GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Peştera Lii, o minune a naturii, recomand!
Am ajuns la Peştera Lii din întâmplare, noi cautând de fapt Peştera Cuciulat, cea cu (calul roşu) primele picturi rupestre paleolitice de pe suprafața României. Peştera Cuciulat am înţeles că este închisă.
Oricum nici una dintre cele două nu este semnalizată în vreun fel, nici macar o pancartă de mână scrisă cu vopsea. Nimic.
După ce Google ne-a îndrumat greşit de vreo 3 ori, am întalnit un localnic care ne-a spus că Peştera Lii e mai aproape, şi am hotărât să o cautăm.
Am luat-o din sat spre stanga peste un podeţ, urmând ce ne aduceam aminte din ce ne-a zis localnicului: stânga, vale, drept înainte... iar drum greşit...
Ne-am întors la ultima casă pe lângă care trecuserăm, unde o doamnă foarte amabilă Lili, după ce ne-a văzut aşa dezorientaţi ne-a lăsat să trecem prin curtea dânsei (avea 2 câini mari lup!), pentru că în acest fel urma să ajungem foarte uşăr şi rapid la peşteră mergând doar drept înainte, urmând albia unui rau, secat atunci.
Pe platoul răcoros din faţa peşterii sunt locuri amenajate cu pietre, pentru foc şi pe pereţii de calcar de la intrarea în peşteră sunt amenajate câteva trasee de căţărare.
Pestera este foarte interesantă, bineînţeles că e neamenajată vizitării publicului. Ai nevoie de lanternă - înăuntru fiind beznă totală şi grijă la picioare, e ud pe jos. Înăuntru vezi cristalele minuscule calcitice strălucind pe pereţii umezi.
Galeria se îngustează la un moment dat şi ai nevoie de echipament special ca să înaintezi, mai încolo are o galerie fosilă superioară, lungimea de 1317m o face să fie a doua ca mărime din Podişul Someşan.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Peştera Cuciulat (închisă), portalul şi lacurile de la cariera Cuciulat
Trimis de GabiDre in 27.06.22 15:24:15
- A fost prima sa vizită/vacanță în JIBOU [SJ]
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GabiDre); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Jibou și împrejurimi, JIBOU [SJ]" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Redescopera Romania — Salaj — scris în 16.06.21 de pcristi* din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Excursie de 1 zi in Jibou jud Salaj, 3 obiective deosebite — scris în 23.08.17 de simplegirl din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Jibou — scris în 31.07.16 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ