ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.10.2012
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Iasi
    ÎNSCRIS: 22.06.12
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    JUN-2008
    DURATA: 3 zile
    cuplu fara copii

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 10 MIN

    Cele 7 Cetati ale Revelatiei (4) // Sardis - Philadelphia - Laodykeia

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Sardis

    Din Akhisar, soseaua merge spre sud/sud-est (D555) pe malul lacului Golmarmara, pina da in orasul Sahili, cel mai mare oras in zona. Iesind in soseaua Izmir - Ankara (E96), o luati spre vest (spre Izmir), pe valea unui riu, Gadiz Cayi (fostul Hermus), 8 km. Valea e generoasa, verdele culturilor contrasteaza cu brunurile muntilor care se vad pe ambele parti, la citiva kilometri, afumati de departare. La un moment dat, culmile de pe stinga, dinspre sud, incep să se apropie si ajungi la o intersectie unde este adunat un grup de case: cafenele, lokante, mici marketuri (unele din ele ofera si cazare peste noapte). Se vind ceai, cafea, bere, pide, suveniruri, chiar legume si fructe. Acolo e si statia de autobuz (dolmus).

    Ne aflam in comuna Sart. O sageata maro pe care scrie cu litere albe indica spre dreapta (si alta, spre stinga): Sardis. Sunt, de fapt, doua sate: Sartmustafa si Sartmahmud, unul spre sud, dincolo de sosea, spre muntii ajunsi destul de aproape de sosea, celalalt spre dreapta, spre riul care curge la nord de sosea.

    Intram mai intii in satul din stinga, pe linga dughenele de la intersectie. Patrundem intr-un sat tipic otoman: Sartmustafa. Case din piatra si lut, inconjurate de ziduri din piatră (aslar) fara tencuiala, pina la briu, vopsite cu var, care nu ascund nimic din gradinile cu pomi si culturi. Ici si colo, capre, unele cu iezi dupa ele, ridicate in doua picioare pe imprejmuiri, ciugulesc din frunzele tufelor. Femei cu basmale si salvari se opresc din munca lor si privesc la masina straina. Probabil sunt invatate cu această priveliste.

    Dincolo de sat este intrarea la muzeul in aer liber: Templul lui Artemisa. Coloanele albe, restaurate, lucesc alb pe fundalul muntilor care aici au coborit pina in sit. Valea continua intre dealuri, spre sud, acoperita cu loturi de culturi care urca si, in parte, pe dealuri. Dincolo de ruinele Templului, alte ruine, mai curind pietre imprastiate: o biserica bizantina. In Turcia sunt multe astfel de locuri, imbibate de un spirit sfint. Locuri unde oamenii au simtit ceva inefabil si s-au indemnat sa construiasca temple si altare si biserici si, la urmă, moschei, poate. Printre pietre, maci de un rosu aprins, atât de diferiti de macii canadieni pali si de o mare diversitate de culoare, de la galben si oranj pina la blue deschis si mov... Diferite masinarii folosite la sapaturi (vagoneti, o mica macara) ruginesc pe loc. Sub o copertina se fac sapaturi, la adapost de soare şi ploi.

    Iesind din site si indreptindu-ne spre nord, trecem din nou prin sat inapoi la sosea. Peste drum, spre nord, incepe cel de-al doilea sat al Sardisului: Sartmahmut. Cum treci de sosea, dai de sat; de aici, spre est, inspre mica gara ce se zareste la vreun kilometru spre est si chiar dicolo de ea, sunt restul ruinelor. Doar aşa iti dai seama ca Sardis a fost o cetate mare, intinsa. Avea canalizare - se pastreaza tuburile portiunilor de canal. Ceea ce se pastreaza este dintr-o perioadă destul de tirzie, bizantina. O Cale de Marmura lunga de mai bine de un kilometru, marginita de ateliere si magazine. Multe din ele au aparţinut evreilor (de exemplu, magazinul de vopseluri a lui Jakub, sau atelierul altui Jakub, prezbiter al sinagogii) care se pare ca au avut o comunitate extrem de numeroasa si puternica. Sinagoga pastrata relativ bine este una din cele mai mari si mai frumoase sinagogi din Asia Mica, din acea perioada. Se pastreaza si urmele unui gymnasium.

    Nu prea multi au auzit de Sardis. Mai multi au auzit de regele care a domnit acolo: Croessus. Cel mai bogat om al antichitatii, zic legendele. Din Sardis stapinea Lydia care la un moment dat se intinsese cam pe jumatate din Anatolia: intreaga zona a Asiei Mici de la Egee pină în nord, in Bithynia, spre sud in munţii Lyciei si spre rasarit in Frygia si Pamfilia. Cetatea, devenita capitala Lydiei inca de pe la 799 iHr, era bogata, punct nodal de comert pe valea fertila a riului Hermus, pe drumul comercial care lega Smyrna (la doar 80 km spre vest) de Syria, Persia si India; un centru al industriei de lina si cu munti bogati in aur, carnelian (sardinos, în gr) si materiale de constructii doar la o aruncatura de piatra.

    Dar Croessus era bogat mai ales datorita inventiei tatalui sau: moneda. La Sardis s-au folosit prima dată monedele, „banii". Pina atunci oamenii faceau troc in produse (si obiceiul a continuat sute de ani) sau greutati de aur sau argint (talanti). Si in alte parţi ale lumii au aparut „bani", mai tirziu, desi in alte forme: scoici, de exemplu, sau, ca in Boemia precreştină, esarfe. Sau, in unele locuri, pieile de vită argasita - astfel că deseori primele monezi au avut chiar forma unei liliputane piei... Dar regii lydieni au fost primii in „oikumene" (lumea cunoscuta de greci) care au folosit, ca echivalent al bogatiilor din tezaur, monede din metal: aur, argint, arama. Cum sa nu crezi ca regele (respectiv, Croessus) e cel mai bogat, daca numai in punga de la briu (ca pe atunci nu aveau buzunare) purta o comoara?

    Dar s-a dovedit ca bogatiile, chiar in aur, nu sunt adevarate bogatii. Nu l-au salvat de la sfirsitul neasteptat si deloc dorit: Persii, condusi de Cyrus I cel Mare, au cucerit Lydia si Sardisul. Iar Croessus, refuzind ideea de a fi sclav, dupa ce fusese cel mai bogat om al Oikumenei, a facut un rug din toate bogatiile lui si s-a aruncat deasupra, arzind odata cu ele - daca tot nu le putea lua cu el, dincolo...

    Cetatea a fost locuită în continuare de lydieni, persanii i-au lăsat în pace, dindu-le un satrap. A venit Alexandru si a cucerit cetatea fara lupta, dindu-i elenismul. Au venit apoi pergamezii si romanii - si romanii au fost cei ce au refacut cetatea in urma cutremului din 17 AD, cind a fost rasa. Tot ce se mai poate vedea azi la Sarmis e din perioada mai recenta.

    Nu cred sa se gindeasca cineva sa petreaca noaptea in Sart. La 8 km est se gaseste Salihli, un oras maricel de cca 100 mii de locuitori. Aici se gasesc, desigur, multe hoteluri, majoritatea neincluse pe @booking Tot aici sunt suficiente restaurante, pentru toate pungile. Din mincarurile locale, cunoscute in restul Turciei sunt keskek (care seamna ca rusescul Kasha si armeanul harissa), guvec (din pui) si Odun Kofte (chiftele din miel la gratar). Dar, Salihli, este doar un loc de trecere, mai ales ca nu are obiective turistice. Cresterea rapida a orasului, mai ales dupa 1950, este explicata prin faptul ca aici primaria a dat loc de stabilire turcilor care s-au refufgiat din Estul Europei (Bulgaria, Yugoslavia, Romania), dar si kurzilor, turkmenilor... Poate de aceea este un oras mai putin tipic: este imprastiat pe dealuri, nu concentrat in centru. Se zice ca, numarindu-se TOTI locuitorii, inclusiv periferiile, ar fi peste 170 de mii!

    ***

    Philadelphia

    Din Sart, trecind prin Salihli, (unde parasim E96) si luind-o spre sud-est, spre Denizli, ajungem dupa 45km la Alasehir, Orasul Rosu.

    Cetatea Dragostei de frate a fost construita de regele Pergamului Attalus II, pentru fratele lui, Eumenes. Dar cetatea a fost iarasi si iarasi „intemeiata", fiind situata pe o linie de falie si fiind distrusa, periodic, de cutremure. Locuitorii preferau, de aceea, sa locuiasca in case simple, din lemn, in afara cetatii.

    De ce locuiau totusi, aici? Mai ales pentru vii. Dealurile, cu orientare spre sud-vest, erau cit se poate de roditoare, iar vinul din regiune era vestit (si vindut) pina la Roma. Chiar si azi, zona este vestita in Turcia si intreaga lume pentru stafidele sultana produse aici. Nu e de mirare ca principalul zeu local era Bachus, alaturi de Athena, zeita culturii de maslini. Imparatii romani apreciau producţia micului orasel, astfel ca au scos tot timpul bani din punga pentru a-l reconstrui. Mai intii, Tiberius, după marele cutremur din 17 AD (cind, a numit-o Neo-Caesarea), apoi Vespasian, care i-a zis Flavia (după numele sotiei), apoi Diocletian... Pentru ca a rezistat crestinismului pina tirziu, a fost numit „mica Athena”.

    A fost construit pe valea riului Cogamus (Kuzucay), afluent din stinga a riului Hermus, pe drumul comercial care lega Smyrna prin Sardis de Laodykeia si, mai departe, de Attaleia si Cilicia. „Drumul Susei", cum era numit de perşani in Antichitate, Via Sebaste, cum i-au zis romanii... Azi, orasul seamana foarte mult cu Akhisar (Thyathira): un oras agro-comercial, cu grid de strazi pe coasta dealurilor deasupra vaii largi, cu un parc central. Singura ruina demna de vizitat este cea a bisericii bizantine cu dom, construita in anii 600 AD, cu adevarat impresionanta, desi nu se pastreaza decit trei coloane din zidarie. Urme ale citorva mozaicuri, ca si decoratii si lespezi sculptate din fosta constructie sunt expuse in Muzeul alaturat. In zona nord estica a orasului sunt citeva urme ale vechiului zid bizantin si tot acolo se pastreaza urmele unui mic teatru roman.

    Putinatatea urmelor arheologice are o explicatie. La sfirsitul razboiului Greco-turc din 1920-22, in retragerea lor, grecii au distru orasul. Au stropit cu kerosen zidurile si le-au dat foc. In distrugerea orasului, au murit peste 3000 de oameni, cei mai multi incinerati. Pina atunci, orasul era locuit in special de greci. Dupa razboi (1923), cei care au fost deportati s-au alaturat refugiatilor din timpul razboiului, infiintind in Athena cartierul Nea Philadelphia. In locul lor au venit turci deportati de greci, la schimb. Multe din numeroasele moschei din oras sunt biserici reconstruite.

    Muzeul, desi punctul de interes major al orasului, este relativ dificil de depistat. Am parcat masina (cu greu) pe strada principala a orasului. Plimbindu-ma in jur si incercind sa gasesc pe cineva care vorbeste limba engleza, am vazut dintr-o data... coloanele. Pe o straduta laterala, care cobora din Eski Izmir Ca, peste drum de o scoala. Ruinele sunt intr-un parc, iar cladirea Muzeului este alaturi.

    Pe aceasta strada principala (care de fapt isi schimba numele pe parcursul a citeva sute de metri) sunt situate si hotelurile, cite-or fi. Dar noi plecam mai departe si continuam sa mergem pe D585 spre Denizli si, dupa ce trecem prin Sarigol, ajungem in autostrada Afyon-Denizli (E87) in Saraykoy, de unde o luam spre est, spre Denizli. Nu e nevoie sa intram in oras, ci putem sa pornim direct spre Pammukale (drumul e foarte bine marcat).

    **

    Laodykeia

    Dupa citiva kilometri, se ajunge in satul Korucuk. Daca se foloseste soseaua mai veche, care trece prin stinga celei noi, suntem mai aproape de situl arheologic - in mod normal, acesta este la 3 km de sat.

    Laodiceia nu mai există. E singura dintre cele Sapte cetati care a disparut. Tot ce a ramas este un cimp de ruine in marginea unui satuc, pe drumul dintre Denizli si Pammukale. Este si singurul site pe care nu l-am putut vizita. Am plecat din Pammukale devreme, avind drum lung de facut in acea zi (a 3-a), cu multe situri de vizitat. Cind am ajuns la situl Laodiceii, la vreo 15 min de Pammukale, era putin dupa 6:30 dimineata. Luasem de bune cele scrise in ghid: ca locul poate fi vizitat oricând, nefiind pazit. Acum era inconjurat cu gard, cu o poarta incuiată, si se poate vizita doar intre 8am - 6pm. Asa că am plecat mai departe, dupa citeva poze ale imprejurimilor.

    Tot ghidul zice ca nu sunt multe lucruri de văzut. Urmele unui stadion, din care s-au luat mai toate pietrele (pentru construirea caii ferate) şi ruinele a doua teatre. Totusi, se poate vedea că Laodykea a fost o cetate mare, ruinele fiind raspindite pe o mare arie. Am inteles ca s-au descoperit si ruinele unui al treilea teatru. Tot ce am putut admira a fost frumoasa perspectivă care se deschidea de pe dealul sitului, spre satul din distanta si munţii din est şi sud, in lumina diminetii.

    Se intelege ca cei ajunsi pe aici si vor sa petreaca noaptea in zona, au la dispozitie hotelurile din Pammukale. Acum patru ani erau inca putine hoteluri, multe in constructie, e drept. Am fost "preluat" de un baiat pe scuter inca de la intrarea in sat si dus la un hotel chiar peste drum de peretii albi ai muntelui (la vreo 50 m de intrare). Stiind obiceiul, eram hotarit sa ma tirguiesc la singe - dar nu a fost nevoie. Am platit 30 TL pe noapte dubla, cu MD (nu am beneficiat de el; am plecat devreme - dar poate, daca ii spuneam gazdei, pregatea ceva...), cu tot ce-i trebuie. Nu avea piscina. Avea terasa in fata hotelului, la sosea, dar am preferat sa mincam jos, in sat. De la geam vedeam peretii albi luminati in diferite culori.

    Am ajuns in Pammukale pe la 14-15. Am avut timp sa vizitam (cam in fuga) Hierapolis, dar pe urma am stat linistiti in Pool (pe atunci nu i se spunea Baile Cleopatrei) Nu exista nici lacul de jos, se lucra in zona. Si dughenele de "suveniruri" erau jos, in sat. (am cumparat, cu tirguiala, o frumoasa fata de masa crosetata, cred ca i se zice "macrameu", foarte frumoasa si ieftina, destul de mare). Spre seara s-au aprins luminile in bazin, inotul printre coloanele luminate, in apa verzuie, era minunat.

    Mai spre noapte am coborit in Centrul satului, unde am gasit citeva restaurante deschise inca. Pe atunci nu ma gindeam la acest site, asa ca nu mi-am notat nici numele hotelului, nici al restaurantului (foarte multumit de ambele). Cind voi mai trece pe acolo, voi incerca sa le recunosc.


    [fb]
    ---
    Trimis de sanis* in 09.10.12 18:58:41
    Validat / Publicat: 09.10.12 20:12:51
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2495 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sanis*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Sardis Templul Artemidei
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 13 voturi)

    ECOURI la acest articol

    3 ecouri scrise, până acum

    ionescunic
    [09.10.12 21:34:59]
    »

    @Sanis, esti o adevarata enciclopedie...

    argemi*
    [10.07.13 13:44:47]
    »

    Este o incantare sa va citesc review-urile despre aceste locuri de civilizatie straveche! Sunt, pot sa spun, pe gustul meu.

    Anul trecut mi-am petrecut concediu intr-un circuit cu autocarul prin Turcia. Era prima mea vizita in aceasta tara. Au fost mai multe motive pentru care am ales Turcia, unul dintre ele fiind posibilitatea de a vizita multe vestigii ale civilizatiei antice in acelasi circuit: cetatea Troiei, Pergamul, Miletul, Ruinele mausoleului din Halicarnas, Efesul, coloana ce inlocuieste templul zeitei Artemis din Efes, cetatea Hierapolis, teatrul Aspendos, ruinele templului lui Apolo din Side. Deoarece imi place istoria (chiar daca sunt inginer), m-am documentat in legatura cu istoria fiecaruia din aceste obiective ce urma sa le vizitez. De aceea imi face placere sa aflu acum lucruri noi despre aceste obiective pe care le-am vazut precum si despre cele pe care nu le-am vazut, citind review-urile semnate sanis.

    Am vizitat si Ankara cu mausoleul lui Ataturk si imensul muzeu aferent. Aici am aflat pentru prima data de razboiul greco-turc ce a avut loc dupa primul razboi mondial, si cum a reusit Mustafa Kemal Ataturk sa-i infranga pe greci si sa elibereze Turcia. Ca in orice razboi, distrugeri si masacre au fost facute de ambele parti. Totusi mi se pare curioasa afirmatia ca vestigii arheologice au disparut din Philadelphia ca urmare a incendierilor!

    Voi continua cu placere sa va citesc si celelate review-uri si sa-mi permit sa le comentez!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmasterX
    [25.12.15 11:44:17]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Izmir sau împrejurimi, IZMIR" (deja existentă pe sait)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    argemi*
    Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Izmir sau împrejurimi:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.8604989051819 sec
    ecranul dvs: 1 x 1