Kastro — satul de pe vârful muntelui

TIPĂREȘTE

Ultimele două zile petrecute in Thassos au fost dedicate lenevelii pe plajă. Sau cel puțin așa am vrut, dar, până la urmă, tot am lăsat plaja ca să mai merg puțin și pe munte.

Poate că vă așteptați să vă povestesc despre o altă drumeție, dar veți avea o surpriză. Ca o bunicuță ce sunt, am fost pe munte cu mașina. Am urcat la aproximativ 400-500 m deasupra nivelului mării, ca să văd satul Kastro, considerat cel mai vechi sat de pe insulă.

Din Potos până in Kastro sunt aproximativ 16 Km, pe care i-am parcurs in vreo 30 minute. Șoseaua, foarte bună, șerpuiește pe munte până sus in sat. Se poate ajunge și din Limenas, pe șoseaua care inconjoară insula in aproximativ o oră și jumătate sau pe un drum mai scurt dar mult mai dificil, prin munți, in aproximativ două ore.

Asfaltul se termină brusc exact la intrarea in sat, moment in care ai impresia că te intorci in timp sau ai intrat, din greșeală, in decorul vreunui film regizat de Michael Cacoyannis. Mașina am parcat-o pe un loc viran, sub niște măslini, și am pornit la pas prin sat.

Primele mențiuni ale satului aflat la peste 450 m deasupra nivelului mării datează din anul 1434, pe vremea când insulele Thassos și Lesvos erau conduse de familia genoveză Gatteluzzi, iar numele satului vine de la castelul construit pe vârful muntelui de Iacob Gateluzzi,

Din vechiul castel există astăzi doar niște ruine, printre care au crescut câțiva măslini și se plimbă in voie caprele satului.

Datorită așezării lui, pe o culme muntoasă inconjurată de râpe și chei adânci, invizibil de pe mare, satul Kastro a fost o adevărată fortăreață, locuitorii insulei refugiindu-se aici in timpul atacurilor piraților. In timpul ocupației turcești, satul s-a dezvoltat, numărul locuitorilor mărindu-se cu grecii venind din afara insulei și stabiliți in Kastro și Theologos. Dar, accesul greu și depărtarea de mare cu toate avantajele ei (transport spre continent sau alte insule, comerț, pescuit) precum și locurile de muncă bine plătite de la minele de pe insulă, i-au determinat pe locuitori să părăsească treptat satul, astfel incât la mijlocul secolului al XIX-lea satul număra aproximativ 60 de case locuite. Odată cu expansiunea turismului pe insulă, unii dintre locuitori s-au intors, dar numai ca să iși renoveze casele și să se refugieze aici la sfârșit de săptămână. Sunt și turiști care vor să petreacă aici câteva zile liniștite, departe de zgomotul civilizației.

Am intrat in sat pe” strada principală” , adică singura stradă ceva mai răsărită a satului. Am mers printre casele din piatră, unele renovate sau in curs de renovare, altele triste, probabil părăsite.

La capătul străzii se află ruinele castelului, o capelă și o o chilie la care am ajuns pe o potecă suspendată deasupra unei văi adânci. Am stat câteva minute acolo sus, pe locul unde a fost castelul și am admirat văile și culmile din jur. Doar vântul perturba liniștea de acolo.

Ne-am continuat vizita ăprin sat, merghând pe câteva străduțe inguste, printre case din piatră. Am ajuns astfel la Biserica Sf. Athanasios, una dintre cele mai vechi biserici din insulă. Biserica a fost construită in anul 1804 de localnici intr-o perioadă foarte scurtă. Patruzeci de zile a durat construcția ei, iar principalele materiale folosite au fost pietrele de la ruinele castelului. Biserica este motivul pentru care locuitorii satului se adună in fiecare an, la 18 ianuarie, de ziua Sf. Athanasie.

Biserica se află in centrul satului, iar lângă ea se află una dintre puținele taverne din sat. Nu știu exact câte taverne sunt, eu am văzut una la intrare și cea la care am poposit, taverna lui Kostas. Dacă ajungeți in Kastro, neapărat să mergeți pe la Kostas. Veți descoperi un loc și un om cum nu vedeți in fiecare zi. Taverna este mică, iar in interior găsești câteva piese de mobilier și obiecte vechi dar și bancnote de prin toată lumea sau fotografii lăsate de cei care i-au trecut pragul. Nimic nu este obișnuit la Kostas, incepând de la meniul scris pe o bucată rotundă de lemn și până la jocurile de perspicacitate la care te provoacă Kostas. Odată așezați la una din mesele din lemn de pe terasă, Kostas a venit, ne-a intrebat de unde suntem și ne-a servit cu câte un pahar de raki. Nu prea poți să il refuzi, iar paharul s-a tot reumplut, de câteva ori, timp in care Kostas discuta și glumea cu fiecare client al tavernei, indiferent din ce țară era. Am stat cam o oră la Kostas, am râs, am băut raki și bere, dar am și mâncat niște ardei și roșii umplute, o bunătate.

Cu greu ne-am desprins de Kastro. Dacă ajungeți in Thassos, faceți o pauză de la soare și mare și urcați câteva ore pe munte, acolo unde se află satul Kastro. Nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 1071 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI