ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.12.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Catederala Armenească Sf. Elisabeta din Dumbrăveni, jud. Sibiu

TIPĂREȘTE URM de aici

Localizare

Adresa Catedralei este: Piața Timotei Cipariu, nr. 1

Istoric

Biserica romano - catolică a fost construită de armeni între anii 1766-1783. Armenii refugiați din Moldova s-au așezat în Dumbrăveni în 1671 și au impulsionat dezvoltarea economică a localității, ei fiind cunoscuți ca mari comercianți.

Împărăteasa Maria Tereza a contribuit cu o donație de 6000 de forinți pentru a ajuta la construcția catedralei.

În anul 1783, au fost așezate crucile aurite pe vârful turnurilor bisericii, de unde se deduce că la acea dată era gata construcția acesteia.

Catedrala Armenească este o construcție monumentală, cu o lungime de 60 metri. Este foarte mare, greu de încadrat în fotografii.

Interiorul a fost realizat în mare parte de către Simon Hoffmayer și atelierul lui, acesta fiind unul dintre cei mai importanți sculptori baroci ai Transilvaniei.

Catedrala are șase altare laterale și unul principal.

Altarele sunt: altarul principal (1787); pe partea dreaptă: altarul cu moartea Sf. Iosif, Sf. Grigorie Luminatorul Armeniei, altarul Sf. Cruci și Maicii Îndurerate (1866); pe partea stângă: Madona cu Rozariu (1821), altarul Sf. Mucenic Ștefan - primul martir, altarul Sf. Părinți Ioachim și Ana.

Altarul pictat este încadrat între două coloane, în mijlocul acestuia găsindu-se statuia cu Sfânta Treime. De o parte și alta a coloanelor sunt așezate pe piedestal statuile Sf. Petru și Pavel.

Tabernacolul care acoperă o mare parte din pictura altarului este realizat în trei registre care reprezintă: pe mijloc, Chivotul Legământului și un miel; în lateral, Moise cu tablele de piatră și toiag cu șarpe; iar în partea cealaltă este Abraham și Isaac.

Pe tabernacol este montată o cruce.

Pictura în ulei de pe altarul principal cu Sf. Elisabeta a fost realizată în anul 1787 de către Matyas Veress, după o pictură a lui Daniel Gran din anul 1736, care se află pe unul din altarele bisericii Karlskirche din Viena.

Amvonul este decorat simplu, doar cu ghirlande, iar pe coronament este statuia lui Isus.

În cadrul unei ceremonii prestigioase, în anul 1791, episcopul Ignațiu Batthyany, a sfințit biserica, aceasta primind hramul Sf. Elisabeta.

Fațada

Fațada asimetrică a Catedralei, adică lipsa unui coif de pe turnul de nord -vest, partea stângă a Catedralei, se datorează căderii acestuia în timpul unei furtuni puternice. În prezent turnul este acoperit de un acoperiș piramidal.

Turnul din partea dreaptă este acoperit de un coif în stil baroc.

Fațada are trei registre orizontale și verticale cu ferestre, statui și ceas pe centru, deasupra intrării.

Intrarea în Catedrală se face printr-un arc semicircular mărginit de coloane din compozit care ies înafară. Pe coloane se aflau doi amorezi, dar în prezent regăsim doar unul pe coloana din stânga intrării.

Deasupra intrării se observă o inscripție care ne indică anul 1790. În laterale se află cele două intrări secundare în Catedrală. Deasupra intrărilor sunt ferestrele, iar ultimul rând din primul nivel este cel al nișelor încheiate semicircular, în care au fost așezate statuile: Sf. Petru, Sf. Pavel și Sf. Elisabeta.

Atica în linia pilaștrilor este împodobită de statuia Sf. Nicolae și a unui sfânt neindetificabil, nu mai are partea superioară.

Construcția monumentală este structurată longitudinal și este compusă din navă, biserica -sală și cor.

În incinta catedralei se păstrează se aproape un secol, în stare perfectă de conservare, inima lui Avedik Lukacs. Acesta a fost unul dintre preoții care au slujit în Catedrala Armenească și cel care în anul 1896 a editat prima monografie a orașului Dumbrăveni, în limba maghiară.

Recomandarea

Este un monument care poate fi vizitat, cel mai mare construit în comunitățile armene. Cand am ajuns noi, sâmbăta, nu am putut intra în interiotul bisericii închise cu gratii. Am cerut informații despre vizitarea bisericii si ne-a spus că e deschisă doar când este slujbă duminica. Am fotografiat printre gratii și ne-am mulțumit cu ceea ce am reușit să observăm de acolo. Poarta principală și cea secundară sunt deschise, puteți intra în interior, până la gratii.


[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 27.12.18 15:57:12
Validat / Publicat: 27.12.18 18:19:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în DUMBRĂVENI [SB].

VIZUALIZĂRI: 500 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Catederala Armenească Sf. Elisabeta din Dumbrăveni, jud. Sibiu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50000 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[27.12.18 18:29:03]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.18 18:54:30]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

mihaelavoicu
[27.12.18 21:28:51]
»

Catedrala are o fațadă superbă și ai scos niște poze foarte frumoase. interiorul este simplu, dar plăcut

Un an nou cu bine!!

Dana2008AUTOR REVIEW
[27.12.18 21:57:03]
»

@mihaelavoicu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Fotografiem în echipă eu cu soțul... facem foarte multe fotografii așa că am de unde alege.

În cazul de față am fost limitați de grilajul de la intrarea în biserică. Dacă prindeam deschis, puteam fotografia toate cele 7 altare altfel.

Un an nou fericit si cu multă sănătate!

Călătorii plăcute!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱
[30.12.18 13:00:18]
»

@Dana2008: Interesant obiectiv. Cele șapte altare laterale demonstrează puterea financiară a familiilor bogate din oraș, dar și dorința de a returna comunității prin intermediul artei și spiritualității o parte din bani, drept recunoștință. Lucrările au fost sprijinite financiar și de cele zece congregații religioase din oraș.

Elisabethopolis (actualul Dumbrăveni) se poate „lăuda” cu această catedrală, operă a puternicei comunități armenești de altădată.

Mulțumim pentru fotografii!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, mihaelavoicu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Dumbrăveni:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.081232070922852 sec
    ecranul dvs: 1 x 1