Unde esti tu, Muntele Mic?

TIPĂREȘTE

Acces

Anuntam la Pensiunea Ana Marga vezi impresii, ca astazi nu vom prinde gustoasa masa de pranz oferita de gazde, dar cum venisem in zona si pentru a calatori incolo si incoace, era de luat in considerare ca vor fi si cateava zile in care pranzul nu ne va prinde la pensiune.

Marga – 3 km pe DC2, apoi viram stanga pe DN68 pe care il urmam inca 30 km pana la intrarea in Caransebes unde urmam indicatoarele care ne conduc pe centura orasului pana intr-un al doilea giratoriu, unde facem stanga si intram pe DJ608A, care dupa alti 26 km de drum de munte ne conduce pana sus in statiunea Muntele Mic. Tot drumul este asflatat si in stare foarte buna. Cota maxima a soselei atinge 1550 m.

Sa admiram!

Soseaua care urca in munte traverseaza la inceput 2 localitati, situate inca jos ca altitudine, Turnu Ruieni si Borlova. Din prima se ramifica un drum lateral catre Donjonul Turnul lui Ovidiu, o stanca proeminenta care ne atrage atentia de la departare.

Urmeaza o zona de padure de foioase, apoi padurea devine mixta, apoi coniferele castiga o data cu altitudinea. Apar curbele tot mai dese, eu conduc incet, ca Denisa sa suporte drumul cu brio, ea fiind mai sensibila la serpentine.

Pe drum am intalnit multe portiuni, unde carosabilul era ingustat uneori la o latime de mai putin de o banda. Ingustarile erau datorate acumularilor mari de aluviuni aduse de ploile din zilele precedente. Laudabil faptul ca dupa oprirea ploilor s-a lucrat in prima faza la eliberarea partiala a drumului de acces de aluviunile care in unele locuri se inaltau pana la 2 metri, astfel ca tractoarele aveau ceva de lucru pana sa dezgroape drumul, aproape c-as spune ca am trecut printr-un semitunel.

Citisem ca starea carosabilului este execrabila, ceea ce pana in punctul acesta nu se confirma deloc si nici pana sus avea sa se confirme. Ne-am intrebat daca drumul o fi accesibil pana sus mai ales din cauza mormanelor de pietre si lemne aduse de ape in sosea, pe care incepeam sa le intalnim tot mai des. Ne intrebam, daca, la un moment dat, drumul nu va fi blocat sau si mai palpitant, daca va fi ok la urcare si nu va veni vreun potop cat suntem sus, iar la coborire sa gasim soseaua blocata. Iar circulatia norilor si prognoza de pe net lasau sanse mari acestei variante. Dar, curajosi cum suntem, continuam drumul.

Intalnim in traseul nostrum, intr-o curba in padure, si punctul de pornire al telescaunului, pe langa care trecem cu un regret ca nu functiona. Incepe o succesiune de vreo 20 curbe in ac de par, castigam in altitudine serios si pe la cota 1000 – 1100 m, intram in gol alpin. Ce priveliste!

Ne oprim de cateva ori sa admiram privelistea. Vizibilitatea era buna. Functie de locurile in care ne opream, puteam admira peisajul catre diferite directii. Am privit Caransebesul mic micut undeva la poalele muntelui. Parea un joc de puzzle in constructie.

Un punct de belvedere luat in considerare de multi turisti este Saua Jigoriei. Aici soesua asfaltata face un ac de par foarte strans, dar imediat dupa curba se poate opri masina in siguranta in afara carosabilului pentru a nu incurca alti participanti la trafic. Se poate opri si in curba, daca iesiti cu masina de pe asfalt si opriti pe iarba intrucat aici drumul se deschide larg, asa cum v-am spus suntem intr-o trecatoare sau sa.

De aici se desprind 2 alte drumuri, o poteca catre altitudinile mai mari ale Muntilor Tarcu, si anume catre Varful Cuntu, unde este si o statie meteo, poteca marcata cu banda rosie, dar si un drum forestier, care coboara repejor, intrand in curand din nou in zona impadurita si care conduce pe Valea Suculetului si apoi pe Valea Sucului, pana in statiunea Poiana Marului vezi impresii, un drum presarat cu cateva cascade frumoase.

O data reperat acest drum, mi s-a infiripat un gand, caruia ii dadeam in clipa asta 10% sanse sa se materializeze in zilele urmatoare. Voi atinge din nou acest subiect si veti vedea mai apoi ce s-a intamplat (vezi impresii). Aici, in Saua Jigoriei, admiram o parte din extremitatea vestica a Muntilor Tarcu, din care face parte si Muntele Mic. Citim si indicatiile de pe un indicator turistic montan, care arata ca suntem pe marcajul banda rosie, care intr-un sens conduce in 1,5 h la Muntele Mic si in sens opus, cum deja am spus la Vf. Cuntu in 2 h. Admiram si un grup de turisti care erau in drumetie pe poteca marcata, asa cum cu niste ani in urma procedam si eu aproape saptamanal.

Reluam plimbarea noastra de altitudine cu masina, careia de abia ce ii schimbasem numerele rosii cu cele negre. Ba chiar am plecat de acasa cu cele rosii si am ajuns in zona cu cele negre! Asa ca era si botezul de altitudine al noii masinute Skoda Superb. Sau Superba, cum ii spunea, Denisa.

Soseaua continua sa urce in serpentine. Golul alpin era invadat de afinisuri, dupa ce, mai jos, in padure era plin de mure. Evident ca ne-am mai oprit sa culegem afine, ba ne-am gasit si un loc fain de popas, langa doua fire de apa care coborau in cascade, unindu-se apoi langa poduletul langa care am poposit. Am facut si poze. Am baut apa de izvor. Ne-am catarat cu Denisa si Emi dupa afine sau pe langa casacada. Ne-a priit oprirea.

Am repornit motorul masinii si nu dupa mult timp atingem cota maxima de unde se vede statiunea Muntele Mic, dar si Varful Muntele Mic (1802 m) si o imensa cruce alba metalica, de circa 25 metri inaltime, despre ultimele doua va scriu alta data.

Am reintalnit traseul telescaunului si mai multe instalatii de teleski. Daca ultimele nu ne asteptam sa le vedem in functiune in luna august, nu acealeasi asteptari le aveam despre telescaun.

Dupa o foarte usoara coborire in dreptul primelor constructii de langa sosea, ne oprim din deplasarea pe 4 roti.

Inca un moment de admirat de jur imprejur si de respirat aer curat si racoros de munte. Afine cat cuprinde, alta tentatie, sau aceeasi tentatie. Ceata se lasa tot mai mult si ba acoperea, ba dezvaluia crucea sau coamele muntilor. Era insa evident ca incet incet avea sa acapareze zona unde ne aflam.

Era pranz. Era ora mesei. Unde sa mancam si noi o ciorbita calda? Indraznesc catre prima vila de langa noi, una faina si impozanta, incarcata de reclame, Cabana Cerbul. Era inchisa, Mai jos, o alta, ceva mai mica, pe care scria ca este de vanzare. Cu toate acestea in curtea ei, se intrezarea ceva activitate. Am coborit pana acolo si am aflat ca puteam servi si o ciorba calda de fasole si niste snitele de pui, daca avem rabdare vreo 30 – 40 minute. Ne instalam la o masa in curte, pe bancute din lemn. Masa era acoperita, asa ca daca nu urma sa se strice brusc si sever vremea, ear o optiune buna pentru pranz.

Pana sa vina felul intai, ne-am reluat activitatea de culegaori de ocazie…. de afine; ce, ati uitat? Am revenit la masa cu hainutele Denisei pictate in mov, dovada ca nu a asteptat mura (afina) in gura, ci si-a asigurat solo bobitele favorite din fructele albastru inchis spre mov, care pateaza si tradeaza…

La masa, ne-am zgribulit putin. Am mai pus o hainuta pe noi, altii, care nu gasisera locuri libere la mesele acoperite, s-au retras chiar in cabana, pentru ca incepea sa picure. Mancarea a fost gustoasa. Ma gandeam acum: Pe unde o fi plouat mai zdravan? Cum o fi pe drumul nostru predispus la acumulare de aluviuni? Vestea buna de la cabana este ca asigurau si cazare, si inca mai aveau locuri libere, asa ca in caz de forta majora…...

Norii incepeau sa danseze pe cer tot mai mult dupa o muzica numai de ei auzita. Repejor s-au prins in hora. Pe ici pe colo erau si petece de cer senin. Alternanta aceasta crea un spectacol superb. Desi spectacolul nu se terminase, plecam la vale, si apoi spre Pensiunea Ana Marga. Ne astepta un drum de circa o ora si jumatate (maxim) pentru cei 60 km pe care ii aveam de parcurs.

Fost-au candva mandria statiunii Muntele Mic

Va intrebati de ce am urcat pana la Muntele Mic si nu am povestit mai nimic despre Statiunea Muntele Mic? Ne aflam intr-o zona de pe harta Romaniei, unde nu mai ajunsesem pana acum. Si nu sunt foarte multe asemenea zone prin tara noastra, mai ales prin falnicii nostri Carpati.

Imi amintesc insa ca acum aproape 30 de ani, parintii mei si cu fratele meu mai mic fost-au in vacanta la Muntele Mic. Si au povestit de o statiune infloritoare. Alte vremuri, oameni buni!

Astazi Statiunea Muntele Mic arata dezolant. Desi este amplasata intr-o zona pitoreasca, desi intre timp s-a construit telescaunul, desi s-a asfaltat soseaua de acces, desi numara zeci de unitati (candva) de cazare, astazi …. imi vine sa plang.

Telescaunul care urca pe Muntele Mic era cel mai lung telescaun din tara, parcurgand 3,3 km. Inchis. Kaputt, adica defect! Ruginit.

Hotelul Sebes / Muntele Mic cu opt etaje, astazi sta sa cada. Cred ca este si periculos sa pasesti in proximitatea lui, desi cica si acolo s-ar putea gasi ceva de mancare. De cazare, nu prea cred ca se incumeta nimeni, pentru ca nici geamurile nu mai eraiu intregi. Nu ne-am apropiat de el mai mult pentru ca nu aveam motive, dar asa parea de la distanta de circa cateva sute de metri de unde il priveam.

Multe alte cabane si vile frumoase erau inchise. In august! Altii cautau cumparatori! Nu mai era cu siguranta mai nimic in viata din ceea ce au vazut ai mei cu 30 de ani in urma.

Ce mai gasim la Muntele Mic?

In primul rand intalnim peisaje superbe. Suntem la circa 1500 metri altitudine, pe un platou, aproape de varful cu acelasi nume. Suntem la munte, si asta este frumos!

Panorama muntilor din jur si a asezarilor de la poale cere sa fie pozata.

Gasim la Muntele Mic cateva cabane functionale unde poti manca si dormi.

Mai gasim trasee pentru montaniarzi. De aici sunt doua drumuri care coboara la Poaina Marului, unul pe la Piatra Scorilei, altul pe Valea Sucului. Sunt si traseele de culme, catre Vf. Tarcu. Sau poteca catre Borlova si Caransebes.

Este iarba, sunt afine, este muschi moale in care te afunzi cand calci si o limba de asfalt ce urca pana aici. Un loc cu potential tursitic mare.

Daca sa bateti drumul pana aici? Cu masina, cu motocicleta, cu bicicleta, cu telescaunul, pe jos? Raspunsul este afirmativ: DA, sa il bateti. Cum puteti fiecare. Pai nu e cenusiu? Ba da sau ba nu! Depinde ce privesti. Eu am vazut si cer senin. Si verde. Si mov. Si sunt sigur, ca iarna covorul alb este fascinant. Alegeti si un drum la Poiana Marului!

Numai de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 3964 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI