La Movila lui Burcel

TIPĂREȘTE

Mulți dintre noi ne amintim legenda lui Burcel istorisită de cronicarul moldovean Ion Neculce în "O samă de cuvinte" și transpusă mai apoi în versuri de Vasile Alecsandri, dar mai puțini știm că țăranul sărac și întreaga lui poveste au existat cu adevărat.

Pe harta turistică a județului Vaslui, pe drumul către Iași, este semnalată existența Movilei lui Burcel, o formațiune naturală pitorească, interesantă atât pentru cei cărora le plac povestirile istorice, cât și pentru cei preocupați de botanică și peisagistică, zona fiind declarată rezervație naturală. Credincioșii vor găsi aici o mănăstire cu o biserică de lemn și o alta, de zid, aflată în faza finală de construcție. Așa cum se va vedea în cele ce urmează, și copiilor le va face plăcere un popas aici.

Pe DN24 - Vaslui - Iasi, prin Muntenii de Sus, Văleni, Solești, lăsând în dreapta comuna Miclești, automobiliștii trec pe lângă o poartă arcuită deasupra căreia flutură tricolorul românesc. Nefiind închisă prin nimic, poarta de piatră este doar simbolică și se află la baza dealului, marcând intrarea spre Movila lui Burcel. Cei care opresc pentru o clipă acolo, pot observa alături de harta turistică a județului, un panou mare care are pe una dintre fețe succinte informații istorice, iar pe cealaltă Legenda Movilei lui Burcel versificată de Vasile Alecsandri.

În cadrul circuitului moldav din această vară, am ajuns și eu acolo. De la Vaslui sunt doar 25 km, iar drumul este cât se poate de bun. Dincolo de poarta simbolică, de piatră, după vreo 200 m de drum în pantă - tot bun, asfaltat, dar mai îngust - am trecut prin cea de-a doua poartă, din lemn. Eram deja în curtea mănăstirii.

1. Mănăstirea de la Movila lui Burcel

În anul 1993, în apropierea Movilei lui Burcel, a fost sfințit un paraclis al Mănăstirii "Ștefan cel Mare și Sfânt" și s-a pus bazele unui așezământ monahal chiar pe vârful dealului. La început, toate construcțiile ridicate pe Movila lui Burcel erau din lemn. În prezent, aproape de poartă, este în faza finală construcția unei frumoase biserici de zid. Chiar dacă în jur încă mai erau mormane de materiale, am putut intra în noua biserică. Toate ușile și toate ferestrele erau larg deschise, ventilația aerului facilitând uscarea picturii care împodobește deja toți pereții. Chipul lui Ștefan cel Mare întâmpină încă de la intrare, iar în interior, pictată pe peretele de lângă ușă, se poate vedea o listă a cunoscutelor ctitorii ștefaniene.

Biserica-paraclis, din lemn, pare destul de mare și are o singură turlă. Nu știu cum este în interior pentru că nu am intrat. Aceasta nu este prima biserică înălțată aici. În toamna anului 2005, în urma unui scurtcircuit, prima biserică a ars, iar ceea ce se vede acum este urmarea refacerii ulterioare.

Clădirile anexe alăturate, precum și mai multe locuri de popas cu buturugi pe care te poți așeza și cu mese acoperite, protejate de soare, sunt tot din lemn. Cineva a avut inspirația să decoreze întreaga incintă (curtea, grădina și chiar și pereții de lemn ai construcțiilor) cu păsări și animale împăiate, de aceea cred că o vizită aici cu copiii va fi pentru ei nu numai o lecție de istorie, dar și un moment de mare bucurie. De asemenea, în țarcuri, pot fi admirate animale și păsări vii (iepuri, căprioare, păuni și alte păsări).

2. Monumente la Movila lui Burcel

Dincolo de bustul lui Ștefan cel Mare înălțat pe un soclu de piatră și privind către movilă, în iarbă, la capătul unei cărări în coborâre apoi în urcuș, se profilează un monument falnic alcătuit din trei cruci. Din informațiile citite la mănăstire, aflăm că simbolistica acestui monument este multiplă: cele trei cruci de pe Golgota, Sfânta Treime, cele trei provincii românești (Moldova, Ardealul și Țara Românească în granițele lor firești) sau cei trei mari sfinți ai Ortodoxiei (Sf. Apostol Andrei - cel care a adus creștinismul la Nord de Dunăre, Sf. Constantin cel Mare - cel care a oficializat creștinismul în Imperiul Bizantin și Ștefan cel Mare și Sfânt - cel care a apărat creștinătatea după căderea Constantinopolului sub turci). Am dat ocol soclului și am încercat să identific autorul. N-am aflat nimic, în schimb, din informațiile citite la mănăstire, am aflat că se intenționează placarea soclului cu scene din viața voievodului, inclusiv cu scena legendară Ștefan cel Mare și Burcel cu boul arând în istorica zi de duminică 1498. Cei care vor trece pe acolo în anii următori ne vor spune, poate, dacă aceste proiecte au ajuns să fie materializate.

Femeia din bronz, al doilea monument de pe movilă, realizat în anul 1994 de sculptorii vasluieni Gheorghe Alupoaie și Cristian Pântea, este simbolul Daciei Traiane. Privind către harta României cu Moldova în granițele ei firești, Femeia în bronz este înfățișată cu ambele mâini ridicate deasupra capului rupând diabolicul act Ribbentrop-Molotov (1939) prin care s-a hotărât anexarea Basarabiei la URSS.

Harta României mari, ea însăși un monument, înfățișează țara în hotarele ei firești "de la Nistru pân'la Tisa și din Hotin pân'la mare". Moldova de dincolo de Prut - Basarabia - este reprezentată în hașuri și are punctate cetățile lui Ștefan cel Mare de pe malul Nistrului: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă și Chilia. În centrul hărții de bronz este înfățișat mareșalul Ion Antonescu ordonând trecerea Prutului în 1941 și soldații îmbarcați care se pregătesc să execute ordinul.

3. Rezervația naturală Movila lui Burcel

Prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, Movila lui Burcel a fost declarată arie naturală de interes național. Rezervația naturală de tip floristic se întinde pe o suprafață de 12 ha pe versanții dealului Movila lui Burcel, la o altitudine de 390 m. Aici poate fi remarcată o vegetație ierboasă abundentă în care pot fi identificate - firește, doar de către cunoscători - specii rare din flora Moldovei, ceea ce conferă zonei însemnătate din punct de vedere botanic.

De jur-împrejur, cât vezi cu ochii, văluresc dealurile vasluiene înverzite și înflorite. Lacul Solești aflat la câțiva kilometri completează peisajul în mod fericit.

Movila lui Burcel este un complex istoric, religios și științific important pentru zona Vasluiului. Poate mai puțin prin existența lui materială, acest complex rămâne important prin semnificațiile de ordin spiritual pentru poporul român, legenda lui Burcel și actele de vitejie ale voievodului Ștefan cel Mare fiind încă vii în sufletele localnicilor.

Legenda spune că în 1498, într-o zi de duminică, deplasându-se cu suita sa la Vaslui, voievodul Ștefan cel Mare descoperă un țăran care ara în zi de sărbătoare, necinstind ziua de odihnă. Întrebat care-i este numele și de ce lucrează duminica, șoimanul Purcel - căci acesta îi era numele - mărturisește că luptase la Războieni unde își pierduse un braț, că sărăcise și că numai duminica obținuse cu împrumut un bou pe care să-l înjuge la plug. Impresionat, Ștefan cel Mare îi dăruiește șoimanului Purcel șase pungi cu galbeni cu care să-și cumpere boi și plug. Printr-un uric emis la Curtea Domnească din Vaslui, domnitorul împroprietărește pe șoiman cu pământul care se afla în jurul dealului, acesta căpătând numele de Movila lui Purcel. Vasile Alecsandri este cel care schimbă numele în Burcel, în documentul emis de Ștefan cel Mare ca și în toate scrierile de până la Alecsandri, șoimanul este pomenit cu numele de Purcel.

Și pentru că - tipărită și afișată pe geamurile pangarului de la mănăstire - am mai găsit o informație interesantă, o redau în continuare: "La 13 mai 1632, Alexandru-Vodă Iliaș întărește lui Vasile Purcel, fiul lui Gavrilă Purcel, nepotul lui Purcel postelnicul, o bucată de loc în Codăești, pe valea Vasluiului. Domnitorul îi dă dreptate lui Vasile Purcel într-un proces cu popa Gligore din Glodeni (sat astăzi dispărut) care-l deposedase de pământ în timpul lui Moise-Vodă Movilă, făcând hotărniciri necinstite.

Procesul a fost câștigat de urmașii lui Purcel prin prezentarea unui uric de la Ștefan cel Mare din 1498 prin care au dovedit că stăpâneau pământul de 134 de ani, de când străbunul lor fusese împroprietărit de domnitor".

Uricul lui Ștefan cel Mare nu s-a păstrat, dar s-a păstrat documentul din 13 mai 1632 în care se face referire la acesta. Așadar, concluzia istoricilor este că pământurile care se întindeau între satele Codăești, Glodeni, Dușești, incluzând și actuala movilă, au aparținut șoimanului Purcel, oșteanul răsplătit de Ștefan cel Mare.

În final, celor care citesc aceste rânduri nu le voi face nici o recomandare. Știu că cei pasionați de legende și de istorie, dacă vor avea drum prin apropiere, vor face un popas la Movila lui Burcel. În opinia mea este un loc frumos, care merită o oră din timpul nostru.

---

VIZUALIZĂRI: 4854 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI