Scornicești – Orașul Președintelui

Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Slatina și împrejurimi" (deja existentă pe sait)

@tata123 - Ei, da. Acest "popas scurt într-un colţ de ţară, legat de istoria recentă, contemporană cu unii dintre noi" şi cu mine - bineînţeles - nu mi-a fost dat şi mie. Am trecut de multe ori pe lângă Scorniceşti şi întrebându-mi soţul dacă nu vrea să facem un mic popas, răspunsul a fost de fiecare dată "nu", aşa încât Scorniceştiul a rămas nebifat.

Articolul tău şi pozele ataşate, trebuie să mă mulţumească cel puţin pentru moment.

Ăsta e unul dintre cele mai transparente orașe de la noi: se vede lesne satul care a fost. Se vede că e artificial. Cel mai interesant e să vii spre Scornicești pe drumuri locale, peste dealuri, dinspre Șuica de pildă.

Geografia locului e următoarea: văi paralele de rîuri mai mult sau mai puțin secate (inclusiv „celebrități” cum ar fi Cotmeana sau Vedea), în lungul cărora sînt instalate șosele ce leaga DN Pitești - Slatina de DN Pitești - Drăgășani (DN-urile astea traversează văile transversal, de aceea ai parte tot de urcușuri și coborîșuri). De-a lungul șoselelor, în fundul văilor deci, se înșiră sate lineare, lungi de kilometri.

Pe interfluvii, adică pe porțiunile ridicate, dintre văi, de regulă sînt terenuri agricole și ceva păduri, iar iazurile (mici lacuri de baraj, cu scop agricol) se întîlnesc destul de des.

Satele sînt legate și de drumuri directe, perpendiculare pe văi, drumuri care oferă ca peisaj cîmpuri nesfîrșite punctate de cîte un nuc stufos și liziere îndepărtate. Trecerea mașinii poate să sperie iepuri, căprioare, vulpi, bufnițe sau potîrnichi, mai ales noaptea. Drumul pare să continue la nesfîrșit, pînă se conturează la orizont peisajul unei văi: o linie de vîrfuri de copaci, salcîmi, sălcii, o buză de deal dincolo de care șoseaua începe să coboare și abia ajuns aici, în ultima clipă, devin vizibile casele din vale. Abia cînd cobori mica faleză se dezvăluie, jos, prezența unui sat. Drumul ajunge în sat, traversează drumul principal, perpendicular, situat în lungul văii, trece și peste gîrla de rigoare, populată de gîște sau doar de nisip, ca în Bărăganul lui Fănuș Neagu, și imediat lasă ultimele case în urmă, căci a traversat satul de-a latul, urcînd malul celălalt al văii și ajungînd iarăși pe un platou nesfîrșit. Și tot așa, mergi din vale în vale, de fiecare dată știind că apar privirii, la un moment dat, acoperișuri de case, ieșind de sub buza dealului.

Cu o excepție: cînd vii dinspre Șuica înspre Scornicești. Dealul se apropie de sfîrșit, e clar că urmează o nouă vale populată, dar ceva parcă nu e la locul lui. În locul unor acoperișuri rare, pierdute printre copaci, încă de departe apar acoperișuri prea mari și prea multe. Cînd ajungi mai aproape vezi că e vorba de blocuri. De mult beton. Te izbește nepotrivirea dintre dimensiunile văii, care evident, în mod natural, a adăpostit un sat ca și celelalte, și clădirile care se ridică acum aici, disproporția dintre cadrul natural și cantitatea de beton. Orașul începe brusc, niște blocuri crescute din iarbă, sau căzute din cer, înghesuite într-o luncă în care nu s-ar fi dezvoltat niciodată în mod natural un centru urban. E ca un colaj, o poză urbană decupată și lipită peste un peisaj de țară.

Am făcut descrierea asta lungă pentru că în ultimii 15 ani am mers destul de des în zonă, la un amic care are o casă într-un sat apropiat, și am bătut coclaurii pe acolo destul de mult.

La nord de oraș, unde ai fi ajuns și tu dacă ai fi mers mai departe, se află un lac mai mare de acumulare, Rusciori, pe malul căruia este o bază turistică cu același nume, amenajată tot pentru a înfrumuseța orașul tovarășului. Multe orașe mai mari nu aveau așa ceva: plajă cu nisip, terenuri de volei, camping, restaurant și chiar vaporaș pentru plimbări pe baltă. Acum se mai vede plaja cu nisip și hanul - cîrciumă. Nu știu ce mai funcționează acum acolo, dar acum vreo 12 ani era o discotecă celebră pe plan local. După ora 12 băgau și manele! (Pe vremea aia le era tîrîș să bage la orice oră, deși lumea cerea)

Mai departe de Rusciori ai fi avut o variantă pitorească de ajuns la țintă, un drum nebătut, mediocru asfaltat, construit ca acces la niște sonde petroliere (inițial), oarecum contra firii, tăind dealurile de-a latul, cu serpentine strînse, și care leagă Scorniceștiul de Drăgășani. De aici (unde chiar la intrarea în oraș poți vedea un front de case urbane, cu prăvălii, tipic muntenești, iar pe cîteva străduțe din centru, printre tei, cîteva vilișoare urbane cum vezi și în Caracal sau Slatina, și cam atît) sînt 2 variante de ajuns la Horezu, fie direct pe DN Horezu - Tg. Jiu și apoi DN Craiova - Horezu, fie la început de-a lungul Oltului, pînă după Ionești, apoi pe un drum județean ieșeai tot în DN Craiova - Horezu. În ambele situații ajungeai, înainte de Horezu, la Măldărești, unde nu mai e nevoie să spun ce se poate vizita. Asta după ce traversai un peisaj cîmpenesc, tipic pentru zona asta de podiș, unde, în afară de cîteva podgorii, alternează livezile cu pădurile umbroase, cu stejari țapeni și salcîmi firavi.

@abancor - Ai perfectă dreptate. Eu am început să urc pe astfel de văi după ce am trecut prin Slatina și Balș.

Astfel, de la Balș am urcat pe șosea liniară, acceptabilă din punct de vedere a calității, spre Oboga, Iancu Jianu, Bălcești, Zătreni, Grădiștea, Berbești și am ieșit la Milostea, în DN67 (Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu). Sate înșirate de-a lungul drumului, continuu - mergând cu 50 km/oră ai timp să vezi crâmpeie din viața rurală românească.

Am auzit ca s-a preconizat organizarea si la noi dar fara succes, (in alte tari exista), "Drumul presedintelui Ceausescu", adica sa se viziteze Casa din Scornicesti, Doftana, Casa Poporului, peretele executiei din Targoviste. In USA exista "Obama Tour" iar de curand a aparut turul noului presedinte. Iata detalii...

"Turistii care vor sa afle detalii despre viata presedintelui Klaus Iohannis si sa vada o parte din locurile dragi acestuia de la Sibiu, pot apela la cativa ghizi, care, contra sumei de 50 de lei de persoana, timp de o ora ii vor conduce, incepand cu 1 mai, prin centrul istoric al orasului, povestindu-le despre copilaria, dar si activitatea ca profesor si primar al sefului statului, scrie Agerpres""

In urma cu ceva ani mi s-a propus sa tin 2 prelegeri in Franta despre Romania. Am propus 4 teme, "arta, stiinta si cultura", natura si bogatiile mineale ale tarii, "viata romanilor inainte si dupa Ceausescu" si "drepturile minoritatile". Au fost aprobate ultimele 2...

Prelegerea a durat o ora, amfiteatrele erau pline, iar intrebarile din public, despre Ceausescu si rromi, au durat vreo 3 oe...

@tata123 - Cu oarece întârziere intervin şi eu cu un ecou la acest articol care mi-a deşteptat multe amintiri.

Cunosc destul de bine zona, pentru simplul motiv că tata s-a născut în comuna Poboro, situată imediat după Scorniceşti pe drumul către Drăgăşani. Venind cu maşina din Bucureşti pe E574, care leagă capitala de Piteşti şi mai departe Slatina şi Craiova, pentru a ajunge la Poboru coteam la dreapta şi străbăteam, inevitabil, tot Scorniceştiul. Chiar înainte de această intersecţie exista um complex care se vedea în dreapta de pe şosea, pe malul Lacului Pişcani, căruia i s-a zis după Revoluţie "President" (un nume inspirat). Umbla vorba că ştabii judeţului se adunau aici pe vremuri la chiolhanuri, departe de ochii lumii. Nu ştiu dacă acum mai funcţionează.

Am văzut cu ochii mei "naşterea" oraşului Scorniceşti, un sat ca oricare altul în anii '60 şi '70, pentru ca, pe la începutul anilor 1980, să văd cum răsar aici fabrici, blocuri, magazine, stadionul de fotbal ş. a. m. d. Este, fără îndoială, un oraş "artificial", creat din megalomania şi cultul personalităţii fostului conducător. Ceea ce n-ar trebui totuşi să ne împiedice să-l transformăm în obiectiv turistic, în cadrul unui "Drum al preşedintelui Ceauşescu", aşa cum bine sugera colegul Dorgo.

Împrejurimile sunt foarte frumoase. Este o zonă de dealuri molcome, foarte înverzite dar cu sol nu foarte proprice agriculturii. Poate de aceea principala cultură era (cel puţin pe vremea când mergeam eu acolo) prunul, un pom fructifer al naibii de folositor, bine exploatat de localnici pentru prepararea ţuicii, băutura tradiţională în Scorniceşti şi satele învecinate. E drept că făceau o ţuică slabă şi chiar plăcută la gust, dar consumată în cantităţi mari...

Pe partea stângă a drumului ce duce spre Drăgăşani, în spatele caselor din Scorniceşti, se întinde pădurea Lolea, iar mai încolo, tot pe stânga, lacul Rusciori şi, într-adevăr, un alt complex turistic despre care iarăşi nu ştiu ce s-a ales. Mai departe, paralel cu casele din Poboru şi tot pe partea stângă a drumul, este râul Plapcea, unde tata obişnuia să pescuiască în copilărie. De altfel toţi oamenii din zonă sunt mari amatori de peşte (nu am habar de ce) şi una din surorile tatei amenajase în curtea casei, care era imensă sau aşa mi se părea mie în copilărie, un mic iaz: săpase o groapă, o umpluse cu apă şi creştea peşti. Îi hrănea zilnic, ei se înmulţeau şi, când avea poftă, se servea. Simplu, comod şi mai ales ingenios - oamenii locului nu dau pe dinafară de hărnicie, dar de isteţi, sunt isteţi!

În studenţie am petrecut o dată Paştele la ţară la tata. Am fost la slujbă seara şi când ne-am întors acasă au întins masa cu toate cele şi au început să apară musafirii, oameni din sat şi foşti colegi de şcoală de-ai tatei, care aflaseră că venise Nae de la Bucureşti şi voiau neapărat să-l vadă. Şi o altă soră de-a tatei, o femeie fără şcoală dar cu har de povestitor, ne-a ţinut pe toţi treji cu catrene improvizate - ceva în genul versurilor de pe crucile din Cimitirul Vesel de la Săpânţa, istorioare despre oamenii din sat, despre obiceiurile lor şi mai ales defectele de caracter. Tatei i-a făcut rapid un catren:

"Fuse Nae la oraş

Da' n-ajunse bogătaş.

Că p-acolo-n capitală

Mulţi nu ţin la tăvăleală. "

Sau, despre un om din sat:

"Sile a lu' popa Tatu

Se luă de băut cu altu'

Şi de beat ce fu, în zori

Căzu lat drept în răzori. "

@Carmen Ion - Mulțumesc pentru amintirile împărtășite aici...

Iazurile „private” par să fie un obicei în zonă. În mai multe sate am văzut că există, în aproape fiecare gospodărie, cîte un iaz, cu suprafețe între 30 și 60 mp. Oamenii le folosesc și pentru a crește pește pentru consum propriu, dar și ca sursă de apă „industrială” (pentru irigații și alte nevoi) sau gheață (pe vremuri, acu nu prea mai e cazul).

Un prieten are chiar o lucrare hidrotehnică serioasă, maluri întărite cu nuiele, iaz adînc de 2 m și aducțiune din șanțul uliței, cu stăvilare de lemn, pe care le manevrează ca să umple iazul cu apa din șanț.

În copilărie jucau toți puștii de pe uliță hochei pe lacul înghețat.