele arhitecturale cele mai cunoscute din Veneţia, datând din secolul XV, aflat deasupra unui arc ce se găseşte la începutul uneia dintre străzile cele mai animate şi pline de magazine. O adevărată bijuterie acest ceas astronomic, cu reliefuri de metal aurit, deasupra căruia se găseşte o fecioară cu un prunc. Interesant este că ceasul nu indică doar ora ci şi fazele lunii şi semnele zodiacale.

Piaţa San Marco cu arhitectura şi graţia sa elegantă, este cel mai jos punct din Veneţia şi locul unde toată lumea se adună, la o cafea, la o plimbare …. de fapt este emblema de onoare a Veneţiei!

Deşi vremea cam neprietenoasă, erau sute de turişti care, ca şi noi, priveau prin toate colţurile pieţii vrând parcă să nu piardă ceva. Cozile la principalele obiective erau imense!

Ne-am plimbat prin piaţă, pe dedesubtul arcadelor, trăgând cu ochiul la magazinele luxoase şi ne-am oprit să bem o cafea la una dintre cele mai faimoase cafenele din lume: Caffè Florian. Ştiam că este scump, dar mi-am asumat asta. Este o cafenea uimitoare, de o frumuseţe aparte şi cu o atmosferă plină de farmec.

Deschisă oficial în decembrie 1720, Cafeneaua Florian a creat un nou concept de cafenea european, cu băuturi de cafea şi ascultând muzică live. De o eleganţă aparte, cu un interior superb, plin de lumini, oglinzi şi picturi murale, cu o calitate a produselor excepţională, merită să-i treceţi pragul măcar o dată-n viaţă. Să tot stai aici la o cafea, ceai sau îngheţată, să priveşti trecătorii, să admiri arhitectura superbă a clădirilor, fără să vezi vreo maşină în jur şi asta …. în acordurile clasice ale micilor orchestre!!! Oooof, parcă am călătorit înapoi în timp …. n-aş mai fi plecat de acolo ….

Am decis apoi să urcăm în Turnul Campanilla - denumit și Turnul cu Clopot, a cărui vedere copleşeşte orice turist. Are o înălțime ameţitoare, aproape că nu poate fi cuprins cu vederea decât de la depărtare, măsurând 99 de metri și dominând toată piaţa San Marco. Coada nu era mare, aşa că totul a decurs foarte repede. Am plătit 8 euro şi am urcat cu liftul la ultimul etaj. Priveliştea de acolo asupra întregului oraş şi a insulelor din jur, a fost absolut încântătoare. Deşi pare un turn destul de simplu la prima vedere, spre vârf dispune de o galerie cu arcade sprijinită pe coloane, în spatele cărora se află adăpostite cinci clopote imense. Acestea aveau rolul de a anunţa diferite evenimente veneţienilor. Deasupra micuţei galerii se află efigii ce reprezintă simbolurile oraşului Veneţia: o reprezentare feminină a virtuţii Justiţiei, sub forma unei femei ce ţine o balanţă aurită şi reprezentarea Sfântului Marcu, sub forma leului său înaripat. Acoperişul turnului are forma unei piramide, iar în vârful turnului străluceşte în lumina soarelui o giruetă care îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavril.

Cât am stat în Turnul Campanilla, am avut prieteni care ne-au ţinut rând pentru a intra la Bazilica San Marco. Ne-am sincronizat perfect!

Bazilica San Marco – este de o frumuseţe neasemuită, bogat împodobită, cu o moştenire arhitecturală şi artistică îndelungată. Este o clădire care la prima vedere intimidează. Absolut magnifică!!! Are forma de cruce bizantină, cu domuri mari, cu imaginea lui Hristos Atotputernicul şi alte domuri mai mici, conectate între ele. Sus, pe faţadă este un mozaic mic al Madonei, flancat de candele care ard permanent. Multe dintre comorile de pe faţada principală sunt copii; de remarcat faimoşii cai din bronz (originalele sunt înăuntru); din marea majoritate a mozaicurilor, doar unul este original. Arcadele superioare sunt o adevărată dantelărie în piatră, având tot felul de sculpturi filigrante extrem de fin executate.

Terasa de deasupra faţadei este accesibilă turiştilor de unde se pot face fotografii panoramice cu toată piaţa. Interiorul aurit al acestei catedrale îţi taie pur şi simplu respiraţia. Cei 8.000 de metri pătraţi de mozaic repovestesc aproape toate episoadele biblice în culori şi pietre preţioase. Cel mai impunător element al bazilicii, după cei patru cai şi frumuseţea solemnă a interiorului, este monumentala lucrare de la altar, Pala d'Oro, denumit şi Paravanul de aur. Ca să vedem Pala d'Oro am stat la o coadă imensă dar nu mi-a părut rău. Este cel mai mare exponat medieval de aur şi argint din Europa, frontispiciul său orbitor fiind împodobit cu 15 rubine, 100 de ametiste, 300 de safire, numeroase perle şi alte pietre preţioase. Acesta se află în spatele altarului, despre care se spune că este locul de odihnă veşnică al Sfântului Evanghelist Marcu. Intrarea în biserică a fost gratuită dar ca să vedem Pala d'Oro am plătit doi euro, iar pentru tezaur şi muzeu, câte cinci euro. Am admirat şi imensul candelabru central cu rubine roşii, coloanele graţioase bogat ornamentate, impresionantul iconostas deschis, susţinut de opt coloane unite în partea superioară de un postament pe care au fost plasate statuile celor doisprezece apostoli. Fotografiatul şi filmatul în interior sunt interzise.

Frumuseţea bazilicii ne-a copleşit pur şi simplu. Nouă ni s-a părut de departe cel mai frumos edificiu din oraş şi asta mai ales ornamentaţiei exterioare.

Regret enorm că nu am mai avut timp să intrăm şi să vizităm şi Palatul Ducal. L-am admirat însă din exterior împreună cu ghidul local care ne-a aşteptat în faţa bazilicii. Am primit cu toţii căşti pentru că era foarte aglomerat peste tot şi nu ne puteam auzi şi nici urmări. Excepţional ghid! O tânără din Cluj, căsătorită şi stabilită la Veneţia de vreo 10 ani, ne-a prezentat nu doar principalele obiective, dar ne-a vorbit mult despre viaţa de acolo, despre oameni, locuri … …

Palazzo Ducale sau Palatul Dogilor – aflat tot în Piaţa San Marco, iese clar în evidenţă, fiind o clădire impunătoare, una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din lume. Timp de aproape o mie de ani a fost reşedinţa nu numai a dogilor care au condus Veneţia, a poliţiei secrete şi a Curţii de Justiţie, dar şi a închisorilor municipale şi a multor instituţii administrative. Frumoasa faţadă din marmură alb şi roz are o arcadă spaţioasă acoperită de o galerie ce susţine etajele superioare. Jocurile de lumini şi umbre de deasupra zidăriei sporesc armonia clădirii. A fost ridicat în secolul al IX-lea şi a fost reconstruit de mai multe ori. Decoraţiunea palatului este impresionantă.

Sus, în partea stângă, am putut admira cele trei statui care împodobesc trei colţuri ale palatului: “Beţia lui Noe”, “Adam şi Eva” şi “Judecata lui Solomon”. Palatul copleşeşte pur şi simplu prin bogăţia ornamentelor. În trecut, Palatul Dogilor cuprindea toate închisorile Veneţiei, iar condiţiile din aceste închisori erau departe de a fi umane. Cel mai celebru fugar şi singurul, de altfel, este Giacomo Casanova.

Şi tot în Piaţa San Marco, de-a lungul părţii sudice a pieţii, ocupând etajele superioare ale Nuove Procuratorie, se află Muzeul Correr, ale cărui exponate oferă o vedere generală asupra lungii istorii a Veneţiei. Printre exponate are şi o sală de bal construită pentru Napoleon, o sală a meşteşugarilor şi breslelor, numeroase sculpturi, precum cele ale lui Antonio Canova.

Oraşul este traversat în lung şi lat de canale. Cel mai mare dintre canalele veneţiene, Canal Grande – Marele canal - “cea mai frumoasă stradă din lume” cum mai este denumit, are o lungime de 4 km, între 30 – 90 m lăţime, o adâncime medie de 5 metri, având forma literei S şi taie practic în două oraşul. Transportul public în Veneţia este asigurat de vaporetti, şalupe-taxi private şi gondole. Acest culoar de apă plin de gondole, vaporaşe, diferite bărci, patrule de poliţie, are aspectul unui bulevard acvatic. Se merită din plin o plimbare cu vaporetto pe apele canalului străjuit de o mulţime de palate construite de cei mai bogaţi negustori ai oraşului, prin secolele XIII-XVIII şi care demonstrează bunăstarea Veneţiei.

O trăsătură caracteristică a acestor palate este faptul că intrarea principală este la canal, accesul făcându-se din barcă. Ce m-a surprins este că aceste palate sunt foarte bine conservate. Pentru cei care urmează să vizitaţi Veneţia, să ştiţi că puteţi achiziţiona cardul Museum Venice, cu care se poate vizita măcar o parte dintre muzeele de pe Marele Canal. Este într-adevăr încântător Canal Grande, contribuind şi el la magia unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume.

Noi am luat-o la pas pe străduţe. Este cel mai minunat sentiment să te pierzi pe acele străzi, unde fiecare are câte o poveste. Străduţe înghesuite, canale strâmte şi magazine colorate…...

O oprire obligatorie este la Podul Rialto –o altă atracţie turistică importantă a Veneţiei şi pe care eu mi-am dorit din tot sufletul să-l văd. L-am găsit înţesat de turişti de toate naţiile. Cu greu am reuşit să urc, dar panorama uluitoare asupra Canalului Grande, a meritat din plin!!! Este format din două rampe înclinate, cuprinzând mici prăvălii şi o parte centrală mobilă care permitea corăbiilor să traverseze Canal Grande. Pentru susţinerea sa, s-au folosit 12.000 piloni de lemn, care au rezistat până în zilele noastre. A fost construit între anii 1588 şi 1591 şi a fost singura modalitate de a traversa canalul pe jos, până în anul 1854 când a fost construit Podul Academia. Are o înălţime de 7,5 metri, cu trei sensuri de mers: două părţi pe lângă balustrade şi o bandă pe mijloc care serveşte ca spaţiu pentru comercianţii care vând diverse mărunţişuri, bijuterii, sticlă de Murano, pânzeturi, etc. Un adevărat furnicar de oameni pe acest pod, atraşi de frumuseţea sa dar cred că şi de vitrinele magazinelor cu suveniruri pentru toate gusturile.

Aş mai fi stat aici, dar timpul …. era nemilos!

Un alt obiectiv important, chiar lângă Podul Rialto, unde am poposit pentru puţin timp a fost Casa Lui Marco Polo. Acum este aici un mic hotel iar la parter o pizzeria.

În pelegrinările noastre, am ajuns la un moment dat şi la Fondaco dei Tedeschi – un magazin universal de lux, tot în apropiere de Ponte Rialto, deosebit de frumos, cu o curte interioară şi etajele sub formă de porticuri. Punctul său forte este terasa de pe acoperiş care oferă o vedere panoramică superbă asupra Canal Grande, cupolele Basilicii San Marco, Campanilla San Marco. Accesul este gratuit dar nu se poate urca decât cu rezervare online.

La un moment dat am ajuns într-o frumoasă piaţă unde am vizitat Biserica Santa Maria Formosa – care dă şi numele pieţii ce o înconjoară. Superbă biserica, cu o clopotniţă barocă, cu un interior frumos în alb şi gri, construit în conformitate cu modelul de cruce latină.

Tot în această piaţă, mai găsim o serie de alte palate frumoase: Palatul Grimani di San Luca – astăzi sediul Curţii de Apel Veneţia, Palazzo Malipiero Venetia – astăzi sediul unui hotel.

O clădire deosebit de frumoasă şi care mi-a atras atenţia a fost Scuola Grande Confraternita di S. Teodoro – acum sală de concerte.

Turul nostru ghidat se încheie privind Puntea Suspinelor de pe Ponte della Paglia, devenită un simbol veneţian cu conotaţii dulci-amare. Cunoscută şi sub numele de Ponte dei Sospiri – este unul dintre cele mai renumite poduri din Veneţia iar potrivit legendei, numele său se referă la suspinele condamnaţilor la moarte care mergeau pe ultimul drum. Acest pod curbat este complet închis şi are ferestre mici acoperite cu zăbrele închise. Pe el se conduceau deţinuţii din camerele de interogare ale Palatului Ducal, la închisoarea Prigioni Nuove. Astăzi, podul este asociat cu o legendă total diferită: cuplurile care se sărută pe o gondolă sub Podul Suspinelor, vor avea parte de iubire veşnică. =))

Veneţia este fără îndoială, un oraş încărcat de romantism, istorie şi poveşti fermecătoare, ce merită vizitat pe îndelete. Se spune că măcar o dată în viaţă un călător ar trebui să ajungă în Veneţia. Noi am ajuns şi, chiar dacă a plouat, am rămas cu amintiri memorabile şi am captat în suflet pentru totdeauna imaginile desprinse parcă dintr-un film de demult ale clădirilor ce-şi reflectă istoria în ape.

Veneţia este mister şi magie, muzică şi poezie …. este speranţa de a o revedea …. mereu şi mereu. Puţine oraşe din lume se pot lăuda cu o moştenire arhitecturală şi artistică ca cea a Veneţiei, deci …. nu ai cum să nu iubeşti Veneţia!

Sper să o pot revedea şi să stau mai mult timp!

Să aveţi vacanţe frumoase!

Webmaster, rog inserare youtu.be/q6VeuE1vDck?list ... wMjDPk85FuRT_lQ

---

VIZUALIZĂRI: 2013 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI